luni, 5 noiembrie 2012

Medicina bacteriană ar putea vindeca boli azi incurabile


După medicina bazată pe preparate naturale şi medicina chimică - două etape importante în dezvoltarea ştiinţelor medicale -, se profilează o nouă abordare: tratamentul unor maladii prin introducerea unor bacterii utile în organismul uman.

Numeroase studii recente au arătat că sănătatea noastră depinde în mod esenţial de populaţia de bacterii existente în intestin - microbiomul intestinal. Aceste bacterii, care trăiesc în simbioză cu organismul uman, au roluri extrem de importante în desfăşurarea metabolismului, având astfel o influenţă fundamentală asupra stării de sănătate. Tulburarea echilibrului la nivelul microbiomului duce la dezechilibre  - uneori foarte grave - ale diverselor funcţii ale corpului. 
Abordări terapeutice noi urmăresc rezolvarea unor probleme de sănătate prin introducerea în intestin a unor bacterii „bune”, pentru a restabili echilibrul microbiomului. În această categorie intră administrarea de preparate probiotice sau metoda mai recent testată a transferului de materie fecală, metodă care s-a dovedit utilă în combatarea infecţiilor cu Clostridium difficile, o bacterie patogenă rezistentă la antibiotice, întâlnită  mai ales în mediul de spital, la pacienţii trataţi cu antibiotice orale. Numai în SUA, infecţia cu C. difficile provoacă 14.000 de decese anual.
O versiune mai elaborată a acestei metode a fost testată de Trevor Lawley şi colegii săi de la Wellcome Trust Sanger Institute, SUA. Ei au cultivat, izolat şi identificat diferite specii de bacterii din materia fecală provenită de la şoareci sănătoşi şi au constatat că o anumită combinaţie de 6 specii - dintre care trei erau necunoscute anterior oamenilor de ştiinţă - pot trata cu succes infecţia cu C. difficile la şoareci. Cocteilul de 6 bacterii nu doar că aduce microbiomului specii care îi lipsesc, dar şi stimulează prolifererea unor alte specii de bacterii cărora C. diffcile le inhiba creşterea.
Dacă această metodă foloseşte bacterii naturale, alţi cercetători au mers un pas mai departe, experimentând folosirea unor bacterii modificate genetic pentru a trata maladii cronice din categoria bolilor inflamatorii intestinale.
Nathalie Vergnolle, de la Institutul Naţional de Sănătate şi Cercetări Medicale din Franţa, a pornit de la faptul că una dintre cauzele inflamaţiei la acest nivel este activitatea unei enzime numite elastază, care degradează proteinele ce connferă elasticitate peretelui intestinal. Inflamaţia este asociată cu reducerea nivelului unei alte proteine, numite elafină, care inhibă activitatea elastazei. Teoretic, deci, o cantitate mai mare de elafină prezentă în intestin ar fi avea ca efect diminuarea activităţii elastazei şi, consecutiv, reducerea inflamaţiei.
Cercetătorii francezi au modificat genetic bacterii din speciile Lactococcus lactis şi Lactobacillus casei, echipându-le cu gene care codifică sinteza elafinei, şi au administrat aceste bacterii unor şoareci ce sufereau de boli inflamatorii ale intestinului.
Rezultatul a fost remarcabil: intestinul şoarecilor a căpătat un aspect aproape normal, iar nivelul unor proteine numite citokine - care, în cantitate mare, indică prezenţa inflamaţiei - a scăzut până la valori normale, arătând că inflamaţia dispăruse.
Metoda a fost testată ulterior pe preprate ce conţineau  celule extrase din intestinul unor pacienţi ce sufereau de colită, iar rezutatele au fost de asemenea foarte promiţătoare. Rămâne ca metoda să fie testată în cadrul unui studiu clinic, pe pacienţi cu afecţiuni inflamatorii intestinale.
Dcaă tratamentul funcţionează, el va însemna nu numai un pas înainte în domeniul medicinei bacteriene, ci şi o mare speranţă pentru cei ce suferă de boli precum inflamatorii intestinale precum maladia Crohn sau colita ulcerativă, boli cronice, chinuitoare, incurabile la ora actuală. În cazul lor, cel mult pot fi ameliorate unele simptome, iar tratamentul implică adesea operaţii chirurgicale repetate, pentru înlăturarea porţiunilor de intestin iremediabil vătămate. Medicina bacteriană ar putea duce la dezvoltarea unor metode de tratament neinvazive şi mult mai eficiente.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu