Noul smartphone anuntat de chinezii de la Huawei
Huawei Ascend P2, urmasul lui P1, a fost lansat duminica dupa-amiaza la Mobile World Congress de la Barcelona. Smartphone-ul are un procesor quad-core la 1,5 GHz, despre care compania sustine ca ar fi cel mai rapid din lume, potrivit slashgear. Procesorul este similar cu cel de pe Ascend D2, telefon deja anuntat de chinezii de la Huawei.
Huawei Ascend P2 are 1 GB de RAM si 16GB de spatiu, care din pacate nu poate fi extins printr-un card micro SD. O alta dezamagire vine din partea ecranului de 4,7 inch IPS, care are 720p si o densitate de 312 ppi. Toate zvonurile de dinaintea targului spuneau ca vom vedea un ecran de 1080p, cu gasim pe HTC One sau Sony Xperia Z.
Telefonul are o carcasa slim care are o grosime de 8,4 mm. Ecranul are Gorilla Glass 2, cu marginile ca la Lumia 920, si poate fi operat si cu manusi sau cu unghii.
Aparatul mai are o camera de 13 MP care filmeaza la 1080p. HDR-ul este disponibil atat pe imaginile fixe, cat si atunci cand inregistrezi video.
La capitolul conectivitate, trece 3G cu HSPA, Wi-Fi, Bluetooth, GPS si NFC. Exista si suport 4G LTE, cu cea mai mare viteza de download vazuta pana acum la un telefon: 150 Mbps.
Telefonul foloseste sistemul de operare Android 4.1.2 Jelly Bean si e de asteptat sa se lanseze in perioada aprilie-iulie, la un pret de 400 euro, scrie GSM Arena.
Companiile chinezesti, hotarate sa cucereasca MWC
La editia de anul trecut a targului de la Barcelona, firmele din China au reusit sa impresioneze cu tehnologie de ultima ora. Huawei a lansat ceea ce era atunci cel mai rapid smartphone din lume. Iar anul acesta toata lumea se asteapta ca si ZTE sa vina cu surprize.
Deja se stie despre ZTE Grand Memo, un smartphone extrem de mare, care a fost vazut in urma cu cateva zile la Hong Kong. La MWC 2013 vom putea sa il analizam pe indelete. Smartphone-ul are ecran de 5,7 inch, mai mare cu 0,2 inch fata de Galaxy Note II.
La MWC 2013 s-ar putea sa il cunoastem si pe ZTE Mozilla, primul smartphone care functioneaza cu sistemul de operare Mozilla Firefox OS, bazat pe HTML 5. Nu se cunosc prea multe detalii despre acest telefon, dar se spunea ca primul smartphone cu acest sistem de operare va fi entry-level.
Sursa : http://www.yoda.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu