marți, 18 septembrie 2012

Motorola a lansat RAZR i, primul său terminal bazat pe platforma Medfield


Acum două săptămâni, când Motorola a anunţat noile modele RAZR HD şi RAZR M, s-a zvonit că modelul din urmă va fi lansat şi pe piaţă europeană, însă va fi folosi o soluţie Intel Medfield în locul MSM8960 de la Qualcomm. Acesta a fost unul dintre zvonurile care se mai şi adeveresc, Motorola anunţând astăzi cel de-al şaselea terminal Medfield şi primul din portofoliul său:.
La Mobile World Congress 2012, Intel a anunţat doi noi parteneri pentru platforma sa x86 pentru terminale mobile, ZTE şi Motorola. Primul a lansat un terminal bazat pe platforma x86 de la Intel în cadrul IFA Berlin 2012, Motorola urmând astăzi la rând cu un model tactat la frecvenţe superioare celor folosite până acum: RAZR i.
Bazat pe acelaşi nucleu Atom Z2460 ca şi celelalte modele bazate pe platforma Intel, RAZR i oferă însă o frecvenţă de tact mărită, aceasta crescând de la cea implicită de 1,6GHz la 2GHz. Dincolo de acest aspect, platforma Intel este cea cunoscută, adică un nucleu single-core x86 cu Hyper-Threading şi un nucleu grafic PowerVR SGX 540.
Celelalte specificaţii sunt identice cu cele ale modelului RAZR M, adică un ecran Super AMOLED de 4,3" cu rezoluţie qHD, 8GB de stocare internă secondaţi de un slot MicroSD, 1GB memorie RAM, NFC, o baterie cu o capacitate de 2000mAh, cameră foto cu senzor de 8MP şi Android 4.0.4. Spre deosebire de RAZR M însă, carcasa cu spate din kevlar a modelului RAZR i va fi disponibil doar în versiunea neagră.
Terminalul va fi disponibil începând de luna viitoare în Europa şi America Latină, ţările nominalizate fiind Marea Britanie, Franţa, Germania, Brazilia, Mexic şi Argentina. Disponibilitatea modelelor anterioare bazate pe platforma Intel a fost una strict localizată, Orange San Diego fiind disponibil în Marea Britanie, Lava Xolo 900 în India, Lenovo K800 în China şi MegaFon Mint în Rusia. Atât ZTE cât şi Motorola au anunţat o disponibilitate mai largă, însă prezenţa acestor modele în ofertele operatorilor şi magazinelor locale este momentan necunoscută.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu