O nouă analiză a Armatei de Teracotă, faimoasa colecţie a împăratului chinez Qin Shi Huang (259 – 210 î.e.n,) a scos la iveală faptul că meşterii responsabili pentru crearea armelor de bronz ale statuetelor au utilizat o tehnică sofisticată, azi asociată cu producătorul auto Toyota.
Abordarea, uneori numită şi toyotism implică utilizarea a mici ateliere ocupate de ingineri calificaţi capabili să producă orice model de maşină în orice moment şi nu o linie de producţie în care fiecare departament se ocupă de componente individuale.
O echipă de oameni de ştiinţă coordonată de Marcos Martinón-Torres, de la Institutul de Arheologie din cadrul University College London, a analizat mai bine de 1.600 de capete de săgeţi aparţinând armatei şi au descoperit că, pentru ochiul liber, acestea par identice, ceea ce ar fi însemnat că ele au fost create într-o linie de producţie.
Cu toate acestea, atunci când specialiştii au analizat compoziţia chimică a bronzului utilizat pentru crearea armelor, au descoperit că fiecare tolbă de săgeţi a fost realizată individual.
„Qin Shi Huang a fost obsedat de standardizare şi a introdus unităţi de măsurare standard chiar şi pentru bani. El trebuie să fi solicitat ca armele armatei de teracotă să fie standard, pentru că nivelul de acurateţe observat este comparabil cu unul al obiectelor produse în masă”, a explicat dr. Martinón-Torres.
„Este uimitor că aceste săgeţi sunt atât de asemănătoare, identice pentru ochiul uman...Credem că meşterii care au realizat săgeţile au creat şi săbiile şi restul echipamentului. Chiar şi pentru realizarea soldaţilor este posibil să se fi utilizat un sistem celular. Meşterii trebuie să fi fost foarte competenţi pentru a putea crea o varietate atât de mare de obiecte. Deşi abordarea toyotistă a dus la crearea obiectelor într-un ritm mai lent, se pare că în acest caz ea s-a dovedit a fi mai eficientă”, a adăugat dr. Martinón-Torres.
Sursa : http://www.descopera.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu