Ideea folosirii becurilor pentru transferul de informaţii fără fir nu este nouă. Am scris despre ea acum doi ani, iar în continuare vă vom prezenta câteva detalii despre un prototip funcţional. Harold Haas, un profesor german de la Universitatea din Edinburgh, a prezentat la TEDGlobal sistemul ce foloseşte un bec cu LED-uri ca sursă de date.Transferul efectiv se realizează prin modularea intensităţii luminoase a LED-urilor, imperceptibilă pentru ochiul uman. Momentan, sistemul este capabil să transmită cu viteze de până la 130 Mbps, similare cu cele ale unui router ieftin. Viteza poate fi însă îmbunătăţită în timp prin mai multe metode, fiind estimate performanţe de până la 1 Gbps.
Un bec cu LED-uri, pe post de router wireless
Principalul avantaj al acestei tehnologii, denumită pe moment Li-Fi, este siguranţa datelor transmise. Undele radio pot fi interceptate sau bruiate. Li-Fi necesită undă directă şi poate fi folosită exclusiv pentru câteva dispozitive aflate în aceeaşi zonă. Desigur, acesta poate fi şi un dezavantaj, însă aplicaţiile ar putea să fie limitate doar la munca de birou. Un alt avantaj este eficienţa sistemului. În aproape orice spaţiu închis ai nevoie de lumină şi poţi astfel implementa sistemul fără a afecta mult infrastructura. LED-urile consumă foarte puţină energie şi sunt astfel transmiţătoare perfecte.
Din păcate, clipul de mai sus nu ne spune cum poate un dispozitiv să transmită înapoi date către bec sau un alt sistem. Implementarea receptorului în dispozitive se poate face fie printr-un senzor separat, fie prin modificarea camerei foto. Aproape toate telefoanele mobile, tabletele şi laptopurile actuale au cel puţin o cameră integrată. Deşi am văzut un prototip la treabă, sunt sigur că vor mai trece câţiva ani până când Li-Fi va intra în procesul de standardizare.
Sursa : http://www.go4it.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu