Telefoanele inteligente lansate anul acesta au impresionat prin specificaţii, dar designul, este lesne de observat, urmează aceleaşi linii pe care le-am văzut şi anul trecut, şi acum doi ani. Dacă este să privim şi mai mult înapoi, realizăm că de la primul iPhone (lansat în 2007) producătorii nu au mai surprins cu nimic important în materie de design. Acesta nu e neapărat un lucru negativ, din moment ce pentru a naviga pe Internet (principala atracţie a zilelor noastre), avem nevoie o conexiune HSDPA sau Wi-Fi şi de un ecran tactil de dimensiuni mari. Şi totuşi, puţină diversitate nu ar strica.
Dar cine îşi permite să rişte? În vreme de criză, investiţiile în telefoane de basm ar putea crea probleme financiare serioase chiar şi marilor corporaţii. Aşa se face că mobilele excentrice sunt, în cel mai fericit caz, "bling bling-uri" cu elemente preţioase montate tot pe "caroseriile" deja consacrate.
De cealaltă parte, designerii independenţi sunt extrem de prolifici când vine vorba de concepte. Am ales spre exemplificare câteva astfel de idei, mai mult sau mai puţin realizabile.
Smartphone TWO
Pentru că următorul pas important în evoluţia dispozitivelor mobile va fi display-ul flexibil (deja demonstrat, dar care nu a fost implementat încă pe un produs comercial), iată cum ar arăta un telefon mobil cu un astfel de ecran.
Exceptând materialele flexibile, acest concept păstrează designul minimalist spre care converg smartphone-urile actuale. Tastatura fizică QWERTY este de domeniul trecutului, la fel şi butoanele fizice de control.
Facebook Phone
S-a tot vorbit de realizarea unui telefon Facebook, iar aici nu ne referim la dispozitive care să integreze aplicaţii de Facebook (căci până şi dumb phone-urile au aşa ceva), ci de un produs realizat chiar de către compania condusă de miliardarul Zuckerberg.
După cum vedeţi, este un produs realist care ar putea fi lansat şi anul acesta, dacă desigur Facebook şi-ar dori asta. Cum nu se aude încă nimic concret din partea Facebook, reţinem doar conceptul din imagine şi mergem mai departe.
iPhone Pro
Dacă tot există MacBook şi MacBook Pro, de ce nu ar fi posibilă şi apariţia unui iPhone Pro, dedicat utilizatorilor "hardcore"? În viziunea unui designer asiatic, acest iPhone Pro se adresează pasionaţilor de fotografie, fiind dotat cu o montură specială ce permite utilizarea de obiective interschimbabile.
Smartphone Booklet
Imaginaţi-vă un smartphone ca o carte pe care să o răsfoieşti. Şi mai mult, un smartphone care să nu se descarce niciodată. Acest lucru ar fi posibil dacă cercetătorii ar reuşi să creeze un corp din nanoparticule care să absoarbă energia luminoasă şi să o folosească pentru a alimenta componentele interne, şi ele realizate într-o tehnologie de ordinul "nano". Sau poate chiar "pico".
Mobikoma
Indiferent că îl priviţi ca pe un telefon sau ca pe o tabletă, acest ingenios concept se vrea a fi un dispozitiv realizat din mai multe display-uri de mici dimensiuni, aranjate într-o matrice şi conectate prin Bluetooth sau printr-o altă tehnologie wireless. Este posibil? Sigur că da.
Problema este că designerul nu se limitează la atât, ci vrea ca toate aceste display-uri să poată fi detaşate şi să funcţioneze independent. Ar fi nevoie evident de câte un procesor şi un acumulator pentru fiecare ecran în parte.
Acestea sunt doar cinci concepte dintre miile (poate chiar zecile de mii) care circulă pe Internet. Ne-am bucura ca măcar unul să devină realitate. Mai multe concepte de telefoane mobile găsiţi peyankodesign.com.
Sursa : http://www.go4it.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu