marți, 4 decembrie 2012

Voyager 1 a intrat pe „autostrada magnetică” - o zonă cosmică despre care savanţii nu ştiau nimic


Sonda spaţială Voyager 1, lansată în 1977 şi care, de atunci, călătoreşte continuu, este la ora actuală, dintre toate obiectele făcute vreodată de om, cel care a ajuns cel mai departe de Pământ. Mai mult, Voyager, în călătoria sa prin Sistemul Solar, a ajuns recent într-o regiune despre a cărei existenţă astronomii nu ştiau nimic.

Două sonde, Voyager 1 şi Voyager 2, au fost lansate de NASA în urmă cu 35 de ani, pentru a explora Sistemul Solar şi ceea ce se află dincolo de el. Voyager 2 se află, în prezent, la aproximativ 14 miliarde km depărtare de Soare, în timp ce sora sa geamănă, Voyager 1, este cel mai înaintat „avanpost” al civilizaţiei umane în Univers, găsindu-se acum la peste 17 miliarde de kilometri distanţă faţă de Soare.
Obiectivul lui Voyager 1 este pătrunderea în spaţiul interstelar, dincolo de graniţele sistemului nostru solar, acolo unde niciun lucru făcut de om n-a mai ajuns până acum. Informaţiile venite de la vehicului spaţial au lărgit considerabil cunoştinţele noastre despre Sistemul Solar, despre diferitele sale regiuni şi fenomenele care au loc acolo, iar astrofizicienii se aşteaptă ca datele inedite ce vor fi furnizate în viitor să ne ajute să înţelegem şi ceea ce se întâmplă dincolo de marginile sistemului nostru solar.
Aici puteţi citi informaţii mai detaliate despre sondele Voyager şi călătoria lor aflată în plină desfăşurare.
În cursul acestei veri, semnalele venite de la Voyager 1 arătau că aceasta a intrat într-o zonă unde efectele spaţiului interstelar se simt deja.
„Credem că acesta ar putea fi ultimul strat aflat între noi şi spaţiul interstelar”, spune directorul ştiinţific Ed Stone, di cadrul Jet Propulsion Laboratory al NASA, care se ocupă de coordonare misiunii lui Voyager 1.
Când anume va deveni Voyager primul artefact uman care va depăşi graniţele Sistemului Solar? Nu putem şti cu precizie, în parte deoarece este un eveniment fără precedent în istoria explorărilor spaţiale. Ed Stone estimează că Voyager 1 mai are de mers doi-trei ani pînă să treacă de frontiera Sistemului Solar, ajungând în spaţiul interstelar. Această „frontieră” nu este, bineînţeles, o linie clar precizată, ci o zonă difuză, de o lărgime încă neprecizată, dincolo de care nu se mai simt efectele Soarelui, ci ale spaţiului interstelar.
Călătoria fără precedent a lui Voyager oferă, evident, surprize; astfel, recent, astrofizicienii au descoperit o zonă necunoscută la marginea Sistemului Solar, arătând cât de misterios e universul pe care încercăm să-l înţelegem.
În cursul ultimului an, echipa care monitorizează călătoria lui Voyager 1 a tot primit semnale care indicau intrarea sondei într-un nou mediu spaţial. Cantitatea de radiaţie cosmică provenită din afara Sistemului Solar a crescut semnificativ, în timp ce nivelul particulelor cu energie joasă care proveneau din interiorul Sistemului Solar a scăzut brusc.
Dar, deoarece nu au fost observate schimbări ale direcţiei liniilor de câmp magnetice, specialiştii consideră că Voyager 1 nu a trecut încă „frontiera”. Noua zonă a fost botezată „autostrada magnetică”
Oamenii de ştiinţă se aşteaptă ca, pe baza energiei de care dispun, sondele Voyager  să mai opereze pînă în jurul anului 2020; până atunci, dacă totul merge conform planului, vom fi aflat deja câte ceva despre spaţiul interstelar, nemărginita regiune de dincolo de marginile Sistemului Solar.

Sursa : http://www.descopera.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu