SRI: "Octombrie Rosu", cel mai puternic atac cibernetic la adresa Romaniei, in ultimii 20 de ani

Atacul urmarea culegerea de informatii despre resursele naturale romanesti

"Octombrie Rosu" a fost cel mai puternic atac cibernetic la adresa Romaniei in ultimii 20 de ani, SRI identificand entitati cibernetice ostile care urmaresc culegerea de informatii confidentiale inclusiv despre resursele naturale romanesti.

Acesta a mentionat, pentru Mediafax, ca SRI a identificat activitati derulate de entitati cibernetice ostile care urmaresc obtinerea accesului la retele informatice de interes national, culegerea de informatii confidentiale, informatii de politica externa a Romaniei, resursele naturale, politica in Zona Marii Negre, politica in domeniul economic.

"Consideram ca acesta a fost cel mai puternic atact cibernetic la adresa Romaniei in ultimii 20 de ani. Estimam ca amenintarea cibernetica reprezinta una dintre cele mai mari si mai dinamice amenintari la adresa securitatii nationale a Romaniei", a spus Sava.

Conform acestuia, SRI a informat prompt institutiile vizate de acest atac la momentul desfasurarii lui, adica in 2011, si a intreprins, in cooperare, masuri de contracarare pentru restabilirea functionarii normale a retelelor respective.

"Acest atac poate fi privit si din perspectiva noastra de membri UE si NATO. Observam, din punct de vedere al SRI, ca s-a schimbat fundamental lumea spionajului. Se actioneaza asupra statelor cu tehnologii de ultima generatie si in Cyber-Zone. Consideram ca este o turnura de moment asupra modului de actiune a retelelor de spionaj in Cyber-Spatiu", a spus Sava.

SRI, in calitate de autoritate nationala in Cyber-Intelligence, acorda o atentie prioritara acestui domeniu, in cooperare cu celelalte institutii ale statului roman si cu partenerii externi, precum si in parteneriat cu domeniul privat, a mai spus Sava.

Sursa : http://www.yoda.ro

Cea mai mare teorie a conspiratiei, rezolvata. De ce primul pas pe Luna nu putea fi trucat

Explicatiile din acest video sunt atata de simple, incat pot fi intelese foarte usor de oricine

Un videoclip foarte bine facut arata de ce aselenizarea nu este un fals, iar imaginile cuNeil Armstrong pasind pe Luna nu aveau cum sa fie trucate. Explicatia e simpla: nu exista tehnologie suficient de avansata pentru a face un fals atat de reusit.

Nici macar camerele video bune, despre care adeptii teoriei conspiratiei spun ca ar fi fost folosite pentru a realiza trucajul, nu existau la acea ora, scrie Gizmodo.

6% din americani sustin ca aselenizarea este o prostie si ca NASA nu a reusit sa trimita oameni pe Luna.

Neil Armstrong a fost cel care a condus prima misiune lunara americana la bordul capsulei Apollo 11. El a pasit pe Luna impreuna cu astronautul Buzz Aldrin, iar cel de-al treilea membru al echipajului, Michael Collins, a ramas la bord.

Armstrong a ajuns pe Luna la bordul modulului Eagle, in 20 iulie 1969. Cand a pasit prima data pe astrul selenar, a spus cuvintele care au ajuns celebre: "Este un pas mic pentru om, un salt uriaş pentru omenire". Avea atunci 38 de ani.

Dupa un total de 21 de ore si 36 de minute pe suprafata Lunii, astronautii s-au intors pe Pamant pe 24 iulie, plonjand in Oceanul Pacific.

Neil Armstrong a murit pe 25 august 2012, la varsta de 82 de ani. A facut complicatii dupa o operatie pe cord deschid efectuata, la inceputul lunii, pentru desfundarea unei artere coronare.

Sursa : http://www.yoda.ro

VIRAL Hitul anului, tradus cu Google Tanslate. Asculta "Call Me Maybe" in cea mai tare versiune posibila!

Ce se intampla cand tranduci un cantec, fie el simplu, cu Google Translate? :))

"Call Me Maybe" al lui Carly Rae e unul dintre hiturile lui 2012, asa ca nu-i de mirare ca cineva a avut inspiratia sa traduca versurile cu Google Translate din engleza, consecutiv, in 14 limbi diferite, si apoi din nou in engleza. Rezultatul este spectaculos (de haios):

Si acum piesa originala, in caz ca nu va amintiti exact versurile:

Google ne scapa de parole. Tehnologia inovatoare care asigura securitatea datelor

Inginerii are lucreaza la Google urmeaza sa publice o lucrare in care detaliaza proiectul.

Parolele vor fi inlocuite cu bijuterii. Oricat de ciudat ar parea, ideea descrie o tehnologie inovatoare creata de cativa ingineri de la Google. Ei ne propun sa purtam, fiecare, cate o bijuterie speciala si unica, pe care sa o atingem de calculator in momentul in care dorim sa ne autentificam.

Inginerii de la Google au venit cu aceasta idee pentru ca parolele sunt tot mai greu de tinut minte si tot mai usor de spart. Iar o parola sparta poate avea implicatii puternice asupra vietii individului sau asupra conturilor sale. 

Un obiect fizic pe care sa il folosesti in loc de parola poata sa rezolve problema si sa iti tina datele in siguranta. Totul e sa nu il pierzi. 

Google face deja teste in acest sens, folosind YubiKey, niste dispozitive mici care se conecteaza la calculator prin USB:

Sursa : http://www.yoda.ro

Record pe Facebook: 1 milion de like-uri in 18 ore. Ce postare fantastica e atat de iubita de utilizatori

Un pusti din Norvegia a aratat ce inseamna cu adevarat puterea unei retele de socializare.

Mesajul pe care Petter Kverneng l-a publicat pe contul sau de Facebook a fost simplu. "Daca voi strange 1 milion de like-uri pe Facebook, Cathrine va face sex cu mine". 

Pe cat de simplu, pe atat de eficient. Mesajul s-a viralizat aproape instantaneu si intr-o singura zi a reusit sa obtina chiar si 10.000 de like-uri pe minut, potrivitstirileprotv.ro.

Comentariile sunt la fel de simpatice ca si situatia in sine, multi cerand chiar proba video dupa ce va fi atins obiectivul de 1 milion.

Cert este ca forta internetului si a retelelor de socializare a aratat inca o data ca nu cunoaste limite.

Sursa : http://www.yoda.ro

Bacilul leprei e capabil de o adevărată „alchimie biologică”

Descoperirea a fost descrisă de specialişti drept „uluitoare” şi „incitantă”. Pentru prima dată, bacteria care provoacă lepra a fost observată în timp ce desfăşura un proces cu adevărat spectaculos: transformarea unor părţi din corpul gazdei în conformitate cu propriile „interese”.

Bacilul leprei poate transforma nervii în celule stem şi ţesut muscular, au constatat cercetătorii de la Universitatea din Edinburgh. Tehnica sofisticată prin care bacteria reuşeşte aşa ceva ar putea sta la baza dezvoltării unor tratamente noi şi ar putea ajuta progresul cercetărilor în domeniul celulelor stem.

Procesul pe care oamenii de ştiinţă au reuşit să-l realizeze în laborator, cu preţul unor eforturi de ani de zile - transformarea celulelor pielii în celule stem pluripotente, care se pot apoi transforma în alte tipuri de celule, de la fibre musculare la neuroni - este realizat, în mod natural, de bacilul leprei, care manipulează, în propriul său interes, celulele din corpul gazdei.

Experimentele pe şoareci şi pe celulele cultivate în laborator au arătat că bacilul leprei infectează celulele nervoase. Apoi, în câteva săptămâni, bacteria începe să modifice celulele nervoase în propriul său interes. Biochimia celulelor se schimbă şi ele se transformă în celule stem.

Acestea, spre deosebire de celulele din nervi, se pot răspândi în tot corpul.

Fiind vorba despre celule generate chiar de organismul gazdei, sistemul imunitar al acesteia nu le atacă, aşa că aceste celule stem se pot instala oriunde, fără a fi eliminate de mecanismele de apărare imunitară.

Şi astfel, ele se pot instala în muşchi şi se pot transforma în celule musculare.

Este o descoperire majoră, fiind prima dată când se observă faptul că o infecţie bacteriană poate determina producerea celulelor stem.

Cercetătorii speră că descoperirea va duce la o înţelegere mai clară a acestei maladii (lepra) şi la găsirea unor noi moduri de a produce celule stem, care, se preconizează, vor sta la baza viitoarelor tratamente pentru o multitudine de boli.

Autorii studiului cred că e posibil ca şi alte bacterii să fi dezvoltat aceeaşi capacitate de a-şi reprograma gazda.

Prof. Chris Mason, specialist în cercetări asupra celulelor stem la University College London, descrie această capacitate a bacilului leprei de a induce transformarea unui tip de celule mamaliene în altul drept o adevărată  „alchimie” realizată de natură. Această uimitoare descoperire, consideră el, scoate în evidenţă extraordinara complexitate a interacţiunilor între mamifere şi bacterii, precum şi ingeniozitatea a oamenilor de ştiinţă, care au reuşit să dezvăluie mecanisme de producere a bolilor care în urmă cu un deceniu, păreau de domeniul SF. Pasul urmptor, a mai spus el, constă în a traduce această informaţie în beneficii reale pentru pacienţi.

Prof. Diana Lockwood, de la London School of Hygiene and Tropical Medicine, a fost mai rezervată în privinţa viitoarelor beneficii ale acestei descoperiri pentru sănătatea oamanilor. Recunoscând că descoperire faptului că bacteria poate reprograma celulele este foarte interesantă şi incitantă, ea a avertizat totuşi că între aceste cercetări şi lepra ca preocupare clinică este o distanţă şi a afirmat că nu crede că descoperirea va duce la dezvoltarea unor noi tratamente.

Dr. Rob Buckle, director al colectivului de medicină regenerativă din cadrul Medical Research Council, a declarat că descoperirea este importantă nu numai pentru a înţelege cum putem trata această infecţie bacteriană, ci şi pentru domeniul, aflat în progres accelerat, al medicinii regenerative

Sursa : http://www.descopera.ro

Cea mai mare furtună observată pe Saturn a avut un diametru egal cu cel al Terrei (FOTO)

La fel cum anumite regiuni ale planetei noastre au parte un anotimp al musonului (sau al tornadelor), şi planeta Saturn are parte de un anotimp furtunos.

Cu ocazia fiecărui an saturnian — echivalentul a aproximativ 30 de ani pământeni — o fortună gigantică traversează emisfera nordică a planetei Saturn, uneori înconjurând planeta la fel ca o curea. Aceste furtuni durează câteva zeci de zile, fiind observate de oameni încă din 1876.

Cea de-a şasea furtună saturniană a sosit mai devreme decât s-au aşteptat cercetătorii, debutând la finalul anului 2010, la doar 20 de ani de la precedenta furtună. Pentru astronomi, furtuna a venit la momentul potrivit, pentru că sonda Cassini se afla staţionată chiar în zona planetei cu inele. Graţie poziţie excepţionale a navetei Cassini, oamenii au putut fi martori la acest spectacol extraordinar.

Un nou studiu care sintetizează observaţiile realizate de Cassini oferă dovezi suplimentare ce atestă că a fost vorba despre o furtună ieşită din comun. Fenomenul s-a extins până în 2011, durând mai bine de 200 de zile şi intrând în istorie drept cea mai lungă furtună observată vreodată pe Saturn. Vârtejul creat de această furtună este unul fără precedent, fiind suficient de mare pentru a cuprinde planeta Pământ. Vârtejul-record a durat până când furtuna a ocolit întreaga planetă şi s-a ciocnit cu el.

Cassini a înregistrat furtuna în detaliu, folosind atât camerele cât şi instrumentul Radio and Plasma Wave Science, care detecta pulsurile electrostatice generate de fulgerele din nori. Kunio Sayanagi, profesor de ştiinţe ale planetelor la Universitatea Hampton, a descris aceste observaţii alături de colegii săi într-o nouă cercetare ce va fi publicată în jurnalul ştiinţific Icarus.

În raportul publicat de Sayanagi şi colegii săi se arată că furtuna supranumită şi „Great White Spot” a început pe 5 decembrie 2010 şi a durat până pe 20 iunie 2011, deşi punctul final este oarecum ambiguu. Cercetătorii relatează că furtuna a depăşit în durată marea furtună saturniană din 1903, care a durat 150 de zile.

„Great White Spot” s-a extins repede pe Saturn, formând în cele din urmă o bandă care a încercuit planeta la 33 de grade latitudine nord. În partea din faţă a furtunii se găsea un element luminos şi care se deplasa rapid, care strălucea ca rezultat al descărcărilor electrice, supranumit „capul furtunii”. Acesta era urmat de un vârtej ciclonic uriaş, urmat ulterior de o coadă de nori turbulenţi. Până în luna ianuarie, vârtejul ajunsese să aibă o lăţime de 12.000 de kilometri, o distanţă similară diametrului Pământului. Acesta este cel mai mare vârtej înregistrat vreodată în troposfera planetei Saturn, notează autorii, deşi un vârtej detectat mai recent în stratosfera saturniană (un strat superior al atmosferei) măsura 50.000 de kilometri. 

Cele două vârtejuri ar fi putut fi rezultatul aceleiaşi furtuni, spune Sayanagi, „cel mai probabil ca rezultat al unui «eructaţii planetare» – o masă caldă care s-a ridicat din adâncuri şi care s-a înconjurat singură în stratul atmosferic”. „Se pare că vârtejul s-a separat vertical în două componente, vârtejul troposferic care se putea vedea cu ochiul liber şi un vârtej stratosferic detectabil cu radiaţii infraroşii”, a mai spus Sayanagi.

În iunie 2011, capul furtunii reuşise să înconjoare o dată planeta, ajungând înapoi la vârtejul troposferic şi ciocnindu-se de el, încheind astfel furtuna. Fulgerele au devenit intermitente, iar norii luminoşi au dispărut. Pe baza datelor obţinute de la furtunile din trecut, cercetătorii au ajuns la concluzia că efectele furtunii „Great White Spot” vor continua să se resimtă în atmosfera planetei Saturn pentru ani buni, dacă nu chiar pentru un deceniu.Cu ocazia fiecărui an saturnian — echivalentul a aproximativ 30 de ani pământeni — o fortună gigantică traversează emisfera nordică a planetei Saturn, uneori înconjurând planeta la fel ca o curea. Aceste furtuni durează câteva zeci de zile, fiind observate de oameni încă din 1876.

Cea de-a şasea furtună saturniană a sosit mai devreme decât s-au aşteptat cercetătorii, debutând la finalul anului 2010, la doar 20 de ani de la precedenta furtună. Pentru astronomi, furtuna a venit la momentul potrivit, pentru că sonda Cassini se afla staţionată chiar în zona planetei cu inele. Graţie poziţie excepţionale a navetei Cassini, oamenii au putut fi martori la acest spectacol extraordinar.

Un nou studiu care sintetizează observaţiile realizate de Cassini oferă dovezi suplimentare ce atestă că a fost vorba despre o furtună ieşită din comun. Fenomenul s-a extins până în 2011, durând mai bine de 200 de zile şi intrând în istorie drept cea mai lungă furtună observată vreodată pe Saturn. Vârtejul creat de această furtună este unul fără precedent, fiind suficient de mare pentru a cuprinde planeta Pământ. Vârtejul-record a durat până când furtuna a ocolit întreaga planetă şi s-a ciocnit cu el.

Cassini a înregistrat furtuna în detaliu, folosind atât camerele cât şi instrumentul Radio and Plasma Wave Science, care detecta pulsurile electrostatice generate de fulgerele din nori. Kunio Sayanagi, profesor de ştiinţe ale planetelor la Universitatea Hampton, a descris aceste observaţii alături de colegii săi într-o nouă cercetare ce va fi publicată în jurnalul ştiinţific Icarus.

În raportul publicat de Sayanagi şi colegii săi se arată că furtuna supranumită şi „Great White Spot” a început pe 5 decembrie 2010 şi a durat până pe 20 iunie 2011, deşi punctul final este oarecum ambiguu. Cercetătorii relatează că furtuna a depăşit în durată marea furtună saturniană din 1903, care a durat 150 de zile.

„Great White Spot” s-a extins repede pe Saturn, formând în cele din urmă o bandă care a încercuit planeta la 33 de grade latitudine nord. În partea din faţă a furtunii se găsea un element luminos şi care se deplasa rapid, care strălucea ca rezultat al descărcărilor electrice, supranumit „capul furtunii”. Acesta era urmat de un vârtej ciclonic uriaş, urmat ulterior de o coadă de nori turbulenţi. Până în luna ianuarie, vârtejul ajunsese să aibă o lăţime de 12.000 de kilometri, o distanţă similară diametrului Pământului. Acesta este cel mai mare vârtej înregistrat vreodată în troposfera planetei Saturn, notează autorii, deşi un vârtej detectat mai recent în stratosfera saturniană (un strat superior al atmosferei) măsura 50.000 de kilometri. 

Cele două vârtejuri ar fi putut fi rezultatul aceleiaşi furtuni, spune Sayanagi, „cel mai probabil ca rezultat al unui «eructaţii planetare» – o masă caldă care s-a ridicat din adâncuri şi care s-a înconjurat singură în stratul atmosferic”. „Se pare că vârtejul s-a separat vertical în două componente, vârtejul troposferic care se putea vedea cu ochiul liber şi un vârtej stratosferic detectabil cu radiaţii infraroşii”, a mai spus Sayanagi.

În iunie 2011, capul furtunii reuşise să înconjoare o dată planeta, ajungând înapoi la vârtejul troposferic şi ciocnindu-se de el, încheind astfel furtuna. Fulgerele au devenit intermitente, iar norii luminoşi au dispărut. Pe baza datelor obţinute de la furtunile din trecut, cercetătorii au ajuns la concluzia că efectele furtunii „Great White Spot” vor continua să se resimtă în atmosfera planetei Saturn pentru ani buni, dacă nu chiar pentru un deceniu.Cu ocazia fiecărui an saturnian — echivalentul a aproximativ 30 de ani pământeni — o fortună gigantică traversează emisfera nordică a planetei Saturn, uneori înconjurând planeta la fel ca o curea. Aceste furtuni durează câteva zeci de zile, fiind observate de oameni încă din 1876.

Cea de-a şasea furtună saturniană a sosit mai devreme decât s-au aşteptat cercetătorii, debutând la finalul anului 2010, la doar 20 de ani de la precedenta furtună. Pentru astronomi, furtuna a venit la momentul potrivit, pentru că sonda Cassini se afla staţionată chiar în zona planetei cu inele. Graţie poziţie excepţionale a navetei Cassini, oamenii au putut fi martori la acest spectacol extraordinar.

Un nou studiu care sintetizează observaţiile realizate de Cassini oferă dovezi suplimentare ce atestă că a fost vorba despre o furtună ieşită din comun. Fenomenul s-a extins până în 2011, durând mai bine de 200 de zile şi intrând în istorie drept cea mai lungă furtună observată vreodată pe Saturn. Vârtejul creat de această furtună este unul fără precedent, fiind suficient de mare pentru a cuprinde planeta Pământ. Vârtejul-record a durat până când furtuna a ocolit întreaga planetă şi s-a ciocnit cu el.

Cassini a înregistrat furtuna în detaliu, folosind atât camerele cât şi instrumentul Radio and Plasma Wave Science, care detecta pulsurile electrostatice generate de fulgerele din nori. Kunio Sayanagi, profesor de ştiinţe ale planetelor la Universitatea Hampton, a descris aceste observaţii alături de colegii săi într-o nouă cercetare ce va fi publicată în jurnalul ştiinţific Icarus.

În raportul publicat de Sayanagi şi colegii săi se arată că furtuna supranumită şi „Great White Spot” a început pe 5 decembrie 2010 şi a durat până pe 20 iunie 2011, deşi punctul final este oarecum ambiguu. Cercetătorii relatează că furtuna a depăşit în durată marea furtună saturniană din 1903, care a durat 150 de zile.

„Great White Spot” s-a extins repede pe Saturn, formând în cele din urmă o bandă care a încercuit planeta la 33 de grade latitudine nord. În partea din faţă a furtunii se găsea un element luminos şi care se deplasa rapid, care strălucea ca rezultat al descărcărilor electrice, supranumit „capul furtunii”. Acesta era urmat de un vârtej ciclonic uriaş, urmat ulterior de o coadă de nori turbulenţi. Până în luna ianuarie, vârtejul ajunsese să aibă o lăţime de 12.000 de kilometri, o distanţă similară diametrului Pământului. Acesta este cel mai mare vârtej înregistrat vreodată în troposfera planetei Saturn, notează autorii, deşi un vârtej detectat mai recent în stratosfera saturniană (un strat superior al atmosferei) măsura 50.000 de kilometri. 

Cele două vârtejuri ar fi putut fi rezultatul aceleiaşi furtuni, spune Sayanagi, „cel mai probabil ca rezultat al unui «eructaţii planetare» – o masă caldă care s-a ridicat din adâncuri şi care s-a înconjurat singură în stratul atmosferic”. „Se pare că vârtejul s-a separat vertical în două componente, vârtejul troposferic care se putea vedea cu ochiul liber şi un vârtej stratosferic detectabil cu radiaţii infraroşii”, a mai spus Sayanagi.

În iunie 2011, capul furtunii reuşise să înconjoare o dată planeta, ajungând înapoi la vârtejul troposferic şi ciocnindu-se de el, încheind astfel furtuna. Fulgerele au devenit intermitente, iar norii luminoşi au dispărut. Pe baza datelor obţinute de la furtunile din trecut, cercetătorii au ajuns la concluzia că efectele furtunii „Great White Spot” vor continua să se resimtă în atmosfera planetei Saturn pentru ani buni, dacă nu chiar pentru un deceniu.

Sursa : http://www.descopera.ro

Cea mai mare furtună observată pe Saturn a avut un diametru egal cu cel al Terrei (FOTO)

La fel cum anumite regiuni ale planetei noastre au parte un anotimp al musonului (sau al tornadelor), şi planeta Saturn are parte de un anotimp furtunos.

Cu ocazia fiecărui an saturnian — echivalentul a aproximativ 30 de ani pământeni — o fortună gigantică traversează emisfera nordică a planetei Saturn, uneori înconjurând planeta la fel ca o curea. Aceste furtuni durează câteva zeci de zile, fiind observate de oameni încă din 1876.

Cea de-a şasea furtună saturniană a sosit mai devreme decât s-au aşteptat cercetătorii, debutând la finalul anului 2010, la doar 20 de ani de la precedenta furtună. Pentru astronomi, furtuna a venit la momentul potrivit, pentru că sonda Cassini se afla staţionată chiar în zona planetei cu inele. Graţie poziţie excepţionale a navetei Cassini, oamenii au putut fi martori la acest spectacol extraordinar.

Un nou studiu care sintetizează observaţiile realizate de Cassini oferă dovezi suplimentare ce atestă că a fost vorba despre o furtună ieşită din comun. Fenomenul s-a extins până în 2011, durând mai bine de 200 de zile şi intrând în istorie drept cea mai lungă furtună observată vreodată pe Saturn. Vârtejul creat de această furtună este unul fără precedent, fiind suficient de mare pentru a cuprinde planeta Pământ. Vârtejul-record a durat până când furtuna a ocolit întreaga planetă şi s-a ciocnit cu el.

Cassini a înregistrat furtuna în detaliu, folosind atât camerele cât şi instrumentul Radio and Plasma Wave Science, care detecta pulsurile electrostatice generate de fulgerele din nori. Kunio Sayanagi, profesor de ştiinţe ale planetelor la Universitatea Hampton, a descris aceste observaţii alături de colegii săi într-o nouă cercetare ce va fi publicată în jurnalul ştiinţific Icarus.

În raportul publicat de Sayanagi şi colegii săi se arată că furtuna supranumită şi „Great White Spot” a început pe 5 decembrie 2010 şi a durat până pe 20 iunie 2011, deşi punctul final este oarecum ambiguu. Cercetătorii relatează că furtuna a depăşit în durată marea furtună saturniană din 1903, care a durat 150 de zile.

„Great White Spot” s-a extins repede pe Saturn, formând în cele din urmă o bandă care a încercuit planeta la 33 de grade latitudine nord. În partea din faţă a furtunii se găsea un element luminos şi care se deplasa rapid, care strălucea ca rezultat al descărcărilor electrice, supranumit „capul furtunii”. Acesta era urmat de un vârtej ciclonic uriaş, urmat ulterior de o coadă de nori turbulenţi. Până în luna ianuarie, vârtejul ajunsese să aibă o lăţime de 12.000 de kilometri, o distanţă similară diametrului Pământului. Acesta este cel mai mare vârtej înregistrat vreodată în troposfera planetei Saturn, notează autorii, deşi un vârtej detectat mai recent în stratosfera saturniană (un strat superior al atmosferei) măsura 50.000 de kilometri. 

Cele două vârtejuri ar fi putut fi rezultatul aceleiaşi furtuni, spune Sayanagi, „cel mai probabil ca rezultat al unui «eructaţii planetare» – o masă caldă care s-a ridicat din adâncuri şi care s-a înconjurat singură în stratul atmosferic”. „Se pare că vârtejul s-a separat vertical în două componente, vârtejul troposferic care se putea vedea cu ochiul liber şi un vârtej stratosferic detectabil cu radiaţii infraroşii”, a mai spus Sayanagi.

În iunie 2011, capul furtunii reuşise să înconjoare o dată planeta, ajungând înapoi la vârtejul troposferic şi ciocnindu-se de el, încheind astfel furtuna. Fulgerele au devenit intermitente, iar norii luminoşi au dispărut. Pe baza datelor obţinute de la furtunile din trecut, cercetătorii au ajuns la concluzia că efectele furtunii „Great White Spot” vor continua să se resimtă în atmosfera planetei Saturn pentru ani buni, dacă nu chiar pentru un deceniu.Cu ocazia fiecărui an saturnian — echivalentul a aproximativ 30 de ani pământeni — o fortună gigantică traversează emisfera nordică a planetei Saturn, uneori înconjurând planeta la fel ca o curea. Aceste furtuni durează câteva zeci de zile, fiind observate de oameni încă din 1876.

Cea de-a şasea furtună saturniană a sosit mai devreme decât s-au aşteptat cercetătorii, debutând la finalul anului 2010, la doar 20 de ani de la precedenta furtună. Pentru astronomi, furtuna a venit la momentul potrivit, pentru că sonda Cassini se afla staţionată chiar în zona planetei cu inele. Graţie poziţie excepţionale a navetei Cassini, oamenii au putut fi martori la acest spectacol extraordinar.

Un nou studiu care sintetizează observaţiile realizate de Cassini oferă dovezi suplimentare ce atestă că a fost vorba despre o furtună ieşită din comun. Fenomenul s-a extins până în 2011, durând mai bine de 200 de zile şi intrând în istorie drept cea mai lungă furtună observată vreodată pe Saturn. Vârtejul creat de această furtună este unul fără precedent, fiind suficient de mare pentru a cuprinde planeta Pământ. Vârtejul-record a durat până când furtuna a ocolit întreaga planetă şi s-a ciocnit cu el.

Cassini a înregistrat furtuna în detaliu, folosind atât camerele cât şi instrumentul Radio and Plasma Wave Science, care detecta pulsurile electrostatice generate de fulgerele din nori. Kunio Sayanagi, profesor de ştiinţe ale planetelor la Universitatea Hampton, a descris aceste observaţii alături de colegii săi într-o nouă cercetare ce va fi publicată în jurnalul ştiinţific Icarus.

În raportul publicat de Sayanagi şi colegii săi se arată că furtuna supranumită şi „Great White Spot” a început pe 5 decembrie 2010 şi a durat până pe 20 iunie 2011, deşi punctul final este oarecum ambiguu. Cercetătorii relatează că furtuna a depăşit în durată marea furtună saturniană din 1903, care a durat 150 de zile.

„Great White Spot” s-a extins repede pe Saturn, formând în cele din urmă o bandă care a încercuit planeta la 33 de grade latitudine nord. În partea din faţă a furtunii se găsea un element luminos şi care se deplasa rapid, care strălucea ca rezultat al descărcărilor electrice, supranumit „capul furtunii”. Acesta era urmat de un vârtej ciclonic uriaş, urmat ulterior de o coadă de nori turbulenţi. Până în luna ianuarie, vârtejul ajunsese să aibă o lăţime de 12.000 de kilometri, o distanţă similară diametrului Pământului. Acesta este cel mai mare vârtej înregistrat vreodată în troposfera planetei Saturn, notează autorii, deşi un vârtej detectat mai recent în stratosfera saturniană (un strat superior al atmosferei) măsura 50.000 de kilometri. 

Cele două vârtejuri ar fi putut fi rezultatul aceleiaşi furtuni, spune Sayanagi, „cel mai probabil ca rezultat al unui «eructaţii planetare» – o masă caldă care s-a ridicat din adâncuri şi care s-a înconjurat singură în stratul atmosferic”. „Se pare că vârtejul s-a separat vertical în două componente, vârtejul troposferic care se putea vedea cu ochiul liber şi un vârtej stratosferic detectabil cu radiaţii infraroşii”, a mai spus Sayanagi.

În iunie 2011, capul furtunii reuşise să înconjoare o dată planeta, ajungând înapoi la vârtejul troposferic şi ciocnindu-se de el, încheind astfel furtuna. Fulgerele au devenit intermitente, iar norii luminoşi au dispărut. Pe baza datelor obţinute de la furtunile din trecut, cercetătorii au ajuns la concluzia că efectele furtunii „Great White Spot” vor continua să se resimtă în atmosfera planetei Saturn pentru ani buni, dacă nu chiar pentru un deceniu.Cu ocazia fiecărui an saturnian — echivalentul a aproximativ 30 de ani pământeni — o fortună gigantică traversează emisfera nordică a planetei Saturn, uneori înconjurând planeta la fel ca o curea. Aceste furtuni durează câteva zeci de zile, fiind observate de oameni încă din 1876.

Cea de-a şasea furtună saturniană a sosit mai devreme decât s-au aşteptat cercetătorii, debutând la finalul anului 2010, la doar 20 de ani de la precedenta furtună. Pentru astronomi, furtuna a venit la momentul potrivit, pentru că sonda Cassini se afla staţionată chiar în zona planetei cu inele. Graţie poziţie excepţionale a navetei Cassini, oamenii au putut fi martori la acest spectacol extraordinar.

Un nou studiu care sintetizează observaţiile realizate de Cassini oferă dovezi suplimentare ce atestă că a fost vorba despre o furtună ieşită din comun. Fenomenul s-a extins până în 2011, durând mai bine de 200 de zile şi intrând în istorie drept cea mai lungă furtună observată vreodată pe Saturn. Vârtejul creat de această furtună este unul fără precedent, fiind suficient de mare pentru a cuprinde planeta Pământ. Vârtejul-record a durat până când furtuna a ocolit întreaga planetă şi s-a ciocnit cu el.

Cassini a înregistrat furtuna în detaliu, folosind atât camerele cât şi instrumentul Radio and Plasma Wave Science, care detecta pulsurile electrostatice generate de fulgerele din nori. Kunio Sayanagi, profesor de ştiinţe ale planetelor la Universitatea Hampton, a descris aceste observaţii alături de colegii săi într-o nouă cercetare ce va fi publicată în jurnalul ştiinţific Icarus.

În raportul publicat de Sayanagi şi colegii săi se arată că furtuna supranumită şi „Great White Spot” a început pe 5 decembrie 2010 şi a durat până pe 20 iunie 2011, deşi punctul final este oarecum ambiguu. Cercetătorii relatează că furtuna a depăşit în durată marea furtună saturniană din 1903, care a durat 150 de zile.

„Great White Spot” s-a extins repede pe Saturn, formând în cele din urmă o bandă care a încercuit planeta la 33 de grade latitudine nord. În partea din faţă a furtunii se găsea un element luminos şi care se deplasa rapid, care strălucea ca rezultat al descărcărilor electrice, supranumit „capul furtunii”. Acesta era urmat de un vârtej ciclonic uriaş, urmat ulterior de o coadă de nori turbulenţi. Până în luna ianuarie, vârtejul ajunsese să aibă o lăţime de 12.000 de kilometri, o distanţă similară diametrului Pământului. Acesta este cel mai mare vârtej înregistrat vreodată în troposfera planetei Saturn, notează autorii, deşi un vârtej detectat mai recent în stratosfera saturniană (un strat superior al atmosferei) măsura 50.000 de kilometri. 

Cele două vârtejuri ar fi putut fi rezultatul aceleiaşi furtuni, spune Sayanagi, „cel mai probabil ca rezultat al unui «eructaţii planetare» – o masă caldă care s-a ridicat din adâncuri şi care s-a înconjurat singură în stratul atmosferic”. „Se pare că vârtejul s-a separat vertical în două componente, vârtejul troposferic care se putea vedea cu ochiul liber şi un vârtej stratosferic detectabil cu radiaţii infraroşii”, a mai spus Sayanagi.

În iunie 2011, capul furtunii reuşise să înconjoare o dată planeta, ajungând înapoi la vârtejul troposferic şi ciocnindu-se de el, încheind astfel furtuna. Fulgerele au devenit intermitente, iar norii luminoşi au dispărut. Pe baza datelor obţinute de la furtunile din trecut, cercetătorii au ajuns la concluzia că efectele furtunii „Great White Spot” vor continua să se resimtă în atmosfera planetei Saturn pentru ani buni, dacă nu chiar pentru un deceniu.

Sursa : http://www.descopera.ro

Cea mai mare furtună observată pe Saturn a avut un diametru egal cu cel al Terrei (FOTO)

La fel cum anumite regiuni ale planetei noastre au parte un anotimp al musonului (sau al tornadelor), şi planeta Saturn are parte de un anotimp furtunos.

Cu ocazia fiecărui an saturnian — echivalentul a aproximativ 30 de ani pământeni — o fortună gigantică traversează emisfera nordică a planetei Saturn, uneori înconjurând planeta la fel ca o curea. Aceste furtuni durează câteva zeci de zile, fiind observate de oameni încă din 1876.

Cea de-a şasea furtună saturniană a sosit mai devreme decât s-au aşteptat cercetătorii, debutând la finalul anului 2010, la doar 20 de ani de la precedenta furtună. Pentru astronomi, furtuna a venit la momentul potrivit, pentru că sonda Cassini se afla staţionată chiar în zona planetei cu inele. Graţie poziţie excepţionale a navetei Cassini, oamenii au putut fi martori la acest spectacol extraordinar.

Un nou studiu care sintetizează observaţiile realizate de Cassini oferă dovezi suplimentare ce atestă că a fost vorba despre o furtună ieşită din comun. Fenomenul s-a extins până în 2011, durând mai bine de 200 de zile şi intrând în istorie drept cea mai lungă furtună observată vreodată pe Saturn. Vârtejul creat de această furtună este unul fără precedent, fiind suficient de mare pentru a cuprinde planeta Pământ. Vârtejul-record a durat până când furtuna a ocolit întreaga planetă şi s-a ciocnit cu el.

Cassini a înregistrat furtuna în detaliu, folosind atât camerele cât şi instrumentul Radio and Plasma Wave Science, care detecta pulsurile electrostatice generate de fulgerele din nori. Kunio Sayanagi, profesor de ştiinţe ale planetelor la Universitatea Hampton, a descris aceste observaţii alături de colegii săi într-o nouă cercetare ce va fi publicată în jurnalul ştiinţific Icarus.

În raportul publicat de Sayanagi şi colegii săi se arată că furtuna supranumită şi „Great White Spot” a început pe 5 decembrie 2010 şi a durat până pe 20 iunie 2011, deşi punctul final este oarecum ambiguu. Cercetătorii relatează că furtuna a depăşit în durată marea furtună saturniană din 1903, care a durat 150 de zile.

„Great White Spot” s-a extins repede pe Saturn, formând în cele din urmă o bandă care a încercuit planeta la 33 de grade latitudine nord. În partea din faţă a furtunii se găsea un element luminos şi care se deplasa rapid, care strălucea ca rezultat al descărcărilor electrice, supranumit „capul furtunii”. Acesta era urmat de un vârtej ciclonic uriaş, urmat ulterior de o coadă de nori turbulenţi. Până în luna ianuarie, vârtejul ajunsese să aibă o lăţime de 12.000 de kilometri, o distanţă similară diametrului Pământului. Acesta este cel mai mare vârtej înregistrat vreodată în troposfera planetei Saturn, notează autorii, deşi un vârtej detectat mai recent în stratosfera saturniană (un strat superior al atmosferei) măsura 50.000 de kilometri. 

Cele două vârtejuri ar fi putut fi rezultatul aceleiaşi furtuni, spune Sayanagi, „cel mai probabil ca rezultat al unui «eructaţii planetare» – o masă caldă care s-a ridicat din adâncuri şi care s-a înconjurat singură în stratul atmosferic”. „Se pare că vârtejul s-a separat vertical în două componente, vârtejul troposferic care se putea vedea cu ochiul liber şi un vârtej stratosferic detectabil cu radiaţii infraroşii”, a mai spus Sayanagi.

În iunie 2011, capul furtunii reuşise să înconjoare o dată planeta, ajungând înapoi la vârtejul troposferic şi ciocnindu-se de el, încheind astfel furtuna. Fulgerele au devenit intermitente, iar norii luminoşi au dispărut. Pe baza datelor obţinute de la furtunile din trecut, cercetătorii au ajuns la concluzia că efectele furtunii „Great White Spot” vor continua să se resimtă în atmosfera planetei Saturn pentru ani buni, dacă nu chiar pentru un deceniu.Cu ocazia fiecărui an saturnian — echivalentul a aproximativ 30 de ani pământeni — o fortună gigantică traversează emisfera nordică a planetei Saturn, uneori înconjurând planeta la fel ca o curea. Aceste furtuni durează câteva zeci de zile, fiind observate de oameni încă din 1876.

Cea de-a şasea furtună saturniană a sosit mai devreme decât s-au aşteptat cercetătorii, debutând la finalul anului 2010, la doar 20 de ani de la precedenta furtună. Pentru astronomi, furtuna a venit la momentul potrivit, pentru că sonda Cassini se afla staţionată chiar în zona planetei cu inele. Graţie poziţie excepţionale a navetei Cassini, oamenii au putut fi martori la acest spectacol extraordinar.

Un nou studiu care sintetizează observaţiile realizate de Cassini oferă dovezi suplimentare ce atestă că a fost vorba despre o furtună ieşită din comun. Fenomenul s-a extins până în 2011, durând mai bine de 200 de zile şi intrând în istorie drept cea mai lungă furtună observată vreodată pe Saturn. Vârtejul creat de această furtună este unul fără precedent, fiind suficient de mare pentru a cuprinde planeta Pământ. Vârtejul-record a durat până când furtuna a ocolit întreaga planetă şi s-a ciocnit cu el.

Cassini a înregistrat furtuna în detaliu, folosind atât camerele cât şi instrumentul Radio and Plasma Wave Science, care detecta pulsurile electrostatice generate de fulgerele din nori. Kunio Sayanagi, profesor de ştiinţe ale planetelor la Universitatea Hampton, a descris aceste observaţii alături de colegii săi într-o nouă cercetare ce va fi publicată în jurnalul ştiinţific Icarus.

În raportul publicat de Sayanagi şi colegii săi se arată că furtuna supranumită şi „Great White Spot” a început pe 5 decembrie 2010 şi a durat până pe 20 iunie 2011, deşi punctul final este oarecum ambiguu. Cercetătorii relatează că furtuna a depăşit în durată marea furtună saturniană din 1903, care a durat 150 de zile.

„Great White Spot” s-a extins repede pe Saturn, formând în cele din urmă o bandă care a încercuit planeta la 33 de grade latitudine nord. În partea din faţă a furtunii se găsea un element luminos şi care se deplasa rapid, care strălucea ca rezultat al descărcărilor electrice, supranumit „capul furtunii”. Acesta era urmat de un vârtej ciclonic uriaş, urmat ulterior de o coadă de nori turbulenţi. Până în luna ianuarie, vârtejul ajunsese să aibă o lăţime de 12.000 de kilometri, o distanţă similară diametrului Pământului. Acesta este cel mai mare vârtej înregistrat vreodată în troposfera planetei Saturn, notează autorii, deşi un vârtej detectat mai recent în stratosfera saturniană (un strat superior al atmosferei) măsura 50.000 de kilometri. 

Cele două vârtejuri ar fi putut fi rezultatul aceleiaşi furtuni, spune Sayanagi, „cel mai probabil ca rezultat al unui «eructaţii planetare» – o masă caldă care s-a ridicat din adâncuri şi care s-a înconjurat singură în stratul atmosferic”. „Se pare că vârtejul s-a separat vertical în două componente, vârtejul troposferic care se putea vedea cu ochiul liber şi un vârtej stratosferic detectabil cu radiaţii infraroşii”, a mai spus Sayanagi.

În iunie 2011, capul furtunii reuşise să înconjoare o dată planeta, ajungând înapoi la vârtejul troposferic şi ciocnindu-se de el, încheind astfel furtuna. Fulgerele au devenit intermitente, iar norii luminoşi au dispărut. Pe baza datelor obţinute de la furtunile din trecut, cercetătorii au ajuns la concluzia că efectele furtunii „Great White Spot” vor continua să se resimtă în atmosfera planetei Saturn pentru ani buni, dacă nu chiar pentru un deceniu.Cu ocazia fiecărui an saturnian — echivalentul a aproximativ 30 de ani pământeni — o fortună gigantică traversează emisfera nordică a planetei Saturn, uneori înconjurând planeta la fel ca o curea. Aceste furtuni durează câteva zeci de zile, fiind observate de oameni încă din 1876.

Cea de-a şasea furtună saturniană a sosit mai devreme decât s-au aşteptat cercetătorii, debutând la finalul anului 2010, la doar 20 de ani de la precedenta furtună. Pentru astronomi, furtuna a venit la momentul potrivit, pentru că sonda Cassini se afla staţionată chiar în zona planetei cu inele. Graţie poziţie excepţionale a navetei Cassini, oamenii au putut fi martori la acest spectacol extraordinar.

Un nou studiu care sintetizează observaţiile realizate de Cassini oferă dovezi suplimentare ce atestă că a fost vorba despre o furtună ieşită din comun. Fenomenul s-a extins până în 2011, durând mai bine de 200 de zile şi intrând în istorie drept cea mai lungă furtună observată vreodată pe Saturn. Vârtejul creat de această furtună este unul fără precedent, fiind suficient de mare pentru a cuprinde planeta Pământ. Vârtejul-record a durat până când furtuna a ocolit întreaga planetă şi s-a ciocnit cu el.

Cassini a înregistrat furtuna în detaliu, folosind atât camerele cât şi instrumentul Radio and Plasma Wave Science, care detecta pulsurile electrostatice generate de fulgerele din nori. Kunio Sayanagi, profesor de ştiinţe ale planetelor la Universitatea Hampton, a descris aceste observaţii alături de colegii săi într-o nouă cercetare ce va fi publicată în jurnalul ştiinţific Icarus.

În raportul publicat de Sayanagi şi colegii săi se arată că furtuna supranumită şi „Great White Spot” a început pe 5 decembrie 2010 şi a durat până pe 20 iunie 2011, deşi punctul final este oarecum ambiguu. Cercetătorii relatează că furtuna a depăşit în durată marea furtună saturniană din 1903, care a durat 150 de zile.

„Great White Spot” s-a extins repede pe Saturn, formând în cele din urmă o bandă care a încercuit planeta la 33 de grade latitudine nord. În partea din faţă a furtunii se găsea un element luminos şi care se deplasa rapid, care strălucea ca rezultat al descărcărilor electrice, supranumit „capul furtunii”. Acesta era urmat de un vârtej ciclonic uriaş, urmat ulterior de o coadă de nori turbulenţi. Până în luna ianuarie, vârtejul ajunsese să aibă o lăţime de 12.000 de kilometri, o distanţă similară diametrului Pământului. Acesta este cel mai mare vârtej înregistrat vreodată în troposfera planetei Saturn, notează autorii, deşi un vârtej detectat mai recent în stratosfera saturniană (un strat superior al atmosferei) măsura 50.000 de kilometri. 

Cele două vârtejuri ar fi putut fi rezultatul aceleiaşi furtuni, spune Sayanagi, „cel mai probabil ca rezultat al unui «eructaţii planetare» – o masă caldă care s-a ridicat din adâncuri şi care s-a înconjurat singură în stratul atmosferic”. „Se pare că vârtejul s-a separat vertical în două componente, vârtejul troposferic care se putea vedea cu ochiul liber şi un vârtej stratosferic detectabil cu radiaţii infraroşii”, a mai spus Sayanagi.

În iunie 2011, capul furtunii reuşise să înconjoare o dată planeta, ajungând înapoi la vârtejul troposferic şi ciocnindu-se de el, încheind astfel furtuna. Fulgerele au devenit intermitente, iar norii luminoşi au dispărut. Pe baza datelor obţinute de la furtunile din trecut, cercetătorii au ajuns la concluzia că efectele furtunii „Great White Spot” vor continua să se resimtă în atmosfera planetei Saturn pentru ani buni, dacă nu chiar pentru un deceniu.

Sursa : http://www.descopera.ro

Cea mai mare furtună observată pe Saturn a avut un diametru egal cu cel al Terrei (FOTO)

La fel cum anumite regiuni ale planetei noastre au parte un anotimp al musonului (sau al tornadelor), şi planeta Saturn are parte de un anotimp furtunos.

Cu ocazia fiecărui an saturnian — echivalentul a aproximativ 30 de ani pământeni — o fortună gigantică traversează emisfera nordică a planetei Saturn, uneori înconjurând planeta la fel ca o curea. Aceste furtuni durează câteva zeci de zile, fiind observate de oameni încă din 1876.

Cea de-a şasea furtună saturniană a sosit mai devreme decât s-au aşteptat cercetătorii, debutând la finalul anului 2010, la doar 20 de ani de la precedenta furtună. Pentru astronomi, furtuna a venit la momentul potrivit, pentru că sonda Cassini se afla staţionată chiar în zona planetei cu inele. Graţie poziţie excepţionale a navetei Cassini, oamenii au putut fi martori la acest spectacol extraordinar.

Un nou studiu care sintetizează observaţiile realizate de Cassini oferă dovezi suplimentare ce atestă că a fost vorba despre o furtună ieşită din comun. Fenomenul s-a extins până în 2011, durând mai bine de 200 de zile şi intrând în istorie drept cea mai lungă furtună observată vreodată pe Saturn. Vârtejul creat de această furtună este unul fără precedent, fiind suficient de mare pentru a cuprinde planeta Pământ. Vârtejul-record a durat până când furtuna a ocolit întreaga planetă şi s-a ciocnit cu el.

Cassini a înregistrat furtuna în detaliu, folosind atât camerele cât şi instrumentul Radio and Plasma Wave Science, care detecta pulsurile electrostatice generate de fulgerele din nori. Kunio Sayanagi, profesor de ştiinţe ale planetelor la Universitatea Hampton, a descris aceste observaţii alături de colegii săi într-o nouă cercetare ce va fi publicată în jurnalul ştiinţific Icarus.

În raportul publicat de Sayanagi şi colegii săi se arată că furtuna supranumită şi „Great White Spot” a început pe 5 decembrie 2010 şi a durat până pe 20 iunie 2011, deşi punctul final este oarecum ambiguu. Cercetătorii relatează că furtuna a depăşit în durată marea furtună saturniană din 1903, care a durat 150 de zile.

„Great White Spot” s-a extins repede pe Saturn, formând în cele din urmă o bandă care a încercuit planeta la 33 de grade latitudine nord. În partea din faţă a furtunii se găsea un element luminos şi care se deplasa rapid, care strălucea ca rezultat al descărcărilor electrice, supranumit „capul furtunii”. Acesta era urmat de un vârtej ciclonic uriaş, urmat ulterior de o coadă de nori turbulenţi. Până în luna ianuarie, vârtejul ajunsese să aibă o lăţime de 12.000 de kilometri, o distanţă similară diametrului Pământului. Acesta este cel mai mare vârtej înregistrat vreodată în troposfera planetei Saturn, notează autorii, deşi un vârtej detectat mai recent în stratosfera saturniană (un strat superior al atmosferei) măsura 50.000 de kilometri. 

Cele două vârtejuri ar fi putut fi rezultatul aceleiaşi furtuni, spune Sayanagi, „cel mai probabil ca rezultat al unui «eructaţii planetare» – o masă caldă care s-a ridicat din adâncuri şi care s-a înconjurat singură în stratul atmosferic”. „Se pare că vârtejul s-a separat vertical în două componente, vârtejul troposferic care se putea vedea cu ochiul liber şi un vârtej stratosferic detectabil cu radiaţii infraroşii”, a mai spus Sayanagi.

În iunie 2011, capul furtunii reuşise să înconjoare o dată planeta, ajungând înapoi la vârtejul troposferic şi ciocnindu-se de el, încheind astfel furtuna. Fulgerele au devenit intermitente, iar norii luminoşi au dispărut. Pe baza datelor obţinute de la furtunile din trecut, cercetătorii au ajuns la concluzia că efectele furtunii „Great White Spot” vor continua să se resimtă în atmosfera planetei Saturn pentru ani buni, dacă nu chiar pentru un deceniu.Cu ocazia fiecărui an saturnian — echivalentul a aproximativ 30 de ani pământeni — o fortună gigantică traversează emisfera nordică a planetei Saturn, uneori înconjurând planeta la fel ca o curea. Aceste furtuni durează câteva zeci de zile, fiind observate de oameni încă din 1876.

Cea de-a şasea furtună saturniană a sosit mai devreme decât s-au aşteptat cercetătorii, debutând la finalul anului 2010, la doar 20 de ani de la precedenta furtună. Pentru astronomi, furtuna a venit la momentul potrivit, pentru că sonda Cassini se afla staţionată chiar în zona planetei cu inele. Graţie poziţie excepţionale a navetei Cassini, oamenii au putut fi martori la acest spectacol extraordinar.

Un nou studiu care sintetizează observaţiile realizate de Cassini oferă dovezi suplimentare ce atestă că a fost vorba despre o furtună ieşită din comun. Fenomenul s-a extins până în 2011, durând mai bine de 200 de zile şi intrând în istorie drept cea mai lungă furtună observată vreodată pe Saturn. Vârtejul creat de această furtună este unul fără precedent, fiind suficient de mare pentru a cuprinde planeta Pământ. Vârtejul-record a durat până când furtuna a ocolit întreaga planetă şi s-a ciocnit cu el.

Cassini a înregistrat furtuna în detaliu, folosind atât camerele cât şi instrumentul Radio and Plasma Wave Science, care detecta pulsurile electrostatice generate de fulgerele din nori. Kunio Sayanagi, profesor de ştiinţe ale planetelor la Universitatea Hampton, a descris aceste observaţii alături de colegii săi într-o nouă cercetare ce va fi publicată în jurnalul ştiinţific Icarus.

În raportul publicat de Sayanagi şi colegii săi se arată că furtuna supranumită şi „Great White Spot” a început pe 5 decembrie 2010 şi a durat până pe 20 iunie 2011, deşi punctul final este oarecum ambiguu. Cercetătorii relatează că furtuna a depăşit în durată marea furtună saturniană din 1903, care a durat 150 de zile.

„Great White Spot” s-a extins repede pe Saturn, formând în cele din urmă o bandă care a încercuit planeta la 33 de grade latitudine nord. În partea din faţă a furtunii se găsea un element luminos şi care se deplasa rapid, care strălucea ca rezultat al descărcărilor electrice, supranumit „capul furtunii”. Acesta era urmat de un vârtej ciclonic uriaş, urmat ulterior de o coadă de nori turbulenţi. Până în luna ianuarie, vârtejul ajunsese să aibă o lăţime de 12.000 de kilometri, o distanţă similară diametrului Pământului. Acesta este cel mai mare vârtej înregistrat vreodată în troposfera planetei Saturn, notează autorii, deşi un vârtej detectat mai recent în stratosfera saturniană (un strat superior al atmosferei) măsura 50.000 de kilometri. 

Cele două vârtejuri ar fi putut fi rezultatul aceleiaşi furtuni, spune Sayanagi, „cel mai probabil ca rezultat al unui «eructaţii planetare» – o masă caldă care s-a ridicat din adâncuri şi care s-a înconjurat singură în stratul atmosferic”. „Se pare că vârtejul s-a separat vertical în două componente, vârtejul troposferic care se putea vedea cu ochiul liber şi un vârtej stratosferic detectabil cu radiaţii infraroşii”, a mai spus Sayanagi.

În iunie 2011, capul furtunii reuşise să înconjoare o dată planeta, ajungând înapoi la vârtejul troposferic şi ciocnindu-se de el, încheind astfel furtuna. Fulgerele au devenit intermitente, iar norii luminoşi au dispărut. Pe baza datelor obţinute de la furtunile din trecut, cercetătorii au ajuns la concluzia că efectele furtunii „Great White Spot” vor continua să se resimtă în atmosfera planetei Saturn pentru ani buni, dacă nu chiar pentru un deceniu.Cu ocazia fiecărui an saturnian — echivalentul a aproximativ 30 de ani pământeni — o fortună gigantică traversează emisfera nordică a planetei Saturn, uneori înconjurând planeta la fel ca o curea. Aceste furtuni durează câteva zeci de zile, fiind observate de oameni încă din 1876.

Cea de-a şasea furtună saturniană a sosit mai devreme decât s-au aşteptat cercetătorii, debutând la finalul anului 2010, la doar 20 de ani de la precedenta furtună. Pentru astronomi, furtuna a venit la momentul potrivit, pentru că sonda Cassini se afla staţionată chiar în zona planetei cu inele. Graţie poziţie excepţionale a navetei Cassini, oamenii au putut fi martori la acest spectacol extraordinar.

Un nou studiu care sintetizează observaţiile realizate de Cassini oferă dovezi suplimentare ce atestă că a fost vorba despre o furtună ieşită din comun. Fenomenul s-a extins până în 2011, durând mai bine de 200 de zile şi intrând în istorie drept cea mai lungă furtună observată vreodată pe Saturn. Vârtejul creat de această furtună este unul fără precedent, fiind suficient de mare pentru a cuprinde planeta Pământ. Vârtejul-record a durat până când furtuna a ocolit întreaga planetă şi s-a ciocnit cu el.

Cassini a înregistrat furtuna în detaliu, folosind atât camerele cât şi instrumentul Radio and Plasma Wave Science, care detecta pulsurile electrostatice generate de fulgerele din nori. Kunio Sayanagi, profesor de ştiinţe ale planetelor la Universitatea Hampton, a descris aceste observaţii alături de colegii săi într-o nouă cercetare ce va fi publicată în jurnalul ştiinţific Icarus.

În raportul publicat de Sayanagi şi colegii săi se arată că furtuna supranumită şi „Great White Spot” a început pe 5 decembrie 2010 şi a durat până pe 20 iunie 2011, deşi punctul final este oarecum ambiguu. Cercetătorii relatează că furtuna a depăşit în durată marea furtună saturniană din 1903, care a durat 150 de zile.

„Great White Spot” s-a extins repede pe Saturn, formând în cele din urmă o bandă care a încercuit planeta la 33 de grade latitudine nord. În partea din faţă a furtunii se găsea un element luminos şi care se deplasa rapid, care strălucea ca rezultat al descărcărilor electrice, supranumit „capul furtunii”. Acesta era urmat de un vârtej ciclonic uriaş, urmat ulterior de o coadă de nori turbulenţi. Până în luna ianuarie, vârtejul ajunsese să aibă o lăţime de 12.000 de kilometri, o distanţă similară diametrului Pământului. Acesta este cel mai mare vârtej înregistrat vreodată în troposfera planetei Saturn, notează autorii, deşi un vârtej detectat mai recent în stratosfera saturniană (un strat superior al atmosferei) măsura 50.000 de kilometri. 

Cele două vârtejuri ar fi putut fi rezultatul aceleiaşi furtuni, spune Sayanagi, „cel mai probabil ca rezultat al unui «eructaţii planetare» – o masă caldă care s-a ridicat din adâncuri şi care s-a înconjurat singură în stratul atmosferic”. „Se pare că vârtejul s-a separat vertical în două componente, vârtejul troposferic care se putea vedea cu ochiul liber şi un vârtej stratosferic detectabil cu radiaţii infraroşii”, a mai spus Sayanagi.

În iunie 2011, capul furtunii reuşise să înconjoare o dată planeta, ajungând înapoi la vârtejul troposferic şi ciocnindu-se de el, încheind astfel furtuna. Fulgerele au devenit intermitente, iar norii luminoşi au dispărut. Pe baza datelor obţinute de la furtunile din trecut, cercetătorii au ajuns la concluzia că efectele furtunii „Great White Spot” vor continua să se resimtă în atmosfera planetei Saturn pentru ani buni, dacă nu chiar pentru un deceniu.

Sursa : http://www.descopera.ro