Institutul German pentru Energie Regenerabilă (IWR) a dat publicităţii în cursul acestei săptămâni un nou raport referitor la emisiile globale de dioxid de carbon (CO2). Conform datelor institutului, emisiile au crescut cu 2.5% în anul 2011, atingând un nivel record de 34 de miliarde de tone.
„Dacă această tendinţă se va menţine, emisiile totale de dioxid de carbon vor creşte cu încă 20% până în 2020, depăşind 40 de miliarde de tone”, a anunţat Norbert Allnoch, directorul IWR.
China este pe primul loc în clasamentul emiţătorilor de CO2, cu 8,9 miliarde de tone, în creştere de la 8,3 miliarde de tone emise în 2010. SUA s-au clasat pe locul 2, cu 6 miliarde de tone, iar pe următoarele locuri se află India, Rusia, Japonia şi Germania.
Institutul German pentru Energie Regenerabilă a propus în ultimii ani în repetate rânduri adoptarea unor măsuri care să ducă la reducerea folosirii de combustibili fosili şi să stabilizeze emisiile globale de dioxid de carbon. Oficialii IWR propun stabilirea unei legături între emisiile fiecărei ţări şi realizarea unor investiţii obligatorii în echipamente de protejare a climatului şi în energie regenerabilă.
IWR a reiterat această sugestie, adăugând că în continuare nu există consens în eforturile de limitare a emisiilor de dioxid de carbon, deoarece aceste propuneri pun presiune pe politicienii ţărilor poluante, aceştia dorind să protejeze competitivitatea economiilor lor.
În acest moment, emisiile globale de dioxid de carbon sunt cu 50% mai mari decât cele din 1990, acesta fiind nivelul de emisii luat în calcul de Protocolul de la Kyoto. Prima etapă a Protocolului de la Kyoto se încheie pe 31 decembrie, urmând ca apoi să intre în vigoare o nouă etapă.
Ţările colorate în verde au ratificat tratatul de la Kyoto. Cu portocaliu sunt colorate ţările care nu intenţionează să ratifice tratatul, iar cu roşu ţările care s-au retras din tratat
Durata noii etape urmează să fie stabilită în urma unei întâlniri a liderilor din întreaga lume ce va avea loc la Doha, în cursul acestei luni, în cadrul unui summit ONU dedicat combaterii schimbărilor climatice. Summitul liderilor mondiali intenţionează să finalizeze până în 2015 un nou acord referitor la reducerea emisiilor poluante, acesta urmând să intre în vigoare din 2020.
Sursa : http://www.descopera.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu