Ori de câte ori cineva descoperă prin dosarele United States Patent and Trademark Office un nou brevet Apple, detractorii încep să ridice vocea împotriva modului agresiv în care compania insistă să pună mâna pe anumite invenţii care de fapt nu-i aparţin. Această antipatie este cauzată demultiplele procese în care aceştia şi-au adus rivalii şi, la drept vorbind, Apple nu a făcut nici un efort să devină mai simpatică.
Uneori însă, aceste brevete sunt mai inofensive decât ar părea la prima vedere, iar cel aprobat de curând este unul dintre acestea. Depus acum un an, brevetul aprobat la finele săptămânii trecute protejează grafica şi animaţia care însoţesc gestul de întoarcere a unei pagini virtuale într-un client pentru lectura cărţilor în format digital.
La fel ca faimosul brevet de acum două săptămâni, care a înregistrat drepturile asupra colţurilor rotunjite ale unei carcase de telefon sau tabletă, acest patent nu are o natură tehnică, ci una de design, menit să protejeze anumite elemente grafice particulare. Denumit „Display screen or portion thereof with animated graphical user interface”, acest brevet înregistrează celebra animaţie folosită în aplicaţia iBooks. După cum aminteam în cadrul relatării lansării noilor tablete Apple, compania se implică din ce în ce mai mult în domeniul educaţional iar iBooks, înpreună cu iTunes U, sunt aplicaţiile software principale, meritând astfel o protectie mai bună.
Conform schiţei ataşate, acesta acoperă doar animaţia celebră care emulează mişcarea unei pagini care este apucată de colt, un producător software care foloseşte un alt tip de animaţie neavând vreo temere că Apple ar putea ridica pretenţii de orice natură. De fapt, rivalii Samsung şi Google deţin şi ei patente care le protejează anumite elemente grafice pentru animaţia folosită în cadrul unui e-book reader. Compania Microsoft a intenţionat şi ea să breveteze ceva similar pentru defuncta tabletă Courier, însă acesta a fost respins la vremea lui.
Sursa : http://www.go4it.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu