Trebuie sa incep articolul care sarbatoreste gamingul in 2012 spunand ca acest an nu a fost tocmai cum ma asteptam in materie de jocuri. O privire rapida peste lista celor mai asteptate jocuri ale mele pentru acest an va dezvalui ca acesta nu s-a desfasurat deloc cum ma asteptam. In timp ce cinci dintre jocurile pe care doream sa le joc in 2012 au si aparut in cursul celor 12 luni care au trecut, restul au fost mutate in 2013. Hai sa vedem totusi care zece jocuri chiar mi-au placut anul acesta si au reusit sa intre pe lista celor mai bune jocuri din 2012 de pe PlayTech.ro.
10. Uncharted: Golden Abyss
Seria Uncharted a devenit usor-usor una dintre cele mai calitative si respectate din gaming. Inceputa de Naughty Dog in 2007, licenta Uncharted a reusit sa sparga barierele gamingului cu fiecare lansare in parte, iar Golden Abyss nu face exceptie. Jocul a fost lansat ca un titlu de lansare al PlayStation Vita si este chiar si in acest moment unul dintre cele mai bune experiente de pe aceasta platforma. Majoritatea elementelor care au facut seria celebra se regasesc si in Golden Abyss, alaturi de o poveste noua si elemente de gameplay noi, gratie noilor senzori din consola Vita. Chiar si la capitolul grafica jocul reuseste sa impinga limitele jocurilor mobile, fiind unul dintre cele mai aratoase titluri pe care poti sa le iei dupa tine oriunde.
9. Diablo III
Dupa mai bine de zece ani de la lansarea lui Diablo II, Blizzard a reusit sa trimita spre magazine partea a treia a seriei. Anii lungi de dezvoltare si experienta pe care studioul a capatat-o in cei opt ani de World of WarCraft au influentat puternic produsul final Diablo III, jocul imprumutand multe concepte ale titlurilor MMO. Chiar daca o conexiune la internet este necesara pe tot parcursul sesiunilor de joc, noile sisteme ale jocului si povestea au tinut jucatorii lipiti de computere pana in ziua de astazi, la mai bine de jumatate de an de la lansare. Cu un gameplay care poate crea dependenta, o comunitate foarte activa si posibilitatea de a castiga bani reali din comertul cu obiecte virtuale, Diablo III si-a pus amprenta asupra anului 2012. Din pacate insa Blizzard a cam intarziat cu update-ul pentru PvP, momentan jucatorii putand interactiona doar in mod cooperativ in joc.
8.Dishonored
Dishonored a fost surpriza anului 2012 pentru mine, intrucat campania de promovare nu dezvaluise ce fel de joc aveam sa primim. In timp ce eu asteptam un shooter linear inspirat de seria BioShock, am primit mai degraba un stealth shooter cu posibilitati multiple de abordare a situatiilor, cu influente majore din seria Thief. Chiar daca povestea este scurta, iar un mod multiplayer nu exista, Dishonored ofera o experienta unica anul acesta, egalata probabil doar de Deus Ex: Human revolution in ultimii cativa ani. Combinatia de abilitati atletice, magice si multiplele posibilitati de abordare a situatiilor face ca jocul sa poata fi jucat de mai multe ori cu aceeasi placere. De asemenea, stilul artistic si universul din Dishonored sunt foarte speciale si demne de lauda.
7. Black Mesa
Pentru opt ani de zile, Black Mesa, remake-ul pe motorul grafic Source al originalului Half-Life a fost doar o promisiune nefondata. Ei bine, echipa din spatele acestui proiect a reusit in 2012 sa lanseze un produs finit, care a reusit sa fie si unul dintre cele mai bune jocuri de anul acesta. Materialul sursa a fost tratat cu un respect deosebit, iar anumite elemente au fost adapate vremurilor noastre. Grafica jocului a fost adusa la zi, iar unele secvente au fost modificate pentru a imbunatati chiar si clasicul shooter de la Valve, considerat de multi ca fiind jocul perfect. Avand in vedere pretul de 0 lei/dolari/euro, nu prea aveti motive sa evitati Black Mesa. Daca nu din nostalgie pentru Half-Life, macar pentru ca este unul din cele mai bune jocuri realizate vreodata.
6. Assassin’s Creed III
Finalul trilogiei Assassin’s Creed a mutat actiunea in America, in perioada problamarii independentei. Ubisoft a realizat un nou asasin, cu o poveste ceva mai interesanta si cu abilitati superioare predecesorilor sai. Rezultatul a fost unul dintre cele mai aratoase si mai placute jocuri de anul acesta, in pofida multitudinii de bug-uri de care a avut parte la lansare. Chiar daca povestea nu poate fi pe placul tuturor, fiind bazata pe istoria americana, aceasta a avut de oferit mai multe straturi, care puteau la indoiala chiar motivatiile asasinilor si templierilor, stergand practic linia care deosebeste cele doua grupari rivale. Finalul a pus punct acestui arc narativ al seriei, insa cu siguranta nu a incheiat-o complet. De asemenea, multiplayer-ul va tine ocupati cateva milioane de jucatori vreme buna de acum inainte, intrucat aceasta licenta are parte de o comunitate foarte loiala.
5. The Walking Dead
Genul adventure s-a intors in forta in 2012, dupa ce in anii precedenti a inceput sa dea putin din picioare pentru a ne arata ca nu a murit. Telltale games a reusit sa lanseze cel mai bun joc al sau anul acesta: The Walking Dead. Seria de cinci episoade bazate pe universul benzilor desenate omonime este de departe cel mai bine scris produs de gamind de anul acesta, indrumand jucatorii printr-o lume plina de alegeri morale care au consecinte reale in dezvoltarea actiunii. Finalul acestei serii in special ofera ceva aproape unic in gaming, pe care fiecare fan al jocurilor si mai ales al titlurilor adventure ar trebui sa il experimenteze pe cont propriu. Desi la Video Game Awards 2012, acest joc a castigat titlul de Game of the Year, personal nu pot sa ii ofer aceeasi distinctie. Motivul fiind faptul ca gameplay-ul nu este obligatoriu foarte bine implementat, majoritatea timpului de joc fiind ocupata cu discutii intre personaje si explorarea mediului. De asemenea, pentru un joc adventure, puzzle-urile sunt extraordinar de simple.
4. Mass Effect 3
Tot in 2012 am incheiat si povestea lui Commander Shepard din Mass Effect. Mass Effect 3 a incheiat trilogia intr-un mod exploziv, chiar daca unii fani s-au simtit tradati de finalul initial al jocului. Din fericire, drumul pana in acel punct nu a dezamagit deloc, fiind presarat cu tot felul de personaje noi si vechi, misiuni bine realizate si o poveste modelata de actiunile jucatorului. Alegerile aveau o greutate mult mai mare in Mass Effect 3, intrucat aliantele cu diverse factiuni puteau in teorie decide soarta galaxiei. Adaugand la aceasta si faptul ca multiplayer-ul, o noutate pentru serie, influenta nivelul de pregatire al fortelor lui Shepard, BioWare a ales sa incheie aceasta poveste din universul Mass Effect cu un produs aproape perfect.
3. Journey
PlayStation 3 nu a avut parte de foarte multe exclusivitati importante in cursul acestui an, insa Journey este de departe cea mai placuta experienta pe care am primit-o pe aceasta platforma anul acesta. Este vorba despre un simplu joc de PSN dezvoltat de That Game Company (cei responsabili si pentru fl0w si flOwer), care dureaza aproximativ doua ore de la inceput si pana la sfarsit. Journey nu include niciun fel de dialog si se bazeaza pe simbolistica, grafica si muzica pentru a atrage jucatorul in lumea sa fantastica. Rezultatul este unul dintre cele mai aratoase jocuri lansate vreodata, cu o coloana sonora de zile mari, care reuseste sa sparga si bariere noi cand vine vorba de multiplayer, intrucat jucatorii trebuie sa lucreze impreuna desi nu pot comunica intre ei. Cine inca declara ca jocurile nu pot fi considerate arta inca nu a pus mana pe Journey pentru PlayStation 3.
2. Halo 4
Halo 4 a fost unul dintre cele mai asteptate jocuri ale lui 2012. Pe buna dreptate insa, acesta a reusit sa fie si unul dintre cele mai bune jocuri ale anului. Acesta a stors tot ce era posibil din performantele batranului Xbox 360 pentru a oferi cel mai aratos joc al acestei platforme. Pe langa o campanie foarte bine realizata, care te lasa la fiecare pas cu gura cascata, Halo 4 a reusit sa continue traditia si in multiplayer. 343 Industries a reusit sa pastreze sufletul licentei intact si chiar sa inoveze pe alocuri la capitolul design. Campania cooperativa Spartan Ops este de asemenea demna de lauda, chiar daca este lansata in format episodic. Halo 4 nu ar trebui sa lipseasca din libraria de jocuri a vreunui fan al consolei Xbox 360.
1. Far Cry 3
Ubisoft reusise sa imi capteze atentia inca de la anuntul lui Far Cry 3, insa chiar si dupa un an de trailere si informatii nu ma asteptam ca acesta sa fie cel mai bun joc al anului. Produsul final m-a dat pe spate la propriu, oferind cea mai completa experienta de joc de pe orice platforma. Campania de single player este de-a dreptul nebuna, prezentand unele dintre cele mai memorabile personaje din jocuri ale ultimilor ani, in timp ce multiplayer-ul cooperativ ofera o alta poveste in acelasi univers. Chiar daca pe PC serverele nu sunt tocmai populate, pe console experienta online este clar demna de toata atentia. Se vede ca Ubisoft Montreal a invatat lectii importante din dezvoltarea lui Assassin’s Creed, intrucat se vad influente clare din acesta in Far Cry 3. Titlul de fata este probabil cel care a definit acest an in materie de jocuri si nu trebuie ratat de niciun gamer cu pretentii.
Sursa : http://playtech.ro