O tabletă Nexus de 99 dolari, care să fie mai bună decât soluţiile no-name provenite din China - acesta pare să fie noua provocare pentru Google, dacă dăm crezare ultimelor zvonuri.
Google pregăteşte o tabletă Nexus de 99 dolari?
Potrivit celor de la CNET şi DigiTimes, cea din urmă fiind o publicaţie care a menţionat şi în trecut posibilitatea unei tablete Nexus de 99 dolari, noul produs destinat pieţei entry-level este pe cale să intre în producţie înainte de sfârşitul acestui an. Din aceleaşi surse aflăm şi că Google ar lucra la noua tabletă împreună cu trei producători asiatici - WonderMedia, HannStar, şi Quanta - având drept fundaţie platforma WonderMedia PRIZM 895, folosită deja pentru mai multe modele de tablete Android ieftine.
Rămâne de văzut cum va reuşi Google să gestioneze bugetul de 99 dolari, astfel încât performanţele tabletei să fie la un nivel acceptabil, iar ecranul peste nivelul tabletelor de duzină provenite din China. Un exemplu de performanţe acceptabile, dar la limita rezonabilului, avem deja cu chipset-ul AllWinner A10, folosit în multe tablete ieftine create pentru piaţa chineză, dar şi unele modele comercializate în ţara noastră, spre exemplu Evolio Evotab Fun. Pentru a avea succes, Google are nevoie însă de mai mult, atât pe partea de performanţă brută cât şi în privinţa calităţii ecranului.
În contextul actual, o tabletă Nexus de 99 dolari capabilă să ofere mai mult decât alternativele produse deja de diverşi fabricanţi chinezi este puţin probabilă, la fel şi posibilitatea ca Google să rişte compromiterea brandului Nexus cu o tabletă care să nu se ridice la nivelul aşteptărilor. Rămâne totuşi posibilitatea ca Google să ofere o tabletă cu preţ sub cel de producţie, mizând pe profitul din serviciile oferite mai târziu contra cost noilor utilizatori Android.
Sursa : http://www.go4it.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu