Testele de logică au fost introduse de Google la angajare .
Google şi şefii companiei, acţionaţi în justiţie pentru planul de a crea o nouă clasă de acţiuni
Avem 5 piraţi şireţi, de ranguri diferite. Primul, având rangul cel mai mare, are şi dreptul şi obligaţia să propună cum se vor împarţi cele 100 de monede de aur capturate. Votul fiecarui pirat contează în mod egal, votul fiind democratic. Dacă la propunerea de împărţire, mai puţin de jumătate din piraţi sunt de acord, piratul care a făcut propunerea este aruncat peste bord şi abandonat în mare. Următorul pirat în rang reia procesul.
Întrebare: cum trebuie să împartă primul pirat aurul (cele 100 de monede) astfel încât să fie îndeplinite două condiţii: - să nu fie aruncat peste bord - să rămână cu maximum de aur posibil
Scrieţi răspunsul în căsuţa de mai jos, sub forma de cifre separate prin spaţii, în ordinea: pirat1 pirat2 pirat3 pirat4 pirat5, reprezentând numărul de monede încasate de fiecare.
Modelul hibrid telefon-tableta se remarca prin cu multitasking, aplicatii S Pen si Android 4.1 JellyBean. GALERIE FOTO & VIDEO
Producatorul coreean anunta lansarea in Romania a noului GALAXY Note II, in cadrul Galei celei de-a 12-a editii Internetics. Dispozitivul reprezinta cea mai recenta dovada a inovatiei Samsung, imbinand perfect mobilitatea, functionalitatea si performanta. Dotat cu cea mai recenta versiune de Android Jelly Bean 4.1, un display HD Super AMOLED de 5,5" si o versiune optimizata de S Pen, noul GALAXY Note II le ofera consumatorilor experiente redefinite si posibilitatea de a crea continut personalizat la cele mai ridicate standarde.
Prezentat in premiera in cadrul evenimentului Samsung Mobile Unpacked, la IFA Berlin, noul GALAXY Note II urmeaza succesul primului Note, oferind solutii imbunatatite si tehnologii avansate care permit utilizatorilor sa fie mai creativi si sa aiba parte de experiente mai bogate in activitatile zilnice.
„Samsung continua sa imbogateasca experientele utilizatorilor, iar GALAXY Note II reprezinta rezultatul eforturilor noastre si, totodata, o continuare a promisiunii de a oferi publicului produse actuale care se aliniaza stilurilor de viata ale utilizatorilor din ziua de astazi." a declarat Sorin Manea, Telecom Division Manager in cadrul Samsung Electronics Romania. „Suntem incantati sa oferim consumatorilor romani un dispozitiv inovator care sa le permita sa isi eficientizeze sarcinile si sa isi dezvaluie creativitatea."
Experienta vizuala unica
GALAXY Note II este dotat cu un ecran de dimensiuni mari ce ofera mai multa claritate si imagini in culori intense. Dispozitivul beneficiaza de un display HD Super AMOLED de 5,5" (140,9mm) ce permite o experienta unica de vizualizare. in plus, continutul video poate fi urmarit in format HD datorita raportului de 16:9. Dimensiunile optimizate ale ecranului au contribuit si la imbunatatirea lizibilitatatii, creand, de asemenea, posibilitatea de a rezolva mai multe sarcini in acelasi timp.
Functii avansate ale S Pen si S Note
Plecand de la specificatiile primului Note, Samsung a reproiectat S Pen-ul pentru o experienta optimizata. Acesta este mai lung, mai subtire cu un design ergonomic ce permite un control sporit. Utilizatorii au parte de mai multa precizie, confort la utilizare, apropiindu-se de experienta naturala a scrisului de mana.
Butonul dedicat S Pen ajuta la identificarea intentiilor utilizatorilor in momentul apasarii acestuia. FunctiaEasy Clip face posibila sublinierea si decuparea continutului direct de pe ecran, precum si salvarea si distribuirea acestuia. Mai mult, utilizatorii pot edita decupajul folosind alte culori, umbre sau chiar introdcand propriul scris de mana.
O alta functie inovatoare este Idea Visualizer ce permite crearea de ilustratii prin scrierea de mana a mesajelor-cheie in S Note. Astfel sunt generate ilustratii conforme cu notitele. Datorita acestei optiuni, utilizatorii se pot exprima si pot vizualiza ideile intr-o maniera mai creativa si inovatoare.
Multitasking redimensionat
Odata cu Note II, multitasking-ul capata o cu totul noua dimensiune. Acesta este prevazut cu o serie de functii avansate care permit o utilizare eficienta si productiva. Printre functiile inovatoare se numara Air View ce permite, cu ajutorul S Pen-ului, previzualizarea continutului din email, S Note, S Planner, galeriile foto si video. Astfel, utilizatorii pot accesa informatiile mai usor, fara tranzitii ale ecranului.
Samsung a extins conceptul ‘Pop up play’ prin noua functie Popup Note care, impreuna cu ecranul generos, asigura o experienta de vizualizare uimitoare. Aceasta permite utilizatorilor sa deschida instant aplicatia S Note, oriunde pe ecran, ca fereastra pop-up. Iin timpul unui apel telefonic, la activarea S Pen-ului, aplicatia S Note se deschide automat pentru ca utilizatorul sa poata nota rapid un mesaj.
Optiunea Quick Command permite activarea rapida a aplicatiilor des folosite, prin intermediul S Pen-ului. Aceasta optiune se activeaza atunci cand utilizatorul gliseaza vertical ecranul cu butonul dedicat al S Pen-ului apasat. Utilizatorii pot introduce marcaje predefinite pe tabela de comanda sau pot inregistra un marcaj unic ce le permite accesul rapid.
In plus, prin intermediul optiunii Screen Recorder, utilizatorii pot inregistra o secventa de actiuni pe care le fac pe ecran, precum modul de functionare a unei aplicatii, si o pot trimite mai departe prietenilor.
Performanta fara compromis
Crearea eficienta de continut, abilitatile de sharing si multitaskingul sunt posibile pe noul Note II datorita tehnologiei hardware de ultima ora. Cu un procesor puternicQuad-Core de 1,6 GHz si conectivitate HSPA Plus utilizatorii au parte de mutitasking sporit, tranzitii rapide ale ecranului, cautare optimizata si un raspuns mai rapid la deschiderea aplicatiilor.
Capacitatile grafice superioare ale dispozitivului sunt posibile datorita celei mai recente versiuni a sistemului de operare Android 4.1 JellyBean, care ofera noi functii si un upgrade pentru serviciile Google Now. Bateria de 3.100 mAh permite vizualizarea de continut multimedia si rezolvarea sarcinilor pentru un timp mai indelungat.
GALAXY Note II este dotat si cu o camera principala de 8 Megapixeli si una secundara, frontala, de 1,9 megapixeli, ce permite inregistrarea video HD. Printre functiile inovatoare ale camerelor se numara Buddy Photo Share, Burst Shot si Best Photo, regasite si la smartphone-ul GALAXY S III. Folosind S Pen, utilizatorii pot sa isi personalizeze fotografiile prin inserarea de notite pe spatele imaginii. Notitele Foto scrise de mana (Handwritten Photo Notes) pot fi transmise in format jpg.
În majoritatea locuinţelor, de cele mai multe ori televizorul este pornit şi se poate auzi în fundal. Acum, cercetătorii americani avertizează că acest lucru dăunează dezvoltării bebeluşilor.
Oamenii de ştiinţă americani au estimat pentru prima dată cantitatea de timp pe care copiii o petrec expuşi la zgomotul de fond emis de televizor, ajugând la concluzia că aceasta este egală cu timpul petrecut la şcoală.
Cercetătorii au descoperit că între vârsta de 8 luni şi cea de 8 ani, copiii petrec în medie 232 de minute pe zi auzind în fundal zgomotele emise de televizor. Pe lângă acestea, copii petrec alte 80 de minute urmărind în mod activ programele TV, interacţionând în total mai bine de 5 ore cu această „dădacă electronică”.
„Este un studiu alarmant”, afirmă Dr. Victor Strasburger, un pediatru care a studiat consumul media în rândul tinerilor. „Cercetarea ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru părinţi – dacă nu urmăriţi programele TV, ar trebui să stingeţi televizorul. De asemenea, acest studiu ar trebui să reamintească părinţilor să evite expunerea la televizor a copiilor mai mici de 2 ani”, adaugă Strasburger.
Rezultatele studiului au fost obţinute în urma unui sondaj telefonic efectuat în rândul a 1.500 de părinţi americani care au oferit detalii despre activitatea copiilor lor în ultimele 24 de ore.
Efectele televizorului asupra creierelor în dezvoltare nu sunt încă înţelese pe deplin, însă primele dovezi acumulate de cercetători sunt îngrijorătoare.
De exemplu, în cazul în care în fundal se aude un televizor, copiii petrec mai puţin timp jucându-se cu prietenii şi interacţionând cu părinţii, faţă de momentele în care în fundal nu există un TV pornit, explică Matthew Lapierre de la Universitatea din Carolina de Nord.
Studiile sugerează că zgomotul de fond emis de un televizor poate afecta dezvoltarea capacităţilor lingvistice în rândul copiilor, afirmă Strasburger. „Gândiţi-vă - pentru copiii care încearcă să înveţe să vorbească e confuz să audă din fundal alte voci”, explică cercetătorul.
Strasburger afirmă că bebeluşii pot distinge între oamenii de la televizor şi cei reali, învăţând mai bine de la persoanele în carne şi oase. Pediatrul afirmă că atunci când intră în camera de examinare îşi poate da seama imediat care copii au fost în preajma televizorului şi care beneficiază de părinţi care le citesc cărţi.
„Copiii cărora părinţii le citesc poveşti vorbesc între ei, însă cei care stau în faţa televizorului sunt tăcuţi”, explică Strasburger. „Acest lucru înseamnă că dezvoltarea capacităţilor lor lingvistice este ameninţată. Este posibil să recupereze, dar tot este o tendinţă îngrijorătoare”, concluzionează cercetătorul.
Reteaua de socializare creata de Mark Zuckerberg a gasit o noua metoda de a face bani
Facebook are nevoie sa faca rapid bani pentru ca actiunile companiei sa nu se prabuseasca si mai tare. Oficialii au pus pe blog o postare in care promit sa le ofere utilizatorilor "reclame relevante, care sa le protejeze intimitatea", insa jurnalistii delaGizmodo au o alta parere. Ei au "tradus" ce vor sa faca, de fapt, cei de la Facebook.
Facebook Exchange (FBX), cu alte cuvinte "urmarim ce site-uri accesezi"
Compania Facebook poate acum sa semneze un contract cu un alt site, pentru bani, pentru a face schimb de informatii si a-i convinge pe utilizatori sa cumpere anumite produse.
Sa presupunem, scrie Gizmodo, ca esti pe site-ul celor de la J.Crew si te uiti la o cravata care iti place. Daca Facebook si J.Crew au o intelegere, poti vedea o reclama exact la cravata respectiva, imediat ce te logezi la Facebook.
Cele doua companii fac schimb de informatii pe baza a aceea ce se stocheaza in cookie-uri.
Facebook va oferi numarul tau de telefon unei alte companii
Sa spunem ca aceiasi baieti cu cravata, J.Crew, au numarul tau de telefon, pentru ca l-ai dat atunci cand ai facut o comanda. Numai ca, tot acest numar de telefon poate sa figureze si in profilul tau de Facebook.
Cei de la J.Crew pot cere Facebook, in schimbul banilor, sa iti livreze o anumita reclama, daca numerele de telefon sau mailurile pe care le folosesti in relatia cu cele doua companii se potrivesc.
Facebook stie ce cumperi online
Compania lui Zuckerberg nu cunoaste chiar tot, insa cel putin legat de americani stie multe lucruri.
Facebook are acum un parteneriat cu o companie numita Datalogix, care ofera instrumente pentru a masura impactul pe care il au reclamele pe Facebook in vanzari. Asta inseamna ca oamenii lui Zuckerberg pot cere bani mai multi daca au hartii care sa arate ca munca lor e eficienta.
La finalul postarii, cei de la Facebook scriu si o scuza: "Publicitatea ajuta Facebook sa ramana gratuit". Ei mai spun ca din povestea asta cu reclamele toata lumea are de castigat.
Cercetătorii de la Universitatea Internaţională Florida, din cadrul laboratorului Discovery, intenţionează să transforme personajul unui film SF, RoboCop, în realitate. În acest scop, oamenii de ştiinţă colaborează cu membrii US Navy Reserves pentru a concepe un robot de teleprezenţă care va permite ofiţerilor de poliţie cu dizabilităţi şi veteranilor de război să patruleze de la distanţă. Astfel, aceste maşinării ar deveni un poliţist hibrid om-robot, la fel ca RoboCop.
Jeremy Robbins, comandant al forţelor de poliţie, a donat 20.000 de dolari laboratorului şi a închiriat pentru acest proiect doi roboţi în valoare de 500.000$ de la Institute for Human & Machine Cognition (IHMC), o organizaţie din Florida.
Robbins doreşte ca această iniţiativă să permită câtorva mii de poliţişti şi soldaţi cu dizabilităţi să revină în câmpul muncii. Aceştia ar putea lucra ca ofiţeri de patrulă, operând roboţi de teleprezenţă şi efectuând sarcini poliţieneşti, precum preluarea apelurilor de urgenţă, eliberarea de amenzi pentru parcarea ilegală sau protejarea unor obiective importante, precum centralele nucleare.
Studenţii şi profesorii din cadrul laboratorului Discovery au mai lucrat cu roboţii IHMC în cadrul unui program în valoare de două milioane de dolari finanţat de DARPA. Prototipul robotului-poliţist, ce va beneficia de comunicaţii audio-video, este conceput pornind de la aceşti roboţi.
„Principala problemă pe care am întâlnit-o în realizarea acestor cyberpolişti este una pe care o au în fiecare zi poliţiştii obişnuiţi. Astfel, telepoliţistul trebuie să fie suficient de intimidant şi de autoritar astfel încât oamenii să-i respecte indicaţiile, pentru că nu robotul îţi spune ce să faci, ci ofiţerul de poliţie care îl controlează. Pe de altă parte, robotul trebuie suficient de prietenos încât un copil de 3 ani care s-a pierdut să nu se teamă să vină la el pentru a-i cere ajutorul pentru a-şi găsi mama. Este, aşadar, o problemă complicată de design şi sunt convins că va fi nevoie să trecem prin mai multe variante până o vom găsi pe cea mai bună”, afirmă Robins.
În astronomie, „graniţa de la care nu mai există întoarcere” marchează distanţa - faţă de gaura neagră - dincolo de care forţa gravitaţională este atât de puternică, încât nimic nu mai scăpa, nici măcar lumina. Totul este atras - fără posibilitate de întoarcere - către gaura neagră.
Este o premieră în lumea ştiinţifică: o echipă de astronomi de la Haystack Observatory, aparţinând de Massachusetts Institute of Technology (MIT), a măsurat raza unei găuri negre din centrul unei galaxii îndepărtate - distanţa până la care materia se poate apropia de gaura neagră fără a fi "înghiţită" de aceasta.
Oamenii de ştiinţă au conectat între ele antenele parabolice ale unor radiotelescoape din Hawaii, Arizona şi California pentru a crea un ansamblu de telescoape - pe care l-au numit "Event Horizon Telescope" (EHT) - care poate "vedea" detalii de 2000 de ori mai fine decât telescopul spaţial Hubble.
Ansamblul de telescoape a fost îndreptat spre galaxia M87, aflată la 500 milioane de ani lumină de Calea Lactee, unde se află o gaură neagră de 6 miliarde de ori mai mare decât Soarele nostru. Astronomii au putut astfel observa lumina emisă de materia aflată la marginea acestei găuri negre - regiune numită "orizontul găurii negre".
Găurile negre super-masive, cum este cea din galaxia M87, sunt atât de puternice, încât activitatea care are loc la marginile lor produce efecte ce se pot resimţi în toată galaxia.
La marginea unei găuri negre, forţa gravitaţională esta atât de mare, încât atrage înăuntru ceea ce se află în vecinătate. Totuşi, nu orice obiect din spaţiu poate să treacă imediat de orizontul găurii negre şi să fie atras înăuntrul ei.
Rezultatul este un fel de "ambuteiaj cosmic" în care gazele şi praful se acumulează, creând un "nor" plat de materie numit disc de acreţie.
Discul de materie orbitează în jurul găurii negre cu o viteză apropiată de cea a luminii, "alimentând" astfel gaura neagră cu un regim constant de materie supraîncălzită. Cu timpul, discul poate determina gaura neagră să se rotească şi ea în aceeaşi direcţie.
În acest flux spiral sunt prinse şi câmpuri magnetice care accelerează materia supraîncălzită sub forma unor fascicule intense ce ies deasupra discului de acreţie.
Aceste jeturi de materie, emise cu viteze colosale, străbat galaxia cale de sute de mii de ani-lumină şi pot influenţa multe procese galactice, inclusiv viteza cu care se formează stelele.
Traiectoria unui astfel de jet îi poate ajuta pe astronomi să înţeleagă dinamca găurilor negre în zonele în care gravitaţia manifestată de ele este forţa dominantă. Shep Doeleman, director-adjunct al Haystack Observatory şi unul dintre autorii studiului, consideră că un astfel de mediu "extrem" este perfect pentru a confirma teoria relativităţii generale elaborată de Einstein, care descrie cel mai bine efectele garvitaţiei în spaţiul cosmic.
Conform teoriei lui Einstein, masa unei găuri negre şi parametrii mişcării ei de rotaţie determină distanţa la care materia se poate apropia şi orbita înainte de a deveni instabilă şi a cădea spre orizontul găurii negre.
Deoarece jetul de materie din galaxia M87 este lansat de pe această orbită, situată la distanţa "de minimă siguranţă" faţă de gaura neagră, astronomii pot măsura parametrii mişcării de rotaţie a găurii negre măsurând mărimea jetului la ieşirea acestuia din zona găurii negre.
Până acum, niciun telescop nu avea o putere de mărire suficientă pentru a a realiza o astfel de observaţie.
Astronomii au folsoit o tehnică numită Very Long Baseline Interferometry (VLBI), care integrează datele colectate de antene parabolice situate la mii de kilometri una de cealaltă. Semnalele provenite de la antene diferite, odată integrate, creează un "telescop virtual" cu o putere egală cu cea a unui telescop colosal, mare cât spaţiul dintre antene. Tehnica a permis specialiştilor să observe detalii foarte precise în galaxii foarte îndepărtate.
Cu ajutorul acestei tehnici, echipa de la MIT a măsurat orbita internă a discului de acreţie, rezultând că aceasta este doar de 5,5 ori mai mare decât orizontul găurii negre.
Aceste rezultat sugerează că discul de acreţie se roteşte în acelaşi sens ca şi gaura neagră, aceasta fiind prima observaţie care confirmă teoria privind modul în care găurile negre emit jeturi de materie din centrul galaxiei.
Echipa de astronomi plănuieşte să extindă ansamblul de telescoape, adăugând şi radiotelescoape din Chile, Europa, Mexic, Groenlanda şi Antarctica, pentru a obţine, în viitor, imagini şi mai detaliate ale găurilor negre.