Cercetătorii au descifrat textul unui codex antic egiptean, vechi de aproximativ 1.300 de ani. Caietul este format din pagini de pergament legate între ele, iar textul este scris în limba coptă.
Caietul Puterilor Ritualice, cum a fost numit codexul, conţine formule magice pentru alungarea spiritelor rele, pentru îndepărtarea vrăjilor de dragoste, dar şi pentru vindecarea leptospirozei, o infecţie fatală.
Malcolm Choat, de la Universitatea Macquarie din Australia, şi Iain Gardner, de la Universitatea Sydney, spun că în cele 20 de pagini ale caietului sunt desene şi incantaţii magice, dar şi vrăji recoamndate pentru diferite probleme, cum ar fi cele amoroase sau pentru succesul în afaceri.
De exemplu, pentru a seduce pe cineva, trebuia rostită o formulă magică deasupra a două cuie, care vor fi apoi bătute în pragul uşii respectivei persoane, unul în partea stângă şi al doilea în partea dreaptă.
Codexul datează din perioada în care mulţi egipteni erau deja creştini şi conţine unele referiri la Iisus în invocaţiile sale.
Este posibil ca autorul textului să fi fost membru al uni grupări religioase numite Sethieni. Adepţii acestui cult îl venerau pe Seth, al treilea fiul al lui Adam şi al Evei. La un moment dat, numele lui Seth este asociat cu formula "Cristos cel viu".
Începutul codexului invoca însă o altă divinitate misterioasă, Baktiotha, care stăpâneşte şerpii.
Sethienii, sectanţi consideraţi eretici de către Biserica creştină, au dispărut complet în jurul secolului al VII-lea.
Codexul a fost cumpărat în 1981 de Universitatea Macquarie de la Michael Facklemann, un negustor de antichităţi din Viena, dar istoria acestui document nu este cunoscută în totalitate.