Tim Cook a dezvăluit în cadrul evenimentului de lansare anoului iPhone 5 doar preţurile la care acesta va fi disponibil în ofertele operatorilor nord-americani pentru abonamente, însă Apple a deschis astăzi pagina pentru precomenzi iar preţurile versiunilor retail au ieşit la iveală.
Preţurile noului terminal Apple nu aduc nici o surpriză, fie ea plăcută sau nu, deoarece sunt identice cu cele ale modelului anterior iPhone 4S. Astfel, modelul cu stocare internă de 16GB va fi disponibil contra sumei de 649 de dolari, în timp ce modelele de 32GB şi 64GB sunt oferite contra sumelor de 749 şi 849 de dolari.
La ce preţuri ne vom putea aştepta însă pe piaţa locală? Până la iPhone 4 inclusiv, România nu a fost pe lista ţărilor oficiale de distribuţie retail a celor de la Apple, singurele terminale ajunse oficial pe meleagurile noastre fiind cele oferite de operatori. Acest lucru ducea, în mod regulat, la apariţia acestuia în ofertele magazinelor la preţuri neruşinate, care depăşeau uneori suma de 1000 de euro.
Odată cu iPad 2, România a trecut însă în rândul ţărilor cu un canal oficial de distribuţie şi acest lucru s-a reflectat imediat în piaţă: iPad 2 a apărut la aceleaşi preţuri ca în restul ţărilor din Uniunea Europeană. Acest pas s-a reflectat ulterior şî în preţul terminalului 4S, care a apărut în oferte la preţurile aşteptate. În consecinţă, noul terminal Apple va putea fi găsit în ofertele locale la preţuri de 2999 lei pentru modelul de 16GB, 3499 lei pentru cel de 32GB şi 4099 pentru cel de 64GB, cu mici deviaţii negative sau pozitive cauzate de cursul valutar. Pentru preţurile terminalelor la abonament, ofertele actuale ale operatorilor pentru modelul iPhone 4S vor fi, mai mult, regăsite şi pentru iPhone 5.
Când va fi disponibil însă iPhone 5 în România, rămâne de văzut. Ţara noastră nu este inclusă nici în primul val de lansări, care va avea loc pe data de 21 septembrie, nici în cel de-al doilea, care va avea loc pe data de 28 a aceleiaşi luni. Anul trecut, când a fost lansat iPhone 4S, România a fost inclusă în cel de-al treilea val, deci ne putem aştepta ca acesta să ajungă pe piaţa locală undeva spre sfârşitul lunii octombrie.
Sursa : http://www.go4it.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu