De ce ne omoară lenea?

Se ştie de multă vreme că persoanele care nu fac mişcare sunt predispuse la boli cardiace şi diabet de tip 2, dar de ce se întâmplă acest lucru, specialişti nu ştiau, până de curând. Un experiment ingenios, realizat la Universitatea din Missouri, dezvăluie mecanismul acestui fenomen.

Prin intermediul acestui experiment, cercetătorii au încercat să lămurească rolul inactivităţii în apariţia unor boli.

A studia efectele sedentarismului nu este uşor, deoarece este dificilă separarea rolului acestuia de rolul altor factori ce pot fi implicaţi în apariţia bolilor. Oamenii care nu fac mişcare pot avea o alimentaţie nesănătoasă, pot fi obezi, pot să fumeze şi să aibă alte diverse probleme legate de stilul de viaţă.

De aceea, autorii au abordat o strategie nouă: au împiedicat un grup de oameni foarte activi să facă mişcare, pentru a vedea ce se întâmplă în organismul lor în aceste condiţii.

Participanţilor li s-a cerul să reducă numărul de paşi pe care îl făceau într-o zi cu cel puţin jumătate.

Ceea ce doreau să afle cercetătorii era dacă inactivitatea fizică împiedică organismul să controleze eficient nivelul de glucoză din sânge, factor-cheie în apariţia diabetului şi a bolilor  de inimă.

Voluntarii au fost echipaţi cu dispozitive care măsurau glicemia în mod continuu, timp de 24 de ore din 24, şi li s-a cerut să se mişte cât mai puţin, dar să mănânce la fel ca de obicei.

Anterior, într-o primă etapă a experimentului, pentru a avea un nivel de referinţă, voluntarilor li se monitorizase glicemia timp de trei zile în care mâncaseră şi făcuseră mişcare ca de obicei. În timpul acestor trei zile, s-a constatat că glicemia nu creştea brusc după ce participanţii mâncaseră - un semn ce arăta că organismul controla perfect nivelul glicemiei şi ţesuturile aveau o sensbilitate ideală la insulină.

În cea de-a doua parte a experimentului, care a durat tot trei zile, voluntarii au devenit sedentari, iar timpul cât făceau mişcare zilnic a scăzut la numai 3 minute, în medie. 

Rezultatele comparative au fost edificatoare.

În timpul celor trei zile de inactivitate, nivelul glucozei în sânge creştea brusc după fiecare masă (indicând un control defectuos al glicemiei), nivelurile maxime fiind cu 25% mai mari decât fuseseră în timpul celor trei zile active.

Mai mult, nivelurile maxime ale glucozei în sânge au crescut de la zi la zi, în timpul perioadei de inactivitate

Cu alte cuvinte, cu cât subiecţii erau inactivi mai multă vreme, cu atât reglarea nivelului de glucoză devenea mai defectuoasă.

În aceste condiţii, se pune întrebarea dacă, în cursul unor afecţiuni care necesită repaus la pat pentru o perioadă, glicemia ar putea scăpa de sub control.

Specialiştii afirmă că nu e o problemă atâta timp cât perioada de inactivitate este trecătoare, iar pacienţii revin apoi la un stil de viaţă activ. 

Însă apar probleme în cazul în care stilul de viaţă, în general, este unul sedentar. Experimentul arată că inactivitatea fizică face ca mecanismul de reglare a glicemiei prin intermediul insulinei să nu mai funcţioneze eficient, cu consecinţe grave asupra sănătăţii.

Sursa : http://www.descopera.ro