sâmbătă, 25 august 2012

A murit Neil Armstrong. REACŢIA lui Dumitru Prunariu

NEIL ARMSTRONG a murit la vârsta de 82 de ani. Dumitru Prunariu, primul cosmonaut român, a spus în EXCLUSIVITATE la REALITATEA TV că "Neil Armstrong a fost primul şi cel mai important erou".




Neil Armstrong a fost primul om care a păşit pe Lună



Dumitru Prunariu a povestit cum a trăit el momentul în care Neil Armstrong a ajuns pe Lună.

"Despre 1969, îmi amintesc clar că aveam 17 ani şi împreună cu părinţii am stat pâna la 4 dimineaţa, când s-a transmis în direct acest eveniment extraordinar pentru întreaga lume. A fost un moment emoţionat. A fost un îndemn pentru tineri.", a spus Prunariu.
A murit Neil Armstrong, primul om care a păşit pe Lună


Neil Armstrong fusese operat la inimă la începutul lunii.

Aflaţi la bordul navetei Apollo 11, Neil Armstrong şi colegul său Buzz Aldrin au păşit pe Lună la 20 iulie 1969.
Astronautul s-a născut la 5 august 1930 la Wapakoneta, în Ohio (nord). Acesta şi-a început cariera la Nasa, agenţia spaţială americană, în 1955, notează agenţia de presă Mediafax.


Interviu ISTORIC cu primul om care a păşit pe Lună: Şansele de reuşită a misiunii au fost de 50%

Neil Armstrong a fost înzestrat cu conducerea primei misiuni lunare americane la bordul capsulei Apollo 11 alături de astronauţii Buzz Aldrin şi Michael Collins.

Acesta a ajuns pe Lună la bordul modulului Eagle în iulie 1969 şi şi-a asigurat locul în istorie declarând, când a păşit prima dată pe Lună: "Este un pas mic pentru om, un salt uriaş pentru omenire".

Schimbare majora la Facebook. Cum se reorienteaza reteaua de socializare






Evolutia slaba de pe bursa i-a fortat pe oamenii lui Zuckerberg sa faca o modificare importanta.

Reteaua de socializare Facebook are, de joi, o noua versiune a aplicatiei pentru utilizatorii de iPhone si iPad. Aceasta vine cu o imbunatatire majora, care rezolva in mare parte o problema de care se plangeau multe persoane: timpul de incarcare a datelor, care a scazut acum la jumatate, scrie TheTelegraph.

Cei de la Facebook sustin ca au rescris aplicatia pentru iOS de la baza, iar rezultatele se vad.

Un alt lucru notabil este ca Facebook se reorienteaza catre ecranele mici, adica cele de telefoane mobile si tablete, intrucat intraga lume migreaza spre Internetul mobil.

Ei mizeaza pe faptul ca lumea va folosi mai mult smartphone-ul si tableta, si mai putin PC-ul, si cauta metode prin care sa poata vinde reclame fara sa supraincarce ecranele gadgeturilor.

O versiune noua a aplicatiei Facebook este disponibila si pentru cei care folosesc smartphone-uri si tablete cu Android, insa aici diferentele nu sunt atat de mari.

Din pământ şi nisip, un robot înalţă construcţii ce amintesc de edificiile lui Gaudí (VIDEO)




Un grup de studenţi la arhitectură din Spania a creat, din componente ieftine, un robot capabil să construiască structuri tridimensionale folosind materiale de asemenea ieftine, ceea ce l-ar putea face foarte util, de pildă pentru ridicarea rapidă a unor construcţii în zonele lovite de dezastre.

ortabil şi alimentat cu energie solară, robotul Stone Spray construieşte structuri solide din pământ şi nisip, "încleiate" cu ajutorul unui liant non-toxic, o combinaţie de cauciuc acrilic şi etilen-acrilic. Un litru de liant poate consolida 1 metru cub de pământ/nisip.

Stone Spray a fost proiectat de un grup de studenţi de la Institutul de Arhitectură Avansată din Catalonia, Spania: Petr Novikov, Inder Shergill şi Anna Kulik.

Cu ajutorul unui prototip care a costat doar 150 euro, înzestrat cu o baterie solară şi cu software specializat, au fost construite deja structuri de mici dimensiuni (cca. 50 cm înălţime), surprinzător de solide, care rezistă lovirii cu o bâtă de baseball.

Proiectanţii speră ca o versiune mai mare a robotului să poată fi, cândva, utilizată în scopuri umanitare, de exemplu pentru a construi de urgenţă adăposturi şi chiar poduri în zonele calamitate, folosind materiale locale, aflate la îndemână, cu costuri foarte mici.


Acer Aspire S5 - ultrabook-ul subţire şi mecanizat



Acer Aspire S5 este unul din acele ultrabook-uri care se diferenţiază mult de ceea ce oferă piaţa la ora actuală. Dacă unii producători au fost acuzaţi că au copiat modelele de la Apple, Aspire S5 ne arată că poţi veni şi cu elemente originale. Vom vedea în continuare cele câteva aspecte cu care ultrabook-ul iese în evidenţă. Şi vă vom prezenta o soluţie constructivă unică pe piaţă.


zoom inAcer Aspire S5 - un ultrabook cu un secret mecanic



Construcţie

Am apreciat că inginerii Acer s-au deranjat să folosească materiale de calitate şi rezistente pentru carcasa lui Aspire S5. Ea este construită dintr-un aliaj de magneziu şi aluminiu, ajutând la obţinerea greutăţii de 1,2 kg, una din cele mai scăzute de pe piaţă. Din păcate, laptopul nu reuşeşte să impresioneze la prima vedere. Mulţi vor avea impresia că ultrabook-ul este construit din plastic. Nici culoarea nu-l ajută prea mult aici. Acestea fiind spuse, finisajele sunt bune, iar carcasa este destul de rigidă. În jurul tastaturii este folosit un metal cu o textură diferită.



Acer Aspire S5 este un ultrabook cu un profil foarte subţire. Carcasa se îngustează spre margini şi sporeşte această impresie. Ceea ce surprinde însă este lipsa conectorilor. Chiar şi butonul de pornire este oarecum ascuns pe latura din stânga. Dacă nu porneşti laptopul, nici nu vei avea acces la vreun port. Producătorul a construit aşa-numitul MagicFlip, o fantă ce se deschide sub laptop în partea din spate. Butonul de activare se află în dreapta tastaturii şi funcţionează doar când laptopul este pornit. Producătorul recomandă ca Aspire S5 să fie amplasat pe birou atunci când este apăsat butonul MagicFlip, pentru a evita forţarea în vreun fel a mecanismului.


zoom inAcer Aspire S5 - carcasă construită din magneziu şi aluminiu


MagicFlip

Pentru o persoană pasionată de gadget-uri, MagicFlip este o facilitate superbă.Te duce fără să vrei la ideea de dispozitive Transformers. Pentru a oferi o anumită doză de dramatism, fanta din spate nu se deschide silenţios. Un zgomot de mecanism metalic însoţeşte ridicarea laptopului din spate. Nu mai trebuie să spunem că fanta nu se poate închide atunci când unul din cele patru porturi este ocupat. Deşi colegii noştri sunt obişnuiţi cu gadget-uri de ultimă generaţie, Acer Aspire S5 a reuşit să impresioneze cu MagicFlip chiar şi pe cei mai apatici.


zoom inAcer Aspire S5 - MagicFlip!


Tastatura şi touchpad

Producătorul a lăsat ceva spaţiu în zonele laterale ale tastaturii. Ea ar fi putut să aibă butoanele ceva mai mare. Butoanele sunt astfel bine separate, dar ceva mai mici decât la concurenţă. În ciuda faptului că suportul tastaturii pare metalic, ea flexează destul de uşor. Cât despre dimensiunile cursorilor, să spunem doar că butoanele nu sunt făcute pentru degetele unui adult. Touchpad-ului lui Aspire S5 are dimensiuni bune şi se poate apăsa. Butoanele de la baza sa nu sunt diferenţiate, însă scroll-ul cu două degete este precis şi sunt suportate o serie întreagă de alte gesturi.
Ecranul

Aş fi aşteptat ceva mai mult din partea ecranului lui Acer Aspire S5, ţinând cont că preţul său nu este chiar accesibil. Producătorul oferă un ecran cu filtru lucios şi o matrice TN. Dacă luminozitatea maximă şi contrastul sunt bune, unghiul de vizibilitate optim vertical este destul de îngust. În mod ciudat, unghiul de vizibilitate orizontal este ceva mai larg.


zoom inAcer Aspire S5 - tastatura şi restpad-ul


Specificaţii
Ecran: 13.3”, 1366x768, TN, filtru glossy
CPU: Intel Core i5-3317U, 1,7 GHz, dual core, 3 MB cache, 2,6 GHz Turbo, 22 nm, 17 W TDP
Chipset: Intel HM77 Express
GPU integrat: Intel HD Graphics 4000, 350 - 1.050 MHz
GPU dedicat: -
RAM: 4 GB DDR3, onboard
HDD: 128 GB, SSD, LiteON
Unitate optică: -
Reţea: LAN, 802.11a/g/n, Bluetooth 4.0
Conectori: 2 x USB 3.0, HDMI, Thunderbolt, 1 x audio (headset)
Altele: card reader, webcam
Sistem de operare: Windows 7 Home Premium 64 bit
Baterie: 4 celule, 2.300 mAh, Li-polimer
Dimensiuni: 324 x 227 x 11-15 mm
Greutate: 1,2 kg
Dotări

În afară de fanta MagicFlip, Acer Aspire S5 se remarcă printr-un SSD de 128 GB şi o memorie RAM integrată pe placa de bază. Deşi sunt vizibile şuruburi pe faţa inferioară, mă îndoiesc că utilizatorul ar putea avea acces uşor la SSD. Difuzoarele sunt situate tot pe faţa inferioară şi sunt parţial vizibile în spatele unor grile fine metalice. Bateria este puţin cam mică în comparaţie cu alte ultrabook-uri de pe piaţă şi vom vedea cum se reflectă aceasta la capitolul autonomie.


zoom inAcer Aspire S5 - butonul de pornire este puţin cam ascuns


Performanţe

Cu un procesor Intel Core i5 cu arhitectură Ivy Bridge, ajutat de un SSD, Acer Aspire S5 este destul de sprinten. Pornirea sistemului de operare se face în 15 s, iar revenirea din modul Sleep în mai puţin de 12 s. În plus, SSD-ul au obţinut un scor foarte bun la testul sintetic din PCMark Vantage. Când este în sarcină, sistem de răcire îşi face simţită prezenţa. Zgomotul făcut de ventialtor poate deveni deranjant la un moment dat şi poate chiar acoperi sunetul redat de difuzoare.

PCMark Vantage 64 bit - 10.932 (Productivity - 15.586, HDD - 27.437)
PCMark 7 Basic - 4.123
3DMark 11 - E10.476 / P2.634
3DMark Vantage Entry - 10.805 (GPU 12.048 / CPU 8.251)
3DMark Vantage Performance - 2.800 (GPU - 2.299)
Cinebench R11.5 (OpenGL / CPU) - 12 fps / 2,37 pts


zoom inAcer Aspire S5 - tastatura nu este iluminată


Autonomie

Pentru testul multimedia am folosit un film 720p, rulat folosind profilul de sistem Balanced, o pereche de căşti pentru sunet şi având placa de reţea wireless oprită. Cu o luminozitate redusă la 60%, bateria s-a consumat în trei ore şi 20 minute. Lucrând în mediul office, autonomia a fost ceva mai bună. Am folosit profilul de sistem Power Saver, am redus luminozitatea ecranului la 50% şi folosit o pereche de căşti pentru redare audio în fundal. Timp de aproape patru ore am editat documente şi am navigat pe Internet folosind placa de reţea wireless.
Alte aspecte

Difuzoarele lui Acer Aspire S5 sunt cel puţin decente. Calitatea sunetului este bună pentru dimensiunile portabilului, însă volumul nu impresionează. Balamalele ecranului par solide, însă permit un mic balans al afişajului atunci când laptopul este bruscat. Producătorul primeşte o bilă albă pentru faptul că restpad-ul şi zona tastaturii nu se încălzesc în timpul utilizării ultrabook-ului. Nu acelaşi lucru este valabil şi pentru faţa inferioară. Nu recomandăm ca Aspire S5 să fie ţinut pe picioare atunci când îl folosiţi intens sau chiar când vizionaţi un film HD.

Mufa audio este compatibilă cu un headset, însă am avut probleme cu introducerea corectă a unei perechi de căşti obişnuite. A trebuit să găsesc o poziţie intermediară pentru jack-ul tată pentru ca sunetul să se audă fără probleme. Alte ultrabook-uri din acelaşi segment de preţ se laudă cu tastatură iluminată, o facilitate care nu se regăseşte la Aspire S5. La fel, lipseşte suportul pentru Intel Wireless Display, dar să zicem că acest aspect mai puţin important.


zoom inAcer Aspire S5 nu este un ultrabook accesibil


Preţuri şi disponibilitate

Acer Aspire S5 este disponibil pe piaţa din România în două configuraţii. Cea testată mai sus costă aproximativ 5.250 lei. Cei care doresc un SSD de 256 GB în locul celui de 128 GB vor trebui să plătească 5.600 lei.
Concluzie

Aşa cum putem vedea, Acer Aspire S5 nu se numără printre cele mai accesibile ultrabook-uri de pe piaţă. Pe de altă parte, el reuşeşte să iasă uşor în evidenţă prin fanta MagicFlip, profilul foarte subţire şi greutatea de 1,2 kg. Dacă sunteţi în căutarea unui ultrabook ultra-uşor, puteţi să luaţi în considerare Acer Aspire S5. El cu siguranţă va impresiona atunci când va fi admirat îndeaproape.

Microsoft are un nou logo, primul după cel ales în 1987

Microsoft marchează trecerea în era Windows 8 cu un nou logo de companie, radical diferit faţă de vechea emblemă aleasă în urmă cu 25 de ani.
Microsoft are un nou logo
Microsoft are un nou logo



Schimbarea este adusă într-un moment când Microsoft pregăteşte lansarea unor versiuni noi sau puternic modificate pentru aproape toate produsele importante: sistemul de operare Windows,Windows Phone şi suita de aplicaţii Office. Multe dintre aceste produse vin cu o interfaţă puternic modificată şi experienţă în utilizare diferită faţă de ce eram obişnuiţi până acum. În noua direcţie se merge către o interfaţă pe bază de tile-uri, cu aspect mai curat şi viu colorată, organizată aerisit şi cu mai puţine delimitări.


Vechiul logo Microsoft



Noul logo include are în componenţă un simbol multicolor, folosit până acum pentru produsele din familia Windows, alăturat numelui companiei, scris cu font Segoe mai puţin pronunţat şi într-o nuanţă mai blândă. Explicând semnificaţia noului logo, Jeff Hensen - managerul Microsoft pentru strategie de brand, a precizat că acesta simbolizează deopotrivă moştenirile trecutului dar şi tendinţele viitoare, către noutate şi prospeţime. Cât despre fontul Segoe, acesta este deţinut de Microsoft şi folosit deja de ani buni în campaniile de marketing. Acelaşi font este predominant şi în noua interfaţă Windows 8, cunoscută până de curând sub denumirea Metro.


Windows Logo



Noul logo Microsoft este foarte asemănător celui ales pentru Microsoft Store, la rândul său inspirat din vechiul logo Windows cu formă de steag.
Potrivit lui Hensen, va dura ceva timp până ce noul logo va putea fi găsit pe toate produsele companiei, astfel că vechiul simbol Microsoft nu va dispărea chiar peste noapte.

Sursa : http://www.go4it.ro

Facebook pentru iOS actualizat, versiunea 5.0 este o aplicaţie nativă rapidă



Faptul că aplicaţia oficială Facebook pentru platformele iOS şi Android este una de slabă calitate nu mai este un secret pentru nimeni. De fapt, aceasta din urmă este atât de slabă încât utilizarea ei a devenit, pare-se, un fel de variantă modernă şi ceva mai civilizată a spălatului punţii. Din fericire, utilizatorii iOS au scăpat, începând de ieri seară, de acest coşmar software.

Bazată pe un motor HTML5, vechiul client Facebook a tras ponoasele unei alegeri făcute, acum mulţi ani, în numele compatibilităţii. Fiind practic doar nişte învelişuri software pentru datele afişate şi de versiunea pentru browserele de mobil a site-ului principal, această abordare a permis implementarea unor facilităţi noi fără actualizarea clientului, dar a fost şi un consumator avide de reurse.

Versiunea 5.0 a clientului Facebook pentru iOS, care a fost lansată aseară, este un produs rescris de la temelii şi dezvoltat în Objective-C, acelaşi limbaj folosit de Apple pentru dezvoltarea iOS. Zvonurile privind lansarea acestei versiuni au apărut încă din primăvară şi, din fericire, acestea s-au adeverit.

Saltul de performanţă adus de noul produs este impresionant, acesta oferind fluenţa cu care utilizatorii iOS sunt obişnuiţi. Derularea prin fluxul de articole şi încărcarea imaginilor se fac fără poticniri şi salturi, pe lângă viteză, noul produs aducând şi o serie de facilităţi noi. Dintre acestea, se remarcă suportul Timeline pentru iPad, ieşirea din modul de vizualizare full screen al imaginilor cu o simplă mişcare verticală de derulare in sus, un mod nou de afişare a comentariilor, actualizarea articolelor noi în timp real şi semnalizarea acestora cu un mic banner şi viteză mai bună a mesageriei private.

Download App Store



Sursa : http://www.go4it.ro

Preţul Nexus 7 - cât costă în România şi cât va costa în curând



Lansată la sfârşitul lunii iunie, tableta Google Nexus 7 a devenit rapid unul dintre cele mai discutate şi dorite produse. Şi nici nu este de mirare, platforma hardware puternică, ecranul bun şi preţul extrem de atrăgător fiind combinaţia câştigătoare de care Android are nevoie ca de aer.

Din nefericire, acest interes major pentru tableta Nexus 7 şi lipsa disponibilităţii produselor hardware în versiunea locală a magazinului Google Play Store a determinat magazinele locale să aducă tableta direct din Statele Unite, acest lucru implicând dubla taxare atât în ţara de origine cât şi local.

În consecinţă, tabletele Nexus 7 care sunt disponibile deja în România şi-au pierdut unul dintre cele mai importante avantaje: preţul redus. Modelul cu stocare internă de 8GB poate fi găsit în acest moment la preţul de 1199 lei iar modelul mai mare, care oferă o memorie internă de 16GB, a ajuns la absurdul preţ de 1599 lei. Acelaşi preţ, fără nici o variaţie, poate fi găsit în ofertele PC Garage, Evomag, Cel, Quickmobile sau Marketonline, ceea ce nu prea lasă nici o portiţă de scăpare.


Nexus 7, nu chiar atât de accesibil în acest moment



Vestea cea bună pentru toţi cumpărătorii interesaţi este însă aceea că Nexus 7 va ajunge oficial în România în a două jumătate a lunii septembrie prin canalul oficial al producătorului ASUS. În România va fi disponibil doar modelul cu stocare internă de 16GB şi, chiar dacă vor surveni şi unele adaosuri comerciale de-a lungul lanţului de distribuţie, preţul final al modelului de 16GB va fi unul mult mai atrăgător decât cel cerut în acest moment: 1249 lei.

Acest preţ recomandat de producător poate fi găsit deja în ofertele Altex şi Mediagalaxy, însă pentru disponibilitate va trebui să mai aşteptaţi circa trei săptămâni. Merită această aşteptare? Noi credem că da, mai ales că, după cum veţi vedea luni în cadrul review-ului pe care îl vom publica la Nexus 7, tableta merită din plin atenţia cumpărătorilor.