joi, 13 septembrie 2012

Samsung Galaxy S III va fi actualizat la Android 4.1 în octombrie


În cursul lunii august au apărut primele zvonuri privind o iminenta actualizare a terminalului Samsung Galaxy S III la Android 4.1, o actualizare importantă pentru utilizatori datorită numeroaselor îmbunătăţiri aduse de această versiune.
Actualizarea, care ar fi trebuit să fie lansată la începutul lunii septembrie, a întârziat să se materializeze însă aceasta nu este departe. Samsung a confirmat oficial că versiunea internaţională ale terminalului Galaxy S III, singura dealtfel comercializată în România, va fi actualizată la Jelly Bean în luna octombrie.
Pe lista noutăţilor, pe lângă îmbunătăţirile aduse de versiunea 4.1 a sistemului de operare Android, Samsung va introduce şi un "Dormant Mode", un mod de lucru îmbunătăţit pentru notificări şi alerte, şi un mod de lucru simplificat cu mediul TouchWiz.
Atât versiunea LTE a acestui model, care va fi lansată în Marea Britanie, cât şi terminalul Galaxy Note II, care a fost anunţat la IFA Berlin 2012, vor rula Android 4.1 de la bun început, ceea ce ne dă speranţe că toate particularizările software sunt deja gata şi că termenul specificat de Samsung va fi respectat.
Samsung Galaxy S IIISamsung Galaxy S III


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu