Dovada că Planeta X există? Astronomii au observat ceva ciudat dincolo de planeta Neptun (FOTO)

Timp de peste un secol, astronomii au căutat legendara Planetă X, care s-ar afla dincolo de Neptun, spre limita sistemului nostru solar. Recent, aici au fost descoperite două planete pitice, Sedna şi 2102 VP, care au o orbită care se întinde pe distanţe de sute de ori mai mari comparativ cu orbita planetei noastre.

Traiectoria lor ciudată sugerează prezenţa dincolo de Neptun a două planete foarte mari, care nu au fost descoperite încă. Acestea ar influenţa orbita corpurilor cereşti mici, prin forţa lor gravitaţională.

Astronomii Carlos şi Raul de la Fuente Marcos, de la Universitatea Complutense din Madrid, spun că există mai multe scenarii posibile pentru a explica orbitele anormale, dar toate aceste scenarii indică existenţa a cel puţin două planete mari dincolo de Pluto.

Teoria este susţinută şi de Scott Sheppard, de la Institutul pentru Ştiinţă Carnegie.

Orbita anormală a planetelor pitice Sedna şi 2012 VP în jurul Soarelui, comparativ cu orbita altor planete    

La rândul său, Lorenzo Iorio, de la Ministerul Educaţiei şi Cercetării din Italia, precizează că dacă există Planeta X, aceasta se află cu siguranţă mult mai departe de Soare decât estimaseră iniţial alţi astronomi.

Probabil că această planetă are o masă de două ori mai mare ca a Terrei, dar ar putea fi şi mai mare.

Alţi astronomi sunt însă mai sceptici şi cred că planeta Neptun este cea care modifică orbita planetelor pitice. Este posibil ca dincolo de Pluto să fie diferite corpuri cereşti, dar puţin probabil să fie vorba de o planetă uriaşă, spun ei.

Sursa : www.descopera.ro/

Ultimii 1000 de ani din istoria Europei: cele mai mari 10 schimbări

Ce a deosebit hotărâtor secolul al XI-lea de cele precedente şi a influenţat covârşitor istoria continentului nostru? Ce fapt întâmplat în secolul al XIV-lea a modificat profund peisajul economic şi social al Europei? Ce descoperire făcută acum 500 de ani a schimbat din temelii lumea, făcând-o aşa cum o cunoaştem astăzi? În ultimele 10 milenii, Europa şi întreaga lume s-au transformat în moduri pe care nu întotdeauna le înţelegem. Trecerea în revistă a 10 asemenea schimbări cu bătaie lungă ne va ajuta să înţelegem mai bine prefacerile profunde prin care a trecut omenirea în ultimii 1000 de ani ai istoriei sale.

Ca să înţelegem cât de mari au fost efectele acestor schimbări, ne-ar prinde bine un ghid specializat. Iar rolul ar putea fi foarte bine îndeplinit de Ian Mortimer, istoric britanic care a publicat de curând o carte pe această temă: Centuries of Change.

Într-un articol publicat în The Guardian, el însuşi sintetiza, în 10 puncte, principalele schimbări – uriaşe prin amploarea consecinţelor – care au marcat istoria Europei.

Sunt zece invenţii, idei, fenomene naturale, evenimente sociale, descoperiri – toate petrecute în secolele XI-XX – care au transformat din temelii lumea, fiecare dintre ele apropiind-o de lumea zilei de azi, aşa cum o ştim. E impresionant faptul că lucruri care azi ne par cu totul fireşti şi parcă existând „dintotdeauna” au avut totuşi nevoie de un context anumit pentru a apărea şi a se dezvolta, ajungând să facă parte în chipul cel mai banal din viaţa noastră de azi, şi e tulburător felul în care unul şi acelaşi eveniment ia înfăţişări diferite, urmările lui întruchipându-se în aspecte pozitive şi negative. 

Iată cele 10 schimbări cruciale despre care Ian Mortimer crede că au transformat Europa, îndreptând-o spre ceea ce este ea acum.

1. Secolul XI: castelele

Castelele medievale, construcţii fortificate din piatră, au fost, la origine, construcţii cu scop militar, dar, spune Ian Mortimer, ele ar trebui privite nu doar ca bastioane ale războiului, ci şi ale păcii.

Şi explică: înainte de anul 1000, în Europa existau foarte puţine castele. Încă şi mai surprinzător, pe teritoriul de azi al Angliei, vestită pentru numeroasele castele şi ruine de castele medievale, nu exista atunci nicio astfel de construcţie. În lipsa lor, ţinuturile cu pricina erau relativ uşor de cucerit. Invazia normandă condusă de William Cuceritorul a fost facilitată, crede istoricul, şi de lipsa unor asemenea clădiri fortificate, de unde ar fi putut fi organizată apărarea militară a ţării. 

Secolul al XI-lea, însă, a adus mari schimbări în peisajul arhitectural al Europei: peste tot au început să fie înălţate construcţii cu scop defensiv. A devenit mai greu pentru stăpânitori să cucerească ţinuturile vecine, marii feudali au început să-şi întărească stăpânirea asupra pământurilor lor, să se vadă pe ei înşişi drept regi ai acestor ţinuturi şi nu doar şefi ai unor clanuri, să-şi apere teritoriile şi să guverneze asupra tuturor celor care locuiau între graniţele acestor ţinuturi, nu doar asupra propriului lor clan – o schimbare uriaşă, care a prefigurat organizarea politică actuală.

(Foto: Shutterstock.com)

2. Secolul XII: lege şi ordine

Lipsa de siguranţă, de protecţie din partea legii şi a forţelor de ordine, este unul dintre lucrurile care îi împiedică adesea pe oameni să călătorească pe meleaguri străine. Or, călătoriile sunt vitale pentru dezvoltarea comerţului, circulaţia ideilor, evoluţia culturilor. Prin urmare, introducerea sistematică a conceptului de „lege şi ordine” în ţările Europei reprezintă într-adevăr o schimbare crucială. Iar acest lucru s-a petrecut începând mai ales cu secolul la XII-lea, când au început să se răspândească mai larg codurile de legi, să se dezvolte jurisprudenţa (studiul conceptelor şi principiilor fundamentale ale dreptului şi legii), să fie instituite curţi speciale de justiţie şi procese cu juriu - formă perpetuată până azi în mai multe ţări ale lumii.

3. Secolul XIII: pieţele şi banii

Banii existau de multă vreme în Europa, dar asta nu înseamnă că erau folosiţi în aceeaşi măsură şi în acelaşi mod ca şi azi. În mediul rural – şi cea mai mare parte a Europei era rurală, la vremea aceea – comerţul se baza în foarte mare parte pe troc (schimbul de bunuri în natură), iar moşierii se foloseau de munca ţăranilor fără a-i plăti cu bani, ci dându-le în schimb dreptul de a lucra câteva pogoane de pământ pentru ei înşişi şi familiile lor. 

Singurele locurile unde banii circulau mult, unde oamenii chiar mânuiau bani, în mod sistematic, erau oraşele cele care se bucurau de un drept special, consfinţit prin lege, de a organiza pieţe. Nu erau foarte multe asemenea oraşe în Europa până în secolul al XII-lea, dar, în secolul al XIII-lea, numărul lor a crescut de câteva ori. După cum notează Ian Mortimer, „întreaga creştinătate a trecut la o economie de un tip mai mercantil, deoarece sistemul trocului pur şi simplu nu putea fi utilizat eficient în oraşele-târguri.” 

Până la sfârşitul secolului, multe ţări ale Europei acelor vremuri bătuseră monede din metale preţioase şi se răspândise chiar instituţia creditului, prin mijlocirea unor companii bancare – precum cele din Italia – care aveau sucursale prin numeroase ţări ale continentului. 

4. Secolul XIV: Moartea Neagră

Una dintre cele mai profund transformatoare întâmplări din istoria continentului nostru a fost cumplita pandemie rămasă în memoria colectivă sub numele de Moartea Neagră. Ian Mortimer nu ezită să o numească „cel mai important eveniment în istoria Occidentului.” Au existat unele dispute între specialişti privitoare la natura acestei epidemii: despre ce boală a fost vorba? Marea majoritate înclină să creadă că a fost vorba de ciumă – şi aşa am învăţat şi noi la şcoală -, însă există şi unele voci care propun nişte ipoteze alternative. Orice va fi fost, a fost un eveniment cu efecte extrem de puternice, însă, oricât de ciudat ar părea, aceste efecte nu au fost numai negative. 

E drept, moartea a 75-200 milioane de oameni din Eurasia (e greu de ştiut cu exactitate câţi) în doar câţiva ani n-ar putea fi privită altfel decât ca o consecinţă tragică. 

Dar, după ce valul cel mai puternic al pandemiei (aproximativ între anii 1347-1353) a trecut, continentul european n-a mai fost acelaşi; mai ales omul european n-a mai fost acelaşi. Pandemia a avut consecinţe socio-economice extrem de adânci. 

Într-o populaţie mult împuţinată, bunurile rămase s-au împărţit între mai puţini oameni, aceştia având acces la „porţii” mai mari din resurse. Ţăranii au putut dobândi bunuri care le-au ridicat starea economică. Pe piaţa muncii era o lipsă de muncitori calificaţi – zidari, pietrari, dulgheri etc. -, astfel încât puţinii meseriaşi rămaşi au putut pretinde şi primi salarii mai mari. Pe urmele acestei ridicări a statutului lor, oamenii din straturile de jos ale societăţii au început să-şi facă auzită vocea cu mai multă putere; câteva decenii mai târziu, au izbucnit revolte sociale ce vizau micşorarea inegalităţii dintre păturile sociale şi, după alte câteva decenii, în ţările Europei de Vest a fost abolită şerbia. Sistemul feudal primea o lovitură mortală, ce deschidea calea spre o nouă organizare socială. 

Criza morală prin care trecuseră i-a făcut pe oamenii să începă să-şi pună întrebări asupra molimei (iniţial privită ca pedeapsă dumnezeiască) şi, pornind de aici, asupra relaţiei dintre ei şi divinitate. Cum putuse un Dumnezeu al îndurării – aşa cum era el înfăţişat de teologia creştină – să ia viaţa atâtor copii nevinovaţi? În mintea unora, întrebările au dat naştere îndoielii, primul pas spre eliberarea de tirania religiei; în mintea altora, mai pioşi, ceea ce se petrecuse a produs o stare de smerenie înfricoşată şi a generat o altfel de perspectivă asupra morţii. Moartea Neagră a schimbat, aşadar, atât modul în care trăiau oamenii, cât şi pe cel în care se gândeau la moarte, iar unele dintre reflexele acestor schimbări sunt vizibile şi azi.

5. Secolul XV: Columb descoperă America

Descoperirea Americii de către Cristofor Columb (1492) a produs o schimbare radicală în viziunea oamenilor Europei: lumea a devenit dintr-odată mai încăpătoare şi mai îmbelşugată. Existau teritorii mult mai întinse, resurse mult mai abundente, o diversitate mult mai mare a naturii şi a oamenilor, era o lume nemăsurat mai vastă şi mai bogată decât crezuseră că ar putea fi.

(Foto: Shutterstock.com)

Imense au fost consecinţele acestei descoperiri; ei i se datorează mare parte din felul în care arată azi lumea, de la faptul că spaniola este azi pe locul doi între cele mai vorbite limbi din lume, până la faptul că mâncăm cartofi şi roşii, fasole şi dovleac, cacao şi porumb (toate aceste plante sunt originare din Americi). Este vorba despre fenomenul numit Schimbul Columbian, sau Marele Schimb, ce denumeşte transferul de specii de vieţuitoare, de populaţii umane, de tehnologii, de idei care a urmat descoperirii Americii de către Cristofor Columb, în 1492. E într-adevăr greu de spus cum ar fi arătat planeta noastră dacă acest schimb n-ar fi existat, într-atât de însemnată a fost contribuţia sa la prefacerea lumii - de la la remodelarea ecosistemelor la transformarea realităţilor sociale pentru grupuri mari de oameni, de la vehicularea unor boli la schimbarea unor mentalităţi. 

Până atunci, spune istoricul Ian Mortimer, europenii îşi întemeiau ceea ce ştiau despre lume pe scrierile vechilor greci şi romani, despre care credeau că atinseseră apogeul în ceea ce priveşte înţelepciunea şi cunoaşterea. Însă constatarea că anticii nu pomeneau nimic despre continentele de dincolo de Atlantic i-a făcut pe oameni să se gândească, pe bună dreptate, că dacă despre asta anticii nu ştiau nimic, atunci înseamnă că nu ştiau totul şi că s-ar fi putut înşela şi în privinţa altor lucruri. Înţelepciunea străveche, pe care prea puţini o puseseră la îndoială până atunci, a fost reevaluată şi această schimbare a produs un uriaş salt calitativ în domeniul cunoaşterii.

6. Secolul XVI:  diminuarea violenţei interpersonale

După standardele noastre, epoca pre-industrială era una extrem de violentă, e de părere ghidul nostru istoric. Iată şi un exemplu: în Evul Mediu, numărul crimelor săvârşite în Oxford (oraş universitar englez) era la fel de mare ca şi al celor din localitatea americană Dodge City în anii 1880 (când Dodge City era cel mai violent oraş al Vestului Sălbatic).

Dar în secolul al XVI-lea rata criminalităţii s-a diminuat rapid în toată Europa, scăzând cu aproximativ jumătate la fiecare 100 de ani, o nouă tendinţă de creştere înregistrându-se abia în a doua jumătate a  secolului XX. 

După opinia istoricului, cauza majoră a acestei reduceri a violenţei a fost o mai bună comunicare inter-umană, datorată creşterii masive a nivelului de alfabetizare a populaţiei, cea ce a permis autorităţilor să acţioneze cu mai multă metodă şi mai mare siguranţă în descoperirea vinovaţilor. Au fost instituite forţe poliţieneşti în subordinea autorităţilor şi aplicarea legii se făcea în mod mai riguros. Aşa că oamenii au început să nu mai scoată aşa de repede cuţitul din teacă în orice încăierare, iar numărul tâlharilor la drumul mare a tot scăzut. Schimbarea a fost foarte treptată, aşa încât contemporanii n-au prea observat-o, dar azi, privind în urmă, suntem în măsură să apreciem importanţa excepţională a acestei schimbări. 

7. Secolul XVII: revoluţia ştiinţifică

Marea transformare s-a făcut simţită mai cu seamă în a doua jumătate a secolului; până atunci, ceea ce numim azi superstiţii făcea parte din viaţa majorităţii oamenilor într-un mod de neimaginat azi. Ian Mortimer dă un exemplu foarte percutant: dacă ai fi trăit în vremurile acelea şi cineva care, dintr-un motiv sau altul, te antipatiza şi-ţi voia răul te acuza de vrăjitorie, nu-ţi folosea la nimic să spui că nu există vrăjitorie sau că nu crezi în ea. Cu mare probabilitate, te aştepta moartea prin ardere pe rug. Oamenii credeau în existenţa vrăjitoriei în asemenea măsură, încât practicarea ei era un delict prevăzut în codurile de legi. Şi acesta era şi cazul altor superstiţii.

Marea schimbare a constat în faptul că, în secolul al XVII-lea, multe dintre aceste credinţe au fost înlocuite prin teorii ştiinţifice. Oamenii au trecut treptat de la convingerea că Soarele se învârte în jurul Pământului la aceea că Pământul e cel care se roteşte în jurul Soarelui (idee pentru care unii savanţi înfruntaseră persecuţiile Inchiziţiei.) Când erau bolnavi, oamenii nu se mai mulţumeau cu rugăciuni de tămăduire, ci chemau doctorul (chiar dacă ştiinţa medicală nu era cine ştie ce avansată la acea vreme.)

Este secolul unor mari savanţi - Isaac Newton, Robert Boyle, Gottfried von Leibniz şi mulţi alţii – care au pus bazele fizicii şi ale chimiei moderne, au corectat erorile înaintaşilor în materie de astronomie şi au desprins treptat această ştiinţă de astrologie, au contribuit la evoluţia matematicii, a filosofiei, ştiinţelor naturii.  

În general, până la sfârşitul secolului la XVII-lea, oamenii începuseră să privească ştiinţa cu mai multă încredere, să considere că măcar savanţii (dacă nu oamenii simpli) înţelegeau felul în care „funcţionează” lumea, că pentru multe dintre fenomenele ce le păruseră misterioase existau explicaţii ştiinţifice şi că nu era nevoie să recurgă la superstiţii pentru a şi le lămuri.

8. Secolul XVIII: Revoluţia Franceză

Aceasta a fost nu „o revoluţie”, ci REVOLUŢIA, prima care a pus la încercare, la nivelul unei întregi naţiuni, ideea că toţi oamenii ar trebui să fie egali în ochii legii. A fost cel mai mare pas către democraţie, aşa cum o înţelegem azi.

Valul acestei schimbări a măturat Europa de la un cap la altul; mai devreme sau mai târziu, toţi conducătorii europeni au fost siliţi să îşi revizuiască ideile privind drepturile omului, egalitatea politică, drepturile acordate femeilor. E greu de imaginat cum ar fi decurs, dacă nu era Revoluţia Franceză, marile prefaceri sociale care au jalonat istoria secolului următor, al XIX-lea: abolirea sclaviei, educaţia universală, dreptul femeilor de a deţine bunuri în mod independent, reformele în domeniul sănătăţii publice, restrângerea aplicării pedepsei capitale…

9. Secolul XIX: comunicaţiile

Atunci a avut loc marea revoluţie în domeniul comunicaţiilor la distanţă, crede istoricul Ian Mortimer, dând două exemple care arată cât de mult s-au schimbat lucrurile în nici 7 decenii: 

• în 1805, când a avut loc bătălia de la Trafalgar (în care, la data de 21 octombrie, flota engleză a înfruntat flotele reunite ale Franţei şi Spaniei), vestea despre victoria englezilor a ajuns la Amiralitatea britanică abia la data de 6 noiembrie.
• în 1872, a fost instalat primul cablu telegrafic transcontinental, prin care puteau fi trimise imediat mesaje de pe un continent pe altul.

Căile ferate, telegraful şi apoi telefonul au permis transmiterea mult mai rapidă – instantanee, uneori – a mesajelor. Şi totul s-a schimbat: guvernarea de la distanţă a coloniilor, circulaţia veştilor despre descoperirile ştiinţifice, relaţiile de familie…

10. Secolul XX: inventarea viitorului

E destul de ciudat pentru noi, cei de azi, care facem mereu predicţii despre viitor, bazându-ne mai ales pe progresele ştiinţei şi ale tehnologiei, să aflăm că, până prin 1900, oamenii nu-şi prea imaginau cum va fi lumea peste nişte zeci sau sute de ani. Existau câţiva socialişti utopici care visau la societatea viitorului, un mic număr de scriitori plini de fantezie care imaginau călătorii spaţiale şi alte izbânzi tehnologice despre care publicul citea ca şi cum ar fi citit poveşti, dar, în general, lumea nu prea îşi bătea capul cu VIITORUL. 

În schimb, azi, trăim într-o lume a predicţiilor ştiinţifice şi vrem să ştim dinainte totul: de la vremea de a doua zi până la starea economiei naţionale peste câteva decenii, când vom ieşi la pensie. În ritmul tot mai rapid al progresului tehnologic, ne-am obişnuit să ne închipuim neîncetat viitorul, aruncându-ne privirea tot mai departe în timp. Printre altele, explorarea spaţială, reuşitele ei şi felul în care, în secolul XX, se vorbea întruna (cum se vorbeşte şi acum) despre misiuni viitoare, a avut o contribuţie importantă la schimbarea felului nostru de a ne imagina propria evoluţie în timp. 

(Foto: Shutterstock.com)

Iar aceasta e cu adevărat o schimbare uriaşă: secolul XX e cel în care am început cu adevărat să ne visăm viitorul şi ne-am deprins să vedem îndeplinindu-se, în doar câteva decenii, ceea ce parcă ieri abia visam. Cine ştie ce va mai aduce secolul XXI şi cu ce Schimbare Majoră îl vor asocia istoricii de peste încă 1000 de ani? 

Sursa : http://www.descopera.ro/

Traco-geții în memoria legilor lui Pitagora. Află ceea ce cărțile de istorie nu-ți vor spune! VIDEO

Vă invit să urmăriți o emisiune deosebit de interesantă în care veți descoperi modul în care marele gânditor al antichității, Pitagora, se raporta la traco-geți. Perspectiva pe care o dă Pitagora acum 2.500 de ani, demolează multe dintre intoxicările operate de dușmanii istoriei noastre.

În acest sens este edificator acest citat din lucrarea sa, Legile morale și politice: “Călătorește la geți, nu ca să le dai legi, ci ca să tragi învățăminte de la ei. La geți câmpurile sunt nesfârșite, toate pământurile sunt comune, iar dintre toate popoarele sunt cei mai înțelepți, ne spune Homer”.

În contextul în care din necunoașterea istoriei, din prostie crasă sau din premeditată ticăloșie autoritățile politice și culturale ne-au adus în situația în care suntem probabil singurul popor care își slăvește invadatorii, descoperirea istoriei și a civilizației strămoșilor noștri este o necesitate.

Daniel Roxin

Sursa : adevaruldespredaci.ro/

Facebook va filtra paginile “promotionale”

Facebook face multi pasi in directia cea buna, pentru a arata cat mai putine posturi de spam pe News Feed – și nu vorbim despre anunțurile web traditionale. Vorbim despre actualizări de statusuri care se folosesc de promovarea externa postata de pe Page Accounts. Astfel, Facebook va filtra paginile promotionale

Reteaua sociala a promis sa „îngroape” toate posturile “capcana” (de tipul ” 1 Like = 1 Rugaciune pentru catelusii depresivi”), sub un conținut mai relevant la inceputul acestui an, iar acum face același lucru pentru statusurile paginilor care se încadrează în oricare dintre aceste categorii:

• Posturi care îi îndeamna pe oameni la achizitionarea unui produs sau instalarea unei aplicatii.
• Posturi care îi împing pe oameni să intre in promoții și tombole fara suport real
• Posturi care reutilizeaza același conținut din add-uri.

Facebook a decis sa duca până la capăt această schimbare, după ce un studiu care a cerut utilizatorilor pareri despre cum News Feed-ul poate fi îmbunătățit a relevat faptul ca oamenii (așa cum ne așteptam) vor să vadă mai multe actualizări de statusuri si stari ale prietenilor lor. Demersurile non-spam si paginile individuale nu au de ce sa isi faca griji. Noul News Feed intră în vigoare în ianuarie 2015.

Sursa : zonait.tv/

POVESTEA LUI HEINRICH HIMMLER: CEL MAI INFRICAT, MALEFIC, SANGEROS SI CRUD NAZIST DIN ISTORIE!

Cine a fost Himmler?

Acest personaj s-a facut remarcat printr-o multime de lucruri. In primul rand, a fost al doilea om al Reich-ului, ca putere, dupa Hitler (sursele spun ca pana si acesta se temea de el). Tot el a pus bazele si a condus comandamentul SS, el a venit cu ideea Solutiei Finale, era cel mai inteligent si educat nazist dintre tori liderii acelor vremuri tulbure.

Himmler a fost CEL MAI SANGEROS SI CRUD personaj de atunci mai ales ca era adeptul magiei negre si al ocultismului. Practica tot felul de lucruri si obiceiuri stranii, bizare, si era un superstitios declarat. Urma religii nordice, neo-paganism si filozofii mistice orientale.

In continuare vom citi un articol elaborat de Descopera.ro despre cel mai temut personaj din istoria nazista!
Geniul Răului
Personajul în cauză a ajuns Reichfuhrer SS, şef al Gestapo-ului şi al Waffen SS-ului, Ministru de Interne între anii 1943-1945 şi organizator al uciderii în masă a evreilor în timpul celui de-al Treilea Reich. Însă după cum se va vedea, Himmler a fost mai mult decât atât.

Cel mai cumplit şi mai temut nazist, cel pe care însăşi Adolf Hitler se temea să-l contrazică s-a născut pe data de 7 octombrie 1900 în Munchen, ca fiu al unui pos şi autoritar profesor romano-catolic, care fusese tutorele prinţului coroanei Bavariei. Himmler junior a urmat cursurile unie şcoli secundare din Landshut, iar apoi a ajuns ofiţer cadet în cadrul Regimentului Bavarez 11 la sfârşitul Primului Război Mondial.

Tânărul de care urma să se teamă o lume întreagă era printre altele şi un pasionat agricultor, căci obţinuse şi o diplomă de merit la încheiera cursurilor sale din cadrul Şcolii Tehnice Superioare din Munchen, unde eminenţa neagră a nazismului de mai târziu studiase între anii 1918-1922. După ce a lucrat ca vânzător-distribuitor al unei firme producătoare de îngrăşăminte agricole, tânărul Himmler a intrat în rîndul organizaţiilor paramilitare naţionaliste şi a participat activ la puciul din Munchen din luna noiembrie a anului 1923, unde s-a remarcat ca adjunct al lui Ernst Rohm.


Heinrich Himmler în timp ce era şeful SS-ului.
Sursa foto: Wikipedia


Taciturn, dar magnetic, Himmler a urcat extrem de rapid pe treptele ierarhie naziste, ajungând secretar al lui Gregor Strasser şi deputat al districtelor Bavaria şi Suabia. Între anii 1925-1930, Himmler a fost responsabil şef al propagandei în rândurile NSDAP (Partidul Naţional-Socialist). După ce s-a însurat în anul 1927, Himmler s-a întors la noua sa fermă de găini şi raţe, însă afacerea i-a dat faliment. Inteligent, hotărât şi misterior, Heinrich şi-a văzut în egală măsură de cariera-i politică şi de căutările sale ezoterice.

Fire pragmatică şi iubitoare de putere, nu pierde deloc contactul cu realitatea, astfel încât în anul 1929 a fost numit personal de către Afolf Hitler în rolul de comandant al grupării armate care se ocupa de siguranţa Fuhrerului, temuţii SS-işti. Pe atunci, gruparea Schutzstaffel era un mic grup de 200 de oameni, însă sub conducerea lui Himmler, SS-ul avea să devină un adevărat imperiu de sine stătător în cadrul intern al Germaniei Naziste.

Ales în cadrul Reichstag-ului în funcţia de deputat nazist pentru Wesser Ems, Himmler s-a concentrat pentru extinderea organizaţiei SS-ului, care în anul 1933, cuprindea deja 52 de membri aleşi pe sprânceană conform directivelor lui Himmler, despre care ajusese să se spună că era mai nazist chiar decât Hitler. Pe plan politic, tot al a organizat Serviciul de Securitate (celebrul SD) sub conducerea lui Reinhard Heydrich, făcând astfle din SD un adevărat serviciu de informaţii pe linie ideologică al Partidului Naţional Socialist.

Cariera lui era de-a dreptul fulminantă. În martie 1933, Himmler ajungea şeful poliţiei din Munchen, iar în câteva săptămâni devenea şef al poliţiei în toată provincia Bavaria. În luna Septembrie a aceluiaşi an, Himmler devenea şef al tuturor forţelor poliţieneşti. În data de 1936, mintea diabolicde inteligentă a lui Himmler îl făcea pe acesta comandant al tuturor forţelor din Germania şi deopotrivă şef al SS-ului şi al Gestapo-ului.

Aşa ajungea în mod oficial al doilea om în regimul nazist după Adolf Hitler. De fapt, pe tot parcursul vieţii sale, Himmler a fost mai temut decât Hitler în rândul tuturor germanilor. Organizator foarte abil, administrator meticulos, eminenţa neagră a nazismului avea o capacitate mare de muncă precum şi o mare sete de putere. Extrem de crud, rece şi calculat, Himmler înspăimânta pe oricine cu vocea sa joasă şi liniştită, iar fizionomia sa bonomă aducea de fapt un plus de groază în cadrul personalităţii sale. Cât timp a fost în viaţă, nimeni nu l-a văzut speriat, furios sau măcar să ridice tonul. Singurele sale pasiuni erau puterea şi ocultismul. Expresia sa favorită era „Gnadelos” – Fără Milă!


Himmler vizitând lagărul din Dachau în anul 1936.
Sursa foto: Wikipedia


În anul 1933, Himmler ridica la Dachau primul său lagăr de exterminare a evreilor şi a altor oameni care nu corespundeau ideilor naziste. În anii următori, cu largul concurs al lui Hitler, urmau să fie înfiinţate alte asemenea locuri de tristă amintire. Într-un discurs din 1937, Himmler declara emfatic că „nu există dovezi mai clare ale legilor ereditare şi rasiale precum cele dintr-un lagăr de concetrare. Acolo se pot studia indivizi diformi , handicapaţi, evrei, semi-evrei şi un mare număr de oameni inferiori”.

Nebunia crudă a lui Himmler urma să atingă proporţii apocaliptice. Antisemitismul şi teoriile sale cu privire la soarta „raselor inferioare” urma să se materializeze în principale sub forma a şase milioane de evrei ucişi doar pentru că s-au născut evrei…

De fapt, numărul victimelor sale a fost mult mai mare. La ordinele sale, atât sinistrele batalioane Einsatzgruppen, cât şi personalul lagărelor de exterminare au ucis între 11-14 milioane civili nevinovaţi. Majoritatea acestora fiind evrei, polonezi, ruşi şi ţigani.

Magicianul lui Hitler
Dacă este să facem o scurtă paralelă între regimul nazist şi perioada medievală, Himmler a fost pentru Hitler, exact ce a fost vrăjitorul Merlin pentru Regele Arthur. Adică un fel de maestru iniţiatic, ideolog şi sfetnic de nădejde.

Însă nu este nicio îndoială că Himmler avea o personalitate dublă. Munchenezul provenit dintr-o familie catolică rigidă era, concomitent, megaloman, biroctat meticulos şi vânător de himere, fără nicio urmă d emilă. Asasinul milioanelor de oameni a patronat până la sfârşitul vieţii o societate de protecţie a animalelor. În mod hilar, acest crescător de găini la bază, el se credea într-un mod de-a dreptul comic, reîncarnarea împăratului german Henric I Păsărarul. Pe scurt, în termeni psihiatrici, era un schizofrenic periculos.

Cască de soldat din SS, ornată cu runele caracteristice acestei organizaţii.
Sursa foto: Shutterstock


Însă acest birocrat bizar, obsedat între altele de ocultism şi mistere, avea să creeze un ordin pseudo-religios cu aspecte militariste în care tinerii membri SS urmau să devină concomitent iezuiţi şi templieri, cavaleri teutoni de fedaini al unui nou păgânism de origine nazistă. În această direcţie, Himmler a organizat până şi parade în care cadrele din SS erau îmbrăcate în armuri de cavaleri teutoni, echipaţi cu lănci, spade şi scuturi şi puşi să defileze călare pe străzile din Berlin.

În întunericul camerei sale, Himmler studia avid toate doctrinele esoterice disponibile la aceal vreme, fiind atras în special de magia runelor, mitologia nordică, misticismul oriental şi doctrinele păgâne.Dezgustat de orice noţiune de creştinism, Himmler vroia, nici mai mult nici mai puţin, decât să creeze o nouă religie, una pur nazistă, cu un Dumnezeu wagnerian care să conducă rasa germană la victoria finală şi stăpânirea întregii lumi. În aceadtp direcţie, Himmler a făcut un talmeş-balmeş propriu însuşindu-şi străvechiul simbol indo-european al svasticii pe care l-a pus alături de cele două rune germanice în formă d efulger care erau emblema SS-ului. Oricum, nimeni nu îndrăznea să-l corecteze….

Sub conducerea sa, SS-ul a devenit un ordini iniţiatic unde domnea un fel de magie neagră compusă la repezeală de Himmler. Ritualurile interne ale SS-ului erau „împrumutate” de la ordine religioase sau cavalereşti precum cel iezuit şi templier.

SS-ul era condus de un „Mare Consiliu al Cavalerilor”, compus din 13 memebri de rang înalt. Ritualurile negre ale acestora erau practicate în bătrânul castel Wewelberg din Westfalen. Acolo, se spune că SS-iştii practicau un fel de ritualuri nu foarte diferite de cele de origine satanistă. Himmler, personal, credea într-o duzină de ritualuri şi dogme selectate de el după propria sa minte.


Himmler în timp ce vizita un lagăr cu prizonieri sovietici.
Sursa foto: Wikipedia


Tot el era un mare susţinător al reîncarnării, acesta fiind unul dintre motivele pentru care alesese să se considere încarnarea regelui Heinrich I Păsărarul, o căpetenie războinică a saxonilor care cucerise triburile slave de la est de Rin. În mintea sa, Himmler credea că trebuia să termine faptele regelui Heinrich I şi să lase SS-ul la conducerea unui nou imperiu arian. De fapt, Himmler a făcut multe pelerinaje la mormântul regelui Heinrich I.

Zidurile castelului Wewelberg aveau să fie martore unor ritualuri bizare şi crude în care erau practicate inclusiv sacrificiile umane în scop ritualic. Conform lui Walter Schellenberg, un Brigandefuhrer SS:
„Castelul a fost amenajat astfel încât să devină un fel de mănăstire SS în care elita membrilor acestei organizaţii practicau ritualuri spirituale proprii. Un astfeld e ritual consta în practicarea meditaţiei şi concentrării, pe care Himmler le vedea superioare oricărei forme de rugăciune. După sesiunile de concentrare, conducerea şi membrii de elită discutau chestiuni de politică, alături de aprofundarea ideologiilor SS”.
Pentru Himmler, SS-ul nu era doar o unitate de războinici-conducători de elită, ci şi un ordin religios în care fiecare membru era un iniţiat.

Laşul cel viclean
Mic de statură, la prima vedere Himmler părea mai degrabă un cenuşiu funcţionar de bancă decât conducătorul şi ideologul nazist lângă care nici Hitler nu se simţea în siguranţă. Aparenţa sa înşelătoare l-a făcut până şi pe un ambasador britanic în Germania să exclame naiv:

„N-am văzut în toată Germania un om mai calm şi mai normal decât Himmler”. De fapt, Himmler se considera un om normal, ba chiar milos. La urma urmei, după ce a aflat despre modalităţile barbare în care erau ucişi evreii în lagăre, Himmler le-a ordonat celor din subordinea sa :
„Găsiţi neapărat nişte metode mai umane de execuţie. Violenţa îmi provoacă greaţă”..
.
În cele din urmă, Himmler s-a declarat satisfăcut de celebrele şi teribilele camere de gazare din lagăre, cu toate că, conform mărturiilor victimelor lagărelor, moartea prin otrăvirea cu gaze era una extrem de dureroasă. La urma urmei, prin Heinrich Himmler, omenirea a experimentat „raţionalizarea metodelor moderne de execuţie”…

Himmler şi Hitler
Sursa foto: AFP


În acelaşi timp, în anul 1939, Hitler îi acorda întreaga Polonie drept fief experimental. În decursul aceluiaşi an, peste un milion de polonezi şi 300.000 de evrei aveau să cadă victime acestui scelerat. Îndoctrinarea făcută de el asupra tuturor cadrelor din SS îşi arăta roadele cele hâde. SS-işii ucideau fără nicio formă de vinovăţie. Crimele în masă erau raţionalizate sub forma unui nebunesc şi absurd sacrificiu care trebuia făcut pentru „puritatea rasei ariene”.

Himmler vitupera mai departe în discursurile sale care şi astăzi aduc fiori reci:
„Nu mă interesează dacă 10.000 de rusoiace mor de epuizare în timp ce sapă un şanţ contra tancurilor, atât timp cât şanţul este terminat la timp. Însă nu trebuie să fim cu inimile împietrite atât timp cât nu este necesar. Noi germanii, suntem singurul popor din lume care are o atitudine umană şi decentă la adresa animalelor. Prin urmare vom avea aceeaşi atitudine amabilă la adresa acestor oameni căzuţi în animalitate”.

Însă istoria avea să-şi modifice rapid cursul. Sfârşitul războiului bătea la uşă şi odată cu el apărea la orizonst şi sfârşitul nazismului în Germania şi Europa. Ideologia nebună pusă în practică de Hitler şi Himmler aruncase însă lumea într-un război fără precedent soldat cu zeci de milioane de victime şi distrugeri incomensurabile.

Din cei mai puternici şi temuţi lideri din Europa, fruntaşii nazişti s-au văzut brusc în faţa situaţiei neiertătoare. Mulţi s-au sinucis, alţii au încercat să fugă, unii au fost prinşi, judecaţi şi condamnaţi. În pragul înfrângerii totale, conştienţi de viitorul care li se rezerva, toţi liderii nazişti s-au disociat pe ultima sută de metri de Himmler şi au încercat să fugă de el. Ca un şobolan încolţit, Himmler a încercat să fugă alături de alţi 200 de fruntaşi nazişti.

Ca o ultimă încercare disperată, Himmler a încercat să cadă la înţelegere cu aliaţii oferind pentru libertatea sa sume de bani precum şi eliberarea a 3.500 de evrei ţinuţi încă în lagăre. Cum era de aşteptat, înţelegerea nu a ţinut. Toţi vroiau să-l vadă pe Himmler prins, interogat şi judecat.

Hăituit de toată lumea, Himmler s-a deghizat şi a folosit o serie de acte falsificate pretinzând că este un oarecare sergent din Wermacht, pe numele său Heinrich Hitzinger. Alături de un grup de nazişti fideli, Himmler s-a îndreptat spre Fridrichkskoog, fără a avea o destinaţie precisă. De aici, grupul a ajuns la Neuhaus, unde naziştii au împrăştiat în mulţime pentru a-şi pierde urma.

Din nefericire pentru el, Himmler a fost prins şi arestat pe data de 21 mai 1945 de către o patrulă sovietică. În cele din urmă, cel mai temut nazist a ajuns două zile mai târziu la o bază militară britanică din Luneburg. Acolo, nimeni nu ştia încă cine era acel misterios prizonier german. Nici sovieticii cărora li se păruse suspect şi-l arestaseră, nu ştiau pe cine prinseseră.

Ultima fotografie a lui Himmler, efectuată imediat după ce acesta s-a sinucis. Sursa foto: Wikipedia

La Luneburg, Himmler a fost supus unui examen medical de rutină înainte să fie interogat. Doar că în timop ce medicul încerca să-i examineze gura, Himmler a scrâşnit brusc din dinţi şi s-a prăbuşit pe podea. În mai puţin de cincisprezece minute, era mort. Eminenţa neagră a nazismului era conştient de pierderea războiului şi nu vroia să cadă prizonier în mîinile duşmanilor, în acest scop Himmler îşi montase o măsea falsă care conţinea o capsulă de cianură.

Dacă măseaua era muşcată într-un anume fel, capsula se spărgea direct în gură, şi nimic nu-i mai putea opri moartea. După ce cadavrul său a fost identificat, britanicii au decis ca cel mai periculos om din Reich-ul lui Hitler să fie îngropat undeva în apropiere de Luneburg.

Locul exact al mormântului său este ţinut şi astăzi secret şi nimeni nu l-a descoperit până în prezent, fapt care a alimentat multe teorii conspiraţioniste cu privire la sfârşitul adevărat al unuia dintre cele mai crude personaje din istoria omenirii.

Sursa : Descopera.ro

Sony planuieste pentru smartphoneuri senzori similari cu cei de pe DSLR

Deși există speculații cum că telefoanele cu o camera multi-senzor sunt „next big thing”, Sony a lansat un senzor care va face probabil camerele sale de smartphone-uri mai bune în curând. Adica senzori similari cu cei de pe DSLR, dar pentru mobile.

Exmor RS IMX230 este un așa numit senzor CMOS care strange un eficient numar de 21 de megapixeli într-o dimensiune de 1 / 2.4 -inch. Acest senzor uluitor însă, are 192 de puncte de focalizare automată cu detecție de fază, care va păstra subiecții în mișcare rapidă cat se poate de clari. Noul chip are de asemenea integrat HDR pentru fotografii de inalta rezolutie și video 4K.

Sony este foarte perspicace in privinta camerelor și în special a senzorilor, si a câștigat 2.4 miliarde dolari in ultimul trimestru datorita acestora. Senzorul Exmor este utilizat în Apple iPhone 6, in telefoane Android cum ar fi OnePlus One. Noul model RS Exmor va apărea în luna aprilie a anului viitor. Cu toate acestea, chiar daca nu e nimic în neregulă cu camerele foto de pe smartphoneurile Sony, divizia lor de telefoane mobile încă pierde o mulțime de bani.

Sursa : zonait.tv/

Windows 7 ar putea totusi primi… DirectX 12!

Saptamana trecuta anuntam ca Windows 7 nu va beneficia de DirectX 12, conform unor declaratii AMD facute de Richard Huddy, Chief Gaming Scientist la AMD. Ei bine, se pare ca lucrurile nu stau chiar asa.

AMD a emis o declarație spunând că Richard Huddy “a gresit”, atunci când a declarat la începutul acestei luni că DirectX 12 nu va fi suportat de Windows 7. Declaratia lui Huddy a fost clara “DX12 nu vine pentru Windows 7″, dar AMD spune ca afirmatia fost pur și simplu… “speculativa”! Pe de alta parte, nu este prima oara cand departamentul de cercetare nu stie ca face departamentul de dezvoltare, Windows 7 fiind fundamental diferit de Windows 10.

Chiar si asa, o parte din comunicatul oferit de AMD suna cam asa: “Richard Huddy nu are informatii despre ceea ce doreste Microsoft sa faca cu DirectX sau cu Windows. Microsoft este un partener cheie, strategic pentru AMD si colaboram cu acestia cand vine vorba de DirectX 12″ Cu alte cuvinte cineva o sa isi piarda slujba! Sau cel putin o sa isi piarda niste beneficii.

DirectX 12 va fi integrat în Windows 10 și Microsoft a confirmat anterior că va fi compatibil si cu Windows 8, dar nu a spus nimic dacă este sau nu compatibil cu Windows 7. În ciuda negarii AMD, cea mai mare surpriza va fi în cazul în care este compatibil: Microsoft trebuie să traga utilizatorii departe de Windows 7 – cei mai multi dintre noi încă il folosesc- și a anunțat deja ca “suportul mainstream” pentru sistemul de operare va ajunge la un sfârșit în ianuarie 2015. Informatii care le stiam deja, doar ca acum suntem in dubiu cu privire suportul pentru viitorul DirectX 12.

Sursa : zonait.tv