O felină blănoasă, arareori zărită de oameni în natură, a fost fotografiată pentru prima dată în Bhutan, un regat aflat în Munţii Himalaya.
O cameră foto instalată în Wangchuck Centennial Park (WCP), o rezervaţie naturală care găzduieşte specii precum leopardul de zăpadă şi ursul negru de Himalaya, a reuşit să fotografieze un manul (Otocolobus manul), felină cunoscută şi sub numele de pisica lui Pallas (după naturalistul german Peter Simon Pallas, care a descris-o prima oară în 1776).
Conform specialiştilor de la World Wildlife Fund (WWF), este pentru prima dată când o pisică a lui Pallas este surprinsă în această regiune.
„Este o descoperire remarcabilă, ce atestă faptul că manulul trăieşte şi partea de est a munţilor Himalaya”, a comentat Rinjan Shrestha, un om de ştiinţă din cadrul WWF. „Acest lucru indică, cel mai probabil, că este vorba despre un habitat netulburat de prezenţa oamenilor, ceea ce ne dă speranţe nu doar pentru manul, ci şi pentru leopardul de zăpadă, lupul tibetan şi alte specii ameninţate cu dispariţia care trăiesc în această zonă”, a adăugat cercetătorul.
Pisica lui Pallas este o specie primitivă, care nu a evoluat foarte mult în ultimii 5 milioane de ani. Animalul este de dimensiunile unei pisici domestice şi se aseamănă parţial cu o pisică persană, având faţa plată şi o blană deasă, ce-i permite să supravieţuiască la altitudini ridicate. Blana gri şi petele închise la culoare de pe cap îi permit manulului să se contopească în peisajul muntos din Asia Centrală.
Imaginile au fost surprinse după ce o echipă WWF, ajutată de oficialii parcului din Bhutan, a instalat mai multe camere pentru a studia leoparzii de zăpadă din regiune.
Pisicile lui Pallas dispar din anumite zone ale Asiei Centrale, precum regiunea din jurul Mării Caspice şi provincia Baluchistan din Pakistan, iar Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii (IUCN) a declarat această specie ca fiind una ameninţată cu dispariţia. Braconierii vânează manulul pentru blana lor şi pentru grăsimea şi organele sale, ce sunt folosite în tratamentele tradiţionale din Mongolia şi China.
Regatul Bhutan reprezintă un bun ascunziş pentru aceste animale, căci mai bine de 60% din teritoriul ţării este împădurit, iar un sfert din suprafaţa ţării este desemnată ca parc naţional sau ca zonă protejată.
Un manul de la Grădina Zoologică din Rotterdam
O femelă care trăieşte în cadrul Wildlife Heritage Foundation din Kent, Marea Britanie
Un manul de la Grădina Zoologică din Zurich
Sursa: http://www.descopera.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu