Anii 1960, 1970 au fost cu siguranţă anii de glorie ai capsulelor spaţiale. Cu toate acestea, oamenii de ştiinţă spun că tehonlogia ar putea să reducă aceste vehicule în atenţia noastră.
Cercetătorii NASA de la Centrul Spaţial Kennedy, din Florid, testează un sistem cu rotor care le-ar putea permite capsulelor spaţiale să zboare precum elicopterele. Sistemul a fost propus, pentru prima dată, pe vremea lui Apollo, dar ideea a fost abandonată în favoarea sistemelor mai ieftine precum paraşuta. Dezavantajul paraşutei este că aceasta necesită o aterizare pe apă, motiv pentru care, în prezent, NASA caută alte soluţii care să asigure transportul capsulelor.
O eli-capsulă ar putea ateriza cu uşurinţă pe aproape orice fel de relief, permiţându-le astronauţilor să aleagă locul în care vor să ajungă.
Totuşi, capsula de acest gen nu va fi alimentată de motoare. Oamenii de ştiinţă caută o soluţie prin care să activeze elicele fără a folosi energie din capsulă, ci puterea vântului.
„Acum o sută de ani existau camete de luat vederi, telefoane şi dispozitive wireless de transmitere a informaţiei, precum codul Morse, dar toate aceste tehnologii funcţionau separat. Acum, telefonul este capabil să îndeplinească toate aceste funcţii. În acelaşi mod vrem şi noi să contopim tehnologia utilizată de elice, cu cea utilizată de capsulă, astfel încât să formăm un singur sistem”, a explicat inginerul Les Boatright, de la Centrul Kennedy.
În prezent, proiectul se află în stadiul incipient, motiv pentru care va trebui să aşteptăm câţiva ani până îl vom vedea implementat. Într-o primă fază, el va fi testat prin eliberarea eli-capsulei de la altitudini mici, ulterior putând fi folosită pentru trimiterea probelor ştiinţifice fragile, de la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale.
Sursa: http://www.descopera.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu