Inspirat de celebra poveste Vrăjitorul din Oz, unde protagonista Dorothy Gale şi-a găsit drumul spre casă bătând din pantofii cu puteri magice, designerul britanic Dominic Wilcox a creat o pereche de pantofi cu puteri aproape la fel de miraculoase, dar insuflate de tehnologia modernă.
Dincolo de scenariul povestirii mai sus menţionate, pantofii cu GPS au o utilitate cât se poate de practică, fiind un accesoriu aproape imposibil de uitat acasă şi mereu asociat cu călătoriile. Astfel, idea unei perechi de pantofi care să ne poată duce oriunde avem nevoie, garantând de fiecare dată că nu ne vom rătăci, este una cât se poate de interesantă, chiar dacă punerea în practică este puţin mai dificilă în lipsa unui ecran pe care să urmărim indicaţii vizuale.
Primul prototip, perfect funcţional, ia forma unei perechi de pantofi bărbăteşti şi include un receptor GPS încorporat în călcâiul perechii stângi, alături de o antenă şi etichetă roşie, sub care se ascunde un conector pentru cablu USB. Prin acesta, utilizatorii pot încărca coordonatele GPS pentru destinaţia la care vor să ajungă, folosind o aplicaţie software specializată.
Pantofii cu GPS te duc oriunde, fără să te rătăceşti
Pentru activarea GPS-ului este nevoie doar să atingem călcâiele pantofilor. Partea din faţă a pantofilor este prevăzută cu o serie de lumini LED. Pe pantoful drept este reprezentată o bară de progres, ce informează purtătorul cât te mult mai are de mers până la destinaţie. Pantoful stâng este prevăzut cu un inel de lumini LED, ce indică direcţia aproximativă spre care trebuie să ne îndreptăm.
Pantofii cu GPS au fost comandaţi în cadrul proiectului England's Global Footprint, ce sărbătoreşte lunga istorie a acestei ţări în industria de încălţăminte.
Sursa : http://www.go4it.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu