După ce Apple a confirmat disponibilitatea noilor tablete iPad 4th generation şi iPad Mini în România începând cu data de 2 noiembrie, compania a permis şi operatorilor locali să confirme disponibilitatea terminalului iPhone 5pentru aceeaşi dată.
Începând cu 2 noiembrie, iPhone 5 va deveni disponibil în ofertele operatorilor Orange, Vodafone şi Cosmote. În acest moment, doar Orange şi Vodafone acceptă precomenzi pentru noul terminal Apple.
În cazul Orange, preţurile pentru modelul de 16GB încep de la 749€ cu cel mai mic abonament, cel de 3€, în timp ce Vodafone îl listează cu abonamente mai scumpe, în cazul celui mai mic dintre acestea (16€), terminalul fiind oferit la un preţ de 579€. Vodafone afişează şi un preţ fără conectare de 739€, adică de circa 3350 lei, cu aproximativ 250 de lei mai mult decât ne aşteptam ţinând cont de preţurile retail de până acum ale generaţiei anterioare. Din păcate, vina apartine exclusiv cursului valutar care a evoluat după cum bine ştim. Cosmote nu afişează în acest moment nici un preţ, dar oferta lor merită urmărită ştiind că terminalele iPhone vândute de acest operator nu sunt blocate în reţea.
iPhone 5, din 2 noiembrie şi în România
Sursa : http://www.go4it.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu