Cercetătorii au făcut o descoperire surprinzătoare legată de vinul roşu.
Pe lângă mai multe beneficii pe care le are acesta, el poate contribui esenţial la vindecarea unei boli foarte grave.
Vinul roşu s-ar putea dovedi un element-cheie în lupta contra cancerului de prostată, graţie unui compus care face ca tumorile să devină mai sensibile în faţa radioterapiei.
Resveratrolul, un compus existent în coaja strugurilor şi în vinul roşu, prezintă mai multe beneficii pentru sănătatea omului, dovedindu-se un aliat al sănătăţii cardiace şi în ceea ce priveşte prevenirea accidentelor vasculare cerebrale, informează dailymail.co.uk.
Cercetătorii de la Universitatea Missouri din Statele Unite au descoperit că acest compus face ca tumorile să devină mai sensibile - şi deci mai uşor de distrus - în faţa radioterapiei.
"Alte studii au evidenţiat faptul că resveratrolul face ca tumorile să devină mai sensibile la chimioterapie, iar noi am dorit să aflăm dacă acest compus are acelaşi efect şi pentru radioterapie", a declarat profesorul Michael Nicholl, coordonatorul studiului.
"Am descoperit că atunci când sunt expuse la resveratrol, celulele tumorale au devenit mai sensibile la radioterapie", a adăugat el.
Un studiu anterior a demonstrat faptul că un pahar cu vin roşu pe zi măreşte şansele de supravieţuire pentru femeile suferind de cancer mamar cu până la 20%.
Descoperirea este cu atât mai surprinzătoare, cu cât consumul de alcool este considerat drept una dintre principalele cauze de apariţie a cancerului mamar în rândul femeilor sănătoase.
Una dintre posibilele explicaţii este aceea că substanţele chimice din alcool, care distrug celulele sănătoase, au acelaşi efect şi asupra celulelor canceroase.
În cadrul studiului realizat de cercetătorii de la Universitatea Missouri, resveratrolul a crescut concentraţiile a două proteine-cheie din structura celulelor tumorale de la nivelul prostatei. După radioterapie, până la 97% dintre celulele tumorale au fost distruse, iar acest procentaj este cu mult mai mare decât cel obţinut doar cu ajutorul radioterapiei.
Resveratrolul este prezent în coaja strugurilor şi în vinul roşu. Totuşi, doza de resveratrol de care este nevoie pentru ca această substanţă să aibă efect asupra celulelor tumorale este în prezent atât de mare, încât mulţi pacienţi ar experimenta efecte secundare neplăcute.
"Nu avem nevoie de o doză mare la nivelul tumorii, însă organismul procesează acest compus atât de eficient, încât pacientul trebuie să ingereze mult resveratrol pentru a ne asigura că o cantitate suficientă din această substanţă ajunge la locul în care se află tumoarea. Din cauza acestei provocări, trebuie să analizăm alte metode pentru a «livra» acest compus, pentru ca el să devină eficient", a explicat profesorul Nicholl.
Pasul următor va consta în testarea procedurii pe animale, înainte ca o serie de teste clinice să poată fi iniţiate.
Însă rezultatele iniţiale ale acestui studiu, publicat în Journal of Andrology and Cancer Science, sunt promiţătoare şi, dacă studiile viitoare vor avea succes în următorii ani, oficialii americani din domeniul sănătăţii vor solicita guvernului federal să iniţieze procedura de fabricare a unui medicament ce va putea fi folosit pe oameni.
Sursa : http://debarbati.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu