Google prosperă în piaţa tabletelor, sistemul de operare Android ajungând la o cotă de piaţă de 41.3%, faţă de numai 29.2% cât avea anul trecut. De cealaltă parte a baricadei, Apple pare să nu mai aibă strălucirea de altă dată, prezentând o ofertă de produse cu puţine inovaţii notabile, al cărei succes s-a bazat mai mult pe inerţia rămasă din anii trecuţi. Drept urmare, tabletele cu sistem iOS au cedat din cota de piaţă de 64.5% pe care o deţineau în anul 2011, ajungând la 56.7% în Q3 2012.
Tabletele cu Android câştigă teren în defavoarea celor Apple iOS
Android se prezintă şi mai bine când vine vorba de numărul de tablete livrate în 2012, crescând de la 5 milioane exemplare în Q3 2011 la 10.2 milioane în Q3 2012. Trebuie avut în vedere că acest număr reprezintă volumul total de tablete Android, de la toţi producătorii care oferă astfel de dispozitive. Spre comparaţie, Apple anunţa în perioada Q3 2011 11.1 milioane de livrări pentru gama de tablete iPad, număr ce a crescut mult mai modest în anul ce a urmat, la 14 milioane de livrări în Q3 2012.
Succesul de care se bucură în prezent platforma Android este uşor de explicat dacă luăm în calcul numărul foarte mare de producători hardware care oferă tablete bazate pe acest OS. Cu o ofertă mult mai variată de tablete, ce acoperă un spectru larg de preţuri şi nivele de echipare, platforma Google Android are asigurată o prezenţă puternică în piaţa tabletelor.
Tabletele Apple nu mai sunt la fel de dorite ca altă dată
Cât despre scăderea cotei de piaţă pentru tabletele Apple şi creşterea slabă a volumului de vânzări, rezultatele sunt parţial o consecinţă directă a condiţiilor economice globale, ce descurajează achiziţionarea de produse scumpe, dar şi tendinţei multor utilizatori de a amâna cumpărarea unei tablete Apple, aşteptând lansarea unor modele noi, cum este iPad Mini.
Asus VivoTab RT - tabletă cu Windows 8
Cu o cotă de piaţă nu mai mare de 2%, Microsoft este un jucător minor în piaţa tabletelor, însă situaţia s-ar putea schimba în perioada sărbătorilor de iarnă, după ce primul val de tablete cu Windows 8 va ajunge pe rafturile magazinelor. Rămâne de văzut de unde îşi va adjudeca platforma Windows porţiunea cea mai mare din cota de piaţă: gama tabletelor Android, aflată în plin avânt, sau tabletele Apple iOS, în frunte cu iPad Mini şi tabletele din seria iPad 3?
Sursa : http://www.go4it.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu