luni, 14 ianuarie 2013

HP îşi actualizează linia de monitoare, se mândreşte cu primul monitor Beats Audio


HP a anunţat la CES 2013 o serie nouă de monitoare multimedia cu diagonale între 20 şi 27 de inchi, compania mândrindu-se şi cu primul monitor care poartă sigla Beats Audio.
HP Envy 27” IPS Monitor with Beats Audio oferă, dacă nu era deja evident chiar din denumirea exagerat de lungă, un panou IPS cu rezoluţie Full HD şi iluminare LED care este acoperit cu un panou din sticlă şi este încadrat într-o ramă îngustă. Carcasa elegantă din aluminiu are o grosime de numai 14 milimetri. Monitorul oferă intrări HDMI, VGA şi audio, cel mai important aspect multimedia fiind integrarea unui sistem audio cu procesare Beats în partea superioară a carcasei. Monitorul va fi disponibil începând din februarie la un preţ de 499 de dolari.
Promis încă din toamna anului trecut, HP x2401 este un monitor cu o grosime de numai 11 milimetri, designul plat permiţând fie utilizarea normală pe birou, fie ancorarea de perete cu ajutorul sistemului VESA. Spre deosebire de monitoarele lansate de HP în ultima perioadă, acesta foloseşte un panou MVA cu iluminare LED, rezoluţia sa fiind de 1920 x 1080 pixeli. Lista dotărilor include intrări HDMI şi Display Port iar preţul acestuia va fi de 299 de dolari.
Monitoarele HP IPS 22xi şi 23xi folosesc tot panouri IPS cu iluminare LED şi îşi propun să aducă pe masa utilizatorilor obişnuiţi ecrane de bună calitate în carcase elegante şi la preţuri convenabile. Ca dotări importante, HP subliniază posibilităţile largi de conectare, setările pentru economisirea de energie şi software-ul pentru controlul spaţiului de ecran al aplicaţiilor.
În final, seria HP ProDisplay Series primeşte două modele noi, P201 şi P221m, acestea oferind diagonale de 20 şi 21,5”, design pentru mediu business şi o lungă listă de certificări Green Power şi preţuri scăzute.

Sursa : http://www.go4it.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu