miercuri, 10 octombrie 2012

"Dezvoltaţi aplicaţii mai bune pentru tablete", spune Google cu noul ghid de design


La jumătatea lunii ianuarie a acestui an, Google a deschis, în cadrul portalului pentru dezvoltatorii Android, o secţiune nouă care acoperea toate aspectele de ergonomie, design şi experienţă în utilizare pentru creatorii de aplicaţii: Android Design.

Sătulă, ca şi utilizatorii de rând, de aplicaţiile cu interfeţe ciudate, prost concepute sau mutate direct din versiunile pentru iOS, compania a început să ofere o serie de linii direcţionale care acoperă principii generale de design, optimizarea pentru diverse rezoluţii, utilizarea feedback touch, lucrul cu fonturile, designul elementelor de interfaţă şi multe alte aspecte, cum ar fi Fragments din Ice Cream Sandwich.
Într-un efort de a corecta problemele actuale ale platformei, Google a lansat ieri un nou ghid de ergonomie şi design, de data aceasta ţintind în mod explicit dezvoltarea aplicaţiilor pentru tablete. Dacă la nivelul terminalelor mobile putem vorbi de o egalitate, atât Android cât şi iOS putând fi considerate la egalitate (cu plusurile şi minusurile lor), lumea aplicaţiilor pentru tabletele Android este inferioară, în special dacă aţi optat pentru modele cu rezoluţie mare precum Transformer Pad Infinitysau Iconia Tab A700, unde lucrurile devin de-a dreptul jalnice.
Acest nou ghid oferă o serie de îndrumări pentru optimizarea utilizării spaţiului oferit de ecranele de 7 şi 10", cum ar fi utilizarea panourilor multiple, dimensionarea corectă a fonturilor şi zonelor pentru interacţiunea touch, crearea de resurse grafice cu rezoluţii potrivite şi altele.

Astfel de ghiduri de design au fost publicate de Apple acum foarte multă vreme şi acestea au fost benefice, aplicaţiile pentru platformele iOS oferind, în general, o experienţă superioară prin omogenizarea modelului de lucru şi al aspectului decât cea întâlnită pe Android.
Un exemplu de linii ajutătoare pentru design


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu