Nu-i asa ca e neplacut cand unele persoane mai apropiate uita complet de ziua ta de nastere? Din cauza unei greseli de programare, noua versiune de Android 4.2 va accentua acel sentiment de neglijare omitand complet luna decembrie din sistemul de operare Google.
Noua versiune de Android 4.2 Jelly Bean vine fara luna decembrie. Greseala evidenta in special in momentul in care vreti sa setati data nasterii unui contact din agenda a fost sesizata in valurile de nemultumiri manifestate zilele trecute pe internet. Dupa cum se vede si in captura de mai sus, daca sunteti utilizatorul unui dispozitiv cu Android 4.2 calendarul sare de la noiembrie la februarie. Din cate se pare si alte genuri de aniversari, dupa Google, nu se pot desfasura in luna decembrie sau cel putin nu pot fi programate in ultima luna din an.
Google a recunoscut deja problema insa a evitat sa anunte cand va fi dispusa sa lanseze un update pentru a o si remedia. Cu speranta ca nu veti rata nici o aniversare luna viitoare, e bine sa folositi un al doilea calendar pentru o perioada de timp, eventual clasicul scris de mana.
Sursa : http://playtech.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu