In ciuda bunelor lor intentii, peste o treime dintre britanici recunosc ca nu au timp pentru a face sport atat de mult pe cat si-ar dori. Gratie unei noi aplicatii online, britanicii au de acum inainte posibilitatea de a adopta un stil de viata activ.
Foarte multe persoane se trezesc de dimineata cu gandul ca vor face sport in timpul acelei zile, insa pe parcursul zilei apar tot felul de activitati, care fac sa dispara orice urma de motivatie.
Potrivit unui nou studiu realizat de Coca-Cola, 32% dintre persoanele intervievate au spus ca nu au motivatia necesara pentru a adopta un stil de viata activ, iar pentru 21% dintre respondenti banii reprezinta principala bariera care ii opreste sa aiba o viata activa.
In cadrul unei campanii concepute pentru a-i ajuta pe britanici sa adopte un stil de viata activ, Coca-Cola Great Britain (CCGB) a conceput aplicatia "Work It Out Calculator", disponibila pe site-ul www.coca-cola.co.uk/workitout, care subliniaza importanta raportului dintre energia primita si energia cheltuita, informeazafemalefirst.co.uk.
Conceput in colaborare cu profesorul in stiinte sportive Greg Whyte, participant la doua editii ale Jocurilor Olimpice, noua aplicatie permite utilizatorilor sa "descopere" metode noi pentru a duce o viata activa. Este suficient sa precizati numele bauturii preferate lansata de compania Coca-Cola, iar aplicatia va sugera o varietate de exercitii fizice care va vor ajuta sa ardeti caloriile primite. Aplicatia sugereaza o multitudine de sporturi, de la jogging la ciclism si bowling pana chiar la folosirea aspiratorului in locuinta, pentru a se potrivi cu diverse stiluri de viata, situatii si stari de dispozitie. Scopul este acela de a gasi o activitate fizica care sa se potriveasca chiar si acelor persoane care au un program extrem de aglomerat. Desigur, oamenii primesc calorii si din alte alimente si bauturi. Este important sa tineti cont de toate sursele de calorii din dieta zilnica, atunci cand determinati "balanta energetica", pe baza caloriilor primite si a caloriilor cheltuite.
Coca-Cola Great Britain, care ofera consumatorilor sai o gama vasta de bauturi racoritoare, si-a facut o obisnuinta in ultimii ani din a-i incuraja pe oameni sa adopte un stil de viata activ. Totodata, ambalajele acestor produse indica in mod clar continutul caloric si ceilalte nutrimente din compozitie, cu scopul de a-i ajuta pe oameni sa fie informati si sa faca alegeri in cunostinta de cauza.
Aplicatia "Work It Out Calculator" reprezinta o dovada a faptului ca un stil de viata activ poate fi cu usurinta incorporat in activitatile zilnice, sustine compania. Activitatile gospodaresti, mari consumatoare de energie, precum curatarea locuintei cu aspiratorul, care consuma in medie 3 ore pe saptamana pentru orice gospodina, echivaleaza din punct de vedere al consumului de calorii cu o sedinta de yoga de o ora si jumatate. In plus, efortul depus pentru a calca rufele curate timp de 20 de minute pe saptamana echivaleaza cu 10 minute de mers cu bicicleta. Coboratul scarilor in timpul pauzelor publicitare difuzate in timpul unor programe de televiziune echivaleaza cu o jumatate de ora de gimnastica la sala, scrie agentia de presa Mediafax.