Folosind microcipuri implantate în creierele lor, şobolanii au reuşit să comunice între ei şi să colaboreze pentru a rezolva sarcini simple, chiar dacă, într-unul dintre experimente, se aflau la mii de kilometri depărtare unul de celălalt.
Autorii experimentlor susţin că acesta este primul exemplu de interfaţă creier/creier, care alimentează speranţa că, într-o bună zi, animalele, dar şi oamenii, vor putea citi gândurile semenilor lor.
Experimentele au fost realizate de oameni de ştiinţă de la Universitatea Duke, SUA, şi, după părerea lor, demnostrează, pentru prima dată, că poate fi realizat un canal de schimb direct de informaţii de ordin comportamental între creierele a două animale, fără a recurge la formele obişnuite ale comunicării dintre animale.
Conducătorul studiului, Miguel Nicolelis, un pionier în studiul interfeţelor creier/computer, afirmă că studiul este primul pas către conectarea telepatică a mai multe minţi, pentru a forma un „computer viu” sau o „reţea de creiere” ce va permite împărtăşirea informaţiei în cadrul unui grup de animale.
”E imposibil să prevedem ce caracteristici noi ar ieşi la iveală atunci când animalele ar interacţiona ca parte a unei reţele de creiere”, a spus cercetătorul. „Teoretic, ne-am putea imagina că o combinaţie de creiere ar putea elabora soluţii la care un creier individual nu ar putea ajunge singur.”
Rezultatele experimentelor au fost prezentate într-un articol publicat în Scientific Reports, arătând cum electrozii microscopici implantaţi în creierele şobolanilor au permis acestora să îşi transmită unul altuia instrucţiuni, chiar dacă erau complet separaţi unul de altul.
Primul şobolan, denumit „encodor”, a fost învăţat să găsească apa în cuşca sa, apăsând o pârghie atunci când apărea un semnal luminos.
Creierul lui a fost conectat cu cel al unui alt şobolan, numit „decodor”, căruia nu i se prezentau semnale luminoase. Acesta al doilea animal se putea baza doar pe instrucţiunile primite pe calea minţii, dar, când a fost stimulat corespunzător, a reuşit totuşi să apese pârghia potrivită, pentru a primi răsplata, în 70% din cazuri - mult mai mult decât ar fi fost probabil din punct de vedere statistic, dacă ar fi acţionat la întâmplare. Acest lucru demonstrează că el a fost ghidat mental de celălalt şobolan, „encodorul”.
Remarcabil este şi faptul că această comunicare pare să funcţioneze în ambele sensuri. Şobolanul „encodor” nu primea nicio răsplată (chiar dacă acţionase corect) dacă şobolanul „decodor” acţiona greşit; ca rezultat, „encodorul” a devenit mai hotărât şi a a generat semnale cerebrale mai clare pentru a-l ghida pe decodor. Oamenii de ştiinţă au observat că atunci când „decodorul” greşea, „encodorul” prezenta nişte schimbări atât în funcţia cerebrală, cât şi în comportament, pentru a-şi face partenerul să înţeleagă mai uşor ce trebuia să facă.
Un alt test a implicat perechi de şobolani care trebuiau să deosebească o deschidere îngustă de una largă, folosindu-şi doar „mustăţile” (numite ştiinţific vibrize, acestea sunt peri senzitivi, un important organ de simţ pentru rozătoare.) Din nou, s-a constata că semnalele transmise de un şobolan îl ajutau pe celălalt să îndeplinească acţiunea corect pentru a obţine o răsplată.
Rezultatele arată că şobolanul decodor începe să dezvolte un fel de dublă identitate, creierul său integrând semnale de la două seturi de vibrize - ale sale şi ale partenerului său. Pe cortexul senzorial al decodorului încep să fie reprezentate informaţiile tactile provenite nu numai de la propriile sale vibrize, ci şi de la cele al şobolanului encodor.
Experimentul a fost repetat cu o altă pereche de şobolani, dintre care unul se găsea în Durham, SUA, iar altul în Natal, Brazilia.
Înregistrând semnalele cerebrale emise de unul dintre şobolani şi transmiţându-le prin internet celuilat, a putut fi modificat comportamentul acestuia din urmă, în ciuda distanţei foarte mari.
Urbee 2 - maşina scoasă la imprimantă...3D
Documente PDF infectate cu spyware, folosite la spionarea organizaţiilor guvernamentale
