luni, 5 noiembrie 2012

NASA îţi spune când poţi vedea pe cer cu ochiul liber Staţia Spaţială Internaţională


Turismul galactic rămâne un vis îndepărtat pentru majoritatea oamenilor, însă cei ce doresc să vadă cu ochii lor Staţia Spaţială Internaţională au o nouă opţiune, mulţumită celor de la NASA.

Cu ocazia celei de-a 12 aniversări a laboratorului spaţial, agenţia spaţială americană a lansat un nou serviciu destinat publicului din întreaga lume. Intitulat „Spot the Station”, serviciul lansat de NASA va permite notificarea cetăţenilor atunci când pot vedea Staţia Spaţială Internaţională pe cer cu ochiul liber. Cei care se vor înscrie pe site-ul NASA vor primi un SMS sau un email de atenţionare cu câteva ore înainte de momentul propice.
„Este cu adevărat remarcabil să vezi staţia spaţială pe cer şi să realizezi că oamenii au construit un complex orbital care poate fi zărit de pe Terra de oricine se uită în sus la momentul potrivit”, a declarat William Gerstenmaier, administratorul asociat al departamentului dedicat explorării umane din cadrul NASA.

De obicei, staţia spaţială poate fi zărită la scurt timp după răsăritul soarelui şi la asfinţit, când Luna este singurul obiect mai luminos vizibil pe cer. Văzută cu ochiul liber, Staţia Spaţială Internaţională se aseamănă unui punct luminos care se deplasează cu viteză, similar în dimensiuni şi luminozitate cu Venus.
Pentru a vă înscrie, accesaţi site-ul spotthestation.nasa.gov. Pentru a vedea unde se găseşte în acest moment SSI, puteţi accesa serviciul Station  Tracker sau site-ul Heavens Above.
Traiectoria SSI face ca laboratorul spaţial să fie vizibil, în timp, pentru aproximativ 90% din populaţia Pământului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu