sâmbătă, 19 ianuarie 2013

Cea mai mare furtună observată pe Saturn a avut un diametru egal cu cel al Terrei (FOTO)



La fel cum anumite regiuni ale planetei noastre au parte un anotimp al musonului (sau al tornadelor), şi planeta Saturn are parte de un anotimp furtunos.

Cu ocazia fiecărui an saturnian — echivalentul a aproximativ 30 de ani pământeni — o fortună gigantică traversează emisfera nordică a planetei Saturn, uneori înconjurând planeta la fel ca o curea. Aceste furtuni durează câteva zeci de zile, fiind observate de oameni încă din 1876.
Cea de-a şasea furtună saturniană a sosit mai devreme decât s-au aşteptat cercetătorii, debutând la finalul anului 2010, la doar 20 de ani de la precedenta furtună. Pentru astronomi, furtuna a venit la momentul potrivit, pentru că sonda Cassini se afla staţionată chiar în zona planetei cu inele. Graţie poziţie excepţionale a navetei Cassini, oamenii au putut fi martori la acest spectacol extraordinar.
Un nou studiu care sintetizează observaţiile realizate de Cassini oferă dovezi suplimentare ce atestă că a fost vorba despre o furtună ieşită din comun. Fenomenul s-a extins până în 2011, durând mai bine de 200 de zile şi intrând în istorie drept cea mai lungă furtună observată vreodată pe Saturn. Vârtejul creat de această furtună este unul fără precedent, fiind suficient de mare pentru a cuprinde planeta Pământ. Vârtejul-record a durat până când furtuna a ocolit întreaga planetă şi s-a ciocnit cu el.
Cassini a înregistrat furtuna în detaliu, folosind atât camerele cât şi instrumentul Radio and Plasma Wave Science, care detecta pulsurile electrostatice generate de fulgerele din nori. Kunio Sayanagi, profesor de ştiinţe ale planetelor la Universitatea Hampton, a descris aceste observaţii alături de colegii săi într-o nouă cercetare ce va fi publicată în jurnalul ştiinţific Icarus.
În raportul publicat de Sayanagi şi colegii săi se arată că furtuna supranumită şi „Great White Spot” a început pe 5 decembrie 2010 şi a durat până pe 20 iunie 2011, deşi punctul final este oarecum ambiguu. Cercetătorii relatează că furtuna a depăşit în durată marea furtună saturniană din 1903, care a durat 150 de zile.
„Great White Spot” s-a extins repede pe Saturn, formând în cele din urmă o bandă care a încercuit planeta la 33 de grade latitudine nord. În partea din faţă a furtunii se găsea un element luminos şi care se deplasa rapid, care strălucea ca rezultat al descărcărilor electrice, supranumit „capul furtunii”. Acesta era urmat de un vârtej ciclonic uriaş, urmat ulterior de o coadă de nori turbulenţi. Până în luna ianuarie, vârtejul ajunsese să aibă o lăţime de 12.000 de kilometri, o distanţă similară diametrului Pământului. Acesta este cel mai mare vârtej înregistrat vreodată în troposfera planetei Saturn, notează autorii, deşi un vârtej detectat mai recent în stratosfera saturniană (un strat superior al atmosferei) măsura 50.000 de kilometri. 
Cele două vârtejuri ar fi putut fi rezultatul aceleiaşi furtuni, spune Sayanagi, „cel mai probabil ca rezultat al unui «eructaţii planetare» – o masă caldă care s-a ridicat din adâncuri şi care s-a înconjurat singură în stratul atmosferic”. „Se pare că vârtejul s-a separat vertical în două componente, vârtejul troposferic care se putea vedea cu ochiul liber şi un vârtej stratosferic detectabil cu radiaţii infraroşii”, a mai spus Sayanagi.
În iunie 2011, capul furtunii reuşise să înconjoare o dată planeta, ajungând înapoi la vârtejul troposferic şi ciocnindu-se de el, încheind astfel furtuna. Fulgerele au devenit intermitente, iar norii luminoşi au dispărut. Pe baza datelor obţinute de la furtunile din trecut, cercetătorii au ajuns la concluzia că efectele furtunii „Great White Spot” vor continua să se resimtă în atmosfera planetei Saturn pentru ani buni, dacă nu chiar pentru un deceniu.Cu ocazia fiecărui an saturnian — echivalentul a aproximativ 30 de ani pământeni — o fortună gigantică traversează emisfera nordică a planetei Saturn, uneori înconjurând planeta la fel ca o curea. Aceste furtuni durează câteva zeci de zile, fiind observate de oameni încă din 1876.
Cea de-a şasea furtună saturniană a sosit mai devreme decât s-au aşteptat cercetătorii, debutând la finalul anului 2010, la doar 20 de ani de la precedenta furtună. Pentru astronomi, furtuna a venit la momentul potrivit, pentru că sonda Cassini se afla staţionată chiar în zona planetei cu inele. Graţie poziţie excepţionale a navetei Cassini, oamenii au putut fi martori la acest spectacol extraordinar.
Un nou studiu care sintetizează observaţiile realizate de Cassini oferă dovezi suplimentare ce atestă că a fost vorba despre o furtună ieşită din comun. Fenomenul s-a extins până în 2011, durând mai bine de 200 de zile şi intrând în istorie drept cea mai lungă furtună observată vreodată pe Saturn. Vârtejul creat de această furtună este unul fără precedent, fiind suficient de mare pentru a cuprinde planeta Pământ. Vârtejul-record a durat până când furtuna a ocolit întreaga planetă şi s-a ciocnit cu el.
Cassini a înregistrat furtuna în detaliu, folosind atât camerele cât şi instrumentul Radio and Plasma Wave Science, care detecta pulsurile electrostatice generate de fulgerele din nori. Kunio Sayanagi, profesor de ştiinţe ale planetelor la Universitatea Hampton, a descris aceste observaţii alături de colegii săi într-o nouă cercetare ce va fi publicată în jurnalul ştiinţific Icarus.
În raportul publicat de Sayanagi şi colegii săi se arată că furtuna supranumită şi „Great White Spot” a început pe 5 decembrie 2010 şi a durat până pe 20 iunie 2011, deşi punctul final este oarecum ambiguu. Cercetătorii relatează că furtuna a depăşit în durată marea furtună saturniană din 1903, care a durat 150 de zile.
„Great White Spot” s-a extins repede pe Saturn, formând în cele din urmă o bandă care a încercuit planeta la 33 de grade latitudine nord. În partea din faţă a furtunii se găsea un element luminos şi care se deplasa rapid, care strălucea ca rezultat al descărcărilor electrice, supranumit „capul furtunii”. Acesta era urmat de un vârtej ciclonic uriaş, urmat ulterior de o coadă de nori turbulenţi. Până în luna ianuarie, vârtejul ajunsese să aibă o lăţime de 12.000 de kilometri, o distanţă similară diametrului Pământului. Acesta este cel mai mare vârtej înregistrat vreodată în troposfera planetei Saturn, notează autorii, deşi un vârtej detectat mai recent în stratosfera saturniană (un strat superior al atmosferei) măsura 50.000 de kilometri. 
Cele două vârtejuri ar fi putut fi rezultatul aceleiaşi furtuni, spune Sayanagi, „cel mai probabil ca rezultat al unui «eructaţii planetare» – o masă caldă care s-a ridicat din adâncuri şi care s-a înconjurat singură în stratul atmosferic”. „Se pare că vârtejul s-a separat vertical în două componente, vârtejul troposferic care se putea vedea cu ochiul liber şi un vârtej stratosferic detectabil cu radiaţii infraroşii”, a mai spus Sayanagi.
În iunie 2011, capul furtunii reuşise să înconjoare o dată planeta, ajungând înapoi la vârtejul troposferic şi ciocnindu-se de el, încheind astfel furtuna. Fulgerele au devenit intermitente, iar norii luminoşi au dispărut. Pe baza datelor obţinute de la furtunile din trecut, cercetătorii au ajuns la concluzia că efectele furtunii „Great White Spot” vor continua să se resimtă în atmosfera planetei Saturn pentru ani buni, dacă nu chiar pentru un deceniu.Cu ocazia fiecărui an saturnian — echivalentul a aproximativ 30 de ani pământeni — o fortună gigantică traversează emisfera nordică a planetei Saturn, uneori înconjurând planeta la fel ca o curea. Aceste furtuni durează câteva zeci de zile, fiind observate de oameni încă din 1876.
Cea de-a şasea furtună saturniană a sosit mai devreme decât s-au aşteptat cercetătorii, debutând la finalul anului 2010, la doar 20 de ani de la precedenta furtună. Pentru astronomi, furtuna a venit la momentul potrivit, pentru că sonda Cassini se afla staţionată chiar în zona planetei cu inele. Graţie poziţie excepţionale a navetei Cassini, oamenii au putut fi martori la acest spectacol extraordinar.
Un nou studiu care sintetizează observaţiile realizate de Cassini oferă dovezi suplimentare ce atestă că a fost vorba despre o furtună ieşită din comun. Fenomenul s-a extins până în 2011, durând mai bine de 200 de zile şi intrând în istorie drept cea mai lungă furtună observată vreodată pe Saturn. Vârtejul creat de această furtună este unul fără precedent, fiind suficient de mare pentru a cuprinde planeta Pământ. Vârtejul-record a durat până când furtuna a ocolit întreaga planetă şi s-a ciocnit cu el.
Cassini a înregistrat furtuna în detaliu, folosind atât camerele cât şi instrumentul Radio and Plasma Wave Science, care detecta pulsurile electrostatice generate de fulgerele din nori. Kunio Sayanagi, profesor de ştiinţe ale planetelor la Universitatea Hampton, a descris aceste observaţii alături de colegii săi într-o nouă cercetare ce va fi publicată în jurnalul ştiinţific Icarus.
În raportul publicat de Sayanagi şi colegii săi se arată că furtuna supranumită şi „Great White Spot” a început pe 5 decembrie 2010 şi a durat până pe 20 iunie 2011, deşi punctul final este oarecum ambiguu. Cercetătorii relatează că furtuna a depăşit în durată marea furtună saturniană din 1903, care a durat 150 de zile.
„Great White Spot” s-a extins repede pe Saturn, formând în cele din urmă o bandă care a încercuit planeta la 33 de grade latitudine nord. În partea din faţă a furtunii se găsea un element luminos şi care se deplasa rapid, care strălucea ca rezultat al descărcărilor electrice, supranumit „capul furtunii”. Acesta era urmat de un vârtej ciclonic uriaş, urmat ulterior de o coadă de nori turbulenţi. Până în luna ianuarie, vârtejul ajunsese să aibă o lăţime de 12.000 de kilometri, o distanţă similară diametrului Pământului. Acesta este cel mai mare vârtej înregistrat vreodată în troposfera planetei Saturn, notează autorii, deşi un vârtej detectat mai recent în stratosfera saturniană (un strat superior al atmosferei) măsura 50.000 de kilometri. 
Cele două vârtejuri ar fi putut fi rezultatul aceleiaşi furtuni, spune Sayanagi, „cel mai probabil ca rezultat al unui «eructaţii planetare» – o masă caldă care s-a ridicat din adâncuri şi care s-a înconjurat singură în stratul atmosferic”. „Se pare că vârtejul s-a separat vertical în două componente, vârtejul troposferic care se putea vedea cu ochiul liber şi un vârtej stratosferic detectabil cu radiaţii infraroşii”, a mai spus Sayanagi.
În iunie 2011, capul furtunii reuşise să înconjoare o dată planeta, ajungând înapoi la vârtejul troposferic şi ciocnindu-se de el, încheind astfel furtuna. Fulgerele au devenit intermitente, iar norii luminoşi au dispărut. Pe baza datelor obţinute de la furtunile din trecut, cercetătorii au ajuns la concluzia că efectele furtunii „Great White Spot” vor continua să se resimtă în atmosfera planetei Saturn pentru ani buni, dacă nu chiar pentru un deceniu.

Sursa : http://www.descopera.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu