marți, 22 ianuarie 2013

Sony nu se grabeste in cursa pentru noile console


Este o certitudine ca anul acesta vom primi detalii despre noua generatie de console de jocuri, insa cei de la Sony nu par sa se grabeasca. Intr-un interviu acordat pentru The Times, Kaz Hirai, presedintele si CEO-ul companiei japoneze, a declarat ca nu va exista o dezvaluire prea curand.
Kaz Hirai PlayStation 3
Motivul pentru aceasta decizie este frica, se pare. In timp ce specificatiile tehnice ale urmatorului Xbox au fost deja scapate pe internet, iar anumite zvonuri sustin ca si cele din PlayStation 4 ar fi deja in libertate, Hirai spune ca Sony nu va anunta nimic inaintea Microsoft. Acesta a intarit aceasta declaratie spunand“De ce sa facem primul pas, cand concurenta poate sa se uite la specificatiile pe care le avem si sa vina apoi cu ceva mai bun?”. Interesant este faptul ca generatia trecuta Sony a venit cu PlayStation 3 un an mai tarziu si a stat in umbra Microsoft multa vreme, pierzand aproximativ jumatate din piata pe care o avea PlayStation 2.
In acelasi timp, divizia de gaming Sony este mult mai bine pozitionata decat cea Microsoft.Compania japoneza a reusit sa scoata profit din PlayStation, in timp ce restul afacerilor sunt in declin. In cadrul Microsoft, situatia este invers: Xbox nu aduce niciun profit, insa restul de produse (Windows, Office, etc.) sunt foarte profitabile. Va astepta oare Sony dupa Microsoft, avand in vedere rezultatele financiare dezastruoase ale companiei?

Sursa : http://playtech.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu