joi, 23 august 2012

FBI a declarat război pirateriei pe Android


Faptul ca rata pirateriei pe Android a ajuns la cifra alarmantă de 60% nu este o surpriză pentru nimeni. În definitiv, pe platforma celor de la Google este incredibil de usor să instalezi aplicaţii descărcate de pe internet. Surpriza vine din faptul că americanii s-au hotărât să ia măsuri în această direcţie.







Trei site-uri populare pentru descărcat aplicaţii de Android au fost astăzi inlocuite cu imaginea de mai sus. În cadrul unei operaţiuni multinaţionale care a implicat FBI-ul, Departamentul de Justiţie al Americii şi organizaţii similare din Olanda si Franţa, sursele de conţinut piratat pentru utilizatorii de Android s-au micşorat considerabil.

Appbucket.net, Snappzmarket.com şi Applanet.net, toate au fost închise într-un interval de 24 de ore, toate în acelaşi scop şi toate înfăţişează acum imaginea de mai sus. La o simplă privire, este evident că vorbim de aceeaşi imagine pe care o puteţi vedea pe megaupload.com.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu