TeamViewer este o aplicatie de partajare a ecranului si de transfer de fisiere. Programul este util pentru accesarea unul al doilea calculator sau pentru verificarea si repararea unor probleme.
Anul trecut la CES, Razer a venit cu un concept foarte interesant de tableta de gaming. Era vorba Project Fiona, o tableta “cu manare”, care includea hardware de ultrabook si performanta palpabila in jocurile de PC. Ei bine, la un an de la anuntul initial, avem si produsul finit sub forma lui Razer Edge.
Ei bine, manerele pentru gaming au fost detasate de corpul principal al tabletei, acestea devenind un dock separat si optional pe care utilizatorii de Edge il pot cumpara, daca si-l doresc. Avem astfel de a face cu o tableta ceva mai clasica la prima vedere, insa care in continuare include hardware puternic de PC. Razer Edge ruleaza Windows 8 si in varianta de baza dispune de un display de 10,1 inci (1280×800), procesor Intel Core i5, un cip grafic NVIDIA GT640M LE, 4 GB RAM si 64 GB de memorie flash (SSD). Pretul acestei versiuni este 999 de dolari si va incepe sa se livreze in curand.
Cei care doresc si mai multa performanta pot opta pentru varianta Razer Edge Pro, care vine cu procesor Intel Core i7, 8 GB de memorie RAM, acelasi cip grafic GT640M LE si optiuni de pana la 256 GB de stocare pe SSD. Se pare ca gamingul portabil de PC nu este tocmai ieftin, intrucat varianta are un pret care incepe de la 1299 dolari. In termeni fizici, Razer Edge nu este foarte diferit de Surface Pro de la Microsoft, insa cu siguranta va oferi performante mai ridicate ca aceasta.
Fiind un dispozitiv destinat gamingului, Razer va oferi mai multe metode de a interactiona cu jocurile preferate. Cum ziceam, manerele laterale au devenit acum un dock separat, care se vinde la pretul de 249 dolari, insa acesta nu este singurul accesoriu pe care cei care vor cumpara Blade il vor avea la dispozitie. O tastatura retroiluminata Razer va fi de asemenea disponibila la 199 dolari, iar un dock destinat conectarii la televizor va costa 99 dolari. Acesta din urma adauga doua porturi USB si un port HDMI pentru a impartasi experienta de joc pe un televizor, alaturi de un prieten. Evident, jocurile de strategie vor putea fi jucate prin intermediul touchscreen-ului integrat.
Tot ce ramane de vazut este performanta in libertate a hardware-ului, care nu pare a fi destul de puternic pentru a duce toate jocurile actuale si durata de viata a bateriei. Avand in vedere ca laptopul de gaming Razer Blade a primit un upgrade semnificativ la cateva luni de la lansare, poate este o idee buna sa asteptati pana sa va hotarati sa investiti o caruta de bani in noul Edge. Pentru doritori, comenzile sunt disponibile pe site-ul oficial Razer.
Se pare că acesta nu este primul stick USB cu capacitate de 1 TB. Este însă primul care dispune de conexiune USB 3.0. Un stick cu o astfel de capacitate, compatibil cu standardul 2.0, este aproape inutil. De ce? Pentru că limita de 30 MB/s pentru transfer este foarte mică relativ la capacitatea stic-ului. Comparaţia lui Kingston HyperX Predator cu un SSD este firească. Din fericire, vitezele de transfer prin USB 3.0 tind spre performanţele unui SSD mai modest. Producătorul vorbeşte de 240 MB/s la citire şi 160 MB/s la scriere.
Kingston HyperX Predator cu capacitate de 1 TB
Kingston HyperX Predator de 1 TB este, în mod natural, un stick USB mare. Probabil că în interior se găsesc cel puţin două plăcuţe cu cipuri de memorie. Oricât de mult a avansat tehnologia, nu poţi înghesui 1 TB într-un stick USB puţin mai mare decât mufa de conectare. Preţul modelului de 1 TB nu a fost anunţat, dar el va fi disponibil pe piaţă în primul trimestru al acestui an. Producătorul ne dă însă un punct de reper. Versiunea cu capacitate de 512 GB va costa 1.750 $.
Oamenii de ştiinţă să pregătesc să lanseze un experiment ce le-ar permite să prevadă cutremurele înainte ca acestea să aibă loc, ceea ar putea duce la salvarea a sute de mii de vieţi.
Cercetătorii cred că o creştere a nivelului electricităţii statice de sub sol ar putea indica faptul că un cutremur este iminent.
Tom Bleier, un inginer ce lucrează în cadrul proiectului QuakeFinder, a cheltuit câteva milioane de dolari pentru a monta echipamente speciale de măsurare – magnetometre – în faliile din California, Peru, Taiwan şi Grecia.
Instrumentele sunt suficient de sensibile pentru a detecta pulsurile magnetice generate de descărcările electrice ce au loc la distanţe de până la 16 kilometri, ceea ce ar oferi oamenilor suficient timp să ajungă la un loc sigur înainte ca un cutremur să aibă loc.
Teoria cercetătorilor este că înainte ca un cutremur să aibă loc, activitatea subterană generează „schimbări bizare”, ce produc curenţi electrici intenşi.
„Aceşti curenţi sunt uriaşi”, a declarat Bleier la o întrunire a American Geophysical Union. „În cazul unui cutremur cu magnitudine 6 este vorba de 100.000 de amperi, iar un cutremur de magnitudine 7 generează un milion de amperi. Este ca şi cum ar avea loc fulgere sub pământ”, a adăugat Bleier.
„Într-o zi obişnuită, în falia San Andreas se pot observa 10 pulsuri. Falia se mişcă în continuu”, a explicat Bleier.
Înainte ca un cutremur mare să aibă loc, nivelul din fundal al descărcării electricităţii statice ar trebui să crească brusc, explică Bleier.
Bleier susţine că a observat acest lucru înaintea a şase cutremure cu magnitudinile 5 şi 6 pe care acesta le-a monitorizat. „În acel moment numărul pulsurilor zilnice creşte la 150-200”, a explicat inginerul.
Numărul pulsurilor începe să crească cu două săptămâni înainte ca seismul să aibă loc, coborând la nivelul obişnuit cu puţin timp înainte ca falia să se deplaseze.
Proiectul are parte şi de câteva piedici – pulsurile magnetice ar putea fi provocate de mai multe lucruri, printre care fulgere, erupţii solare şi interferenţe electrice de la echipamentele umane.
De asemenea, ionii din adâncuri se ridică la suprafaţă şi reduc acurateţea echipamentului, astfel că Bleier a adăugat câţiva senzori special pentru detectarea ionilor. Numărul ionilor poate fi totodată amplificat de vremea umedă, astfel că Bleier a apelat la senzori de umiditate pentru a elimina alarmele false.
Până acum, inginerul nu a monitorizat vreun cutremur o magnitudine mare, pentru a fi sigur că regula descoperită de el se aplică în cazul tuturor seismelor. Cu toate acestea, el este convins că descoperirea sa este validă, astfel că în scurt timp echipa sa va începe să emită prognoze.
„În loc să privim înapoi în timp, vom privi în faţă”, a explicat inginerul.
Alţi oameni de ştiinţă au efectuat studii de laborator care par să susţină teoria lui Beleir. Robert Dahlgren, un inginer de la Institutul SETI, a petrecut 16 luni alături de alţi cercetători studiind dacă supunerea rocilor la presiuni ridicate duce la producerea de curenţi electrici. Cercetarea a confirmat că acest lucru este adevărat, însă rocile scufundate într-un amestec de apă sărată similar celui existent la adâncimile unde au loc cutremure nu generau curent electric. Cel mai probabil, acest lucru se datora faptului că „saramura” scurtcircuita curentul.
Pe Titan - unul dintre sateliţii naturali ai lui Saturn - se găsesc lacuri de metan pe care plutesc „aisberguri” enorme de hidrocarburi, iar acestea ar putea găzdui viaţă, sub forma unor creaturi „exotice”, cred oamenii de ştiinţă.
Astrofizicienii de la NASA afirmă că această teorie ar putea explica datele bizare obţinute despre mările şi lacurile de pe „luna” saturniană.
Din ceea ce se ştie până acum, Titan este singurul corp ceresc din sistemul nostru solar care are întinderi stabile de materie lichidă pe suprafaţa sa. Mările şi lacurile de pe Titan nu sunt însă formate din apă, ci din hidrocarburi precum metan şi etan; ele prezintă cicluri de evaporare şi precipitare, aşa cum are hidrosfera terestră.
Metanul şi etanul sunt molecule organice despre care oamenii de ştiinţă cred că ar putea sta la baza formării unor substanţe mai complexe, specifice materiei vii.
Sonda Cassini a descoperit o vastă reţea de lacuri şi mări de hidrocarburi care acoperă emisfera nordică a lui Titan, în vreme ce în emisfera sudică lacurile sunt mai rar presărate.
Cercetătorii au presupus, iniţial, că pe aceste lacuri nu ar putea exista gheaţă plutitoare, deoarece metanul solid este mai dens decât cel lichid şi s-ar scufunda.
Însă un nou model, recent elaborat, ia în considerare interacţiunile între lacuri şi atmosferă, care duc la formarea unor amestecuri de substanţe cu diferite compoziţii, apariţia unor „pungi” de azot în stare gazoasă şi schimbări de temperatură.
Ca rezultat al tuturor acestor interacţiuni complexe, cred savanţii, în timpul iernii de pe Titan, pe lacurile şi mările de metan şi etan ar putea exista mase de hidrocarburi îngheţate plutitoare, dacă tempertura rămâne sub punctul de îngheţ al metanului, de 90,4 grade Kelvin (minus 183 grade Celsius).
„Acum ştim că e posibil să existe pe Titan fenomenul de îngheţ de suprafaţă al metanului şi etanului, în sloiuri subţiri care se unesc între ele pe măsură ce temperaturile scad - similar cu ceea ce vedem la gheaţa din Arctica la începutul iernii”, a explicat Jason Hofgartner, conducătorul studiului şi profesor la Universitatea Cornell. ”Va trebui să ţinem seama de aceste condiţii dacă ne vom hotărî să explorăm suprafaţa lui Titan într-o bună zi.”
Iar un alt autor al studiului, Jonathan Lunine, a adăugat: „Una dintre cele mai pasionante întrebări despre aceste lacuri şi mări este dacă ar putea adăposti vreo formă exotică de viaţă.”
În ultimul timp, becurile economice fluorescente s-au bucurat de aprecierea oamenilor. Cu toate acestea, un nou studiu avertizează că aceste becuri emit un nivel alarmant de radiaţii ultraviolete, crescând şansele indivizilor de a dezvolta cancer de piele.
Studiul a fost realizat de cercetătorii Stony Brook University, din New York, care au măsurat cantitatea de emisii UV şi au analizat învelişul de substanţă luminiscentă (care ar trebui să conţină radiaţii UV) al becurilor. De asemenea, ei au comparat efectele becurilor economice fluorescente asupra celulelor pielii umane cu efectele produse de becurile incandescente. Rezultatele au arătat că în fiecare bec studiat, această substanţă luminiscentă era deteriorată, emiţând radiaţii.
Celulele umane din piele s-au dovedit a fi afectate atunci când au fost expuse la becuri economice. În schimb, expunerea pielii sănătoase la becuri incandescente de a avut efecte negative.
„Rezultatele au arătat că ele pot iniţia distrugerea celulelor”, a declarat unul dintre autorii studiului, Marcia Simon. „De asemenea, pot determina apariţia cancerului de piele în forma sa mortală şi anume melanoma”, a adăugat Rebecca Tung.
Mai mult, cercetătorii sunt de părere că aceste becuri pot determina îmbătrânirea prematură.
Becurile economice incandescente pot conţine mercur, element chimic care este asociat cu probleme de sănătate, precum leziuni ale nervilor şi defecte la naştere.
Pentru că becurile incandescente au fost interzise în favoarea celor economice fluorescente, O soluţie, pentru consumatori, ar fi utilizarea becurilor cu LED.
In Roma antică, doctorii tratau inflamaţiile oculare folosind substanţe active care sunt şi azi utilizate, sugerează o descoperire recentă.
Într-o epavă scufundată în jurul anului 140 î.e.n., cercetătorii italieni de la Universitatea din Pisa au descoperit tablete ce conţin carbonat de zinc, despre care cred că erau folosite pentru a trata afecţiuni ale ochilor.
Erika Ribechini, conducătoarea echipei de cercetători, crede că acestea sunt cele mai vechi tablete de uz medical studiate până acum. După părerea ei, tabletele - discuri de 4 cm diametru şi 1 cm grosime - erau înmuiate în apă şi aplicate direct pe ochi.
Tabletele conţin minerale bogate în carbonat de zinc, precum hidrozincit şi smithsonit, amintind de practica utilizării contemporane a compuşilor de zinc în tratamentul afecţiunilor oculare şi cutanate.
Erika Ribechini afirmă că există dovezi ale faptului că Pliniu cel Bătrân, medic şi naturalist roman (23 - 79 e.n.), autorul uneia dintre cele mai impresionanate lucrări enciclopedice ale Antichităţii, Naturalis Historia, prescria, pentru asemenea afecţiuni, leacuri ce conţineau zinc, la peste 200 de ani după scufundarea navei romane studiate de cercetători.
Tabletele mai conţin, de asemenea, grăsimi vegetale şi animale. Granulele de polen de măslin sugerează că uleiul de măsline era un ingredient-cheie, aşa cum este şi azi în multe creme de uz medical şi cosmetic.
Tabletele au fost descoperite într-un cilindru de tablă închis etanş, numit pyxis (foto), care a protejat conţinutul de acţiunea corozivă a oxigenului din aer. Descoperirea unor medicamente atât de vechi, bine conservate, este o raritate în arheologie.
Încărcătura navei scufundate, descoperită în 1980 şi numită de cercetători Relitto del Pozzino, conţine şi alte obiecte de uz medical, precum mici flacoane şi vase speciale pentru flebotomie („lăsarea de sânge”), sugerând că unul dintre pasagerii corabiei ar fi fost medic.
O nouă specie de monstru preistoric a fost descoperită în Nevada, iar specialiştii spun că este vorba de primul prădător care a aveoluat pentru a răpune animale la fel de mari ca el.
Thalattoarchon saurophagis, al cărui nume se traduce prin „suveranul mării care mânca şopârle”, avea o lungime de cel puţin 8,6m şi a trăit acum 244 milioane de ani, în triasic. Bestia de dimensiunile unui autobuz era un ihtiozaur, una dintre primele şopârle-peşti care cutreierau mările în era dinozaurilor.
Fosila de Thalattoarchon, care a fost excavată parţial, în 1998, s-a păstrat foarte bine. În 2010, cercetătorii s-au întors în Nevada pentru a excava şi restul osemintelor. În timpul procesului, oamenii de ştiinţă au descoperit un craniu imens şi un maxilar cu un dinţi destul de mari pentru a străpunge şi mesteca alte reptile marine.
În zilele noastre, echivalentul lui Thalattoarchon ar fi orca şi marele rechin alb, animale capabile să răpună o pradă de dimensiuni similare cu ale lor.
Descoperirea acestui monstru marin demonstrează modul în care ecosistemele îşi pot reveni chiar şi după evenimente extreme.
„Acest animal a apărut la doar 8 milioane de ani după cea mai mare extincţie din istoria Terrei, extincţia permiană, în timpul căreia au dispărut 95% dintre speciile din oceane. După acest eveniment, oceanul era un loc destul de gol”, a explicat coautorul studiului, Nadia Fröbisch.
Totuşi, studiile realizate pe fosile arată că oceanul nu a fost prea mult timp pustiu, multe specii revenind rapid. Prezenţa lui Thalattoarchon demonstrează că ecosistemul redevenise la normal într-o perioadă de timp relativ scurtă.
Surprins în acţiune încă de luna trecută, noul design Facebook Timeline este pregătit de lansare pentru utilizatorii Facebook din lumea întreagă, într-o versiune cu şi mai multe îmbunătăţiri.
Noul Facebook Timeline este gata de lansare
Interfaţa Facebook Timeline se pregăteşte de schimbări importante, cum ar fi introducerea unui nou rând cu opţiuni în partea de sus a paginii şi sub poza de profil, dar şi un mod de afişare diferit pentru postări ce concentrează informaţiile într-o singură coloană.
Conţinutul afişat în partea de sus a Timeline-ului poate fi modificat după bunul plac apelând o funcţie numită Collections manager, ce ne permite să înlăturăm elementele de care nu avem nevoie. Suplimentar, casetele de conţinut afişate în coloana din dreapta pot fi rearanjate după bunul plac. Astfel, ordinea în care sunt prezentate casetele Photos, Maps, Likes şi altele, poate fi schimbată în funcţie de cât de mult avem nevoie de ele. Suplimentar, avem posibilitatea să eliminăm complet din interfaţă casetele cu informaţii de care nu avem nevoie.
Facebook Collections Manager
Ordinea afişării casetelor cu informaţii în Timeline poate fi ajustată din opţiunea Collections Manager, trăgând elementele din listă cu ajutorul cursorului.
Noul design Facebook Timeline şi-a făcut deja apariţia pentru utilizatorii din Noua Zeelandă, prima ţară care a trecut în ziua de miercuri conform calendarului. Deocamdată reacţiile primite din partea utilizatorilor sunt contradictorii, unii dintre aceştia lăudând modificările făcute în timp ce alţii acuză administratorii Facebook că au făcut schimbări ce nu erau neapărat necesare.
Vreti ore intregi de distractie? Combat Creatures poate fi un raspuns, indiferent de varsta.
Distractia este garantata, iar noi am vazut-o la CES 2013, de unde George Buhnici a filmat ce stiu sa faca cei doi roboti din Combat Creatures.
Vorbim despre doua creaturi cu 6 pictioare si capete care se pot roti la 360 de grade si trage cu rachete si discuri la distante de aproximativ 10 metri.
Inofensivi si extrem de distractivi, robotii proiectati de inginerii de la Wow! Stuff pot fi controlati impreuna prin aceeasi telecomanda sau prin telecomenzi separate, pentru ca amuzamentul sa fie pentru toti membrii familiei.
Huawei prezintă cel mai mare smartphone de până acum, un colos cu ecran de 6.1" înarmat cu chipset quad-core şi o versiune personalizată de Android Jelly Bean, adaptată cu interfaţa Huawei Emotion UI.
Adresat celor care nu se pot hotărî dacă să aleagă un smartphone sau o tabletă, aşa că preferă să aibă ambele gadgeturi într-un singur produs, Huawei Ascend Mate nu este tocmai uşor de manevrat cu o singură mână şi nici confortabil de ţinut la ureche, însă compensează oferind o experienţă Android cu adevărat premium. Ajutat de tehnologia Magic Touch, ecranul cu rezoluţie HD poate fi controlat chiar şi prin mănuşi, astfel că folosirea telefonului în zilele reci de iarnă nu ar trebui să pună probleme. La capitolul optimizări software, Ascend Mate se bucură de o interfaţă cu um mod de utilizare pentru o singură mână, ce restrânge tastatura virtuală şi dialpad-ul în partea de jos a eranului.
În carcasa cu o grosime de 9.9 mm se ascunde un acumulator de 4050 mAh, ce ar trebui să acopere fără prea mari probleme necesarul de energie pentru ecranul de 6.1" cu tehnologie LTPS LCD şi chipsetul Huawei K3V2 tactat la o frecvenţă de 1.5 GHz.
Configuraţia mai include 2 GB memorie RAM şi o cameră foto de 8 MP ce promite să fie pe placul amatorilor de fotografie şi filmuleţe la rezoluţie 1080p.
Din păcate, zvonurile iniţiale ce anunţau prezenţa unui ecran Full HD şi chipset la 1.8 GHz nu s-au adeverit, Huawei alegând probabil să taie din specificaţii în speranţa obţinerii unui preţ mai mic, ce ar putea contribui la sporirea volumului de vânzări.
Per total, Huawei Ascend Mate este un smartphone interesant, a cărui carcasă este modelată în jurul ecranului generos în aşa fel încât să nu lase prea mult spaţiu irosit. Totuşi, găsirea unui buzunar suficient de încăpător ar putea fi o problemă, iar în lipsa unui headset bluetooh desfăşurarea apelurilor ţinând la ureche un telefon Huawei Ascend Mate ar putea stârni zâmbete din partea celor din jur.
Mozilla a finalizat dezvoltarea celei de-a optsprezecea versiuni a browser-ului Firefox, aceasta urmând să devină disponibilă şi pe Firefox.com în zilele următoare. Noua versiune aduce un motor JavaScript mai rapid, compatibilitate Retina Display pentru sistemele care rulează OS X 10.7 sau superior şi o serie de alte îmbunătăţiri.
Denumită IonMonkey, noua versiune a motorului JavaScript oferă un salt de performanţă care poate ajunge în unele cazuri, cel puţin conform declaraţiilor producătorului, la 26 de procente. Acest progres a fost obţinut prin introducerea , faţă de versiune anterioare TraceMonkey şi JagerMonkey, a unui strat intermediar de optimizare a codului înaintea compilării în timp real în cod-maşină.
În afara acestei versiuni îmbunătăţite a motorului JavaScript şi a suportului Retina Display, o altă noutate este introducerea suportului preliminar pentru WebRTC, un standard Web care permite comunicaţiile audio/video şi transferul de fişiere fără a necesita plug-in-uri.
Lista de schimbări mai include îmbunătăţirea algoritmilor de redimensionare a imaginilor, îmbunătăţirea timpului de răspuns la comutarea între taburi, suport mai bogat pentru CSS3 şi DOM, îmbunătăţirea timpilor de pornire a aplicaţiei, abandonarea rutinelor software proprietare pentru controlul tactil în favoarea celor standardizate de W3C şi repararea mai multor breşe de securitate.
Aplicaţia poate fi descărcată de pe serverul FTP Mozilla sau de pe Go4it.
În cadrul noii familii VivoTab de la ASUS a apărut un nou membru, celor două modele VivoTab şi VivoTab RTadăugându-li-se acum VivoTab Smart. Rulând tot Windows 8, noul model este asemănător deja cunoscutului VivoTab, acesta înlocuind tastatura acestuia din urmă cu una mai subţire, care oferă şi funcţiile de capac protector şi stand, şi având o diagonală a ecranului mai redusă.
Platforma hardware folosită este una Intel, procesorul ales de ASUS fiind un Atom Z2760 dual-core tactat la 1,6 GHz. Memoria RAM are o capacitate de 2GB iar stocarea internă este de 64 GB.
Ecranul are o diagonală de 10,1”, iar panoul IPS cu iluminare LED oferă o rezoluţie clasică de 1366 x 768 pixeli. Lista dotărilor mai cuprinde două camere foto cu rezoluţii de 8, respectiv 2 MP, interfaţa wireless 802.11 b/g/n, Bluetooth 4.0, GPS, NFC şi un slot MicroSD. Ca de obicei, nu lipsesc difuzoarele ajutate de tehnologia SonicMaster.
Tableta are dimensiuni de 265.5 x 171 x 9.7 mm şi o greutate de 580 de grame, bateria cu o capacitate de 25 Wh promiţând o autonomie de 8 ore şi jumătate. Această greutate redusă a fost posibilă datorită implementării unei tastaturi subţiri şi uşoare, Transleeve, cum o numeşte ASUS, oferind şi protecţie pentru ecran sau un stand într-un mod similar celui implementat de Microsoft în cadrul tabletei Surface.
Pe lângă diferenţele de tastatură şi ecran, ASUS a făcut şi alte concesii pentru atingerea unui preţ de comercializare mai mic. Astfel, VivoTab Smart are o autonomie mai redusă, renunţă la stiloul digital Wacom iar panoul IPS folosit este unul standard, faţă de cel S-IPS+ al modelului original.
In noiembrie anul trecut era vorba de 40 de milioane de licente vandute. Acum, TammiReller de la Microsoft, a anuntat ca respectiva cifra a ajuns la 60 de milioane de licente comercializate. Ca de fiecare data in cazul statisticilor oficiale, respectiva cifra include niste valori intepretabile. Dupa spusele (Chief Financial Officer)CFO-ului si Chief Marketing Officer)CMO-ului Microsoft, respectiva cifra include si licente vandute producatorilor OEM de sisteme. Cu alte cuvinte, aici sunt incluse si notebook-urile si desktop-urile care stau pe undeva printr-un depozit asteptand sa fie achizitionate de un client. Desi nu a insistat pe acest detaliu, valoarea de mai sus poate la fel de bine sa fi beneficiat de un stimul datorita unui nou contract recent dintre Microsoft si US Army, Air Force si DISA in valoare de 617 milioane dolari. Pentru a linisti un pic zvonurile legate de insuccesul platformei, Tammi Reller a afirmat ca numerele ,,in linii mari se afla pe aceeasi linie unde se afla acum Windows 7”.
Pentru ca Windows 8 vine preinstalat si cu un magazin virtual, Microsoft nu a ezitat sa ofere o cifra referitoare si la performanta acestei functii din noul SO. In doar doua luni de disponibilitate generala,Windows Store a inregistrat 100 milioane de aplicatii descarcate. Avand in vedere cifra de vanzari foarte ridicata un singur element suntem de parere ca este responsabil, si anume valoarea de aproximativ 39 de Euro a licentei pentru noul SO. Implicit castigurile Microsoft sunt substantial mai mici in comparatie cu Windows 7, al carui pret ajungea si la 200 de Euro in functie de varianta achizitionata.
La CES 2013 nu si-au facut loc doar televizoarele 4K sau inventiile care consuma o groaza de energie, dar si gadgeturile SF.
Asa a aparut si Goal Zero Yeti 1250, o baterie bazata pe energie solara, capabila sa alimenteze cu numai 4 ore de lumina 3 frigidere de capacitate mare pentru 24 de ore.
De asemenea, restul obiectelor electrocasnice din casa, dar si laptopurile, televizoarele si telefoanele mobile se pot incarca folosind acest dispozitiv cu energie regenerabila, datorita dotarii cu multiple porturi DC, USB si AC.
Datorita modului silentios de functionare, Goal Zero poate fi tinut in interiorul casei total neobservat.
Singurul lucru pe care l-ati putea observa in schimb este disparitia din portofele a 1500 de dolari, pretul cu care a fost scos la vanzare.
Lenovo a fost prima şi una dintre puţinele companii care s-au încumetat să proiecteze un terminal mobil bazat pe platforma x86 Medfield de la Intel, însă modelul K800 nu a fost un efort singular. În cadrul CES 2013, Lenovo a prezentat modelul K900, acesta implementând noul procesor Atom din familia Clover Trail+ şi sărind şi în barca ecranelor gigant.
Anunţat acum două zile, Atom Z2580 este primul procesor dual-core pentru terminale mobile lansat de Intel, acesta dublând practic performanţele vechiului model cu un singur nucleu Z2480. Unul dintre partenerii-cheie ai companiei Intel, Lenovo a fost primul producător care a anunţat implementarea acestuia în cadrul modelului K900, acesta fiind tactat la o frecvenţă de 2 GHz. Acest nucleu de procesare este însoţit de o memorie RAM cu o capacitate de 2 GB şi o stocare internă de 16 GB.
Mergând pe drumul către diagonale şi rezoluţii din ce în ce mai mari, Lenovo a ales un panou IPS cu diagonală de 5,5” şi rezoluţie Full HD. La aceste specificaţii se adaugă o cameră foto principală cu senzor Sony Exmor de 13 MP si obiectiv cu diafragmă F/1.8, care este însoţit de o cameră frontală cu obiectiv superangular cu deschidere de 88 de grade.
Terminalul oferă o carcasă fabricată din policarbonat care are o grosime de numai 6,9 milimetri, însă greutatea este una destul de ridicată: 162 de grame.
Lenovo K900 va fi lansat în luna aprilie pe piaţa chineză, când va fi actualizat şi la Android 4.2. Compania a afirmat că acesta va fi disponibil ulterior şi în alte regiuni ale lumii, însa nu a intrat în detalii şi nici nu a dezvăluit preţul produsului.
Intel a prezentat la CES 2013 cea de-a patra generaţie de procesoare Intel Core, cu nume de cod Haswell, dar şi noi modele din actuala generaţie Ivy Bridge, caracterizate printr-un consum de energie extrem de redus.
Recomandate prin performanţe superioare obţinute cu un consum de energie mai redus, procesoarele Intel Core din familia Haswell vor intra în designul unei noi generaţii de sisteme ultrabook şi tablete cuWindows 8. În timp ce majoritatea sistemelor ultrabook echipate cu procesoare Haswell se pot lăuda cu până la 9 ore timp de utilizare continuă, cele mai eficiente dintre ele, bazate pe un design ultrabook hibrid cu nume de cod North Cape, pot oferi până la 13 ore de mobilitate graţie folosirii unui sistem cu doi acumulatori.
Sistemele ultrabook hibride bazate pe noul concept de design Intel North Cape se aseamănă mult cu familia de tablete convertibile Asus Transformer. În cazul de faţă avem de-a face cu un sistem ultrabook în toată puterea cuvântului,echipat cu procesor Intel Core de generaţie a patra şi sistem de operare Windows 8. Diferenţa este că ecranul nu mai este fixat permanent de corpul tastaturii, putând fi detaşat pentru a obţine o tabletă veritabilă cu sistem Windows 8, ce măsoară nu mai mult de 10 mm grosime.
O altă noutate pentru noua generaţie de sisteme ultrabook cu procesoare Haswell este introducerea ecranelor touch ca dotare obligatorie. Altfel spus, Intel nu mai permite producătorilor hardware să lanseze sisteme din categoria ultrabook care nu au în componenţă ecrane touch. Din păcate Intel nu a dat detalii exacte referitoare la preţurile pregătite pentru noile modele ultrabook şi nici data la care vor putea fi găsite în magazine.
Intre timp, atenţia ne este captată cu o noua serie de procesoare cu eficienţă energetică ridicată, bazate pe actuala arhitectură Ivy Bridge şi procesul de fabricaţie pe 22 nm. Destinate folosirii în sisteme ultrabook şi tablete compacte, noile procesoare sunt recomandate ca având un consum mediu de aproximativ 7 W, referit de Intel sub denumirea SCP (scenario design power) şi nu TDP (thermal design power) cum este cazul pentru toate celelalte procesoare din oferta Intel. Lăsând la o parte acest mic artificiu născocit de divizia de marketing Intel, majoritatea procesoarelor Ivy Bridge nou anunţate şi recomandate cu un consum SCP de 7 W au un consum TDP situat în jurul pragului de 13 W, cu numai un singur model (Pentium 2129Y) tactat la 1.1 GHz capabil să atingă pragul de 10W TDP anunţat de Intel în urmă cu aproximativ o lună.
Noile procesoare Ivy Bridge ULV
În timp ce noile procesoare Ivy Bridge ULV vor creşte cu siguranţă autonomia dispozitivelor pe care le echipează, trebuie notat că Intel a obţinut aceste rezultate sacrificând o parte din performanţă, reducând frecvenţele de funcţionare sub nivelul procesoarelor actuale. Acest mod de a creşte autonomia este aplicat deja de Asus pentru noul său model Zenbook Prime, prin intermediul unei funcţii care permite coborârea consumului TDP pentru procesor la 13W, faţă de 17W la performanţe standard.
Ţinând cont de faptul că anunţarea unui consum SCN mai mic decât cel TDP nu elimină nevoia de a răci procesoarele instalate ţinând cont de cel mai mare consum de energie posibil (cel TDP), este puţin probabil să avem parte de sisteme ultrabook sau tablete mai subţiri şi mai uşoare decât cele actuale. Fără îndoială progresele cele mai mari vor fi făcute după introducerea la scară largă a procesoarelor Intel Core 4th Gen, cu nume de cod Haswell. Bazate pe un design intern revizuit şi mai bine optimizat pentru consum de energie redus, noile procesoare pot aduce tabletele cu sistem Windows 8 la dimensiuni apropiate celor cu procesoare ARM, dar oferind un nivel de performanţă superior.