luni, 24 decembrie 2012

Canabisul nu reduce durerea, dar o face mai uşor de suportat


Ameliorarea durerilor oferită de canabis variază mult de la un individ la altul, demonstrează un studiu realizat de cei de la Universitatea Oxford şi bazat pe imagistică cerebrală.

Cercetătorii au descoperit că administrarea unui comprimat de TCH , ingredientul psiho activ din canabis, are tendinţa de a face ca durerile pacienţilor să devină suportabile şi nu de a reduce intensitatea lor. 
Folosind tehnici de imagistică RMN, specialiştii au observat o activitate redusă în zonele cheie ale creierului care sunt responsabile cu perceperea unei ameliorări a durerii. În schimb, se pare că tratamentul cu canabis a afectat, în principal, reacţia emoţională la durere într-un mod extrem de variabil.
„Canabisul nu pare să acţioneze precum medicamentele convenţionale pentru reducerea durerii. Unii oameni răspund destul de bine la tratament, pe când la alţii nu are niciun efect”, a declarat Dr Michael Lee of Oxford University's Centre for Functional Magnetic Resonance Imaging of the Brain (FMRIB). 
Durerile pe termen lung, care de cele mai multe ori nu au o cauză clară, reprezintă o problemă complexă de sănătate. Pentru a-i ajuta pe pacienţi să facă faţa durerii, este nevoie de diferite abordări care includ tratamente, fizioterapie dar şi sprijin psihologic. 
Pentru unii dintre pacienţi, canabisul sau medicamentele pe bază de canabis se dovedesc a fi eficiente atunci când alte tratamente s-au dovedit inutile în reducerea durerii. Dar acest fenomen nu este valabil pentru toţi pacienţii. 
Studiul a fost făcut la scară mică şi a inclus 12 indivizi clinic sănătoşi cărora li s-a administrat unul dintre numeroşii compuşi care pot fi extraşi din canabis. Înainte de a li se scana activitatea cerebrală, participanţii au primit fie o tabletă de 15 mg de THC, fie un placebo. Pentru a li se induce un anumit nivel de durere, fiecare participant a fost dat cu o cremă pe unul dintre picioare. Şi de data aceasta crema putea fi una obişnuită sau o cremă care conţinea capsacină 1%, ingredientul creat pe bază de ardei iute şi care provoacă o senzaţie de arsură dureroasă. 
Fiecărui participant a fost supus la 4 scanări pentru a se testa combinaţiile de TCH sau placebo şi cremă pe bază de capsacină sau cremă obişnuită. 
Rezultatele au arătat că atunci când au luat TCH, majoritatea oamenilor nu au experimentat o ameliorare a durerii şi doar 6 dintre ei au declarat că arsura îi deranja mai puţin. 
Tehnicile de imagistică au susţinut rezultatele anterioare. Schimbarea referitoare la neplăcerea creată de durere a fost produsă de suprimarea activităţii din cortexul cerebral anterior . Această structură se află într-o parte adâncă din creier şi este implicată în multe funcţii printre care şi aspectele emoţionale ale durerii. 
Vestea bună este că există şanse ca oamenii de ştiinţă să afle care pacienţi pot răspunde bine la tratamentul pe bază de canabis şi care nu, prin analizarea unei legături intre zona amigdaliană dreaptă şi aria senzomotoare din cortex. 

Sursa : http://www.descopera.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu