Sony Xperia Z si Xperia ZL sunt noile flagship-uri ale producatorului japonez, care au reusit sa faca valuri odata cu anuntarea lor oficiala in cadrul CES 2013.
Oricat de noi si de dotate ar fi cele doua modele Xperia, ele au fost dezbatute in presa si indelung asteptate in ultima parte a lui 2012. Asadar cei mai multi dintre noi banuiau o parte din specificatiile si functiile celor mai avansate telefoane Sony.
Cu toate acestea anuntarea lor oficiala a reusit sa starneasca suficienta curiozitate si uimire in randul fanilor si nu numai. Mai exact discutam despre doua smartphone-uri de top care ar trebui sa ajute Sony in lupta cu alti mari producatori de telefoane, precum Samsung sau Apple.
Sony Xperia Z are la baza o platforma hardware de ultima generatie, SoC Snapdragon S4 Pro cu procesor Krait quad-core la 1,5 GHz, procesor grafic Adreno 320 si 2GB RAM. Capacitatile multimedia se anunta a fi unul dintre punctele forte mai ales cu ajutorul display-ului de LED 1080p de 5 inci care beneficiaza de ultima tehnologie Sony Mobile Bravia 2 Engine. La capitolul foto/video, terminalul Sony se lauda cu un senzor de 13 megapixeli Exmor RS capabil sa filmeze Full HD 1080p si sa realizeze instantanee HDR.
Xperia Z se lauda si cu respectarea standardului IP57, care ii confera rezistenta la praf si contactul cu apa si vine intr-o carcasa unibody care ascunde un acumulator de 2330 mAh.
De cealalta parte, cel de-al doilea telefon, Xperia ZL se aseamana foarte mult cu primul, diferentele fiind mai mult la nivel de design si dimensiuni. Xperia ZL nu va beneficia de rezistenta la contactul cu apa, restul specificatiilor hardware fiind aproape identice.
Ambele smartphone-uri beneficiaza de cele mai noi optiuni de comunicare: LTE, HSPA+, Wi-Fi, Bluetooth, GPS, NFC si vin dotate cu radio FM si suporta extinderea memorie interne prin carduri microSD. Atat Xperia Z cat si Xperia ZL vor rula Android 4.1 Jelly Bean si sunt asteptate sa soseasca in Europa incepand cu luna martie.
Pentru moment Sony nu a furnizat prea multe detalii legate de preturile la care vor fi comercializate cele doua mobile, dar surse neoficiale vorbesc de sume care depasesc 650 de dolari. Asteptam sa vedem cand vor ajunge si in Romania, la ce pret si daca vor reusi cu adevarat sa muste din cotele de piata ale unor terminale care vor fi lansate cam in aceeasi perioada, Samsung Galaxy S IV fiind doar unul dintre ele.
Sursa : http://playtech.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu