Un nou tip de dirijabil, finanţat de armata SUA, este gata pentru primul test.
Deşi Aeroscraft va folosi doar o treime din combustibilul unui avion militar, el va putea transporta o încărcătură de trei ori mai mare. Mai mult, aeronava nu va avea nevoie de o pistă de aterizare.
Firma de aviaţie Aeros, din California, a lucrat la dezvoltarea Aeroscraft pentru mai mulţi ani, iar specialiştii susţin că aeronava se află acum în stadiul final de creare. Compania a realizat un prototip prin care speră să demonstreze că întregul concept poate fi aplicat. Prototipul va avea o lungime de doar 77m, adică jumătate din modelul final.Cu toate acestea, el a fost conceput având la bază aceeaşi structură rigidă şi cu acelaşi sistem de pilotare.
Acum, compania va trebui să demonstreze că dirijabilul poate decola şi ateriza vertical, facilitând astfel livrarea.
Varianta finală a aeronavei, despre care se crede că va fi gata în 3 ani, va transporta o încărcătură de 66 de tone, cu o viteză de 120 de noduri (aproximativ 222 km/h), până la o înălţime de 5.500m. Cu un singur plin, Aeroscraft va putea străbate 5556 de kilometri. Invenţia are posibilitatea de a revoluţiona transportul aerian, permiţând accesul la zone izolate. Crearea acestei aeronave a fost posibilă după descoperirea unui sistem intern pentru gestionarea balastului care permite operatorilor să controleze flotabilitatea aparatului prin comprimarea heliului din interiorul rezervorului şi determinarea acestuia să devină mai greu decât aerul pentru decât aerul pentru a coborî.
Odată ce încărcătura este urcată la bord, dirijabilul se poate ridica prin transformarea heliului comprimat înapoi în gaz şi determinarea navei să redevină mai uşoară ca aerul. Ulterior, cu ajutorul motoarelor turbopropulsoare Aeroscraft poate fi controlat.
Avantajul major este acela că, graţie sistemului inovator, Aeroscraft nu are nevoie de o infrastructură terestră ci doar un loc suficient de mare pe care să aterizeze.
Primul dirijabil a fost creat de contele Ferdinand von Zeppelin, în 1900 cu scopul de a-l folosi ca pe o armă a Germaniei. Nava „Graf Zeppelin” a fost dezvoltată de dr. Hugo Eckener, care a şi zburat cu ea în jurul lumii în 21 de zile, în 1929. Ulterior, germanii au construit dirijabilul numit Hindenburg, care în ziua de 6 mai 1937, în timpul unui zbor spre SUA, a luat foc din cauză că era alimentat cu hidrogen şi nu cu heliu.
Sursa : http://www.descopera.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu