Oamenii de ştiinţă au conceput un nou test ce va permite forţelor legii să folosească ADN-ul prelevat de la locul unde a avut loc un delict pentru a prezice atât culoarea părului suspectului, cât şi pe cea a ochilor.
Cercetătorii afirmă că testul ar putea fi un instrument util, ce va permite rezolvarea cazurilor în care infractorii nu au putut fi identificaţi pe baza celorlalte date disponibile.
Sistemul Hirisplex, aşa cum este denumit testul, va permite poliţiştilor să reducă numărul suspecţilor, făcând mai uşoară identificarea persoanei vinovate.
Testele existente până acum permit compararea datelor ADN prelevate de la locul faptei cu o bază de date a poliţiei. În cazul acestei metode, datele ADN sunt utile doar în cazul în care suspectul căutat de poliţie se afă deja în baza de date.
Profesorul Manfred Kayser, coordonatorul studiului ce a arătat eficienţa sistemului Hirisplex, afirmă că noul test va fi util în acele situaţii în care datele ADN ale suspectului nu se află în baza de date a poliţiei.
„Testul este extrem de sensibil şi poate produce rezultate complete chiar şi cu ajutorul unor cantităţi foarte mici de ADN, chiar mai mici decât cele necesare pentru testele ADN obişnuite”, a declarat profesorul Kayser.
Studiul condus de profesorul Kayser a prezentat o acurateţe de 69,5% în cazul părului blond, 78,5% în cazul celui şaten, 80% pentru părul roşcat şi 87,5% pentru cel de culoare neagră. De asemenea, echipa de cercetători a putut determina pe baza ADN-ului, cu o precizie de 86%, dacă o persoană cu ochii căprui şi părul negru era de origine europeană sau non-europeană.
Rezultatele au fost prezentate în cadrul unei conferinţe europene ce trata tema ştiinţelor medico-legale, ce s-a desfăşurat la Haga în cursul acestei săptămâni.
Sursa :
http://www.descopera.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu