Situaţiile apocaliptice în care Pământul urmează să fie lovit de o cometă sau un asteroid au fost folosite cam des de scenariştii de la Hollywood, însă European Space Agency (ESA) vrea să testeze dacă încercările reale de distrugere sau deviere ale unui corp ceresc au vreo şansă de reuşită.
Obiectul acestui studiu va fi grupul binar de asteroizi 65803 Didymos, care este compus dintr-un corp cu diametrul de 800 de metri care are un mic partener cu diametrul de 100 metri care-l înconjoară la o distanţă de 1100 de metri. Acest grup de asteroizi este unul dintre cele mai uşor de atins corpuri cereşti cu masă semnificativă, impulsul necesar pentru propulsarea unei staţii orbitale pe o traiectorie de interceptare fiind mai mic decât cel necesar pentru atingerea Lunii.
Parte a programului Space Situational Awareness, misiunea Asteroid Impact and Deflection mission (AIDA) va începe în octombrie 2022 şi va avea ca obiect de studiu influenţa pe care impactul cu un obiect artificial trimit de pe Pământ ar putea-o avea asupra traiectoriei acestuia, un prim pas către un program menit să devieze corpurile cereşti care ar putea reprezenta un pericol.
Misiunea va folosi două staţii care vor călători împreună, Double Asteroid Redirection Test (DART) urmând să aibă ingrata sarcină de a deveni un proiectil cu o viteză de 22.500 km/h orientat împotriva membrului mai mic al sistemului binar, în timp ce Asteroid Impact Monitor (AIM) va analiza rezultatele acestui impact. Cercetătorii speră că vor putea influenţa traiectoria acestui corp, cel de-al doilea motiv al alegerii 65803 Didymos fiind posibilitatea mai bună de observaţie şi analiză a rezultatelor pe baza variaţiilor gravitaţionale dintr-un sistem dual.
Impactul aşteptat nu pare deloc impresionant, fiind însă mult mai amplu decât cel efectuat în 2005 de misiunea Deep Impact, cercetătorii estimând o deviaţie între 0,5 şi 1 procent, însă acest început va permite estimarea fezabilităţii unor proiecte mai mari, în funcţie de care vom sfârşi cu o victorie totală precum în Armageddon sau una parţială precum cea din Deep Impact.
Sursa : http://www.go4it.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu