joi, 28 februarie 2013

Va mai exista planeta Marte la sfârşitul anului viitor?


Oamenii de ştiinţă se tem că Marte ar putea fi lovită, în 2014, de o cometă: calculele şi simulările arată că o cometă denumită C/2013 A1 se deplasează prin spaţiu pe o traiectorie ce duce spre Planeta Roşie.

Conform unor modele de predicţie orbitale preliminare, C/2013 A1 ar urma să ajungă în dreptul planetei Marte la data de 19 octombrie 2014.
Se crede că C/2013 A1 provine din Norul Oort - o regiune ipotetică din jurul Sistemului Solar, conţinând miliarde de nuclei de comete care au fost expluzaţi din sistemul solar primordial, în urmă cu miliarde de ani.
În trecut, Marte a mai fost lovită de comete, ca de altfel şi alte planete din Sistemul Solar, inclusiv Terra.
C/2013 A1 a fost descoperită de Robert McNaught, de la Siding Spring Observatory, Australia, pe data de 3 ianuarie anul curent. După descoperire, astrononmii de la Catalina Sky Survey, SUA, au colectat, pe baza înregistrărilor lor, date retrospective privind locul unde s-ar fi găsit cometa în luna decembrie a anului trecut. 
Aceste informaţii au permis calcularea aproximativă a traiectoriei cometei, care pare să se îndrepte spre Marte, unde ar urma să ajungă la 19 octombrie 2014.
Cât de probabil este impactul celor două corpuri cereşti? Deocamdată, se pare că riscul este destul de mic. Conform calculelor realizate de Jet Propulsion Laboratory (JPL) din cadrul NASA, cel mai probabil este ca C/2013 A1 să treacă la mică distanţă (mică în termeni astronomici, desigur) de Marte, la aproximativ 101.000 km.  
Totuşi, există unele motive de îngrijorare. Din cauza datelor insuficiente (cometa n-a fost observată decât prea puţin timp, până în prezent), e dificil pentru astronomi să prevadă cu exactitate unde se găsi cometa peste 20 de luni. Marja de eroare a calculelor înseamnă că C/2013 A1 ar putea trece pe lângă Marte la o distanţă sigură, de peste 1 milion de kilometri, dar tot aşa de bine ar putea să lovescă în plin planeta.
O altă incertitudine este legată de dimensiunile cometei: încă nu ştim cât de mare este C/2013 A1, dar, în general, cometele nu sunt mici. De aceea, o ciocnire ar putea fi un eveniment astronomic de amploare colosală.
Urmărirea cometei în continuare va face posibilă o calculare mai precisă a traiectoriei şi o evaluare mai exactă a riscului de impact. Pentru moment, acest risc este considerat mic de către specialişti.

SpaceTop 3D, un mod inovator de control care ar putea deveni realitate într-un deceniu


Ecranele transparente au fost unele dintre subiectele preferate ale designerilor de interfeţe sau echipamente futuriste, însă produsul SpaceTop 3D, care a fost prezentat în cadrul conferinţei TED care a avut loc la Los Angeles, este un produs funcţional care ar putea ajunge pe piaţă în următorii zece ani.
Dezvoltat de Jinha Lee, un absolvent MIT care lucrează în prezent pentru divizia de televizoare a companiei Samsung, şi Microsoft Applied Sciences Group, SpaceTop 3D este un sistem de prezentare şi control care permite manevrarea directă a conţinutului afişat într-un mod inovator, transparenţa acestuia fiind nu doar un truc estetic cu utilitate discutabilă, ci chiar esenţa noului mod de lucru propus.
Conform declaraţiilor făcute pentru BBC de către Jinha Lee, interacţiunea cu sistemele electronice este limitată de diferenţele între modul în care percepem informaţiile afişate pe un ecran şi posibilităţile limitate de control al acestora. În locul unui sistem clasic compus dintr-un ecran şi periferice, SpaceTop 3D propune o apropiere nouă, în care ecranul transparent este un strat intermediar pentru afişare iar manipularea conţinutului afişat se face direct, cu ajutorul mâinilor amplasate în spatele acestuia.
În acest mod, informaţia care percepută vizual va putea fi manevrată direct, la fel ca un obiect solid real, de procesarea poziţiei mâinilor sau mişcărilor din ochi urmând să se ocupe un sistem optic încorporat în monitor. Conform producătorului, SpaceTop 3D permite utilizatorilor să manevreze informaţiile afişate cu aceeaşi uşurinţă cu care ar face-o în realitate, simplificând lucrul cu calculatorul în cazul începătorilor sau oferind posibilităţi avansate de control în cazul profesioniştilor.
/p>
Autorii sunt conştienţi de existenţa diverselor limitări, oferind şi un periferic tradiţional pentru operaţiunile de fineţe, însă, în cei zece ani prognozaţi pentru materializarea acestui concept într-un produs comercial, lucrurile s-ar putea îmbunătăţi. În plus, SpaceTop 3D ar trebui văzut doar ca n început deoarece, conform declaraţiilor făcute de autor, interfeţele cu utilizatorul încă ignoră interacţiunile tactile în care degetele şi pielea umană excelează, cum ar fi cele care permit diferenţierea între obiecte doar prin simpla senzaţie a texturii acestora

Roboti pentru persoanele cu handicap motor, in curand pe piata


Robotii pentru persoanele cu handicap, care fac viata mai usoara si ofera , vor fi disponibili comercial.
robot robocop hal prototip
Credeam ca vor mai dura multi ani pana in momentul in care ideea de Robocop se va reflecta in realitate, in roboti pentru persoanele cu handicap. Se pare insa ca realitatea tine cu o echipa de japonezi care au lucrat cativa ani la sistemul din imaginea de mai sus.
Robotul din imagine are 15 kilograme in cazul utilizarii partii inferioare a ansamblului si 23 de kilograme cu totul. Poarta numele de HAL si vine de la Hybrid Assistive Limb,  ce nu se pot deplasa pe propriile picioare. Au mai existat cateva versiuni de HAL inainte ca acest model sa fie foarte mediatizat. Totusi, nici o versiune anterioara nu s-a comparat cu eficienta sistemului din poze. In teorie, HAL poate fi sintetizat printr-un sistem de membre artificiale alimentate de la niste acumulatori.
Marea stire este ca Cyberdine, una din companiile implicate in dezvoltarea sistemului, cu un istoric de membre artificiale introduse cu succes in organism, a beneficiat zilele trecute de o certificare foarte importanta. Prin urmare, acum HAL este atestat in egala masura pentru fiabilitate si calitate. Acelasi certificat confirma ca robotul Hal este bun de comercializare la scara larga.
Pentru ca pretul unui astfel de sistem prostetic este de nivelul zecilor de mii de dolari, producatorii japonezi s-au gandit ca e mai bine sa inchirieze intregul ansamblu. Cu un pret de aproximativ 1950 de dolari anual, sistemul s-a putea sa redea abilitatea de a merge pe doua picioare, fara ajutoare, unui om cu probleme semnificative de sanatate.

Samsung Galaxy Note 8.0 - video preview la MWC 2013


Galaxy Note 8.0 este propunerea Samsung pentru cei aflaţi în căutarea unei tablete cu ecran de 8 inch. Modelul livrat cu sistemul Android 4.1.2 Jelly Bean, cosmetizat cu interfaţa Samsung TouchWiz, dispune de chipset cu procesor quad-core la 1.6 GHz şi nu mai puţin de 2 GB memorie RAM.
Tableta vine echipată cu un ecran capacitiv multi-touch, bazat pe o matrice TFT LCD cu densitate 189 ppi ce redă imagini la rezoluţie 1280x800 pixeli, corespunzătoare formatului 16:10. Mai avem la dispoziţie 16 GB memorie internă şi slot microSD, cameră foto de 5 MP cu autofocus şi filmare Full HD, respectiv cameră frontală de 1.3 MP pentru apeluri video. În afară de ieşirea pentru căşti, amatorii de muzică vor aprecia şi prezenţa unui set de difuzoare stereo integrate.
  Tableta vine la pachet cu un stylus, ce este inserat într-un compartiment pentru transport prevăzut în corpul tabletei.
Carcasa cu design în stil Galaxy S3 nu este tocmai mică, dar grosimea de 7.95 mm şi greutatea de 338 grame sunt în limite acceptabile pentru o tabletă cu ecran de 8 inch, mai ales că în configuraţie intră şi un acumulator de 4600 mAh.

LG Optimus L 3 II debutează în cadrul MWC 2013


LG a anunţat actualizarea familiei de telefoane Optimus L cu puţin timp înainte de deschiderea oficială a MWC 2013, însă doar modelul de vârf Optimus L 7 II a primit mai multă atenţie . Compania a dezvăluit acum şi mezinul familiei, Optimus L 3 II, acesta fiind un terminal Android pentru cei care nu au un buget prea larg.
  Optimus L 3 II este bazat pe o platformă hardware Qualcomm MSM7225AB tactată la 1 GHz, aceasta oferind un nucleu de procesare ARM Cortex-A5 tactat la 1GHz şi un procesor grafic Adreno 200. Memoria RAM are o capacitate de 512 MB iar stocarea internă este de 4 Gb, aceaasta putând fi extinsă cu un card MicroSD.
Terminalul oferă un ecran cu diagonală de 3,2”, panou IPS şi rezoluţie de 240 x 320 pixeli. Pe lista dotărilor mai intră o cameră foto de 3,2 MP cu focalizare fixă, modul Wi-Fi 802.11 b/b/n, GPS şi o baterie cu o capacitate de 1540 mAh. Sistemul de operare folosit va fi Android 4.1, la care LG a adăugat o serie din facilităţile software LG, cum ar fi QuickMemo sau modul de vizualizare a două aplicaţii în paralel.
Terminalul va fi oferit şi în versiune Dual SIM, acesta urmând să ajungă pe piaţa braziliană începând cu această săptămână, piaţa europeană fiind imediat la rând.

Windows Blue ne va uimi, spune Microsoft. Ce aduce nou sistemul de operare

Windows Blue ne va uimi, spune Microsoft. Ce aduce nou sistemul de operare


Windows Blue va oferi un motor de cautare sofisticat, cu aplicatii integrate
Windows Blue va improspata  actualul Windows 8,imbunatatind experienta utilizatorilor si va da startul in forta pentru noile upgrade-uri anuale si ieftine ale sistemelor de operare Microsoft, conform slashgear.com.
Unul dintre principalele update-uri ale Windows Blue vizeaza functia de cautare. Echipa Bing lucreaza impreuna cu Windows Blue pentru a inova motorul de cautare din Windows 8. Rezultatele cautarii vor include aplicatii integrate, de exemplu, atunci cand cauti un film vor exista aplicatii printre rezultatele cautarii care iti vor permite sa afisezi filmul sau sa vezi un trailer al filmului. La fel, atunci cand vei cauta o anumita melodie vor exista aplicatii care iti vor permite sa asculti melodia, sa o downlodezi sau sa o cumperi. Integrarea aplicatiilor este similara cu cea inclusa in Firefox OS.
Windows Blue va aduce si un update al browserului, oferind Internet Explorer 11, care va avea un design asemanator cu IE 10, dar care va fi probabil mai performant. Compania Microsoft este foarte hotarata sa faca din Internet Explorer un browser folositor si iubit, desi acum nu este unul dintre preferatele utilizatorilor.
Preview-ul public al Windows Blue va fi lansat in urmatoarele luni, iar Microsoft mai planuieste si lansarea unui upgrade pentru Windows Phone 8, care va imbunatati aspectul estetic si aplicatiile Metro UI.

Google Chrome pentru Android devine mult mai capabil


, lansata astazi, vine atat cu imbunatatiri de performanta, cat si de functionalitate.Google Chrome for Android Update
Cu toate ca performanta browserelor de mobile rareori mai poate fi imbunatita intr-un mod semnificativ, asta pretinde ca a facut Google cu noua versiune Chrome 25 pentru Android.
, noua versiune de Google Chrome te ajuta sa faci un multitasking mai eficient. Incepand cu Chrome 25, popularul browser de Android poate in sfarsit sa redea muzica in fundal. Indiferent ce aplicatie aveti in prim plan, atata timp cat ati pornit un clip pe YouTube sa un radio online pe Chrome, acesta va continua sa ruleze pana il veti opri manual sau veti inchide fortat browserul. In plus, daca intre timp veti primi un apel, muzica se va intrerupe in mod treptat, pentru ca ulterior sa porneasca din nou.
Google Chrome 25 incorporeaza motorul de randare JavaScript V8 pentru o performanta sporita in afisarea paginilor complexe cu mult continut dinamic. Tot acum, zoom-ul multi-touch si scroll-ul au devenit mai sprintene.
In cazul in care va plictisiti, nu va ramane decat sa rulati un benchmark in vechea versiune de Chrome, sa faceti update la noua versiune si sa rulati acelasi test din nou. De fiecare data este placut sa asociezi niste procente imbunatatirilor de performanta.

Ecranul de iPhone care nu se va zgaria niciodata.

Ecranul de iPhone care nu se va zgaria niciodata. Inventia testata de George Buhnici la MWC 2013


Pentru cei care se tem sa-si dea o mica avere pentru a-si cumpara un iPhone care sa se zgarie inca de a doua zi, la MWC 2013 a venit si solutia perfecta.
Este vorba despre un ecran protector care, dincolo de praf si micile zgarieturi pe care orice mobil le capata dupa a fost purtat prin buzunar, reuseste sa reziste si atunci cand este zgariat cu piatra.
George Buhnici s-a intalnit la MWC 2013 cu un astfel de ecran, pe care a apucat sa-l si testeze, iar rezultatul a fost cu adevarat multumitor. Ecranul a rezistat eroic.

Smartphone-ul romanesc quad-core atrage priviri la lansarea de la Barcelona

Smartphone-ul romanesc quad-core atrage priviri la lansarea de la Barcelona


Smartphone-ul este dual-SIM si are un pret la jumatate fata de Galaxy S III.
Brasovenii de la Allview au lansat la Mobile World Congress de la Barcelona smartphone-ul Dual-SIM P5 Quad, primul sub brandul lor care vine cu un procesor in 4 nuclee. Telefonul are sistemul de operare Android 4.1 Jelly Bean.
P5 Quad vine cu un ecran IPS-LCD de 4,5 inch, la rezolutia 960x540p, ceea ce inseamna 240ppi. Aparatul are o grosime de 9,8mm.
Procesorul quad-core la 1,2 GHz face ca aplicatiile si jocurile sa mearga rapid, iar paginile web se incarca si ele in timp record datorita 3G HSDPA+ de 21.4 Mbps.
Camera foto principala are o rezolutie de 8 MP si vine cu HDR si Super Flash, cu alte cuvinte ar trebui sa avem o calitate ridicata a imaginilor. Functia Multi Shoot permite capturarea a pana la 99 de cadre succesive printr-o apasare continua a butonului dedicat fotografierii. Filmarile realizate se fac la 1080p. De asemenea, camera dispune si de functia time lapse.
Compania din Brasov sustine ca smartphone-ul proaspat lansat nu trebuie incarcat zilnic, el avand o autonomie de pana la 230 de ore in stand-by si de 300 de minute in 3G.
Gadgetul are un widget aparte, cu ajutorul caruia telefonul poate fi personalizat in functie de starea de spirit a posesorului, prin schimbarea temei, a wallpaper-ului si a efectelor de tranzitie intre ecrane printr-o singura atingere. In plus, dispozitivul ofera acces la jocurile Gameloft care fie sunt preinstalate, fie pot fi descarcate prin aplicatia Gameloft Live.
Allview Dual-SIM P5 Quad va fi disponibil pe alb si pe negru la pretul de 1099 RON incepand din 20 martie. Pana la aceasta data pot fi facute precomenzi pe site-ul producatorului.

Bastonul viitorului vine de la Fujitsu si se afla in stadiu de prototip


La MWC, printre smartphone-uri si tablete, Fujitsu a ascuns Next Generation Cane, o versiune net superioara a clasicului baston menit sa asiste varstnicii la deplasare.
Fujitsu Cane baston
Complet diferit fata de conceptul clasic al produsului, Cane 2.0 este prototipului unui baston care ar trebui sa usureze semnificativ viata celor cu probleme la deplasare.
Bastonul din imagine era prezent la MWC mascat in spatele unor nume mai mult sau mai putin sugestive. Next Generation Cane sau Bastonul Noii Generatii este un accesoriu apropiat de formatul clasic de baston care reuseste sa incorporeze o serie de senzorii pentru un plus de functionalitate.
Trecand peste aspectul care aminteste de un film SF, bastonul noii generatii vine cu WiFI, Bluetooth, GPS, 3G, un monitor pentru ritmul cardiac si alte cateva elemente. Exista si o aplicatie de PC care se leaga prin internet la baston pentru a prelua si pentru a transmite cateva informatii. Puteti, de exemplu, sa definiti pe PC o adresa de destinatie, sa o livrati bastonului si sa profitati de sagetile verzi afisate de baston pentru a ajunge in timp util unde trebuie. In cazul in care gresiti traseul in mod repetat, bastonul incepe sa tremure de cateva ori si pe el figureaza o sageata rosie de atentionare. Aceeasi aplicatie de PC va ajuta sa gasiti bastonul in cazul in care l-ati pierdut sau sa gasiti proprietarului bastonului in cazul in care s-a ratacit. Nici temperaturile ambientale sau ritmul cardiac nu sunt trecute cu vedere. Acestea din urma sunt monitorizate in permanenta si salvate pe computer pentru o analiza ulterioara.
Din pacate, bastonul din imagine, pe langa faptul ca este doar un prototip, are mari sanse sa ramana pentru mult timp in acest stadiu. Cei de la Fujitsu au evitat sa faca orice fel de pronosticuri legate de un eventual pret sau de o eventuala data de lansare. In plus, daca acest gadget se va materializa vreodata, are mari sanse sa se rezume la a-i impresiona pe japonezi. Avand in vedere ca in Tara Soarelui Rasare sunt cele mai multe persoane in varsta procentual, aceasta este si cea mai buna piata de desfacere pentru un baston.

CAVE 2, un sistem de realitate virtuală cu rezoluţii gigantice şi suport 3D


Spre deosebire de domeniul multimedia pentru consumatorii obişnuiţi, unde au încercat fără prea mare succes să se impună în mai multe rânduri, sistemele de realitate alternativă au avut parte de implementări fructuoase în domeniul profesional, acolo unde prezenţa virtuală este de preferat pentru că mediul real care ar trebui analizat este prea mic, prea mare sau inaccesibil.
  Unul dintre pionierii sistemelor CAVE (Cave Automatic Virtual Environment) actuale, care a început să ofere soluţii industriale pentru realitatea alternativă încă din 1992, Electronic Visualization Laboratory a finalizat la sfârşitul anului trecut prima implementare a versiunii 2.0 a platformei CAVE. Păstrând ideea originală a modului de funcţionare şi operare, CAVE2 este un sistem mult mai puternic şi mai spaţios, acesta oferind rezoluţii mai mari şi o imersiune 3D superioară.
  Dacă sistemele CAVE clasice folosesc un sistem de proiectoare pentru afişarea de imagini pe pereţii unei camere, CAVE 2 foloseşte un ansamblu de monitoare cu rezoluţie mare. Spaţiul cilindric, cu un diametru 7,3 metri şi o înălţime de 2,4 metri, este tapetat cu 72 de ecrane LCD cu rezoluţie mare pentru a oferi un mediu virtual cu o acoperire de 320 de grade.
  Fiecare din aceste monitoare oferă o rezoluţie de 14720 x 9824 pixeli în modul 2D sau jumătate din aceasta, adică 7360 x 4912 pixeli, în modul 3D, care necesită şi purtarea unor ochelari polarizaţi. Sincronizarea mişcării în acest mediu cu informaţia afişată pe ecran este asigurată de un sistem de urmărire cu zece camere foto, iar sunetul este asigurat de un sistem surround cu 20 de difuzoare.
Acest mediu virtual este motorizat de 36 de calculatoare puternice, acestea putând folosi rezoluţia imensă a sistemului pentru afişarea unor medii prea mici, cum ar fi interiorul corpului uman, prea mari, cum ar fi cercetarea exoplanetară, sau prea dificile, cum ar fi cartografia speologică. 

Cel mai tare smartphone al momentului si cea mai buna tableta. MWC 2013 si-a desemnat castigatorii

Cel mai tare smartphone al momentului si cea mai buna tableta. MWC 2013 si-a desemnat castigatorii



Targul de tehnologie Mobile World Congress are loc in aceasta saptamana la Barcelona
Organizatorii targului de tehnologie Mobile World Congress de la Barcelona au anuntat castigatorii acestei editii. "Prin aceste premii, suntem mandri sa punem in lumina reflectoarelor multi inovatori si lideri din industrie, din toate colturile lumii", a declarat John Hoffman, CEO la GSMA, organizatorul targului MWC.
Cel mai bun smartphone de la targ a fost desemnat Samsung Galaxy SIII, in timp ce la categoria feature phone invingator a iesti Nokia Asha 305. Cea mai buna tableta de la Mobile World Congress este Nexus 7. Trofesul pentru cel mai bun producator de gadgeturi le-a revenit sud-coreenilor de la Samsung.
Si Republica Moldova a obtinut un premiu la aceasta editie a Mobile World Congress. Categoria castigata de tara vecina este m-Government.

Iata lista completa a castigatorilor: 
Best Mobile Health Product or ServiceMIPsoft for BlindSquare
Best Mobile Education or Learning Product or ServiceMobilink for SMS Based Literacy program
Best Mobile Product or Service for AutomotiveBMW i, MINI, Sixt and Vodafone Group for DriveNow Premium Car Sharing
Best NFC /Mobile Money Product or ServiceEtisalat for Flous - The Etisalat Commerce Programme
Best Mobile Publishing Product or ServiceVer Se Innovation for NewsHunt
Best Mobile Innovation for 'Smart Cities'Streetline for Parker
Best Mobile Enabled Consumer Electronics DeviceSamsung Electronics for Samsung GALAXY Camera
Best Enterprise Mobile ServiceMobilelron for Version 5 Complete Enterprise Persona
Best Consumer Mobile ServiceComviva for Mahindra Comviva's mobiquity™ MFS platform powering mTicketing service for Bangladesh Railways
Best Advertising or Marketing on MobileMcCann Worldgroup (Hong Kong) for Chok! Chok! Chok!
Best Network Product or Solution for Serving CustomersNTT DOCOMO for Hanashite Hon'yaku, world's first automatic voice translation service
Best Product, Initiative or Service in Emerging MarketsEricsson for Amazon Connection– a digital inclusion program in the Amazon
GSMA mWomen Best Mobile Product or Service for Women in Emerging MarketsAsiacell for Almas Line
Best Use of Mobile in Emergency or Humanitarian SituationsVodafone Foundation for Vodafone Instant Network
The Green Mobile AwardIndus Towers for Green Sites Project
Best Mobile App for ConsumersFacebook
Best Mobile App for EnterpriseEvernote
Judges Choice – Best Overall Mobile AppWaze
Most Innovative Mobile AppMcCann Worldgroup (Hong Kong) for Chok! Chok! Chok!
Smartphone Application ChallengeAT&T for Application Resource Optimizer (ARO)
Best Application using Network APIsBharti Airtel Limited for my airtel app
Best SmartphoneSamsung Galaxy S3
Best Feature phone or entry level phoneNokia Asha 305
Device Manufacturer of the YearSamsung
Best Mobile TabletGoogle and Asus for Nexus 7
Best Mobile InfrastructureSamsung Electronics for Smart LTE Networks
Best Mobile Technology BreakthroughAccuris Networks for AccuROAM Wi-Fi: Making Wi-Fi a carrier driven extension of GSM for Offload and Roaming
Best Cloud Based Technology for MobileJasper Wireless cloud-based connected devices platform for machine-to-machine (M2M) and consumer electronics
Best Mobile Safeguard & Security Products and ServicesAdaptiveMobile and Syniverse for Messaging Trust
Outstanding LTE ContributionSK Telecom for 4G LTE with PETA Solution
Outstanding Overall Mobile Technology – The CTO's choiceSamsung Electronics for Smart LTE Networks
Spectrum for Mobile Broadband AwardGovernment of New Zealand
Mobile for Development AwardU.S. Agency for International Development
m-Government AwardGovernment of Moldova

MWC 2013: Masina viitorului va avea integrat un PC complet, prin Renesas


Masina viitorului va avea probabil integrat un sistem PC complet Renesas in bord si va comunica in permanenta cu utilizatorul si centrul de service, prin internet.
Renesas autoturismul viitorului cu computer integrat
Aceasta este doar una din viziunile mai realiste ale unor producatori de tehnologie, cum este cazul lui Renesas, o companie ce produce dispozitive de telecomunicatii si mai ales modem-uri pentru transferul de date mobil.
Sistemul PC ce va fi inclus in bordul masinii poate avea diferite forme si aplicabilitati, modelul prezentat la MWC 2013 incluzand un mini PC in format mini ITX care este responsabil de toata comunicarea efectuata cu utilizatorul si, cel mai probabil, si cu centrul de service al masinii. Sistemul este conectat la un modem 4G LTE, cu capabilitati de transfer de pana la 150 Mbps, ce va fi responsabil de tot traficul de internet efectuat de masina si de pasageri.
Chiar si modem-ul este un motiv de lauda pentru compania ce a creat acest concept de masina a viitorului, dispozitivul permitand o conectare de doua ori mai rapida decat modemurile actuale. Practic, timpul de asteptare pana la incarcarea paginii de browser ar putea fi redus la jumatate, timp care si asa a devenit foarte mic la ultimele smartphone-uri si tablete PC. Sa speram asadar ca inventia Renesas isi va gasi loc foarte rapid in toate masinile din viitorul apropiat si ca, desigur, va fi mai mica decat ce am vazut pana acum.

Folie de protectie pentru tablete… lovite cu ciocanul la MWC 2013


La MWC 2013, numarul inventiilor este mult prea mare pentru a fi prezentat in totalitate, incercam sa fim insa atenti la produse care au o aplicabilitate reala in piata de dispozitive mobile.
Folia pentru tableta rezistenta
O folie de protectie pentru tablete PC este un astfel de produs. Dar… rezistenta la ce? Ei bine, dupa cum sugereaza si imaginea de mai sus, folia este rezistenta la lovituri de ciocan. Stim ca Gorilla Glass ofera o protectie foarte buna la zgarieturi, este totusi realizat din sticla, pe cand aceasta folie este realizata dintr-un polimer ce absoarbe socurile destul de bine. Materialul functioneaza foarte asemanator cu buretele cu memorie din care sunt facute si acele perne si saltele foarte scumpe.
Folia vine intr-o multime de dimensiuni si este compatibila cu un numar mare de tablete si smartphone-uri si cel mai probabil va fi disponibila si la noi pe la mijlocul verii. Cel putin asa spun chinezii care o produc. Pretul se pare ca nu va fi semnificativ mai mare decat cel al unei folii obisnuite.
Demonstratia a fost realizata de repetate ori in timp ce eram noi la stand, iar tableta cu folie de protectie este inca si acum in stare de functionare perfecta.
folie tableta

miercuri, 27 februarie 2013

Nokia 105 şi Nokia 301 - telefoane ieftine pentru utilizatori puţin pretenţioşi


 Nokia a prezentat la MWC 2013 două modele de telefoane accesibile, numai bune pentru pachete cu abonamente ieftine. Nokia 105 este cel mai ieftin telefon mobil din oferta Nokia, iar modelul Nokia 301 promite dotări decente la un preţ bun.

Cu preţ de numai  15 euro , Nokia 105 oferă doar funcţii de bază specifice telefoanelor mobile. Modelul dispune de ecran color, radio FM pentru amatorii de muzică, ceas vorbitor cu alarmă şi nelipsita lanternă LED - foarte apreciată printre cei care locuiesc în zonele rurale. Producătorul susţine că ai nevoie să-l încarci o dată la 35 de zile.
Nokia 105 vine într-o carcasă rezistentă la praf şi stropire cu diverse lichide, oferită în versiuni de culoare neagră şi albastru cyan. Modelul va ajunge pe rafturile magazinelor europene la începutul acestei primăveri.

Nokia 301 vine cu un ecran ceva mai mare, de 2.4 inch, iar pentru poze are la dispoziţie o cameră foto de 3.2 MP, ce împrumută câteva din tehnologiile folosite de telefoanele mai scumpe din gamaNokia Lumia.
Modelul oferă conectivitate 3.5G şi web browser-ul Nokia Express pentru sesiuni de navigare prin conexiune de internet mobil.
Telefonul Nokia 301 este disponibil în variante cyan, negru, galben şi magenta, contra sumei de  65euro . Alături de actuala versiune, Nokia 301 va primi în curând şi o variantă cu suport dual-SIM, disponibilă şi pentru pieţele europene către jumătatea acestui an.

Huawei Ascend Mate, telefonul gigant, si Ascend W1 cu Windows la MWC 2013

Huawei Ascend Mate, telefonul gigant, si Ascend W1 cu Windows la MWC 2013


Chinezii de la Huawei au venit la targul de la Barcelona cu cel mai mare smartphone din lume, Huawei Ascend Mate, pe care l-au prezentat si la Las Vegas.
Telefonul are dimensiui de 163,5 x 85,7 x 9.9 mm, iar bateria are o capacitate de 4050 mAh. Display-ul urias este de tip LCD IPS+ de 6,1" cu rezolutie de 1280 x 720 pixeli, densitate de 241 ppi si protectie Corning Gorilla.
Huawei Ascend Mate este echipat cu un procesor quad-core Huawei Hi-Silicon K3V2 cu frecventa de 1,5 GHz, modem Intel XMM6260 si memorie RAM de 2 GB.
Smartphone-ul are instalat sistemul de operare Android 4.1 Jelly Bean.
Huawei nu a anuntat pretul, insa mai multe site-uri de tehnologie estimeaza ca acesta va fi de aproximativ 480 dolari.

Primul smartphone chinezesc cu Windows
Huawei a prezentat la MWC 2013 si Ascend W1, primul telefon chinezesc cu sistem de operare Windows Phone 8. Noul model are un ecran de WVGA TFT de 4 inch, iar bateria are o capacitate de 1950 mAh.
Ascend W1 este echipat cu un procesor dual-core Krait cu frecventa de 1,2 GHz, chip Qualcomm MSM8230 Snapdragon S4 si procesor grafic Adreno 305. Telefonul are o memorie RAM de 512 MB si un spatiu de stocare de 4 GB, care se poate extinde prin slotul microSD.
Smartphone-ul are o camera cu rezolutie de 5 megapixeli cu inregistrare video 720p si o camera frontala de 0,3 MP. Terminalul are conectivitate HSPA+, Wi-Fi, Bluetooth si NFC.

Cel mai tare smartphone al momentului si cea mai buna tableta. MWC 2013 si-a desemnat castigatorii

Cel mai tare smartphone al momentului si cea mai buna tableta. MWC 2013 si-a desemnat castigatorii


Targul de tehnologie Mobile World Congress are loc in aceasta saptamana la Barcelona
Organizatorii targului de tehnologie Mobile World Congress de la Barcelona au anuntat castigatorii acestei editii. "Prin aceste premii, suntem mandri sa punem in lumina reflectoarelor multi inovatori si lideri din industrie, din toate colturile lumii", a declarat John Hoffman, CEO la GSMA, organizatorul targului MWC.
Cel mai bun smartphone de la targ a fost desemnat Samsung Galaxy SIII, in timp ce la categoria feature phone invingator a iesti Nokia Asha 305. Cea mai buna tableta de la Mobile World Congress este Nexus 7. Trofesul pentru cel mai bun producator de gadgeturi le-a revenit sud-coreenilor de la Samsung.
Si Republica Moldova a obtinut un premiu la aceasta editie a Mobile World Congress. Categoria castigata de tara vecina este m-Government.

Iata lista completa a castigatorilor: 
Best Mobile Health Product or ServiceMIPsoft for BlindSquare
Best Mobile Education or Learning Product or ServiceMobilink for SMS Based Literacy program
Best Mobile Product or Service for AutomotiveBMW i, MINI, Sixt and Vodafone Group for DriveNow Premium Car Sharing
Best NFC /Mobile Money Product or ServiceEtisalat for Flous - The Etisalat Commerce Programme
Best Mobile Publishing Product or ServiceVer Se Innovation for NewsHunt
Best Mobile Innovation for 'Smart Cities'Streetline for Parker
Best Mobile Enabled Consumer Electronics DeviceSamsung Electronics for Samsung GALAXY Camera
Best Enterprise Mobile ServiceMobilelron for Version 5 Complete Enterprise Persona
Best Consumer Mobile ServiceComviva for Mahindra Comviva's mobiquity™ MFS platform powering mTicketing service for Bangladesh Railways
Best Advertising or Marketing on MobileMcCann Worldgroup (Hong Kong) for Chok! Chok! Chok!
Best Network Product or Solution for Serving CustomersNTT DOCOMO for Hanashite Hon'yaku, world's first automatic voice translation service
Best Product, Initiative or Service in Emerging MarketsEricsson for Amazon Connection– a digital inclusion program in the Amazon
GSMA mWomen Best Mobile Product or Service for Women in Emerging MarketsAsiacell for Almas Line
Best Use of Mobile in Emergency or Humanitarian SituationsVodafone Foundation for Vodafone Instant Network
The Green Mobile AwardIndus Towers for Green Sites Project
Best Mobile App for ConsumersFacebook
Best Mobile App for EnterpriseEvernote
Judges Choice – Best Overall Mobile AppWaze
Most Innovative Mobile AppMcCann Worldgroup (Hong Kong) for Chok! Chok! Chok!
Smartphone Application ChallengeAT&T for Application Resource Optimizer (ARO)
Best Application using Network APIsBharti Airtel Limited for my airtel app
Best SmartphoneSamsung Galaxy S3
Best Feature phone or entry level phoneNokia Asha 305
Device Manufacturer of the YearSamsung
Best Mobile TabletGoogle and Asus for Nexus 7
Best Mobile InfrastructureSamsung Electronics for Smart LTE Networks
Best Mobile Technology BreakthroughAccuris Networks for AccuROAM Wi-Fi: Making Wi-Fi a carrier driven extension of GSM for Offload and Roaming
Best Cloud Based Technology for MobileJasper Wireless cloud-based connected devices platform for machine-to-machine (M2M) and consumer electronics
Best Mobile Safeguard & Security Products and ServicesAdaptiveMobile and Syniverse for Messaging Trust
Outstanding LTE ContributionSK Telecom for 4G LTE with PETA Solution
Outstanding Overall Mobile Technology – The CTO's choiceSamsung Electronics for Smart LTE Networks
Spectrum for Mobile Broadband AwardGovernment of New Zealand
Mobile for Development AwardU.S. Agency for International Development
m-Government AwardGovernment of Moldova