Triunghiul Bermudelor, numit si Triunghiul Diavolului, este o zona din Oceanul Atlantic situata intre Stramtoarea Florida, insula Bahamas si insulele Azore.
Aici au avut loc fenomene misterioase, cum ar fi disparitia mai multor avioane sau vapoare, ceea ce a dus la crearea unei reputatii de “zona paranormala” a acestei regiuni.
Descopera cele mai importante realizari din stiinta, pe www.techschool.ro
Iata cateva incidente care au avut loc aici si care nu au fost inca explicate:
Douglas DC-3:
Pe 28 decembrie 1948, un avion pilotat de Robert Lindquist a decolat din San Juan, avand la bord 2 membri ai echipajului si 29 de pasageri, care se indreptau spre Miami.
Douglas DC-3, Triunghiul Bermudelor
In apropiere de destinatie, pilotul a cerut instructiunile necesare pentru aterizare, insa turnul de control a pierdut in scurt timp legatura. Avionul nu a fost gasit niciodata.
Queen Sulphur:
Cargobotul Queen Sulphur se afla in largul costelor New Orleans, cand a emis un semnal radio in care isi mentiona localizarea.
Queen Sulphur, Triunghiul Bermudelor
Apoi a disparut pentru totdeauna. Dupa doua saptamani, cateva bucati din nava, o vesta de salvare si o carma rupta au aparut pe plajele din Florida. Inca nu se stie nimic despre ce s-a intamplat atunci cu vaporul lung de 160 metri.
USS Cyclops:
Unul din cele mai cunoscute mistere ale zonei si cea mai mare pierdere a marinei americane pe timp de pace, disparitia USS Cyclops a avut loc in martie 1918.
Vaporul transporta 309 marinari si a pornit la drum intr-o zi frumoasa, cu marea linistita. Singurul mesaj receptionat de la vapor a fost unul in care se preciza ca totul este in ordine.
USS Cyclops
Totusi, nava nu a mai fost vazuta niciodata, in ciuda unei ample operatiuni de cautare, care a fost declansata in scurt timp de la disparitia ei.
Zborul 19:
Disparitia Zborului 19, pe 5 decembrie 1945, este una din cele mai ciudate incidente, avand in vedere mesajul care a fost transmis de pilot.
Cinci avioane de lupta pornisera intr-un zbor de antrenament deasupra Atlanticului. Iata ce a transmis comandantul zborului catre turnul de control:
Zborul 19, Triunghiul Bermudelor
“Nu stim unde este vestul. Totul pare aiurea. Nu putem fi siguri de nicio directie. Totul arata ciudat, chiar si oceanul.”
Avioanele au disparut pentru totdeauna si nu s-au gasit resturi ale aeronavelor sau ale echipajului. Un vapor trimis sa-I caute, PBM Mariner, cu 13 oameni la bord, a disparut de asemenea in timpul misiunii.
Piramida de Cristal:
O structura uriasa, in forma de piramida, aflata pe fundul Atlanticului, a fost descoperita in 1960, insa nimeni nu s-a obosit sa o cerceteze atent.
piramida subacvatica, Triunghiul Bermudelor
Lungimea ei este de 300 de metri, inaltimea de 200 metri, iar varful ei se afla la o adancime de 100 de metri sub apa. Existenta piramidei alimenteaza speculatiile privind existenta legendarei civilizatii a Atlantidei.
Posibile explicatii stiintifice ale fenomenelor din Triunghiul Bermudelor
Daca teoriile paranormale vorbesc despre Atlantida sau despre extraterestrii, oamenii de stiinta au incercat sa ofere explicatii mai plauzibile privind ce se intampla in Triunghiul Bermudelor.
Una din cele mai cunoscute invoca fluctuatia campului magnetic. Desi nu au fost gasite anomalii magnetice aici, exista o variatie in anumite zone: nordul magnetic nu este identic celui geografic, insa acest lucru este cunoscut de secole si este un fenomen natural, care nu ar trebui sa deruteze vreun pilot.
Curentul Golfului, un curent oceanic de mare adancime, este o alta explicatie posibila. Insa acesta este asemeni unui rau aflat sub ocean si nu poate provoca disparitia obiectelor, numai deplasarea acestora.
Furtunile violente care au loc aici pot fi de asemenea o vinovate de disparitia navelor. In 1986, schimbarea brusca a curentilor de aer a dus la scufundarea vaporului Pride of Baltimore.
De asemenea, o varianta ar fi actiunea pungilor de gaz metan existente aici. “Bulele” emise la suprafata pot scufunda o nava. Daca ajunge in aer, gazul metan ar putea exploda, fiind aprins de o scanteie produsa de motorul unui avion. Insa Triunghiul Bermudelor este destul de departe de zonele unde exista asemenea pungi de gaz periculoase.