Mad Catz, celebrul producator de periferice de gaming pentru PC-uri si console a anuntat fix inainte ce inceputul CES 2013 o noua gama de produse. Este vorba despre un gamepad, o pereche de casti si doua modele de mouse care vor fi compatibile cu PC-uri, Mac-uri, tablete si telefoane prin intermediul initiativei GameSmart.
Ce inseamna GameSmart? Este noua directie pe care o adopta Mad Catz cand vine vorba despre lansarea de noi produse. Fie ca iti doresti sa folosesti un anumit periferic al companiei pe PC, Mac sau platforme mobile, faptul ca face parte din seria Gamesmart garanteaza compatibilitatea cu oricare dintre acestea. Toate se conecteaza prin Bluetooth si promit durata de viata a bateriei mai lunga decat in cazul generatiilor trecute si un proces de configurare mai simplu. Primele dispozitive GameSmart vor fi lansate in curand, in prima parte a lui 2013.
Doua modele de mouse vor fi “GameSmart Enabled”: R.A.T.M. si M.O.U.S.9. Primul este o evolutie a mouse-ului R.A.T., care ofera performanta ridicata in jocuri, gratie latentelor mici, si foloseste tehnologia Bluetooth Smart pentru conectare. Dispozitivele care nu au suport pentru aceasta vor putea sa comunice cu R.A.T.M. printr-un dongle USB. Mouse-ul include doisprezece butoane, dintre care zece vor fi programabile, si dispune de 6400 dpi, gratie celor doi senzori cu laser.
M.O.U.S.9 este o versiune mai simplificata a lui R.A.T., cu un singur senzor laser si fara toate butoanele fratelui mai mare. Din punct de vedere al design-ului insa, acest mouse nu este foarte diferit. Acesta dispune de aceeasi conectivitate Bluetooth Smart, iar aplicatia sa de configurare ofera profile atat pentru jocuri, cat si pentru software precum pachetele Adobe Creative Suite sau Microsoft Office.
C.T.R.L.R. este un gamepad foarte asemanator cu cel de Xbox 360. Acesta este o evolutie a modelului Mad Catz MLG Pro Circuit si va oferi o experienta apropiata de gamepad-urile consolelor. Pe langa toate butoanele clasice pe care ne asteptam sa le gasim pe un astfel de gamepad, avem si butoane pentru controlul continutului media. In cele din urma, Mad Catz a dezvaluit si castile F.R.E.Q.M. care vin cu schelet din aluminiu, design compact si includ doua cabluri de conectare: unul pentru PC si Mac, iar celalalt pentru smartphone-uri si tablete.
Se pare ca anul acesta la CES dispozitivele inteligente sunt atractia principala, iar Mad Catz reuseste sa faca ceva diferit fata de ceilalti producatori. In timp ce majoritatea se axeaza pe accesorii care sunt compatibile doar cu un anumit gen de gadget-uri, gratie GameSmart, oricine cumpara un produs al companiei, il poate folosi pentru a interactiona cu orice dispozitiv are la indemana. Avand in vedere ca am casa plina de tot felul de gamepad-uri pentru diferite console, sper ca trendul sa mearga in directia pe care Mad Catz o indica.
Trecand peste titlul exagerat de lung al acestui produs, Thunderstorm Handheld Home Theater for iPad compenseaza prin beneficiile pe care le ofera.
Belkin are o istorie foarte lunga in domeniul accesoriilor de calitate pentru iDevice-uri iar dispozitivul de mai sus nu este o exceptie de la regula. Facand parte dintr-un domeniu in care Belkin nu prea si-a facut simtita prezenta, aceasta carcasa este de fapt un dock audio. Iti protejeaza iPad-ul, dar inainte de asta, iti umple camera cu sunet de calitate. Dupa cum se vede si in imaginea atasata, toata partea de jos a carcasei este de fapt o boxa care pentru un sunet mai amplu integreaza si cateva canale pentru bass reflex.
Partea de auditie a acestui proiect a fost asigurata de Audifi, o companie specializata pe inginerie audio pentru produse portabile. Cei de la Belkin au apelat la Audifi tocmai pentru a spori semnificativ calitatea audio. Nu lipseste nici inspiratia de la Apple. Conceptul de Smart Cover este prezent aici sub forma unei coperti rabatabile. Aceasta din urma reuseste sa acopere iPad-ul supradimensionat, din cauza dimensiunii boxei din partea de jos, si in acelasi functioneaza ca si stand pentru a asigura un unghi de vizionare confortabil.
Cei de la Engadget au avut ocazia sa asculte sunetul emis de Thunderstorm Handheld Home Theater for iPad iar impresia lasata a fost foarte placuta. Luand in calcul si grosimea foarte mica a difuzoarelor, profunzimea sunetului este remarcabila. In plus, exista si o aplicatie de iOS care lucreaza in tandem cu carcasa si care va permite sa va alegeti un preset pentru auditie. In principiu, activarea modului film, concert sau joc este ideala pentru respectivul tip de continut.
Ca parti negative, carcasa va mareste intr-un mod semnificativ iPad-ul, pe langa faptul ca-l face si mult mai greu. In final, acest gadget costa 200$ in SUA in varianta cu dock cu 30 pini. Versiunea cu conector Lightning va fi disponibila pana la finele celui de-al doilea trimestru din acest an.
După lansarea de anul trecut a tabletei iPad Mini, succesul acesteia ar putea determina Apple să lanseze şi o variantăiPhone Mini, pentru cei care nu agreează dimensiunile apreciabile etalate de versiunea iPhone normală. Noul smartphone ar putea urma modelul iPad Mini, adoptând hardware cu performanţe uşor inferioare, dar compensând pentru asta cu un preţ de achiziţie mai mic.
Prezentată deocamdată doar ca un simplu zvon, posibilitatea lansării unui iPhone mai mic a circulat încă de pe vremea primelor generaţii iPhone, însă dimensiunile atinse ultimul model iPhone 5 şi precedentul stabilit de tableta iPad Mini dau ca şi inevitabilă lansarea unui model iPhone Mini. Oferind gama de telefoane iPhone în două variante de dimensiuni, Apple ar acoperi o piaţă de desfacere extinsă, în care se regăsesc şi utilizatori cu bugete modeste, totul fără a compromite marja de profit rezervată modelului premium.
Conform specialiştilor de la Strategy Analytics, compania aflată în spatele noului zvon, Apple ar putea lansa un telefon iPhone Mini în răspuns faţă de presiunile rivalului Samsung, ce concurează Apple cu o ofertă atractivă de telefoane Android, oferite la preţuri accesibile. Potrivit aceleiaşi companii, un telefon iPhone Mini ar trebui lansat în decursul următorilor 3 ani, răspunzând unei pieţe formată din "sute de milioane de utilizatori" de cartele prepaid care pur şi simplu nu îşi pot permite achiziţionarea unui model iPhone actual.
Potrivit lui Neil Mawston, director executiv la Strategy Analytics, vânzările de telefoane iPhone 5 sunt în continuă creştere iar profitul este pe măsură, astfel că Apple are puţine motive să lanseze o versiune iPhone Mini cu preţ redus în decursul acestui an.
Totuşi, rivalul Samsung este aşteptat să-şi sporească substanţial avantajul faţă de Apple în privinţa vânzărilor globale de telefoane inteligente, cu până la 35% doar în decursul acestui an. Rezultă astfel o cifră de vânzări estimată la 290 milioane exemplare, mult peste cele 215 milioane exemplare smartphone vândute până la finalul lui 2012. În tabăra rivală, Apple este aşteptat să vândă numai 180 milioane telefoane iPhone în 2013, cu 33% mai mult decât anul trecut. Astfel, cota de piaţă adjudecată de Apple pentru segmentul smartphone va atinge în acest an doar 21%, faţă de 33% pentru Samsung, determinând compania să caute noi mijloace pentru sporirea competitivităţii.
Potrivit afirmaţiilor lui Brian J. White, specialist al Topeka Capital Markets, Apple ar putea lansa noul telefon iPhone 5S în perioada lunii aprilie 2013, disponibil în mai multe variante de culoare şi dimensiuni de ecran. Conform estimărilor lui Neil Mawston acesta ar urma să fie doar un pas intermediar, ce pregăteşte terenul pentru lansarea iPhone Mini - eveniment ce ar putea avea loc în decursul anului viitor.
Dacă primiţi un mail de la Facebook cu subiectul "Notificare legală din cadrul unui proces", e posibil să fiţi unul dintre cei pe care reţeaua de socializare trebuie să-i despăgubească în urma unui proces în care este obligată să plătească 20 de milioane de dolari, scrie Mashable.com
Facebook trimite notificări tutoror utilizatorilor care fac subiectul procesului juridic în care compania a fost acuzată că a încălcat legea confidenţialităţii în promovarea serviciului de publicitate "Sponsored Stories".
Facebook a ajuns la o înţelegere în luna decembrie pentru plata unor despăgubiri în valoare de 20 de milioane de dolari.
Procesul a fost iniţial intentat companiei Facebook în numele utilizatorilor care acuzau reţeaua de socializare de utilizarea numelor şi fotografiilor lor pentru care nu şi-au dat acordul în aplicaţia "Sponsored Stories", care promova aprecierile (like-uri) acestora pe paginile prietenilor la secţiunea de noutăţi. Procesul reclama încălcarea confidenţialităţii utilizatorilor, în măsura în care aceştia deveneau "reprezentaţi" pentru diferite companii în lipsa voinţei lor.
Înţelegerea prevede ca utilizatorii care completează o cerere de despăgubire vor primi până la 10 dolari din partea Facebook.
Cei care vor să fie excluşi din înţelegere pentru a intenta individual un proces companiei Facebook trebuie să înştiinţeze autorităţile judecătoreşti până la data de 2 mai 2013.
Utilizatorii care nu completează cererea nu vor primi despăgubiri.
Incercand sa-si defineasca o pozitie solida atat in piata de sisteme mainstream cat si high end,Lenovo isi imparte operatiunile in doua grupuri.
Incepand cu luna aprilie, Lenovo isi va separa activitatile in doua divizii separate, Lenovo Business Groups si Think Business Group. Brandul Lenovo a fost asociat cu sisteme mainstream sau low end in timp ce brandul ThinkPad a fost destinat sistemelor mai scumpe. Pentru a face mai evidenta distinctia descrisa mai sus, compania se va imparti din doua. Lenovo Business Group se va ocupa de laptopuri, desktopuri, tablete si Smart TV-uri din zona mainstream. Think Business Group va avea ca target segmentul de piata business si enterprise prin intermediul unor produse high end. Printre altele, CEO-ul Lenovo, Yang Yuanqing a afirmat ca aceasta miscare va permite produselor din gama Think sa concureze mai bine cu Apple in piata cu produse de varf.
Ca proiecte pe termen lung, Lenovo si-a propus ca in 3, maxim 5 ani, sa se ocupe intern de toata productia produselor sale. O astfel de strategie ii va oferi un control mult mai bun asupra calitatii.
O formaţiune cu aspectul unui mănunchi de pistiluri de floare a fost fotografiată de roverul marţian Curiosity, iar oamenii de ştiinţă încă nu ştiu ce poate fi această structură neobişnuită.
Experţii NASA afirmă că nu e vorba despre un rest de material artificial, de vreme ce bizara formaţiune pare să „crească” direct de pe suprafaţa pietroasă a planetei. (În octombrie 2012, o altă structură ciudată, fotografiată de Curiosity, s-a dovedit a fi o bucăţică de material plastic, desprinsă chiar din rover.)
Amatorii pasionaţi discută şi ei, pe forumurile de specialitate, despre noua descoperire, încercând să-i identifice natura. În acest mediu a şi apărut interpretarea conform căreia formaţiunea arată ca pistilurile unei flori.
Nu este vorba, desigur, de o plantă, după cum explică Guy Webster, purtător de cuvânt al NASA: „Cred că floare este un termen descriptiv folosit de cineva referitor la aspectul [formaţiunii], nu în sensul că pe Marte există flori.”
Alţii au speculat că ar putea fi vorba despre cristale de cuarţ prinse în rocă.
Pentru moment, natura „florii” marţiene rămâne neelucidată.
Sursa: Mail Online / Credit foto: NASA/JPL-Caltech/Malin Space Science Systems
Astronomii s-au pregătit cu emoţie pentru 2013, deoarece în cursul acestui an aceştia vor putea observa pe cer trecerile a doi asteroizi şi a două comete, printre care şi o „rătăcitoare” observată ultima oară de strămoşii omenirii.
În cursul acestei săptămâni, specialiştii care veghează cerul vor fi atenţi la un asteroid celebru: 99942 Apophis.
Asteroidul denumit după zeul răului şi al întunericului din mitologia egipteană măsoară aproximativ 270 de metri în diametru. În cazul în care acest asteroid s-ar ciocni de Pământ, energia degajată în urma impactului ar fi echivalentul a peste 25.000 de bombe atomice similare celei folosite la Hiroshima.
Deşi majoritatea asteroizilor se găsesc pe centura aflată între Marte şi Jupiter, există şi excepţii. Apophis aparţine unui grup cunoscut sub numele de „familia Aten”, fiind vorba despre corpuri ce nu rezidă în centura de asteroizi şi care îşi petrec majoritatea timpului pe orbita Pământului, fiind situate între planeta noastră şi Soare. Din acest motiv, asteroizii sunt extrem de periculoşi pentru că îşi petrec marea majoritate a orbitei aproape de Soare, motiv pentru care sunt greu de detectat de telescoapele de pe Pământ.
În 2004, atunci când acest asteroid a fost detectat, descoperirea a provocat temeri în jurul lumii, după ce calculele specialiştilor au relevat posibilitatea unei coliziuni în 2029. În urma observaţiilor ulterioare, astronomii au anunţat că riscul unei ciocniri în 2029 este extrem de mic.
Cu toate acestea, „există încă posibilitatea unui impact” pe 13 aprilie 2036, au explicat specialiştii NASA. Aceştia estimează riscul unei ciocniri a fi de 1 la 250.000.
Unul din marile mistere este „efectul Yarkovsky”, un fenomen descoperit de un inginer rus la începutul secolului al XX-lea. Un corp care se roteşte încet şi care orbitează aproape de Soare are parte de încălzirea părţii expuse la Soare, care se răceşte „noaptea”, atunci când corpul s-a rotit. Această încălzire şi răcire alternativă poate genera un mic impuls, în funcţie de suprafaţa zonei încălzite şi de forţa de rotaţie a corpului.
Întrebarea este dacă, de-a lungul timpului, acest efect Yarkovsky duce la accelerarea asteroidului Apophis, ceea ce ar face inexacte calculele realizate de specialişti cu privire la traiectoria viitoare a acestuia.
Pentru a obţine mai multe indicii, radarele NASA aflate în deşertul Mojave din California şi în Arecibo, Puerto Rico, vor scana Apophis cu ocazia „vizitei” pe care o va face acesta pe 9 ianuarie, când se va găsi la doar 14,5 milioane de kilometri de Terra.
„Folosind noile măsurători ale distanţei şi vitezei asteroidului sperăm să reducem elementul de nesiguranţă din calculele noastre şi să putem calcula traiectoria acestuia pe un timp mai îndelungat”, a explicat Lance Benner, reprezentantul laboratorului JPL al NASA.
„Este posibil ca noile măsurători să ne permită să calculăm orbita asteroidului încât să eliminăm complet posibilitatea unui impact”, a adăugat Benner.
Potenţialele zone de impact ale asteroidului Apophis în 2036
Pe 15 februarie, un asteroid măsurând 57 de metri în diametru, 2012 DA14, va trece la doar 34.500 de kilometri de tera. Cu alte cuvinte, va zbura în interiorul orbitei sateliţilor geostaţionari.
„Este vorba de cea mai apropiată trecere prezisă a vreunui asteroid”, a explicat Mark Bailey, directorul Observatorului Astronomic Armagh din Irlanda de Nord.
„Pentru că va trece atât de aproape de planeta noastră, chiar şi astronomii amatori vor putea să-l vadă cum se deplasează, fiind posibil să fie zărit cu ajutorul unei binoclu”, a mai spus Bailey.
Cometele, considerate de oamenii superstiţioşi drept vestitori ai marilor evenimente, ar putea face la rândul lor 2013 un an memorabil – sau cel puţin aşa speră astronomii.
Formate din gheaţă şi praf în anii de început ai Sistemului Solar, cometele călătoresc singure prin univers, învârtindu-se în jurul Soarelui la intervale care pot varia între câţiva ani până la câteva milioane de ani.
Pe măsură ce se apropie de steaua noastră, căldura solară încălzeşte suprafaţa cometei, ducând la eliberarea unor gaze şi la formarea unei „cozi” de praf ce devine vizibilă pe măsură ce reflectă razele Soarelui.
Prima cometă este 2011 L4 (PANSTARRS), al cărui nume vine de la telescopul Universităţii din Hawaii care a fost folosit pentru a o observat în 2011. PANSTARRS ar putea atinge pragul maxim de luminozitate în perioada 8-12 martei, conform specialistului Gary Kronk.
Astronomii sunt mai entuziasmaţi de cometa ISON, ce poartă numele International Scientific Optical Network, organizaţie al cărui telescop a fost folosit de astronomii ruşi Vitali Nevski şi Artion Novicionok pentru a o detecta în luna spetembrie a anului trecut.
În acest moment este neclar cât de luminoasă va fi această cometă, însă unele calcule indică posibilitatea ca aceasta să poată fi văzută cu ochiul liber la finalul lunii noiembrie, fiind posibil chiar să rămână pe cer timp de câteva luni.
Ultima oară când ISON a trecut aproape de Terra a fost acum 10 milioane de ani, sau chiar mai mult, explică Bailey.
„Este o «cometă nouă», ce vine din regiunea Sistemului Solar cunoscută sub numele de «Norul Oort», un sistem extins ce se întinde de la o distanţă de 1.000 de ori mai mare dintre Pământ şi Soare până la o distanţă de 100.000-200.000 de ori mai mare decât cea dintre noi şi steaua noastră”, a explicat Bailey.
„Dacă vă imaginaţi un model al Sistemului Solar în care Soarele este o minge de fotbal amplasată la centrul unui teren de fotbal, iar Pământul este la perimetrul terenului, atunci această cometă a venit de undeva din Australia. Aceasta este scara lucrurilor”, a concluzionat Bailey.
Un scurt metraj realizat de Planetary Collective a adunat o serie de interviuri fantastice ale unor astronauţi care descriu experienţa unică de a vedea Pământul din spaţiu.
„Efectul overview”, descris pentru prima dată de autorul Frank White în 1987 şi întâlnit la astronauţi, presupune conştientizarea subită a faptului că noi trăim pe o planetă. Această experienţă transformă perspectiva prin care o persoană priveşte Pământul şi omenirea, determinându-l pe individ să venereze şi să privească planeta mai mult ca pe o „casă comună”.
Iată câteva dintre declaraţiile ale astronauţilor care, aflaţi în spaţiu, au conştientizat cât de mic şi fragil este Pământul:
„Din acea perspectivă vezi Pământul ca pe o planetă. Vezi Soarele ca pe o Stea - (de pe Pământ) vedem Soarele pe cerul albastru, dar acolo sus el este într-un cer negru. Aşa că, da, îl vedem dintr-o perspectivă cosmică”, a declarat astronautul Jeff Hoffman.
„Avem o legătură cu Pământul. Mă refer la faptul că este căminul nostru. Nu ştiu cum te-ai putea întoarce [din spaţiu] fără să te fi schimbat, oarecum. Când oamenii se întorc din spaţiu îi vezi că sunt diferiţi. Dar cred că, în general, toată lumea păstrează aceste amintiri legate de modul în care arată planeta de acolo”, a mărturisit Nicole Stott, astronaut la bordul ISS.
„Când privim Pământul din spaţiu vedem această planetă incredibilă, uimitoare. Arată ca un organism care trăieşte şi respiră. Cu toate acestea, în acelaşi timp, observăm cât este de fragil. Toţi cei care au fost în spaţiu spun acelaşi lucru pentru că este, cu adevărat, o constatare izbitoare. Te simţi trezit la realitate atunci când realizezi că tot ceea ce susţine viaţa pe Pământ este un strat subţire, ca de hârtie”, a relatat un alt astronaut ISS, Ron Garan.
Pentru mai multe declaraţii şi detalii puteţi urmări video-ul de mai jos.
Pentru multe persoane, telefoanele mobile au înlocuit deja agenda, camera foto, ceasul şi player-ul muzical. Organizaţii precum Google lucrează la eliminarea portofelului, transformându-l într-o aplicaţie, astfel că următorul pas ar fi înlocuirea ultimului element care ne mai ocupă buzunarele: cheile de la casă.
Cercetătorii de la Institutul Fraunhofer din Germania au prezentat de curând o inovaţie ce va permite în câţiva ani ca inelul pe care ţinem cheile să intre în istorie, alături de Walkman şi de celelalte dispozitive înlocuite de aplicaţiile telefonului mobil.
ShareKey, aşa cum este denumită inovaţia cercetătorilor germani, foloseşte tehnologia NFC (near field communication) pentru a transforma telefonul mobil în purtătorul cheilor, fiind mai sigur decât soluţiile mai vechi, care apelau la Bluetooth şi la Wi-Fi.
ShareKey este o aplicaţie pentru sistemul de operare Android care comunică prin NFC cu „încuietorile inteligente”, încuind şi descuindu-le prin simpla trecere a telefonului mobil în apropierea sa. Profesorul Ahmad-Reza Sadeghi afirmă că tehnologia va putea fi folosită şi pe sistemul de operare iOS odată ce Apple va dota telefoanele sale mobile cu cipuri NFC.
„În esenţă, ShareKey oferă două funcţii noi: utilizatorii pot genera chei digitale de la distanţă şi pot oferi acestor chei digitale diferite permisiuni. De exemplu, pot să-i ofer administratorului blocului acces la apartamentul meu pentru o perioadă limitată, astfel încât să poată descuia uşa pentru a citi consumul de gaz cât timp eu sunt la serviciu”, explică Alexandra Dmitrienko de la Fraunhofer Institute for Secure Information Technology. ShareKey poate trimite cheile electronice direct către telefonul mobil al destinatarului.
Momentan, „încuietorile inteligente” sunt disponibile pentru sume de aproximativ 150-200 de dolari americani, însă pe măsură ce această tehnologie va câştiga mai mulţi adepţi, este foarte probabil ca în următorii ani costul său să scadă.
Un cercetător canadian ce studiază antimateria a propus o metodă inedită prin care poate fi rezolvată una din cele mai mari probleme ale fizicienilor: cum să o stocheze.
Pentru oamenii de ştiinţă din domeniul fizicii experimentale, antimateria este o „pradă” greu de cucerit, deoarece dispare instant atunci când intră în contact cu orice lucru conceput din materie obişnuită. Acum, un nou studiu oferă o potenţială soluţie pentru această problemă: folosirea unor lasere pentru a „îngheţa” pe loc atomii de anti-hidrogen, permiţând studierea acestora şi compararea lor cu atomii obişnuiţi.
Propunerea lui Makoto Fujiwara, un cercetător din cadrul laboratorului de fizica particulelor TRIUMF din Canada, nu a fost testată în realitate, însă simulările computerizate pe care acesta le-a conceput alături de un om de ştiinţă din SUA sugerează că tehnica cunoscută sub numele de „Doppler cooling” ar putea permite îngheţarea atomilor de anti-hidrogen la o temperatură puţin mai mare de zero absolut.
În acel punct, explică cercetătorul, oamenii de ştiinţă ar avea posibilitatea de a studia culoarea şi greutatea precisă a celui mai ciudat lucru care există.
Oamenii de ştiinţă au reuşit să obţină multe îmbunătăţiri în ultimii ani în ceea ce priveşte studierea antimateriei. Specialiştii care lucrează la proiectul ALPHA din cadrul CERN au reuşit în 2011, folosind magneţi, să menţină atomii de anti-hidrogen stabili pentru 15 minute. De asemenea, anul trecut aceştia au reuşit să măsoare pentru prima dată energia antimateriei. Luna trecută, Fujiwara şi colegii săi au început să testeze un prototip al sistemului de lasere ce va fi folosit pentru a produce tehnica „Doppler cooling”.
Antimateria continuă să rămână unul din marile mistere ale ştiinţei. Existenţa acesteia a fost prezisă în 1930, fiind descoperită trei ani mai târziu. Antimateria este opusul materiei, iar atunci când o particulă se întâlneşte cu o antiparticulă, ambele dispar într-o explozie luminoasă. Marea întrebare ce nu şi-a găsit încă un răspuns este de ce în Univers există atât de puţină antimaterie şi atât de multă materie.
Teoria spune că ambele au fost create în cantităţi egale în Big Bang, lucru confirmat de licăririle ce pot fi detectate în univers, ce atestă anihilarea lor reciprocă. Dintr-un motiv neidentificat încă, materia obişnuită a „câştigat” această luptă, iar astăzi antimateria este foarte rară. Cu excepţia dezintegrării radioactive şi a coliziunilor razelor cosmice, antimateria nu este produsă în mod natural, iar oamenii pot crea doar cantităţi foarte mici. Antimateria este folosită în medicină în cadrul scannerelor PET (positron emission tomography).
Dacă oamenii de ştiinţă vor descoperi diferenţe între hidrogen şi antihidrogen, acest lucru ar putea duce la descoperirea motivului pentru care există materie, în loc ca universul să fie doar o mare sclipire de lumină şi nimic altceva. În schimb, dacă antihidrogenul se va dovedi a fi exact opusul hidrogenului, acest lucru ar constitui o temelie pe baza căreia ar putea fi concepute alte experimente în viitor.
Acum, după ce conceptul teoretic a fost demonstrat, următorul pas constă în construirea unei maşinării care să poată „îngheţa” atomii de anti-hidrogen.
Deja, aparatul ALPHA de la CERN poate captura un nor de antihidrogen în interiorul unui cilindru înconjurat de magneţi superconductori şi detectori de siliciu. Următorul pas ar fi răcirea sa.
„Vrem ca atomii de antihidrogen să fie cât mai reci în «capcana» noastră, şi prin «reci» înţeleg să nu se deplaseze. În acest moment, atomii de antihidrogen capturaţi se deplasează prea repede pentru a ne permite să îi măsurăm proprietăţile gravitaţionale. Acum, lucrarea noastră a demonstrat că această tehnică intitulată «răcire prin laser» poate fi aplicată în acest scop”, a explicat Fujiwara.
Din nefericire, aparatul ALPHA nu a fost conceput cu o fereastră care să permită utilizarea unui laser. De aceea, cercetătorii canadieni trebuie să elaboreze maşinăria necesară de la zero.
Scopul final este studierea culorii antimateriei, cum reacţionează la lumină, greutatea sa şi cum reacţionează la gravitaţie.
„Nimeni nu a văzut vreodată antimaterie căzând în jos”, a explicat Fujiwara.
Sigur v-aţi găsit în situaţia enervantă în care, doriţi să puneţi ketchup pe pizza, dar pentru că nu mai este destul de mult în sticlă, nu reuşiţi să îl scoateţi indiferent ce aţi face. Din fericire, cinci studenţi de la MIT au găsit o metodă prin care putem „stoarce” şi ultimele picături de muştar sau ketchup din recipiente.
Coordonaţi de profesorul Kripa Varanasi, Dave Smith, Rajeev Dhiman, Adam Paxson, Brian Solomon, şi Chris Love au inventat un produs pe gustul tuturor. LiquiGlide este un gel care se poate aplica în interiorul recipientelor pentru a determina lichidele vâscoase precum mierea sau maioneza să alunece. Gelul este sigur şi aprobat de FDA, ceea ce înseamnă că el putând fi consumat de oameni. Specialiştii susţin că LiquiGlide se poate aplica pe recipiente realizate din diferite materiale precum metalul, plasticul, ceramica sau sticla.
lansată în luna mai a anului trecut, acum, invenţia a fost numită una dintre cele mai bune inovaţii ale anului 2012, de către revista americană Time.
Un tanar din Statele unite a fost arestat in urma unei postari pe Facebook
Un tanar american de 18 ani, Jacob Cox-Brown, a fost arestat dupa ce a scris pe Facebook ca a urcat beat la volan si a fost implicat intr-un accident. "Drivin drunk... classsic ;) but to whoever's vehicle i hit i am sorry. :P", este statusul postat de Jacob pe reteaua de socializare.
Politia locala demarase o ancheta referitoate la accidentul produs in localitatea Astoria din statul american Oregon. Ulterior, unul dintre cei peste 500 de prieteni de pe Facebook a trimis un mesaj privat catre sectia de politie cu postarea lui Jacob de pe Facebook. Politistii au gasit acasa la acesta autovehiculul avariat in urma accidentului.
"Politia din Astoria are o prezenta activa pe retelele de socializare", au declarat reprezentantii sectiei de politie intr-un comunicat de presa citat demashable.com.
Cel de-al treilea anunţ făcut astăzi de NVIDIA nu priveşte în mod direct consumatorii, însă actualizarea soluţie sale de procesare grafică cloud le va oferi acestora, într-un viitor deocamdată cam tulbure, accesul la jocuri pretenţioase de pe terminale mobile sau alte echipamente cu putere de calcul redusă.
Compania a lansat soluţia comercială GeForce GRID în primăvara anului trecut, iar aceasta a fost actualizată pentru a oferi companiilor care intenţionează să implementeze soluţii de gaming cloud un important salt de putere şi flexibilitate. Redenumită NVIDIA GRID, soluţia permite asamblarea unor noduri pentru procesare care cuprind până la 24 de rack-uri, compuse la rândul lor din 20 de servere, pentru a oferi un ansamblu cu 240 de procesoare grafice virtualizate şi o putere brută de calcul de 200 teraflops.
Conform NVIDIA, un astfel de nod oferă o putere echivalentă cu cea oferită de 700 de console Xbox 360, îmbunătăţirile aduse faţă de generaţia anterioară fiind creşterea numărului de sesiuni rulate în paralel şi scăderea latenţelor, una dintre problemele majore ale soluţiilor pentru cloud gaming. Clienţii nu vor avea nevoie decât de echipamente cu decodare MPEG-4/AVC nativă, compania făcând o serie de demonstraţii cu o tabletă Android,i un televizor LG şi noua lor consolă Project Shield.
Deşi odată cu lansarea de anul trecut a soluţiei GeForce GRID s-a vehiculat şi zvonul intrării companiei NVIDIA pe piaţa ofertanţilor direcţi de soluţii de cloud gaming, aceasta se va rezuma însă doar la furnizarea soluţiilor hardware şi software pentru companiile interesate cum ar fi Agawi, Cloudunion, Cybercloud, G-cluster, Playcast şi Ubitus.
Sony Computer Entertainment a anuntat oficial ca batranul PlayStation 2 a iesit oficial din productie. Consola a fost lansata inca din anul 2000 si a reusit sa vanda in cei aproape 13 ani de la lansare aproximativ 150 de milioane de unitati.
Aceasta miscare era previzibila, intrucat Sony avea in productie in acest moment patru console (PlayStation 2, PlayStation 3, PSP si PS Vita). Cu urmatoarea generatie de console la orizont, cu siguranta linia de asamblare pentru PlayStation 2 a fost eliminata pentru a face fata urmatoarei versiuni. Conform statisticilor, PlayStation 2 este cea mai populara consola de jocuri din istorie, cu peste 10.000 de jocuri compatibile cu aceasta lansate si vanzari software de peste 1,5 miliarde de unitati. Faptul ca jocurile de pe PlayStation 2 au fost de o calitate iesita din comun este confirmata si de deciziile publisherilor mari de acum.
Multe jocuri lansate original pe aceasta consola sunt relansate in versiuni HD pentru PlayStation 3 si Xbox 360, in timp ce pe PlayStation Network, seria de PS2 Classics aduce saptamanal titluri din deceniul trecut de pe aceasta platforma. In cazul in care doreati sa puneti mana pe un PlayStation 2 nou, sfatul nostru este sa va grabiti, intrucat din acest moment stocurile vor fi foarte limitate.
Cu toate ca nu va purta numele de GLaDOS, vocea personajului din jocul Portal va putea sesizata in SF-ul Pacific Rim.
Ca un omagiu adus de Guillermo del Toro jocului sau preferat, regizorul filmului Pacific Rim, a adus-o in distributia SF-ului pe Ellen McLain. Aceasta din urma a devenit populara mai ales dupa ce si-a oferit vocea unor personaje din jocuri create de Valve. Desi cel mai popular rol al sau a fost al robotuluiGLaDOS din Portal, tot ea a mai jucat in Half-Life 2 ca si Combine Overwatch, in Team Fortress 2 ca si Administrator, in Dota 2 ca si Broodmother sau Death Prophet.
Pe marginea acestui subiect, pentru Toronto Sun, Guillermo del Toro a declarat ,,Mi-am dorit foarte mult sa o am [in film], deoarece sunt un mare fan Portal”. Pentru ca totul sa fie ca la carte, del Toro a obtinut pana si dreptul de la Valve sa foloseasca respectiva voce, cu filtrele de procesare aferente. Chiar daca in trailerul de mai jos relatia dintre personajul din Pacific Rim si GLaDOS din Portal este evidenta, tot Guillermo a afirmat ca in filmul din cinematografe legatura nu va fi la fel de puternica.
Fara indoiala la ora actuala Android-ul este cel mai popular sistem de operare de pe telefoanele mobile si asta pentru ca de la aparitia sa si pana in prezent toata lumea a vorbit, a analizat, a testat sau cel putin a incercat una dintre multiplele sale versiuni.
Istoria sa desi nu este foarte lunga (din 2008 si pana in prezent), este una incununata de succes, astfel ca pe masura ce Google a dezvoltat si a perfectionat sistemul, tot mai multi utilizatori s-au orientat catre un smartphone. De-a lungul evolutiei sale, in doar patru ani, Android-ul a reusit sa schimbe pentru totdeauna atat modul in care interactionam cu telefoanele cat si imaginea de ansamblu a industriei de mobile. Cine s-ar fi gandit pana in 2008 sau chiar si dupa ca Nokia, liderul absolut la acea vreme, va ajunge sa piarda suprematia si sa fie ingropata in valul urias de entuziasm generat de smartphone-urile Android? Ei bine acesta este doar unul dintre efectele pe care le-a avut noul sistem de operare asupra pietei, iar cine a simtit si a exploatat acest potential imens, acum culege roadele investitiei, cel mai bun exemplu fiind Samsung cu deja celebra serie Galaxy. Deserturile Google au ajuns atat de celebre incat genereaza cantitati impresionante de continut media si parca nu trece o zi fara sa mai aflam vreun detaliu despre o imbunatatire, o noua versiune, un nou ROM, vreun tweak ascuns sau lansarea unui nou device cu bazat pe acest sistem de operare.
Probabil ca multi dintre fanii Apple se vor grabi sa afirme ca si iOS-ul reprezinta un punct de cotitura pe harta smartphone-urilor si pe buna dreptate asa este, insa Android-ul are o rata mult mai rapida de raspandire, dat fiind caracterul sau deschis, fiind disponibil pentru toti producatorii de dispozitive.
Dar destul cu povestile, daca vreti sa aflati mai multe despre evolutia in timp a sistemului, o puteti faceaici si aici. Intre timp noi am vrea sa aflam ce ii determina pe utilizatori sa isi doreasca intotdeauna cea mai noua versiune de Android si implicit cel mai nou telefon care o si suporta sau pe care vine preinstalata. Pentru asta vom identifica diferentele la nivel vizual si implicit tehnic dintre versiunile cele mai des intalnite in piata smartphone-urilor: Android 2.3.6 – Gingerbread, Android 4.0.4 – Ice Cream Sandwich si Android 4.1.1 – Jelly Bean.
Inainte sa incepem, trebuie sa precizam ca toate cele trei versiuni au fost testate fara nici o modificare, in variantele oficiale si cu update-urile OTA (over the air) pe un Samsung Nexus S.
1. Interfata
Ne-am obisnuit ca Android-ul sa sufere mici modificari pe masura ce se maturizeaza ca sistem de operare, iar noile versiuni au adus schimbari substantiale in felul in care arata si functioneaza interfata. Daca Gingerbread-ul fata de Froyo nu a schimbat prea multe la nivel de UI (user interface), Ice Cream Sandwich a venit sub forma unei adevarate revelatii, ce a fost continuata ulterior prin Jelly Bean.
1.1 Home Screen
Dupa cum se poate observa si in poze, daca intre Gingerbread si Ice Cream Sandwich diferentele sunt clare, nu acelasi lucru il putem spune si despre Jelly Bean. Singurul element care a suferit schimbari vizibile in toate cele trei variante este bara de cautari Google, care nu doar ca arata altfel dar si functioneaza usor diferint in cea mai recenta versiune de Android.
1.2 Multitasking
Pe masura ce Android-ul creste se pare ca evolueaza si notiunea de multitasking, aceasta fiind din ce in ce mai bine implementata. Din nou saltul a fost evident de la Android 2.3 la 4.0, urmand ca la 4.1 meniul de aplicatii recente sa ramana neschimbat. Poate cel mai important aspect il constituie posibilitatea de a inchide orice aplicatie ramasa activa printr-un simplu swipe spre dreapta/stanga.
Task Manager-ul a ramas in esenta acelasi, doar ca a suferit mici modificari de ordin vizual mai ales incepand cu versiunea 4.0. Dupa cum putem vedea si in screenshot-uri, pe masura ce Android-ul este imbunatatit, cresc si cerintele de sistem pentru ca la un numar similar de aplicatii rulate, Jelly Bean necesita mai mult RAM decat versiunile precedente.
1.3 Notificari
Notificarile sunt extrem de importante atunci cand vrei sa te informezi cat mai repede si mai bine cu privire la ce ruleaza pe telefonul tau. Odata cu upgrade-urile au venit si modificarile, atat de la Gingerbread la Ice Cream Sandwich cat si ulterior la Jelly Bean. La acest capitol se evidentiaza clar imbunatatirile aduse de ultima versiune a Android-ului. Astfel, notificarile din Jelly Bean sunt foarte intuitive si permit o interactiune mai ampla: poti suna sau raspunde la mesaje direct, poti citi mesaje intregi, derula filme sau melodii si la nevoie poti anula cate o notificare printr-un simplu swipe.
1.4 Widget-uri
Odata cu Ice Cream Sandwich regasim widget-urile in meniul telefonului dupa aplictiile instalate si totodata putem controla atat pozitia cat si dimensiunea la care dorim sa fie afisate pe unul din ecranele principale. Jelly Bean vine cu optiunea de auto redimensionare si cu auto-aranjarea icoanelor pe ecranul in care pozitionam un widget in asa fel incat acesta sa poata fi accesat cat mai usor.
1.5 Meniuri
Si in cazul meniurilor saltul de la Android 2.3 la 4.0 a fost unul destul de mare, fiind modificat pana si modul de afisare si navigare printre aplicatiile din smartphone. Jelly Bean pluseaza cu un nou meniu de share, un meniu imbunatatit pentru optiunea open with (momentul in care mai mult de o aplicatie poate rula ceea ce vrei sa deschizi) si nu in ultimul rand o grafica usor schimbata si ceva mai luminoasa a sub-meniurilor.
1.6 Setari
Se observa clar diferenta dintre modul in care erau impartite setarile in Gingerbread si cum s-au transformat in Ice Cream Sandwich si mai departe in Jelly Bean. Intre 4.0 si 4.1 nu exista diferente considerabile, poate doar cateva legate de gestionarea conturilor de email si retele sociale si cateva mici modificari in categoria Developer Options. Dupa cum se poate vedea si in poza, Google a inlocuit negrul sub-meniurilor cu un gri spalacit, care desi pare mai putin obositor, nu arata foarte convingator si mai mult ca sigur consuma ceva mai multa energie pe smartphone-urile cu Super AMOLED.
2. Multimedia
2.1 Camera si Galerie
Daca in cazul primelor doua versiuni de mai jos diferentele sunt clare, nu acelasi lucru putem sa-l spunem si despre Jelly Bean. Este adevarat ca de aceasta data o sa trebuiasca sa ne credeti pe cuvant si asta pentru ca telefonul nu a mai vrut sa faca screenshot in modul camera nici in ruptul capului, dupa update-ul la Android 4.1. Dupa cum spuneam Jelly Bean aduce modificari la nivel de tranzitii (dupa fiecare poza apare o tranzitie care te intoarce in modul camera), cea mai evidenta modificare fiind posibilitatea de accesare a galeriei printr-un swipe spre stanga.
Galeria a fost practic transformata dupa update-ul la Ice Cream Sandwich. In Jelly Bean insa singura modificare ar fi prezenta informatiilor despre ceas, baterie si semnal. Parca aspectul mai aerisit din Gingerbread oferea ceva mai mult control asupra imaginilor fata de folderele lipite din Ice Cream Sandwich si Jelly Bean.
2.2 Video Player
Video Player-ul a facut un salt important de la 2.3 la 4.0, dar care nu a fost continuat si in 4.1, ultimele doua versiuni fiind practic identice.
2.3 Music Player
Un capitol la care imbunatatirile au venit odata cu update-urile este player-ul audio, care a fost regandit in Ice Cream Sandwich si modificat pe alocuri in Jelly Bean. Ultima versiune este fara indoiala si cea mai completa si mai usor de folosit, lista melodiilor putand fi accesata de data aceasta cu ajutorul pictogramei de sub search.
Controlul in redarea melodiilor, chiar si din lista albumelor sau a fisierelor era destul de facil inca de la Gingerbread, dar odata cu Jelly Bean aceasta functie este perfectionata, fiind sustinuta si cu ajutorul noului sistem de notificari.
3. Mesaje
Tot ce inseamna mesaje/chat/mail/Facebook sau alte variante de socializare prin scris vor fi afectate de fiecare data cand tastatura din dotarea Android-ului sufera modificari. De la Gingerbread si pana la Jelly Bean, tastele au suferit mai degraba mici ajustari de culoare si de marime. Se observa clar ca 2.3 ofera taste cu o idee mai mici decat versiunile ulteriorare, dar si un spatiu destul de mare intre acestea care putea sa contribuie la reducerea ratei de erori.
In varianta landscape, parca tastatura de pe Ice Cream Sandwich pare cea mai bine proportionata oferind atat dimensiuni generoase ale caracterelor cat si a spatiilor dintre taste.
4. Telefonie
Cele mai evidente modificari in cazul dialer-ului odata cu trecerea la Ice Cream Sandwich au fost eliminarea tab-ului de contacte favorite, modificarea dimensiunilor/culorii si posibilitatea de utilizare a swipe-ului pentru navigare. Jelly Bean nu vine cu nimic nou la acest capitol
In timpul conectarii sau chiar si in timpul convorbirii, diferentele sunt la fel de mari intre 2.3 si 4.0 si aproape inexistente intre 4.0 si 4.1.
5. Browser
La o prima privire se poate observa ca si browser-ul a suferit modificari pe masura ce sistemul de operare a fost updatat, e adevarat ca trecerea de la Android 2.3 la 4.0 este mult mai impresionanta decat update-ul la Jelly Bean.
Una dintre modificarile cheie introdusa de Ice Cream Sandwich a fost metoda de gestionare a taburilor folosind swipe-ul pentru inchiderea paginilor, aceasta ramanand neschimbata si dupa venirea Jelly Bean.
La capitolul setari si optiuni, browser-ul a cunoscut mici modificari dupa cum se poate observa si mai jos, dar de fapt imbunatatirile au venit la nivel de viteza in navigare. Fiecare versiune de Android a adus un plus de viteza pentru browser.
6. Aplicatii
Calculatorul a suferit modificari de design si culoare, dar acestea sunt prea putin legate de functiile sale. Nu putem sa intelegem cum nici in Jelly Bean, Google nu a inclus optiunea de calcul pentru procentaje.
Ceasul si alarma se anunatau mai mult decat atat in Gingerbread, dar mai departe in Ice Cream Sandwich si Jelly Bean au ramas cu functiile de baza si s-a renuntat la alte informatii mai mult sau mai putin utile.
Magazinul de aplicatii a fost redenumit de catre Google din Marketplace in Play Store, dar inafara de faptul ca mai nou poate fi accesat foarte usor din meniul telefonului, nu s-au modificat si alte aspecte.
7. Alte diferente
Pentru ca majoritatea stiti deja principalele diferente dintre Gingerbread si Ice Cream Sandwich, vom insista pe cateva dintre modificarile aduse de ultimul desert Google, Jelly Bean. O buna parte din aceste imbunatatiri le gasiti expuse si aici, dar mai jos vom incerca sa le raportam la utilizarea de zi cu zi.
7.1 Viteza sistemului
Google se lauda ca a imbunatatit considerabil viteza sistemului de operare prin intermediul modificarilor denumite generic “Project Butter”. Asadar, cel putin teoretic, partea grafica ar trebui sa ruleze tot timpul la 60 de cadre pe secunda, cu un suport de buffer triplu. Acesta din urma ajuta sistemul de operare sa prezica ce urmeaza sa faci in functie de pozitia degetelor pe ecran.
In utilizarea zilnica se simte o imbunatatire, nu radicala, dar prezenta. Este perfect adevarat ca Nexus S nu mai este un smartphone de top si mai mult ca sigur posesorii de Galaxy Nexus pot confirma plusul de viteza la adevarata lui valoare. Chiar daca sistemul este mai rapid si aplicatiile ruleaza ceva mai fluid, Samsung Nexus S pare sa fie incetinit de multitudinea de efecte ce si-au facut aparitia odata cu noul update.
7.2 O functie de cautare imbunatatita si un asistent vocal perfectionat
Odata actionata bara de cautari, tot ce trebuie sa faceti este sa spuneti telefonului de ce aveti nevoie. Mai nou functia de cautare recunoaste si limba romana asa ca nu trebuie sa va mai chinuiti prea tare cu engleza. Totusi odata cu Jelly Bean a fost introdus si un nou sistem de raspuns sub forma unor Carduri de raspuns, care nu doar ca afiseaza informatia ceruta, dar o si expune vocal cu ajutorul asistentului (din pacate functioneaza doar in engleza).
7.3 Google Now
Aceasta noua functie cauta sa imbunatateasca experienta cu utilizatorul in viata de zi cu zi. Astfel Google Now invata cat mai multe despre utilizator si cauta sa ofere informatii personalizate in functie de nevoile fiecaruia, fie ca vorbim de trafic, vreme, agenda, calatorii, bilete de avion sau diferite programari. Pentru a demonstra cat de importanta este noua functie in viziunea Google, aceasta este disponibila drept a treia varianta de acees din lock-screen alaturi de camera si deblocarea display-ului.
8. Concluzii
In concluzie care sistem de operare este mai bun, mai rapid, mai stabil si mai impresionant? Depinde foarte mult de telefonul mobil disponibil. Degeaba te chinui sa instalezi ROM-uri custom doar din ambitia de a instala Jelly Bean pe un telefon care abia ruleaza Gingerbread, intrucat efectul va fi pe masura…
Daca Ice Cream Sandwich a venit pe buna dreptate ca o revelatie si a reprezentat un salt major de la vechiul Gingerbread, Jelly Bean-ul este mai mult un soi de continuare si nicidecum o schimbare sau o imbunatatire radicala. Cu alte cuvinte, daca ai deja un telefon care ruleaza Android 4.0, nu ai de ce sa te intristezi daca update-ul la Jelly Bean va fi disponibil la anul, pentru ca pana atunci nu vei fi pierdut mare lucru. De celalta parte, in cazul in care inca te mai joci pe Gingerbread, meriti macar un desert cu inghetata, fie printr-un ROM custom, schimbarea telefonului sau eventual printr-un update oficial.
Din experienta in utilizarea de zi cu zi, cel putin pe Samsung Nexus S, Ice Cream Sandwich parea ceva mai stabil si destul de bine optimizat, pe cand Jelly Bean-ul te face sa iti amintesti de existenta lui Galaxy Nexus. Daca luam in calcul faptul ca cea mai mare parte a utilizatorilor de smartphone-uri Android ruleaza Gingerbread pe o multime de telefoane, putem spune ca cel putin pentru moment, Android 2.3 este cel mai raspandit si mai stabil. Android 4.0 este cel mai impresionant (ca update), iar Android 4.1 cel mai rapid pe telefoanele de ultima generatie.