China intenţionează să lanseze următoarea misiune spaţială cu oameni la bord în iunie 2013, susţine mass-media chineză, acesta fiind următorul pas al ambiţiosului program spaţial chinez .
Naveta spaţială Shenzhou-10, ce va avea trei oameni la bord, este programată pentru o lansare în luna iunie, a declarat Niu Hongguang, comandant adjunct al misiunii spaţiale chineze.
Dacă naveta nu va putea fi lansată în luna iunie, variantele de rezervă sunt în iulie sau august, a mai spus oficialul chinez, care a adăugat că din cei 3 astronauţi, unul va fi probabil o femeie.
Anul acesta, Liu Yang a devenit prima femeie chineză care a ajuns în spaţiu, reuşind acest moment istoric cu ajutorul navetei Shenzhou-9. În cadrul misiunii, China a reuşit prima andocare spaţială manuală, o etapă importantă a programului spaţial chinez.
Printre obiectivele Chinei se numără construirea unei staţii spaţiale până la finalul acestui deceniu şi trimiterea unui om pe Lună. Ultimul an în care un om a păşit pe Lună a fost 1972.
Autorităţile chineze au anunţat că vor încerca să aselenizeze în 2013 cu ajutorul unei navete experimentale, aceasta urmând să transmită către Terra datele obţinute despre solul lunar în urma unei examinări amănunţite.
China consideră că programul său spaţial simbolizează dezvoltarea statului chinez şi rolul tot mai important pe care acesta îl are la nivel global, subliniind reuşita Partidului Comunist Chinez în transformarea unei ţări sărace într-una dintre cele mai importante state ale Terrei.
China a devenit în 2003 cea de-a treia ţară care a trimis prin forţe proprii un om în spaţiu, după SUA şi Rusia. În 2008, un taikonaut chinez a efectuat pentru prima dată un „space walk”. Mai mulţi specialişti cred că la finalul acestui deceniu, China va trimite un taikonaut pe Lună, misiune ce va consfinţi noua poziţie a Chinei pe mapamond: cea de lider.
Sursa : http://www.descopera.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu