În 1959, Nikon a lansat prima sa cameră SLR (single-lens reflex), sub numele Nikon F. Modelul a fost rezultatul a patru ani de eforturi depuse de compania japoneză, care întrevăzuse potenţialul camerelor de tip SLR.
Cu toate acestea, specialiştii Nikon au realizat că aparatele SLR prezentau un mare avantaj faţă de rangefindere: nu aveau nevoie de instrumente suplimentare pentru a permite folosirea unui obiectiv telephoto cu o lungime focală de 135 de milimetri sau mai mare. De aceea, japonezii au hotărât să lanseze un program de dezvoltare dedicat camerelor SLR.
Construcţia lui Nikon F se baza pe cea a rangefinderului Nikon SP, asemănarea dintre cele două modele fiind vizibilă în următorul film:
În ciuda similitudinii, Nikon F se lăuda cu primul vizor din lume care oferea acoperire integrală a cadrului.
Când a fost lansat pe piaţă Nikon F, în 1959, tehnologia SLR nu era luată în serios, mai ales în dacă provenea din Japonia. În ciuda faptului că primele două modele lansate de Nikon pe piaţa americană, S2 şi SP, fuseseră bine primite, tehnologia japoneză nu era apreciată la acea vreme, fiind asociată cu „calităţi” precum lipsa fiabilităţii şi designul defectuos. Această percepţie avea să fie schimbată radical de Nikon.
Nikon a rezolvat problemele asociate SLR-urilor în două moduri: mai întâi, a eliminat toate elementele care făceau ca aceste camere să fie considerate greoaie, iar apoi a oferit publicului primul sistem complet de obiective şi accesorii. La numai câţiva ani după lansarea modelului Nikon F, profesioniştii puteau să achiziţioneze obiective cu distanţe focale cuprinse între 6 mm şi 600 mm, vizoare variate, ecrane de focalizare interschimbabile şi accesorii pentru fotografii din domenii diverse (inclusiv microfotografie sau astrofotografie). De aceea, Nikon F era un sistem ideal atât pentru amatori, cât şi pentru profesionişti.
Modelul Nikon F / Foto: Wikimedia
La acea vreme, aparatele SLR nu erau populare în rândul profesioniştilor, care le percepeau ca fiind dificil de utilizat. Printre motive se regăseau: faptul că nu erau dotate cu o diafragmă automată, că oglinda rămânea blocată după fotografiere (obturând astfel imaginea din vizor până la avansarea filmului) şi faptul că vizorul nu cuprindea întreg cadrul. Pe lângă toate aceste dezavantaje, faptul că aparatele SLR nu beneficiau de aceeaşi gamă de obiective şi accesorii a făcut ca profesioniştii din domeniul fotografiei care lucrau pe peliculă de 35 de milimetri să apeleze la rangefindere, de multe ori de origine germană.
Cu toate acestea, specialiştii Nikon au realizat că aparatele SLR prezentau un mare avantaj faţă de rangefindere: nu aveau nevoie de instrumente suplimentare pentru a permite folosirea unui obiectiv telephoto cu o lungime focală de 135 de milimetri sau mai mare. De aceea, japonezii au hotărât să lanseze un program de dezvoltare dedicat camerelor SLR.
Construcţia lui Nikon F se baza pe cea a rangefinderului Nikon SP, asemănarea dintre cele două modele fiind vizibilă în următorul film:
În ciuda similitudinii, Nikon F se lăuda cu primul vizor din lume care oferea acoperire integrală a cadrului.
Când a fost lansat pe piaţă Nikon F, în 1959, tehnologia SLR nu era luată în serios, mai ales în dacă provenea din Japonia. În ciuda faptului că primele două modele lansate de Nikon pe piaţa americană, S2 şi SP, fuseseră bine primite, tehnologia japoneză nu era apreciată la acea vreme, fiind asociată cu „calităţi” precum lipsa fiabilităţii şi designul defectuos. Această percepţie avea să fie schimbată radical de Nikon.
Nikon a rezolvat problemele asociate SLR-urilor în două moduri: mai întâi, a eliminat toate elementele care făceau ca aceste camere să fie considerate greoaie, iar apoi a oferit publicului primul sistem complet de obiective şi accesorii. La numai câţiva ani după lansarea modelului Nikon F, profesioniştii puteau să achiziţioneze obiective cu distanţe focale cuprinse între 6 mm şi 600 mm, vizoare variate, ecrane de focalizare interschimbabile şi accesorii pentru fotografii din domenii diverse (inclusiv microfotografie sau astrofotografie). De aceea, Nikon F era un sistem ideal atât pentru amatori, cât şi pentru profesionişti.
Gama variată de obiective oferite fotografilor, mult mai cuprinzătoare şi mai diversă în comparaţie cu cea aferentă SLR-urilor concurente, precum şi sistemul modular ce permitea camerei să se adapteze la orice sarcină posibilă au făcut ca aparatele Nikon să ajungă cele mai folosite de fotografii profesionişti. Cu timpul, SLR-urile din seria F au devenit aparatele preferate ale fotoreporterilor, fiind folosite cu predilecţie în Războiul din Vietnam şi cu ocazia lansărilor navetelor spaţiale din programele Mercury, Gemini şi Apollo. De altfel, un fapt puţin cunoscut este acela că la bordul misiunii lunare Apollo 15, care a efectuat cea de-a patra aselenizare din istoria omenirii, se găsea şi un SLR din seria Nikon F.
Modelul Nikon F / Foto: Wikimedia
Sursa : http://www.descopera.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu