Aparatele foto de mirrorless au reprezentat o revoluţie pe piaţa camerelor foto. Ele au reuşit să îmbine cele mai importante nevoi ale unui fotograf amator cu pretenţii: corp compact şi calitate foarte bună a imaginii. Reţeta a fost şi ea destul de simplă. S-a eliminat oglinda din faţa senzorului (mirrorless) şi ocularul electronic. Corpul aparatului, în dreptul senzorului a devenit de aproximativ două ori mai mic. Noile aparate au unele mici dezavantaje, însă ele pot fi trecut uşor cu vederea, mai ales că nu sunt dedicate fotografilor profesionişti.
Sony a preluat însă ideea aceasta şi a vrut să aducă pe piaţă un produs aparte, aproape unic în felul său. Din păcate, el nu este dedicat utilizatorului de rând. Când Sony a lansat modelul RX1, grupul ţintă pentru acest aparat a fost unul foarte precis: fotografi profesionişti cu vârsta între 40 şi 60 de ani. Am stat şi m-am întrebat de ce ar fi ei foarte atraşi de această bijuterie foto care costă aproximativ 3.000 €. Voi încerca să răspund în continuare la această întrebare.
Construcţie
Sony RX1 este o bijuterie la nivel de construcţie. Fără să exagerez, el are dimensiunile unui aparat foto compact. Greutatea şi obiectivul generos, ieşit mult în exterior, îţi spun că ceva diferă la el. RX1 este un aparat pe care-l simţi foarte solid în mână, fiind construit în cea mai mare parte din metal. Nu este indestructibil, dar Sony vrea să te facă să ai încredere în el. Când eşti pe teren şi orice cadru contează, nu vrei să fii distras de fragilitatea aparatului.
Sony ţinteşte sus cu RX1. Pentru unii fotografi cu ştate, să spui că el concurează cu modele Leica este o blasfemie. Totuşi, aceasta nu este o perspectivă greşită. RX1 are un senzor imens într-un body metalic, solid, cu accente retro. Care sunt acestea, veţi întreba? Ia priviţi zona grip-ului şi spuneţi cu ce aduce ea. Uitaţi-vă atent la declanşator şi s-ar putea să aveţi o surpriză plăcută dacă apreciaţi aparatele foto vechi. Acesta este găurit în centru şi are filet.
Aţi folosit vreodată un aparat foto Smena? Sunt sigur că mulţi români sunt familiari cu această marcă. Aceste aparate aveau obiectiv fix şi o serie de reglaje pe obiectiv. Sony RX1 vine şi el cu un obiectiv fix de 35 mm şi două inele pentru reglaje. Cel mai apropiat de corpul aparatului controlează diafragma, având 22 de valori între F2.0 şi F22. Cel de-al doilea face trecerea între modul Macro (25-35 cm) şi cel normal (30 cm - ∞). În capătul obiectivului se află un inel ce poate fi folosit pentru focalizare manuală, atunci când ea este activată în aparat.
Partea frontală a lui Sony RX1 are un design curat. Alături de grip găsim un LED pentru focus şi un comutator între modurile de focalizare. Pe latura opusă grip-ului se află trei conectori, acoperiţi de un capac metalic. Sony RX1 este dotat cu un blitz integrat, ce se deschide cu un buton de deasupra ecranului. Acesta nu poate fi considerat un blitz demn de un aparat cu senzor full frame, însă ar putea să fie util în anumite situaţii. Pe latura superioară găsim o patină pentru blitz extern, amplasată exact pe axa centrală a obiectivului. Aceasta nu este o coincidenţă. Aparatul are obiectiv cu distanţă focală fixă, iar producătorul oferă pentru el un ocular optic ce se poate ataşa acolo.
Aparatul Sony RX1 are patru rotiţe în total. Pe latura superioară se găsesc cele pentru modurile foto şi compensarea de expunere. Pe spate o găsim pe cea direcţională, din dreapta ecranului şi pe cea standard, pentru ajustarea parametrilor. În total, aparatul dispune de cinci butoan personalizabile, o facilitate foarte apreciată de fotografi. Sony RX1 surprinde prin faptul că se încarcă de la aproape orice mufă USB. Acesta este un lucru bun pentru că oferă o foarte mare flexibilitate utilizatorului. Pe de altă parte, încărcarea de la un port USB indică faptul că bateria este destul de mică. RX1 are acelaşi acumulator pe care l-am întâlnit la RX100. Pentru un aparat cu pretenţii precum RX1, acumulatorul este cam modest. Slot-ul pentru cardui SD şi Memory Stick se află în acelaşi compartiment.
Ergonomie
Cei care doresc cel mai mic aparat foto cu senzor full frame nu au alte opţiuni. Sony RX1 este foarte compact, chiar şi atunci când îl comparăm cu modele mirrorless care au senzorul de două ori mai mic ca şi suprafaţă. Zona de grip nu iese cu mult în exteriorul carcasei metalice, oferind doar un suport modest. Cei care au mâinile mai mari s-ar putea să nu fie foarte mulţumiţi de acest grip. Datorită greutăţii aparatului, el trebuie să fie susţinut cu ambele mâini atunci când este manevrat. O altă mică problemă legată de ergonomie este amplasarea butonului pentru înregistrare video. El nu este uşor de apăsat cu degetul datorită amplasării uşor laterale. Atunci când Sony RX1 este montat pe un trepied, accesul la cardul de memorie nu mai este posibil.
Specificaţii
- Senzor: 24,3 MP, full frame (36x24 mm), CMOS
- Rezoluţie foto: 6000x4000
- Procesor de imagine: BIONZ 14 biţi
- Valori ISO: 100-25600
- Obiectiv: 35 mm, F2.0-22, Carl Zeiss,
- Stabilizarea imaginii: -
- Focalizare: diferenţă de contrast, 25 cm distanţă minimă
- Fotografie în rafală: 5 fps
- Ecran: 3”, 1.229k puncte, Xtra Fine TFT
- Înregistrare video: 1920x1080p/i, 50 fps, 28 MBps maxim
- Card: SD/SDHC/SDXC, Memory Stick Duo/Pro Duo/Pro-HG Duo
- Baterie: 1.240 mAh, 4,5 Wh, 270 cadre CIPA
- Dimensiuni: 113 x 65 x 70 mm
- Greutate: 482 g
Dotări
Principalul punct forte al lui Sony RX1 este senzorul full frame cu 24,3 MP. Acesta a fost dezvoltat şi produs de Sony şi este un senzor nou, folosit şi pe topul de gamă Alpha A99. Producătorul a introdus o serie întreagă îmbunătăţiri faţă de generaţia anterioară de senzori full frame, însă nu vom intra în detalii tehnice. El suportă valori ISO între 100 şi 25.600 şi o plajă dinamică foarte mare. Senzorul este ajutat de un procesor BIONZ ce permite captură RAW pe 14 biţi.
Calitatea imaginii
Poate că pentru mulţi cititori diferenţele între calitatea imaginii oferită de Sony RX1 şi un al mirrorless nu vor fi evidente. Vă asigur că ele există însă şi un ochi antrenat le poate observa. Detaliile sunt capturate excelent pe toată suprafaţa imaginii. Cu pixeli mai mari decât cei ai unui senzor APS-C, aparatul se va descurca mai bine la valori ISO mari. Obiectivul fix nu este perfect, dar este foarte bun. Pe laturile imaginii se pot observa cu greu mici distorsiuni.
Vignetarea este o problemă pentru obiectivul lui Sony RX1, însă ea poate fi corectată cu o opţiune din meniu. Din păcate, corecţia este aplicată şi fişierelor RAW. Aberaţiile cromatice pot apărea şi ele, însă sunt corectate foarte bine de aparat, iar corecţia aceasta nu este aplicată fişierelor RAW.
Test ISO
Teoretic, senzorul lui Sony RX1 este cel mai bun pe care-l poate achiziţiona un utilizator pasionat la un preţ relativ acceptabil. Performanţele aparatului foto la valori ISO mari sunt excelente, aşa cum puteţi vedea mai jos. Deşi nu este oferit un sistem de stabilizare a imaginii, veţi putea să compensaţi timpul de expunere cu valori ISO mai mari. ISO 3200 ajunge să fie astfel o alegere foarte uşoară atunci când lumina este foarte slabă. Nici chiar ISO 6400 nu degradează atât de mult detaliile încât să iasă din discuţie. Doar ultimele două valori ISO sunt mai greu de utilizat.
ISO 50
|
ISO 100
|
ISO 200
|
ISO 400
|
ISO 800
|
ISO 1600
|
ISO 3200
|
ISO 6400
|
ISO 12800
|
ISO 25600
|
Înregistrare video
Pentru Sony RX1, filmarea este o facilitate mai puţin importantă. Cei care vor cumpăra acest aparat vor avea alte pretenţii de la el. Chiar şi aşa, aparatul se achită destul bine de această sarcină. Sunt probleme cu focalizarea în timpul filmării. Ea este activată doar atunci când utilizatorul foloseşte modul Movie de pe rotiţa superioară. Focalizarea este lentă şi urmărirea unui subiect nu este realizată cu succes de fiecare dată. RX1 permite totuşi accesul la ajustarea manuală a expunerii. În plus, există un un jack dedicat pentru microfon extern. Clipurile de mai jos au fost filmate fără focalizare continuă. În Europa, Sony RX1 permite filmarea 1080p cu 50 fps, faţă de 60 fps, cât oferă modelul disponibil în Statele Unite.
Alte aspecte
Sony RX1 este foarte silenţios în utilizare. Aproape că-ţi dă impresia că lucrezi cu un aparat foto compact. Am testat modele mirrorless la care obturatorul era foarte zgomotos. În cazul de faţă, el de-abia se-aude. Vizualizarea imaginilor mărite este puţin cam lentă. Ea se realizează însă destul de uşor şi cu un nivel de control foarte bun, folosind rotiţa din dreapta ecranului. Accesoriile pentru Sony RX1 sunt foarte scumpe. Ocularul optic costă 600 $, cel electronic 450 $, iar un parasolar pentru obiectiv, metalic ce-i drept, ajunge la 180 $.
Preţ şi disponibilitate
Sony RX1 este disponibil şi pe piaţa din ţara noastră. Preţul său este aproximativ 13.500 lei.
Concluzie
Am spus la început cui se adresează acest aparat foto. El va fi foarte apreciat de fotografii profesionişti ca o cameră de rezervă care nu atrage privirea. Sony RX1 este perfect pentru acele momente în care un DSLR este prea greu sau distrage atenţia subiectului şi a celor din jur. Pentru aceşti fotografi, preţul este chiar accesibil, ţinând cont că ai să concurenţi direcţi pot costa lejer de două ori mai mult. Calitatea imaginii este unul din punctele forte a lui RX1, alături de construcţie şi nivelul de control.
Folosirea unui senzor full frame pe un astfel de aparat are însă şi dezavantaje. Focalizarea poate fi uneori foarte lentă. Bateria poate fi încărcată cu ajutorul unui cablu microUSB, însă capacitatea ei este destul de mică şi poate fi consumată foarte uşor într-o singură zi. Filmarea poate avea o calitate bună, însă focalizarea se realizează lent şi doar în anumite situaţii.
La final, Sony RX1 rămâne însă o bijuterie de aparat foto. Este o plăcere să lucrezi cu el, în ciuda unor mici neajunsuri. Obiectivul cu distanţa focală de 35 mm nu se pretează pentru orice situaţie, însă rezoluţia mare şi nivelul bun de detalii din imagine îţi permite să faci decupaje. Sony RX1 nu te face un fotograf mai bun, dar cu siguranţă că fotografiile realizate vor arăta mult mai bine.
Părţi pozitiveplus
Părţi negativeminus
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu