miercuri, 16 ianuarie 2013

Apple pregăteşte iPhone 5S, dar şi o versiune mai ieftină de iPhone 5


Apple ar putea lupta pe două fronturi în această vară, adresând atât pretenţiile clienţilor cu buzunare pline, cărora le va oferi un iPhone 5S mai bun decât actualul modeliPhone 5, cât şi nevoile celor cu bugete limitate, care s-ar mulţumi şi cu o versiune mai ieftină a telefonului iPhone 5.

Potrivit lui Ming-Chi Kuo, analist din cadrul companiei KGI Securities, ambele modele iPhone ar putea fi lansate vara aceasta, în luna iunie sau iulie.
Noul telefon iPhone 5S se va bucura de un design asemănător modelului actual, dar cu îmbunătăţiri notabile pe partea de hardware, cum ar fi includerea chipsetului din noua generaţie Apple A7, cu performanţe superioare celui regăsit la inima lui iPhone 5. Pe lista specificaţiilor s-ar mai putea strecura un cititor de amprente folosit ca sistem de securitate pentru deblocarea telefonului şi ocameră foto mai performantă, echipată cu obiectiv ce oferă apertură F2.0 şi blitz cu tehnologie smart LED.
Actualul model iPhone 5 ar putea renaşte într-o versiune low-cost, adăpostită într-o carcasă ceva mai groasă şi confecţionată din material plastic, disponibilă în nu mai puţin de 6 variante de culoare. Potrivit estimărilor, noul telefon iPhone 5 ar putea fi cumpărat în variantă fără abonament la un preţ cuprins între 350 şi 450 dolari.
Zvonurile privind lansarea unui telefon iPhone ieftin par să prindă tot mai multă forţă, fiind preluate şi de publicaţii importante ca Wall Street Journal şi Bloomberg, citând diferite surse cu reputaţie în domeniu. Intervalul de lansare este împins însă ceva mai departe, către finalul acestui an. Pare totuşi greu de crezut că Apple va renunţa atât de uşor la imaginea construită de-a lungul anilor, prin care numele companiei este asociat cu produse de lux, construite fără a face rabat la calitate.
Între timp, investitorii Apple se arată îngrijoraţi de veştile recente care anunţă înjumătăţirea comenzilor pentru componente destinate telefoanelor iPhone 5, reacţie reflectată şi prin scăderea cotaţiei la bursă pentru acţiunile companiei. Potrivit aceluiaşi Ming-Chi Kuo, cifrele de vânzări pentru intervalul Q4 2012 vor depăşi aşteptările, ameliorând temerile legate de viitorul companiei.
Conform verificărilor făcute printre furnizorii de componente, Apple a livrat 52 milioane de telefoane iPhone doar în Q4 2012, cu 41% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Dintre acestea, aproximativ 35 milioane sunt telefoane iPhone 5, urmate de 9.5 milioane exemplare iPhone 4S şi 7.3 milioane exemplare iPhone 4. Conform aceluiaşi analist, volumul de vânzări pentru întreg anul 2012, ar putea atinge 140 milioane telefoane iPhone.

Sursa : http://www.go4it.ro

Studiu: Oamenii isi doresc mai tare un iPhone 5 decat un Galaxy S III


Razboiul ecosistemelor, iOS si Android, are in acest an doi exponenti de incredere, .
iPhone 5 versus samsung preferinte cumparatori
Doua terminale remarcabile, cel mai nou iPhone si cel mai nou Galaxy S, ambele au in egala masura fani si dusmani in tabara adversa.
Intr-un nou studiu care-si propune sa analizeze preferintele utilizatorilor vis-a-vis de achizitia unui nou smartphone, vestile au fost bune, in egala masura pentru . Chiar daca in continuare cei mai multi posibili clienti isi doresc un iPhone, studiul celor de la ChangeWaveResearch demonstreaza ca aceasta valoare este mult mai mica in comparatie cu valorile inregistrate in urma cu 3 luni.
Dintr-un esantion reprezentativ de 4000 de persoane, 50% au afirmat ca vor sa-si ia un iPhone in urmatoarele 90 de zile. Desi iPhone-ul inregistreaza o victorie detasata cu aceasta valoare, trimestrul trecut aceeasi valoare atingea pragul de 71%. In tabara adversa, cei care-si doresc un smartphone Samsung se afla in jurul valorii de 21 procente, in crestere cu 8 procente fata de al treilea trimestru din 2012. Detaliind interesul pe modele, Paul Carton de la ChangeWave a mentionat ca Galaxy S III inca este in mintea unui numar foarte mare de utilizatori in timp ce interesul pentru Galaxy Note 2 si alte smartphone-uri cu ecrane mari se afla in crestere.
Daca in acest an Galaxy S4 si iPhone 5S se vor lansa unul foarte aproape de altul este interesant de vazut un astfel de studiu in 6 luni.

Sursa : http://playtech.ro

ESET lanseaza NOD32 Antivirus 6 si Smart Security 6

ESET lanseaza NOD32 Antivirus 6 si Smart Security 6


NOD32 este unul dintre cele mai folosite softuri de protejare a calculatorului
ESET lanseaza Smart Security 6 si NOD32 Antivirus 6. Primul dintre softuri reprezinta o solutie de securitate all-in-one, in vreme ce NOD32 Antivirus 6 este o solutie antivirus puternica si rapida, anunta compania intr-un comunicat de presa.
Noile produse de la ESET asigura o detectie mai buna a infiltrarilor, o stergere imbunatatita si o scanare mai rapida datorita noului motor de scanare actualizat.

ESET Smart Security 6 se lauda cu scorul de 86 de puncte obtinut in testul pentru inlaturarea continutului malware, la cea mai recenta evaluare AV Comparatives, cea din ianuarie 2013, evaluare de tip "Single Product Test". Laanaliza precedenta, din noiembrie 2012, comparativ cu alte produse antivirus, ESET lua 76 de puncte la inlaturarea continutului malware, clasandu-se dupa Bitdefender si Kaspersky, cu 94 de puncte, Panda cu 86 de puincte si PC Tools cu 79.
Smart Security 6 are functie Anti-Theft pentru localizarea laptopurilor pierdute sau furate, si modul de Anti-Phishing, care ofera protectie impotriva furtului de identitate digitala. La acestea se adauga Firewall-ul personal si controlul parental, plus alte o multime de functii. 
ESET a lansat si Social Media Scanner, care protejeaza utilizatorii retelelor sociale, chiar si atunci cand acestia nu sunt conectati. Daca softul descopera o infectie, utilizatorul primeste pe mail un o notificare.

Sursa : http://www.yoda.ro

Philips Gioco Ambiglow, monitor premiat pentru excelenta in design

Philips Gioco Ambiglow, monitor premiat pentru excelenta in design


iF Design Award 2013 este unul dintre cele mai importante premii din industrie.
Monitorul Philips Gioco Ambiglow a obtinut celebrul premiu iF Design Award 2013, oferit produselor care ating excelenta in design. Distinctia e sustinuta de International Forum Design GmbH cu sediul in Hanovra.
Monitorul Philips Gioco a aparut pe piata in urma cu cateva saptamani Pe cat de minimalist, pe atat de sofisticat este design-ul monitorului Gioco. Utilizand cea mai recentă tehnologie a panoului de afisare, Gioco reduce grosimea ramei pentru a permite un mod de vizualizare total si distragere minima. 
Tehnologia Ambiglow ofera o experienta 3D captivanta. Aceasta functioneaza prin crearea unui halo de lumina ce imbraca laturile exterioare ale ecranului, astfel ca se largeste dimensiunea ecranului. Procesorul rapid analizeaza in avans continutul de imagine asa incat ajusteaza permanent culoarea si luminozitatea imaginii.
De asemenea, reduce oboseala ochilor si mentine perceptia corecta a culorilor.
Philips 278C4QHSN Gioco este disponibil în România la un preț recomandat de 1599 Lei.

Sursa : http://www.yoda.ro

Cati chinezi au trecut online in 2012 si cine castiga din asta?


Desi nu ar trebui sa vina ca o surpriza pentru cineva, la nivel global numarul celor care nu au acces la internet este semnificativ, mai ales in China.
China rata de adoptie internet
Cu toate acestea, in 2012, China a inregistrat o crestere semnificativa a numarului de utilizatori de internet. Trecand peste faptul ca cenzura internetului este in floare in cea mai mai populata tara din lume, AP raporteaza ca guvernul chinez a reusit sa conecteze intr-un singur an 51 de milioane de persoane la internet.
Cifra de mai sus este importanta din  doua motive. In primul rand valoarea impresionanta este egala cu populatia statului California, a intregii Spanii sau cu jumatate din Japonia. In al doilea rand, tradeaza un efort impresionant din partea autoritatilor locale de a facilita accesul la informatie, fie ea si cenzurata. Un procent din respectiva crestere a fost datorat numarului foarte mare de internauti care stau pe internet de pe smartphone sau tableta. Numarul acestui tip de utilizatori a inregistrat o crestere de 18,1 procente, ajungand la cifra de 420 de milioane chinezi. Pentru a valida sursa acestor informatii trebuie avuta in vedere sursa intitulata CINIC (China Internet Network Information Center.)
Daca intr-o lume normala o astfel de crestere ar fi fost trecuta in revista si atat, in cazul de fata deja a inceput exploatarea potentialului de business al acestor cifre. Tim Cook de la Apple, de exemplu, s-a intalnit cu Xi Guohua, Presedinte China Mobile, saptamna trecuta pentru a discuta o . Pentru ca numarul de abonati la telefonie mobila si internet se poate transforma relativ usor in utilizatori de tablete, la sfarsitul acestei saptamani se va incepe comercializarea noului iPad si a micutului iPad mini in China. Acesta este doar unul din exemplele de  de care da dovada Apple.

Sursa  : http://playtech.ro

Cum este alcătuit Pământul?


Cei vechi, strămoşii noştri preistorici, şi-l închipuiau plat - o „placă” imensă, având deasupra cerul ca o boltă solidă. Dar încă din Antichitate au început să circule opinii savante despre forma sferică a Pământului. Iar paralel cu răspândirea acestei concepţii - azi acceptată de marea majoritate a locuitorilor planetei - am aflat mai multe şi despre interiorul acestui „glob” numit Terra, care, de la an la an, mai dezvăluie câte ceva din secretele alcătuirii lui.

Multă vreme, concepţia despre un pământ plat a dominat omenirea. 
Vechii chinezi şi-l închipuiau pătrat, în vreme ce europenii preistorici şi-l imaginau sub forma unui disc plutind pe ape, sau înconjurat de apele oceanului, iar cosmologiile antice din India îl descriau ca un grup de patru continente, aşezate ca petalele unei flori în jurul muntelui mitic Meru. Într-o epocă în care transportul era lent şi dificil, iar viaţa scurtă şi plină de primejdii, călătoriile nu puteau fi atât de lungi încât să producă sugestii şi să aducă dovezi asupra sfericităţii Pământului. Instrumentele de observaţie şi măsură nu erau nici ele în stare de prea multe; prin urmare, pe baza experienţei individuale, cel mai uşor era pentru oameni să-şi imagineze Pământul ca fiind o uriaşă întindere plană. O astfel de concepţie aducea după sine şi necesitatea de a imagina nişte limite ale acestei întinderi, de unde conceptul de „margine a lumii” sau marginea Pământului. Oamenii din vechime îşi imaginau fie că, undeva, Pământul plat se întâlneşte cu cerul (închipuit ca un castron aşezat peste Pământ, o boltă solidă, de unde şi numele de firmament), fie că dincolo de uscat se găseşte o apă foarte mare, iar dincolo de ea, există un loc unde Pământul se sfârşeşte, iar apele se prăvălesc într-un hău fără fund.
Însă, contrar a ceea cred mulţi, ideea sfericităţii Pământului nu e o invenţie ce datează de doar câteva secole. Cel puţin în mediile ştiiniţifice, ideea a început să circule în urmă cu peste 2 milenii. Aşa că ideea că, în epoca marilor descoperiri geografice, mai toţi europenii, chiar şi cei învăţaţi, credeau că Pământul e plat este eronată. Desigur, existau nişte diferenţe: ce credeau persoanele ce beneficiaseră de oarece educaţie şi ce credea marea masă de oameni ignoranţi erau lucruri diferite; aşa se face că, deşi mulţi cărturari antici şi medievali, precum şi membrii elitelor sociale aveau în minte conceptul unui Pământ rotund, destui dintre oamenii obişnuiţi - dacă îşi puneau cumva problema - continuau să creadă în existenţa Pământului plat, de pe care, dacă ai fost nepermis de îndrăzneţ şi te-ai aventurat prea departe, ai fi putut cădea, pierzându-te în ceva ce acei oameni nici nu izbuteau măcar să-şi închipuie prea bine. 
Oricum, însă, încă din secolul al VI-lea î.e.n., cred unii oameni de ştiinţă, Pitagora avansa ideea unui Pământ sferic, aşa cum făcea şi Parmenide, în secolul al V-lea î.e.n., iar în jurul anului 330 î.e.n., Aristotel, cea mai credibilă voce ştiinţifică a Antichităţii, susţinea şi el că Pământul este rotund.
De-a lungul Antichităţii, această concepţie a continuat să capete greutate. Geograful, astronomul şi matematicianul antic Ptolemeu din Alexandria (circa 87 - 165 e.n.) şi-a trasat hărţile luând în considerare existenţa unui Pământ cu suprafaţa curbă.
Dar lupta de idei a continuat şi ea. În primele secole ale erei noastre, teologii creştini aveau vederi împărţite: unii erau convinşi de sfericitatea Pământului, în vreme ce alţii, intepretând literal Scripturile, şi-l imaginau plat, plutind pe ape, întreg ansamblul - Pământ şi ape - fiind adăpostit sub firmament.
În Evul Mediu, numeroase scrieri şi ilustraţii dovedesc faptul că sfericitatea Pământului era o idee larg acceptată, printre apărătorii ei numărându-se inclusiv mulţi oameni ai bisericii. (Asta arată că ideea, foarte răspândită, conform căreia Evul Mediu ar fi fost o perioadă „întunecată”, dominată de ignoranţă oarbă şi regres al cunoaşterii, este o prejudecată.)
Instrumentele de măsură medievale şi renascentiste, aşa primitive cum ne par nouă acum, aduseseră totuşi destule date pentru a sprijini teoria formei sferice a Terrei, iar în cele din urmă, călătoria lui Fernando Magellan (1519-1521) a furnizat dovada practică a faptului că Pământul e rotund. Începând de atunci, sfericitatea Terrei a devenit o idee aproape unanim acceptată, excepţiile fiind foarte puţine (chiar dacă mai există şi în ziua de azi.)
Pentru a fi cât mai precişi, trebuie spus că forma Pământului nu e perfect sferică, ci doar aproximativ sferică; planeta noastră e uşor turtită pe direcţia polilor şi niţel mai „umflată” la Ecuator. Măsurători realizate în 2003 arată că raza Pământului la poli ar fi de cca. 6.357 km, iar cea de la Ecuator - de aproximativ 6.378 km.
Trebuie spus că „silueta” Pământului este încă subiect de dispute între oamenii de ştiinţă, unii tratându-l drept un elipsoid (ca o minge pe care am turti-o apăsând-o între palme, sus şi jos), alţii considerând că ar avea o oarecare formă de „pară” (mă rog, e un fel de-a spune), cu emisfera sudică mai voluminoasă decât cea nordică (asta prin analogie cu silueta umană numită aşa, mai voluminoasă în partea de jos a corpului). Se iau în considerare diferite „siluete” şi diferite forme ale suprafeţei, în funcţie de domeniul de studiu; pe măsură ce vom învăţa mai multe despre forma şi dimensiunile Pământului, cu o contribuţie hotărâtoare din partea sateliţilor, probabil concepţiile se vor armoniza.

Dar ce se află dincolo de forma exterioară?
Terra e alcătuită... cam ca o ceapă - din straturi concentrice. Unele sunt solide, altele fluide.
La exterior se găseşte crusta sau scoarţa terestră, solidă, ce alcătuieşte atât uscatul, cât şi fundul mărilor şi al oceanelor. Grosimea ei variază între 5 şi 70 km, scoarţa fiind mai subţire pe fundul oceanelor şi mult mai groasă în zonele de uscat. Compoziţia scoarţei în zonele marine este şi ea oarecum diferită de cea din regiunile de uscat: în scoarţa subţire (dar mai densă) a planşeului marin predomină silicaţii de fier şi magneziu, în vreme ce scoarţa groasă a uscatului e alcătuită în proporţie mai mare din silicaţi de sodiu, potasiu şi aluminiu.
Scoarţa s-a format devreme în evoluţia planetei şi continuă să se structureze. Multe dintre rocile din scoarţă s-au format abia în ultima sută de milioane de ani, dar cele mai vechi granule minerale analizate până acum au vârsta de 4,4 miliarde de ani, planeta însăşi având, după datele pe care le cunoaştem până acum, 4,5 miliarde de ani vechime.
Stratul următor, cel mai gros, al „cepei” noastre de dimensiuni planetare este mantaua, care se întinde până la 2.890 km adîncime. Este alcătuită predominant din roci pe bază de silicaţi, avînd un conţinut de fier şi magneziu mai ridicat decât al scoarţei. 
Datorită temperaturilor mari din acest strat al Pământului, rocile formează o „topitură” foarte vâscoasă, dar gradul de  viscozitate diferă: stratul superior al mantalei este mai rigid şi, împreună cu crusta de deasupra, formează litosfera, împărţită în 7 sau 8 plăci tectonice majore, care plutesc pe stratul inferior al mantalei, mai puţin vâscos, în care există o mişcare de curgere plastică. Dinamica acestui strat al globului terestru - mantaua - este implicată în fenomene precum vulcanismul şi seismicitatea, care au influenţat profund relieful suprafeţei şi evoluţia vieţii pe Terra.
Calculele arată că densitatea medie a Pământului este de 5,515 kg/mc. Însă densitatea medie a materiei prezente la suprafaţă e de numai 3,000 kg/mc, ceea ce sugerează că în interiorul planetei ar exista elemente mai grele, care contribuie la creşterea densităţii medii a Terrei în general. Studiile de seismologie confirmă faptul că în mijlocul globului terestru se găseşte un nucleu alcătuit din elemente cu densitate mai mare.
Astfel, în centrul Pământului există un „miez”, un nucleu, care nu este în întregime lichid, topit, cum cred mulţi, ci este alcătuit din două părţi: un strat extern, aşa-zisul nucleul exterior, lichid, şi unnucleu interior (da, ştiu că sună cam pleonastic), solid. 
Nucleul exterior este alcătuit predominant din metale precum fier şi nichel, aflate în stare topită datorită combinaţiei între temperaturile mari (4.400 - 6.100 grade Celsius) şi presiunea relativ mică. Turbulenţele (vârtejurile) din amestecul lichid de metale topite au un rol important în generarea şi menţinerea câmpului magnetic al Terrei. Fără câmpul său magnetic, Pământul ar fi o planetă cu totul altfel decât o cunoaştem noi. Multe fenomene naturale ar fi altfel decât sunt acum; cât despre viaţă, nici nu ştim dacă ar mai exista. Câmpul magnetic terestru, între altele, ne protejează de efectele nocive ale vânturilor solare - valuri de particule încărcate electric, emise de Soare, pe care câmpul magnetic al Terrei le respinge.Îîn lipsa acestui ecran invizibil de protecţie, una dintre consecinţe ar fi probabil dispariţia atmosferei terestre, care s-ar disipa încet-încet, lăsînd planeta lipsită de stratul ei vital de aer. Unii oameni de ştiinţă au emis ipoteza că un astfel de fenomen s-ar fi petrecut pe Marte, ducând la împrăştierea atmosferei marţiene şi transformând astfel  Marte într-o planetă lipsită de viaţă.
În centrul Pământului se găseşte nucleul interior, cu o compoziţie similară cu cea a nucleului exterior şi totuşi fundamental diferit: el este solid. Cum se face că, deşi au compoziţii similare, nucleul interior şi cel exterior au totuşi stări atât de diferite? Explicaţia ţine de condiţiile specifice care se modifică odată cu adâncimea: spre deosebire de nucleul exterior, nucleul interior este supus unor presiuni foarte mari, la care temperatura de topire a fierului creşte dramatic. Prin urmare, în ciuda temperaturilor ridicate (cca. 5.430 grade Celsius) metalele din nucleul intern nu se pot topi, din cauza presiunii enorme . Ideea că Pământul are un miez solid a fost lansată în 1936 şi confirmată  abia în 1971.
Aşadar, nucleul interior este alcătuit, predominant, dintr-un aliaj solid de fier şi nichel cunoscut sun numele de Nife. Densitatea nucleului interior este însă mai mare decât a fierului sau a nichelului pur, ceea ce a condus la concluzia că în compoziţia lui ar intra şi aur, platină şi alte metale cu densitate mare.
Temperatura nucleului interior scade cu cca. 100 de grade Celsius la fiecare miliard de ani. Datorită acestei răciri, la graniţa dintre nuceleul intern solid şi cel extern lichid se produce permanent solificarea unui strat subţire de materie, care se depune în jurul nucleului intern. Şi astfel nucleul intern al Pământului creşte întruna, cu aproximativ 1 mm pe an.
Acesta este, aşadar, modelul curent al structurii Pământului, model elaborat pe baza unui număr foarte mare de studii ştiinţifice şi acceptat de majoritatea oamenilor de ştiinţă, ca şi de marele public. Datele care au stat la baza elaborării acestui model au fost furnizate în special de studiul gravitaţiei şi cel al undelor seismice, precum şi de numeroasele observaţii făcute cu ocazia misiunilor spaţiale.
Dar nu înseamnă că nu există şi concepte alternative, chiar în vremurile moderne. Astfel, există încă persoane care cred şi susţin că Pământul este plat, bazându-se în general pe intepretări ale unor texte religioase. 
În 1849, în plină revoluţie industrială, scriitorul englez Samuel Rowbotham (1816–1885) a publicat, sub pseudonimul "Parallax", un text numit Zetetic Astronomy, în care aducea argumente în favoarea formei plate a Pământului (susţinând că încercase să măsoare curbura unor întinderi de apă de-a lungul unui şanţ cu apă foarte lung), iar mai apoi un altul numit The inconsistency of Modern Astronomy and its Opposition to the Scripture
Mai existau şi alţii cu aceleaşi vederi; ca dovadă, în 1883 a fost înfiinţată Societatea Zetetică, foarte zeloasă în încercările ei de a demonstra că sfericitatea Pământului ar fi o idee absurdă.
În 1956 a fost fondată International Flat Earth Research Society, mai cunoscută suin numele de Flat Earth Society, descrisă drrept descedenta directă a Societăţii Universale Zetetice. Însă credibilitatea celor ce susţineau că Pământul e plat a scăzut mult odată cu îndesirea misiunilor de explorare a spaţiului cosmic, în cursul cărora erau realizate observaţii şi erau adunate date care întăreau tot mai mult teoria sfericităţii planetei noastre.
Şi totuşi, încă mai există adepţi ai viziunii Pământului plat. „Cartierul lor general” este în prezent un website înfiinţat în 2004, al cărui fondator, Daniel Shenton, continuă să susţină că, până în prezent, nimeni nu a demonstrat clar că Pământul n-ar fi plat.

Sursa : http://www.descopera.ro

În 2013, Ceasul Apocalipsei indică cinci minute pănă la miezul nopţii!


Chiar dacă luna trecută, „Apocalipsa Maiaşă” nu a adus sfârşitul lumii, asta nu înseamnă că nu ar trebui să ne gândim la cât de aproape suntem de anihilarea cauzată de armele nucleare.

În fiecare an, Bulletin of the Atomic Scientists resetează Ceasul Apocalipsei care arată cât de aproape suntem de pericolul iminent provocat de armele nucleare.  Când ceasul a fost creat în 1947 de oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Chicago, el a fost setat la 7 minute de miezul nopţii, adică la 7 paşi de o catastrofă de proporţii globale, care ar duce la anihilarea omenirii. Anul cel mai critic a fost 1952, când specialiştii au setat Ceasul al doar două minute distanţă de ora douăsprezece, la polul opus situându-se anul 1991, când Ceasul a indicat ora  11:43, adică 17 „minute” distanţă de Apocalipsă. 
În 2007, politica de setare a ceasului s-a schimbat, experţii luând în considerare nu numai pericolele nucleare ci şi altele precum cele climatice. 
Anul acesta, Ceasul continuă să indice ora douăsprezece fără cinci minute, la fel ca anul trecut, deoarece specialiştii nu au considerat că s-au realizat destul de multe progrese pentru a preveni o eventuală distrugere a omenirii. 
Chiar dacă astăzi problema armelor nucleare nu mai este intens dezbătută asta poate şterge cu buretele faptul că guvernele lumii posedă aproape 20.000 de arme nucleare, suficiente pentru a distruge lumea, chiar şi de mai multe ori. 
În ultimii 65 de ani, complexul armelor nucleare a crescut uimitor de mult din punct de vedere al dimensiunilor şi costurilor, iar administrarea şi menţinerea unei astfel de infrastructuri a depăşit capacităţile oricărei agenţii guvernamentale. În 1991, a fost creat National Nuclear Security Administration (o instituţie din SUA care gestionează armele nucleare), din cadrul Departamentului de Energie. În 2012, din cauza unor probleme financiare şi de securitate, Congresul a luat în considerare posibilitatea ca sarcinile Departamentului de Energie privind securitatea naţională şi cercetarea armelor nucleare să treacă în subordinul unor contractori civili. Cu toate acestea, după ce un sit în care se aflau arme a fost asaltat de activişti, autorităţile iau în considerare transferul NNSA către Departamentul de Apărare. Dacă în 2014 senatul va aproba această moţiune, va fi pentru prima dată de la Proiectul Manhattan când managementul armelor nucleare ale SUA nu va mai sta în mâinile civililor. În acest caz există posibilitatea ca programul nuclear să se dezvolte şi mai mult sau din contră, să fie neglijat, având în vedere că acum armata investeşte în alte programe. 
Prin urmare, situaţia este complexă şi s-ar putea să nu existe nicio soluţie potrivită. 

Sursa : http://www.descopera.ro

Cercetătorii australieni anunţă descoperirea unui potenţial leac pentru SIDA


Cercetătorii de la Institutul de Cercetări Medicale din Queensland au anunţat că au făcut o descoperire ce ar putea duce la conceperea unui leac pentru SIDA.

Profesorul David Harrich afirmă că oamenii de ştiinţă australieni au descoperit o metodă prin care pot modifica o proteină din HIV astfel încât virusul, în loc să se răspândească, protejează împotriva infecţiei. „S-ar putea spune că folosim focul pentru a lupta împotriva focului”, expică Harrich.
„Am luat o proteină normală a virusului de care acesta are nevoie pentru a se dezvolta şi am modificat-o. Astfel, în loc ca proteina să ajute virusul, acum acţionează pentru a împiedica copierea sa, fiind incredibil de eficientă în acest scop”, spune Harrich. „Nu am mai văzut aşa ceva. Proteina modificată funcţionează de fiecare dată”, a adăugat profesorul.
Profesorul Harrich spune că proteina modificată nu poate vindeca HIV, dar în testele de laborator a protejat celulele umane de SIDA. „Această terapie reprezintă un potenţial leac pentru SIDA”, spune cercetătorul.
„Nu este un leac pentru infecţia cu HIV, dar ar putea ajuta la eliminarea acestei boli. Proteinele prezente în celulele imunitare ar ajuta la menţinerea unui sistem imunitar sănătos, astfel încât pacienţii să poată gestiona infecţiile obişnuite”, spune Harris. „Ai fi infectat în continuare cu HIV, dar virusul ar rămâne latent, nu s-ar «trezi», astfel că nu ar duce la SIDA. Cu un astfel de tratament poţi avea un sistem imunitar sănătos”, explică profesorul.
În acest moment, pacienţii ce suferă de SIDA au nevoie de mai multe mijloace terapeutice pentru a gestiona această afecţiune. Dacă testele clinice sunt încununate de succes, un singur tratament ar putea înlocui aceste tratamente multiple. „Terapia medicamentoasă ţinteşte individual enzime sau proteine, astfel că avem un medicament pentru o proteină. Pacienţii cu SIDA sunt nevoiţi să ia două sau trei medicamente, iar în acest caz ar folosi un singur agent care ar avea acelaşi efect”, spune Harrich.
Profesorul australian afirmă că noul tratament are potenţialul de a aduce îmbunătăţiri masive în calitatea vieţii a pacienţilor purtători ai virusului HIV. „Cred că oamenii îşi doresc o metodă prin care să trăiască fericiţi şi să aibă vieţi productive, cu cât mai puţine intruziuni cu putinţă. Astfel, fie elimini infecţia virală, fie elimini procesul care duce la o afecţiune, iar noua terapie face posibilă cea de-a doua cale pe termen lung”, explică cercetătorul.
Harrich anunţă că în cursul acestui an urmează să fie efectuate teste clinice pe animale, iar primele semne sunt pozitive. „Până acum, proteina a trecut cu succes de toate testele pe care le-am efectuat. În cursul acestui an vom începe testele pe animale, iar datele preliminare sugerează că vom trece repede de această etapă”, spune profesorul.
Cercetarea este publicată în jurnalul Human Gene Therapy.
Conform datelor publicate de ONU, numărul persoanelor infectate cu HIV la nivel mondial era de 34 de milioane în 2011, faţă de 33,5 milioane în 2010. Vasta majoritate (23,5 milioane) trăiesc în Africa sub-Sahariană, alte 4,2 milioane trăind în Asia de Sud şi Sud-Est.
În 2011 au fost înregistrate 1,7 milioane de decese provocate de SIDA, cu 24% mai puţine decât în 2005 şi cu 6% mai puţine decât în 2010.
Numărul infecţilor noi cu HIV a fost înjumătăţit în 25 de ţări cu venituri mici şi mijlocii, ONU anunţând că obiectivul „zero noi infecţii” pare să fie tot mai aproape.

Sursa : http://www.descopera.ro

Medicii avertizează în privinţa unei noi tulburări, care ameninţă mai ales femeile tinere


Diabulimia, cum o denumesc doctorii, constă în omiterea intenţionată, de către diabetici, a administrării de insulină, în scopul pierderii în greutate. În Marea Britanie, cifrele oficiale furnizate de National Health Service arată că diabulimia se întâlneşte tot mai des, în special în rândul tinerelor femei diabetice.
Un mare număr dintre femeile diabetice cu vârsta între 15 şi 30 de ani „sar” în mod deliberat peste injecţiile cu insulină, pentru a slăbi. Tulburarea este mai comună la femeile care suferă de diabet de tip 1. 
În cazul acestei maladii, corpul nu secretă suficientă insulină pentru a controla nivelul de glucoză în sânge, iar pentru a menţine echilibrul metabolic, lipsa insulinei naturale trebuie compensată prin injecţii zilnice cu acest hormon.
Insulina are un rol important în modul în care corpul asimilează şi utilizează nutrienţii. În lipsa insulinei, organismul nu poate folosi glucoza ca sursă de energie, iar ficatul începe să descompună grăsimile şi proteinele pentru a extrage energia necesară unor procese vitale. 
În obsesia lor de a slăbi, un număr tot mai mare de diabetici renunţă la insulină, iar consecinţele pot fi tragice. Lipsa insulinei duce la instalarea unei stări metabolice numite cetoacidoză, prin acumularea în organism a unor substanţe denumite corpi cetonici, care au efecte toxice.
Între 1 aprilie 2010 şi 31 martie 2011, în Marea Britanie, 8.472 de persoane înregistrate ca diabetice au fost internate în spitale, cu diagnosticul de cetoacidoză diabetică. Cele mai multe cazuri s-au înregistrat în rândul femeilor tinere din zonele defavorizate, ceea ce i-a condus pe medici la concluzia că ar fi vorba despre încercări nesăbuite de a pierde în greutate
Starea prelungită de cetoacidoză poate duce la pierderea vederii, la leziuni ale rinichilor şi chiar la deces.
O organizaţie caritabilă specializată, DWED (Diabetics with Eating Disorders), a început o campanie pentru recunoaşterea diabulimiei drept o tulburare psihică, aşa cum sunt considerate bulimia şi anorexia nervosa, tulburări de alimentaţie care au un substrat psihic şi necesită psihoterapie ca parte a tratamentului. Organizaţia speră ca astfel persoanele ce suferă de diabulimie să primească un ajutor mai specific, care să îi ajute să depăşească dorinţa obsesivă de a slăbi cu orice risc.

Sursa : http://www.descopera.ro

MySpace se reinventeaza, vine la pachet cu Justin Timberlake


 important astazi, odata cu lansarea noii versiuni a retelei de socializare.
2.0 myspace timberlake
Dupa ce a fost in beta pentru cateva luni, new.myspace.com isi deschide portile invitandu-te sa asculti noul hit al lui Justin TImberlake intitulat Suit & Tie. Trecand peste faptul ca aceasta melodie in particular este cantata impreuna cu Jay Z, trebuie sa retineti ca legatura cu MySpace o are doar Timberlake. Co-proprietar la MySpace, Justin a lucrat o perioada lunga de timp si a investit o suma remarcabila de bani pentru a reinventa unul dintre “stramosii” retelelor de socializare actuale.
Daca sunteti curiosi cu ce se mananca noul MySpace, va puteti crea cu usurinta un cont folosind datele de autentificare de pe Facebook, Twitter sau vechiul MySpace. Puteti de asemenea sa va creati un cont de la zero folosind o adresa de email. Ca o prima impresie, noul site pare foarte curat, fara multe elemente obositoare, pop-up-uri sau animatii. Direct pe site va puteti crea playlisturi cu melodii de la artisiti favoriti care vor rula in fundal in timp ce va ocupati cu altceva intre timp.
Din cate se pare, . Perfect pentru a face legatura intre formatii si fani, tot acest website va ajuta sa descoperiti melodii noi de la artisti pe care nu i-ati mai ascultat. Ca functii principale ale site-ului, Discover va ajuta sa gasiti formatii si melodii de care nu ati mai auzit, in timp ce casuta de cautare va permite sa gasiti formatiile favorite pentru a le urmari activitatea prin subscriptii.
In aceasta etapa incipienta MySpace pare ceva special si deosebit. Sa-i dam 6 luni si sa vedem daca vom vorbi de aceeasi reteta.

Sursa : http://playtech.ro

Nexus 4 tot mai greu de gasit


Nexus 4, ultima revelatie a celor de la Google este din ce in ce mai greu de gasit pe stoc.
Google Nexus 4
Ultimul smartphone Google sufera in continuare de o lipsa acuta a stocurilor si a livrarilor la timp. Desi nu este cunoscut numarul terminalelor comandate de Google, LG se apara si declara ca productia si livrarile se desfasoara conform unui plan bine stabilit.
Cu toate acestea din noiembrie si pana acum, Nexus 4 a fost mai degraba absent din stocuri decat disponibil la vanzare. In toata aceasta perioada numerosi doritori s-au plans de absenta terminalelor din stocuri si aici vorbim de piete pe care noul telefon este disponibil oficial: SUA, UK si altele.
Imi vine greu sa cred ca LG a ales tocmai acum sa o dea in bara, avand in vedere faptul ca pana la aceasta lansare, divizia de smartphone-uri nu a inregistrat nici un succes notabil. Cu alte cuvinte, daca producatorul coreean ar vrea sa si vanda, ar trebui sa vedem Nexus 4 disponibil pe toate gardurile si nu doar in cantitati infime in Google Play. Pe de alta parte nu stim exact termenii intelegerii dintre producator si Google asa ca nu putem decat sa asteptam mereu revenirea smartphone-ului in stoc.
Nexus 4 Sold Out
In Romania, situatia este oarecum asemanatoare chiar daca Google Play-ul nu vinde oficial Nexus 4 la noi. Au existat numeroase magazine online care promiteau sosirea terminalului in stoc inca de pe 7-10 decembrie, dar se pare ca acesta s-a lasat asteptat destul de mult.
La ora actuala gasim Nexus 4 disponibil online, dar la un pret incredibil de mare fata de cel din SUA, 2400 de lei la noi fata de 350 de dolari la ei. Probabil ca vorbim de o multime de taxe: vamale, TVA, transport, adaos comercial si altele, dar parca tot nu se justifica o diferenta atat de mare. Cu banii dati de un fan din Romania pe un Nexus 4, un american isi cumpara doua si ii mai raman bani si pentru accesorii.

Sursa : http://playtech.ro

O privelişte extraordinară: cum se vede cel mai mare oraş european din cea mai înaltă clădire a Europei? (GALERIE FOTO)


Pentru mult timp, roata London Eye oferea cele mai bune privelişti asupra singurului megalopolis din Europa, Londra. Acest lucru nu va mai fi valabil începând cu data de 1 februarie, când publicul va avea acces la un nou punct de observaţie asupra capitalei engleze.

La începutul lunii februarie va fi inaugurat The Shard, un zgârie-nori înalt de 309 de metri. Turnul londonez reprezintă cea mai înaltă clădire din Uniunea Europeană, depăşind cu nouă metri sediul Commerzbank din Frankfurt. Clădirea proiectată de arhitectul italian Renzo Piano are forma unui ciob de sticlă ce străpunge orizontul londonez, de unde şi denumirea de The Shard („ciob” în limba engleză). 
În cadrul acestui zgârie-nori se găseşte o plaformă de observaţii ce oferă cele mai spectaculoase privelişti asupra Londrei. Galeria situată la etajul 69 oferă vizitatorilor posibilitatea de a observa de sus cele mai importante atracţii turistice ale Londrei, precum Tower Bridge, Big Ben sau Tamisa. 
În galerie se găsesc 12 telescoape de ultimă generaţie (denumite Tell:scopes) ce sunt dotate cu imagini înregistrate în prealabil, ce permit vizitatorilor să admire Londra chiar şi în cazul în care vizibilitatea este scăzută ca urmare a ceţii sau a ploii londoneze. Vizitatorii au parte de privelişte de 360 de grade, iar în zilele senine pot vedea la 64 de kilometri distanţă.
La etajul 72 se găseşte galeria în aer liber, de unde vizitatorii pot admira Londra de la 244 de metri înălţime. Acesta este cel mai înalt etaj deschis publicului. Vizitatorii au acces în fiecare zi între orele 9 şi 22.
Pe lângă galeriile de observaţie, The Shard mai găzduieşte o piscină, Hotelul Shangri-La (cu 200 de camere), reşedinţe ce costă milioane de dolari, restaurante şi spaţii de birouri.
Priveliştile oferite de The View from The Shard sunt mult mai spectaculoase decât cele ce pot fi observate din London Eye (roată ce se înalţă la doar 135 de metri deasupra solului), iar diferenţa de preţ reflectă acest lucru. Vizitatorii care vor să vadă Londra din The Shard trebuie să plătească 24,95 de lire sterline dacă fac rezervare pe Internet sau 30 de lire sterline dacă doresc să plătească la faţa locului. În schimb, cel mai ieftin bilet la London Eye costă 17.28 de lire sterline.
În ciuda preţului piperat, biletele pentru ziua deschiderii s-au vândut în scurt timp după ce au fost puse spre vânzare. „Acesta este singurul loc din Londra unde puteţi admira o privelişte de 360 de grade asupra Londrei”, a explicat Andy Nyberg, CEO-ul The View from The Shard, atunci când i s-a reproşat că biletele sunt prea scumpe.
„Toate celelalte clădiri înalte sunt private. Aici poate veni oricine să admire Tamisa şi să vadă cum şerpuiesc liniile de cale ferată de la baza clădirii. De asemenea, perspectiva istorică este fără egal.The Shard este un turn al secolului al XXI-lea peste râu de Tower of London, un turn din secolul al XI-lea”, a mai spus Nyberg.
Reprezentanţii The Shard promit turiştilor vizitele lor vor fi relaxante, fără cozi sau aglomeraţie. Cei ce doresc să cumpere un bilet sunt nevoiţi să aleagă o dată şi o oră anume pentru vizita lor, eliminând astfel riscul cozilor şi al aglomeraţiei.
Iată câteva imagini ce înfăţişează experienţa The Shard:
Iată clipul de prezentare a experienţei The Shard:

Sursa : http://www.descopera.ro