duminică, 30 decembrie 2012

Descoperire periculoasă: un uluitor complex funerar imperial ar putea fi înţesat cu capcane mortale



În urma descoperirii unui palat secret în giganticul complex funerar al primului împărat al Chinei, arheologii chinezi au emoţii. Mausoleul este cea mai importantă descoperire arheologică de la identificarea mormântului lui Tutankhamon în 1922 până astăzi, însă specialiştii chinezi sunt îngrijoraţi din alt motiv: aceştia bănuiesc că palatul secret este înţesat cu capcane mortale şi cantităţi letale de mercur ce au ca scop uciderea oricărui intrus.

Palatul secret a fost descoperit în interiorul complexului funerar ce se întinde pe o suprafaţă de 56 de kilometri pătraţi şi care este păzit de peste 6.000 de soldaţi de teracotă, muzicieni şi acrobaţi. Structura descoperită are o lungime de 690 de metri şi o lăţime de 250 de metri şi cuprinde 18 clădiri în curtea palatului pe lângă clădirea principală, unde se presupune că se află împăratul. Palatul a fost scanat deja 3D cu ajutorul scannerelor volumetrice, experţii ajungând la concluzia că ocupă un volum 170.000 de metri cub. Cu alte cuvinte, mormântul primului împărat al Chinei măsoară cât un sfert din Oraşul Interzis din Beijing, palatul imperial folosit de ultimele două dinastii chineze (Ming şi Qing, 1318-1911). Mausoleumul a fost construit de-a lungul a 38 de ani, între 246 şi 208 î.e.n., fiind situat sub un deal înalt de 76 de metri.
Trăsură imperială descoperită în complexul funerar / © BrokenSphere / Wikimedia Commons
Trăsură imperială descoperită în complexul funerar / © BrokenSphere / Wikimedia Commons
Experţii cred că structura înaltă de 76 de metri, ce a fost acoperită cu pământ şi menţinută uscată cu ajutorul unui sistem complex de scurgeri, ascunde corpul împăratului şi pe cele ale curtenilor săi. Nimeni nu ştie care este starea trupurilor acestora, însă unul dintre principalii arheologi care lucrează la acest sit afirmă că e probabil ca acestea să fie distruse.
Dacă trupurile acestora sunt distruse, comorile nepreţuite descrise de pergamentele străvechi ce descriu complexul funerar sunt cel mai probabil intacte în interiorul mormântului. Arheologii cred că acestea sunt „păzite” de numeroase capcane letale.
„Este ca şi cum ai primi un cadou frumos împachetat, ştiind că înăuntru se află tot ce ţi-ai dorit vreodată, dar nu poţi să-l deschizi”, a explicat unul dintre arheologi pentru ziarul El Pais. Experţii chinezi afirmă că aceleaşi manuscrise ce descriu comorile nepreţuite din mormânt detaliază, totodată, şi capcanele numeroase din interiorul complexului funerar.
„Artizanii care au construit mormintele au instalat arbalete care vor fi activate cu siguranţă în cazul în care vreun hoţ încearcă să pătrundă înăuntru”, a explicat istoricul Guo Zhikun, unul din experţii care lucrează la mormântul lui Qinshihuang.
Chiar dacă capcanele pregătite acum mai bine de 2.000 de ani nu funcţionează, arheologii chinezi au altă problemă: concentraţia ridicată de mercur din interiorul mormântului. Măsurătorile arată că nivelul este ridicat, motivul fiind descris şi el în pergamentele străvechi. Se pare că inginerii imperiali au creat „râuri” de mercur în interiorul mormântului, astfel că nivelul acestui metal ar putea fi letal pentru orice aventurier neprotejat.
Guvernul chinez nu a luat încă o decizie privind complexul recent descoperit. Autorităţile vor mai aştepta o perioadă de timp, deoarece tehnologia actuală nu permite explorarea mormântului fără a distruge o parte din conţinutul său.

Sursa : http://www.descopera.ro

Cele mai bune imagini din astronomie surprinse în anul 2012


Universul nu este doar interesat, el este frumos şi plin de culoare! Anul acesta, mulţumită tehnologiei, observatoarele NASA şi nu numai au surprins unele dintre cele mai uimitoare imagini din spaţiul cosmic. Chiar dacă le-aţi văzut atunci când au fost publicate, merită să le mai trecem odată în revistă şi să ne bucurăm ochii cu un top al celor mai bune imagini din astronomie.

Limbile de foc
Pe 21 august 2012, a avut loc o furtună solară în timpul căreia o parte din materialul de pe suprafaţa Soarelui a fost ridicat de câmpul magnetic. Uneori aceste materiale cad înapoi, însă nu şi de data aceasta. Anul acesta, sute de milioane de tone de plasmă supraîncălzită a fost ejectată în spaţiu cu o viteze de 1,400 kilometri pe secundă.
Cele mai bune imagini din astronomie surprinse în anul 2012
Venus tranzitează Soarele
Venus orbitează mai aproape de Soare decât noi şi uneori, orbitele noastre se aliniază astfel încât Venus trece direct prin faţa Soarelui. Ultima dată, evenimentul s-a produs în data de 5 iunie 2012. Probabil că milioane de fotografii au imortalizat aceste momente, însă una dintre ele o surprinde cel mai bine pe Venus cum începe să eclipseze Soarele. 
Cele mai bune imagini din astronomie surprinse în anul 2012
Cea mai bună fotografie din vacanţă
Unul dintre cele mai importante evenimente ale anului a fost amartizarea lui Curiosity. În data de 31 octombrie, înzestrat cu mai multe echipamente ştiinţifice decât orice vehicul trimis până acum spre vreo altă planetă, Curiosity a folosit instrumentul Mars Hand Lens Imager pentru a realiza 55 de de imagini în care personajul principal este chiar el. 
Cele mai bune imagini din astronomie surprinse în anul 2012
Ochiul lui Saturn
Saturn este vestit pentru inelele sale magnifice şi flota sa bizară de sateliţi naturali. Cu toate acestea, lucruri ciudate se întâmplă şi la suprafaţa planetei. Saturn este un gigant gazos cu o atmosferă extrem de groasă. La polul nord are un vortex hexagonal cu un diametru de 25.000 de kilometri, dublu faţă de cel al Pământului (12,756.1 km). În centrul hexagonului există un ciclon, numit Ochiul lui Saturn. Acesta a fost surprins anul acesta într-o imagine splendidă, realizată de sonda Cassini.   
Cele mai bune imagini din astronomie surprinse în anul 2012
Focul rece din Orion
În astronomie e ca în viaţă: ceea ce vezi depinde de modul în care priveşti. Ochii noştri sunt sensibili la lumina vizibilă, o parte foarte îngustă a spectrului electromagnetic. Când îl privim pe M78, un nor de gaz din apropierea centurii lui Orion, vedem doar materialele care emit sau reflectă lumina vizibilă, praful interstelar din regiune fiind rece şi negru. 
Dacă dacă am avea ochelari cu infra roşu am vedea cum praful străluceşte. Telescopul APEX a fost creat special pentru a „vedea” astfel, motiv pentru care, specialiştii au combinat o imagine prelevată de el împreună cu o alta realizată de Digitized Sky Survey. 
Cele mai bune imagini din astronomie surprinse în anul 2012
Monstrul
În inima galaxiei Hercule A există o gaură neagră monstruoasă. Discul său este atât de fierbinte în centru încât materialele absorbite ar vrea să se dilate brusc şi să se îndepărteze. Magnetismul, frecarea şi alte forţe fac ca materialul să se împartă în fascicule gemene care ţâşnec de la polii discului cu o asemenea vitează încât călătoresc sute de mii de ani lumină. Această imagine este o combinaţie între fotografiile lui Hubble, care au surprins galaxia şi cea a lui Karl G. Jansky Very Large Array, care a detectat undele radio emise de materialul din gaura neagră. 
Cele mai bune imagini din astronomie surprinse în anul 2012
În adâncul Universului
Cunoscută sub numele de Hubble eXtreme Deep Field, sau XDF, imaginea a fost realizată cu ajutorul datelor prelevate de Hubble în ultimii 10 ani şi cuprinde un total de 2.000 de fotografii care surprind un petec de cer din centrul unei alte imagini numită Hubble Ultra Deep Field. 
Hubble Ultra Deep Field a fost realizată pe baza unor imagini surprinse între 24 septembrie 2003 şi 16 ianuarie 2004 şi prezintă o arie cu aproximativ 10.000 de galaxii din constelaţia Fornax. Imaginea cuprinde aproximativ 5.500 de galaxii, unele dintre ele datând de acum 13,2 miliarde de ani. 
Cele mai bune imagini din astronomie surprinse în anul 2012
Calea Lactee 
Fotograful Randy Halverson a realizată această fotografie a Căii Lactee care se ridică deasupra lacolitului Devil’s Tower, din Wyoming. Mai multe imagini de acest fel tot fi admirate în timelapse-ulrealizat de Halverson. 
Cele mai bune imagini din astronomie surprinse în anul 2012
Un telescop foarte mare, o nebuloasă pe măsură
Stelele se nasc în nori de gaz şi praf. Aceste nebuloase pot fi mici, situaţii în care nasc o singură stea, sau pot fi imense, cazuri în care formează mii.  Nebuloasa Carina este unul dintre aceşti monştrii. Chiar şi de la o depărtare de 7.000 de ani lumină, ea este destul de strălucitoare încât să poată fi observată cu ochiul liber. Această imagine realizată de VLT Survey Telescope, surprinde nebuloasa în toată splendoarea ei. 
Haosul facerii
30 Doradus este o altă fabrică de stele care, de data aceasta, a fost surprinsă de Hubble. Situată la 170,000 de ani lumină de noi, 30 Dor este una dintre cele mai mari „creşe” de stele, observate până acum. Până acum, specialiştii au estimat că ea deţine mai bine de 100.000 de stele. 
Cele mai bune imagini din astronomie surprinse în anul 2012

Sursa : http://www.descopera.ro

O urare de sărbători de la graniţa cu universul: mesajul SSI pentru omenire (VIDEO)


Fotografiile realizate de astronauţii de pe Staţia Spaţială Internaţională sunt făcute publice, fără copyright, aşa că sunt adeseori remixate în superbe filme time-lapse. Realizatorul italian Giacomo Sardelli a făcut mai mult decât atât: alături de imaginile superbe realizate de la graniţa cu universul, Sardelli a inclus şi câteva mesaje audio înregistrate de astronauţii care au lucrat pe staţia spaţială.

Sardelli afirmă că scopul său în realizare acestui clip video este de a dărăma barierele care încă mai există pe Terra: „Am vrut să folosesc imaginile realizate de pe Staţia Spaţială Internaţională pentru a spune o poveste şi pentru a împărtăşi mesajul trimis de astronauţii care au lucrat la bordul laboratorului spaţial în ultimii 11 ani. Aceştia lucrează pentru a deschide o Poartă spre Spaţiu pentru întraga omenire, dar oamenii de pe Terra trebuie să înţeleagă că trebuie să renunţe la conceptul de «graniţe» pe planeta noastră dacă vor să urmeze astronauţii spre alte lumi în spaţiul îndepărtat”.
Iată clipul realizat de Giacomo Sardelli:
Mai multe detalii spre cum a fost realizat filmul se găsesc pe blogul lui Sardelli.

Sursa : http://www.descopera.ro

Veste bună pentru femei: în curând smartphone-ul va alege hainele potrivite pentru fiecare ocazie


Cercetătorii au creat un „şifonier inteligent” care poate indica obiectele vestimentare potrivite pentru fiecare ocazie.

Magic Closet este un un software dezvoltat de cei de la Universitatea Naţională din Singapore în colaborare cu Academia Chineză pentru Ştiinţă. Deşi programul nu a fost încă lansat pe piaţă, el se află într-o stare avansată şi nu mai are mult până va ajunge pe rafturile magazinelor. 
„Magic Closet poate fi utilizat ca o aplicaţie pentru telefonul mobil. De asemenea, el mai poate fi şi integrat în magazinele online pentru a ajuta clienţii să îşi aleagă hainele”, au declarat specialiştii. 
Software-ul poate face sugestii referitoare la alegerea obiectelor vestimentare pentru 10 ocazii diferite printre care se numără nunţile, înmormântările şi întâlnirile. Mai mult, el poate găsi hainele care să se potrivească cu un alt obiect vestimentar preselectat de utilizator, putând alege articole atât din şifonierul personal al proprietarului, cât şi din magazinele online. 
Pentru a stabili setul de reguli după care să funcţioneze Magic Closet, cercetătorii au analizat mai bine de 24.000 de imagini din online şi au selectat combinaţiile cele mai la modă. 
De asemenea, specialiştii au apelat şi la cei de la Amazon’s Mechanical Turk (un site unde oamenii sunt plătiţi pentru a realiza online mici sarcini) pentru a selecta fiecare dintre cele 24.000 de imagini în funcţie de evenimentul în cadrul căruia ar trebui purtate.  Mai mult, celor de la Amazon’s Mechanical Turk li s-a cerut să potrivească pozele cu unele cuvinte ce descriau modelele articolelor, cheie precum „en coeur”. 
Ulterior, specialiştii au creat un program care să analizeze pozele selectate în funcţie de regulile create anterior. Acum ei vor să adauge şi alte reguli mai sofisticate şi să îmbunătăţească capacitatea lui Magic Closet de a detecta corpurile utilizatorilor.  
Sursa: http://www.descopera.ro

Zonele fara legi ale Internetului: Ce se intampla cu conturile tale dupa ce mori

Zonele fara legi ale Internetului: Ce se intampla cu conturile tale dupa ce mori


Internetul a redefinit modul de a ne comporta ca si consumatori. Pentru carti a aparut varianta ebook, pentru muzica exista iTunes, iar pentru corespondenta veche e mailul.
Si desi sunt ale noastre, platim pentru ele si le folosim zi de zi in siguranta totala, cat de corect este sa spunem ca "ne apartin in totalitate"?

In urma cu 10 ani, muzica insemna cel mult mp3. Majoritatea aveau casete si CD-uri cu muzica asezate ordonat in suporturi speciale. Cartile erau aranjate in rafturi, iar filmele veneau pe DVD sau pe casete video, la fel si ele, tinute pe o etajera.

Astazi, evolutia continutului digital schimba datele problemei. Nu mai avem nevoie de rafturi pentru carti, pentru ca s-au lansat eBook-uri, capabile sa stocheze chiar si 1500 de carti intr-un dispozitiv subtire, usor, confortabil si nu foarte scump.

Filmele nu mai umplu acum rafturi de etajere, iar muzica nu mai incarca spatiul fizic de langa birou. Putem vedea foarte usor un film, contracost, de pe un site si putem asculta muzica cumparata de pe iTunes.

Pentru cei inca indragostiti de mirosul de carte, pentru cei care vor sa aiba in continuare simtul proprietatii asupra unui obiect, aceasta varianta digitala este mai simpla, dar nu si cea preferata.

Daca pana acum aveai siguranta ca acele obiecte fizice, precum cartile si CD-urile, iti apartineau in totalitate, in privinta continutului digital, lucrurile sunt putin cam complicate. Legislatia nu este la zi cu dezvoltarea tehnologica, astfel se nasc destule dileme.

CE SE INTAMPLA CU MUZICA, FILMELE SI CARTILE TALE DUPA CE MORI

Ziarul britanic Guardian noteaza ca astazi nu exista o legislatie in vigoare care sa precizeze cu exactitate ce se intampla cu conturile tale si continutul digital pentru care ai platit dupa ce mori.

Totul a plecat de la un caz simplu si neasteptat. Actorul Bruce Willis a anuntat ca se gandeste sa actioneze in instanta compania Apple pentru ca acestia sa-i permita sa toate produsele cumparate in decursul vietii de pe iTunes sa poata fi oferite ca mostenire fiicelor sale.

Si asta pentru ca legislatia din prezent acopera doar bunurile fizice. Ceea ce mp3-urile, ebook-urile si filmele de pe calculator nu sunt in acest moment.

"In toata lumea, legea este intr-o stare de inghet. Nu a evoluat odata cu inovatiile din tehnologie", spune pentru Guardan Jas Purewal, avocat la Osborne Clarcke. "Aceasta se ocupa in prezent numai de bunurile fizice, astfel conturile din retelele sociale, de iTunes, cele de pe Netflix si tot asa nu isi gasesc locul."

In acest moment, Uniunea Europeana ia in calcul o lege in acest sens, dar nimic nu este concret inca. Azi, detinatorii de drepturi sunt in realitate site-urile pe care utilizatorii detin conturi. Acestea decid ce se intampla cu datele personale ale unei persoane decedate.

MUZICA SI FILMELE

"Ati fi surprinsi sa aflati ca in realitate voi nu cumparati muzica si filme, ci doar le imprumutati." - Guardian.co.uk.

Si asta si este. Utilizatorii nu achizitioneaza muzica si filme pentru a detine drepturile asupra lor. Ei platesc sa le asculte si sa le vizioneze, nu le detin ca si produs in sine.

Singura cale legala prin care puteti lasa mai departe continutul de pe iTunes dupa deces este ca aparatul pe care produsele au fost descarcate sa fie lasat drept mostenire. Insa contul va apartine exclusiv companiei.

"Dintr-o perspectiva legala, nu aveti ce lasa mostenire", spune avocatul Purewal. Spre exemplu, puteti lasa familiei parola de acces in cont, dar si asa exista riscul ca providerul sa inchida respectivul cont. Singura cale este instanta, care ar putea deschide o portita spre schimbarea regulilor.

CARTILE

Ca si in cazul filmelor si pieselor, si cartile electronice, sau ebooks, cum mai sunt ele recunoscute, "mor odata cu tine", precizeaza ziarul britanic.

Amazon specifica in acest sens utilizatorilor de Kindle: "Achizitionarea si descarcarea continutului digital de pe Amazon, inclusiv de pe Kindle Store, este asociat exclusiv contului care a efectuat descarcarea originala. Astfel, continutul nu poate fi imprumutat asa cum se intampla cu o carte fizica."

Asadar, o carte electronica nu poate fi plimbata dintr-un dispozitiv in celalalt, desi initial a fost cumparata cu acte in regula de pe site-ul sursa. Nu puteti sa impartasiti familiei sau prietenilor continutul dumneavoastra, poate doar aparatul, iar dupa deces nu exista posibilitatea lasarii continutului drept mostenire unui membru din familie, pe un alt cont.

RETELELE SOCIALE

Ce pozitie au principalele retele sociale vis-a-vis de predarea contului tau dupa deces.

Facebook specifica: "Nu vei putea transfera contul tau, incluzand aici orice aplicatie sau pagina, catre nimeni fara a obtine intai aprobarea noastra scrisa." Practic, Facebook exclude varianta ca pagina unui om decedat sa se mute in administrarea familiei.

In acest caz exista insa o varianta. Pe baza certificatului de deces, Facebook poate acorda familiei posibilitatea transformarii contului intr-o pagina memoriala, noteaza Guardian.

Nici Twitter nu permite mutarea contului de la un utilizator la altul. Mai mult, pe Twitter exista o regula pentru conturile inactive, care sunt sterse daca nu sunt utilizate pentru o perioada mai mare de timp. La fel si Yahoo!, care sterge orice cont ce devine inactiv in timp si interzice schimbarea acestuia de proprietari.

Sursa : http://www.yoda.ro

Ce a cautat lumea pe Wikipedia in 2012


Cu toate ca nu s-a terminat inca 2012, este interesant sa vezi ce termeni au fost cei mai cautati de internauti pe .
Wikipedia Google top 10 cautari
Cu un pic de efort, un inginer suedez a reusit sa agregheze toate informatiile din log-urile publice Wikipedia pentru a genera o statistica interesanta. Scopul era generarea unui top al  in anul care se incheie in cateva zile. Ca un mic detaliu, trebuie retinut ca intregul studiu a fost realizat pe versiunea in limba engleza a site-ului.
Cea mai populara pagina pe Wikipedia anul acesta a fost Facebook, urmata indeaproape de Wiki, ,,Decese in 2012” si ,,One Direction”. Exista si un film in top 5, este vorba de The Avengers al lui Joss Whedon. Daca sunteti curiosi de o analogie intre topul cautarilor pe Google si topul cautarilor pe Wikipedia, e interesant sa constati ca nu exista similaritati. Primele 3 cautari pe Google in 2012 au fost Whitney Houston, Gangnam Style si Hurricane Sandy in timp ce aceeasi termeni nu au ajuns nici macar in top 10 pe Wiki. Relativ la Twitter, unde reteaua de micro-blogging a fost dominata de Hurricane Sandy, alegerile din SUA si Olimpiada de vara de la Londra, paginile aferente respectivelor evenimente nu au fost foarte accesate pe Wikipedia.
Ca similaritati, Hunger Games, cel mai popular film pe Google in 2012 s-a aflat in top 10 pe Wikipedia, dupa The Dark Knight Rises si The Avengers. The Dark Knight  Rises nu a intrat in top 10 cele mai cautate filme pe Google. La capitolul formatii, desi Psy sau Gangnam Style nu au fost populari pe Wikipedia, One Direction a facut valuri la fel de puternice si pe Wiki si pe Google. In motorul de cautare al celor din Moutain View, One Direction s-a aflat pe locul 3 in preferintele muzicale ale internautilor.
Privind printre valorile de mai sus este interesant sa vezi ca de fapt motoarele de cautare, prin care se numara intr-un mod diferit si Wikipedia sau Twitter, in mintea utilizatorilor sunt bune pentru lucruri diferite. Discrepantele identificate in aceste randuri au aparut practic pentru simplul motiv ca evenimente precum uraganul Sandy sunt surprinse mai bine de catre utilizatorii de Twitter decat de .

Sursa : http://playtech.ro

ZTE vrea sa aiba cel mai subtire smartphone de 5 inci


Dimensiunea ecranului de 5 inci se pare ca va fi standardul anul acesta iar ZTE vrea sa fie producatorul celei mai subtire creatii de acest gen.
ZTE 5 inci ultra subtire full hd
Dupa  si  sau  a devenit evident ca 2013 va fi anul terminalelor cu ecrane Full HD a caror dimensiune standard va fi in jurul valorii de 5 inci. Ca o privire de ansamblu, aceasta clasa de aparate de aproximativ 13 centimetri in diagonala va inlocui omniprezentele aparate de 4,7 inci cu rezolutie 720p.
Mergand pe aceeasi linie de 5 inci cu panou Full HD, ZTE vrea sa ia coroana temporara a celui mai subtire smartphone cu o asemenea diagonala a ecranului. Iminentul ZTE Grand S va avea doar 6,9 milimetri grosime in conditiile in care, pe langa o configuratie hardware impresionanta, va gazdui si un senzor optic de 13 megapixeli. Avand in vedere aceste detalii, nu ne asteptam la o autonomie spectaculoasa. Nu exista informatii legate de abilitatile LTE ale aparatului insa ne asteptam la un quad core Qualcomm Snapdragon S4 Pro tactat la 1,5 GHz si la 2GB RAM.
Ca de altfel despre toate aparatele anuntate in aceasta perioada, despre ZTE Grand S vom avea mai multe detalii la CES 2013 in Las Vegas.

Sursa : http://playtech.ro

Pamantul, lovit mai puternic decat se credea. Fenomenul ingrijorator care va afecta inclusiv Romania

Pamantul, lovit mai puternic decat se credea. Fenomenul ingrijorator care va afecta inclusiv Romania


Un studiu publicat in Nature Geoscience le ridica multe semne de intrebare oamenilor de stiinta.Pamantul
Temperaturile cresc puternic in vestul Antarcticii, de doua ori mai repede decat s-a estimat initial, potrivit unui studiu publicat in prestigioasa revista Nature Geoscience. Din 1958 si pana acum, temperaturile medii au crescut cu 2,4 grade Celsius.
Acest fenomen nu afecteaza doar regiunea respectiva, ci intreaga lume, intrucat nivelul oceanelor lumii va creste si multe dintre localitatile aflate acum pe coasta sunt amenintate. Riscurile ca acest lucru sa se intample sunt de 2 ori mai mari decat calculasera initial cercetatorii, scrie Forbes.
"Partea vestica a stratului de gheata se confrunta cu o incalzire de doua ori mai mare decat s-a crezut initial", a declarat cercetatorul David Bromwich de la Universitatea din Ohio, intr-un comunicat de presa.
Pentru a ajunge la aceste concluzii, cercetatorii au facut un studiu riguros. Ei au luat datele meteorologii inregistrate la statia Byrd si au completat golurile folosind matematica avansata si modelare pe calculator.  
Studiul lor reuseste sa estimeze mai bine incalzirea globala. 
Vestul Antarcticii este regiunea de pe glob care se topeste cel mai repede.

Sursa : http://www.yoda.ro