luni, 21 ianuarie 2013

Societatea va înregistra schimbări profunde în următorii 10 ani, arată un raport publicat în Marea Britanie


Jocurile online şi reţelele sociale precum Facebook transformă modul în care oamenii se percep pe sine şi locul lor în această lume, se arată într-un raport elaborat de profesorul John Beddington, consilierul premierului britanic în probleme de ştiinţă.

Raportul anunţă că ideile tradiţionale ce definesc identitatea umană devin din ce în ce mai puţin relevante. Una din consecinţele acestei transformări constă în reducerea gradului de coeziune a comunităţilor.
Cercetătorii afirmă că această schimbare ar putea fi valorificată pentru a genera schimbări pozitive, însă avertizează că în cazul în care schimbarea va fi ignorată, aceasta va alimenta sentimentul de excluziune socială.
Oferind exemple din societatea britanică, raportul menţionează că „această schimbare poate fi o forţă pozitivă, exemplificată de solidaritatea observată cu ocazia Jocurilor Olimpice de la Londra, sau poate fi o forţă distructivă, un exemplu fiind oferit de revoltele din 2011”. Cercetătorii mai spun că „datorită dezvoltării tehnologice ce a dus la apariţia smartphone-urilor, a reţelelor sociale şi care a alimentat tendinţa unei conectivităţi permanente, grupurile disparate pot fi mobilizate mult mai uşor atunci când interesele lor coincid pentru moment. De exemplu, un «flash mob» poate fi mobilizat, aducând laolaltă oameni care nu s-au mai cunoscut până atunci”.
Raportul concluzionează că accesul aproape neîntrerupt la Internet, supranumit „hiperconectivitate”, va duce la schimbări profunde în societăţi în cursul următorilor 10 ani.
Studiul a fost elaborat în cadrul programului Foresight dezvoltat de Biroul dedicat Ştiinţei din cadrul guvernului britanic. Programul Foresight are ca scop elaborarea unor rapoarte care să atragă atenţia asupra tendinţelor din ştiinţă şi tehnologie, permiţând informarea membrilor guvernului care stabilesc politicile de stat.
„Tendinţa cea mai dinamică în ceea ce priveşte elaborarea identităţii este, în mod cert, hiperconectivitatea”, a explicat profesorul Beddington.
„Aceste tendinţe vor afecta numeroase aspecte: colectarea datelor şi folosirea acestora de către entităţile guvernamentale şi din sectorul privat, echilibrul dintre drepturile şi libertăţile individuale şi nevoia de intimitate şi de securitate sau problema excluziunii sociale. Sper că dovezile cuprinse în acest raport vor fi folosite în cadrul procesului de elaborare a politicilor publice”, a adăugat profesorul Beddington.
Pentru elaborarea acestui raport cercetătorii au efectuat 20 de studii separate în care cercetători din Marea Britanie şi din jurul lumii au analizat cercetările din domeniul informaticii, criminologiei şi din cel al ştiinţelor sociale.
Concluzia raportului este că transformarea identităţii personale va avea un impact semnificativ asupra conceptului de „comunitate”, urmând să afecteze şi integrarea socială. Studiul arată că elementele tradiţionale care defineau identitatea unei persoane, precum religia, etnia, slujba şi vârsta sa, nu mai sunt la fel de importante cum erau în trecut.
Cercetătorii au descoperit că perspectiva asupra propriei persoane, mai ales în rândul tinerilor, este influenţată din ce în ce mai mult de interacţiunile online realizate în cadrul reţelelor sociale şi de interacţiunile realizate în cadrul jocurilor online (mai ales în cazul jocurilor de tip role-playing).
Raportul contestă afirmaţiile criticilor, care susţin că tinerii folosesc aceste jocuri pentru a crea identităţi fanteziste sau superficiale, arătând că în multe cazuri jocurile au permis oamenilor să evite preconcepţiile celor din jurul lor, oferindu-le şansa să-şi găsească „adevărata” identitate. Acest lucru este mai ales adevărat în cazul persoanelor cu handicapuri, care le-au mărturisit cercetătorilor că jocurile online le-au permis să socializeze pe picior de egalitate cu alte persoane.
„Internetul permite mult mai multor oameni să-şi realizeze şi să-şi împlinească identităţile”, scriu autorii raportului. „Unele persoane care au fost timide, singuratice sau care s-au simţit neatrăgătoare au descoperit că pot socializa mai bine şi se pot exprima mai liber pe Internet”, explică specialiştii.
Raportul arată că în 2011, 60% dintre persoanele care utilizau Internetul erau membri ai unui site de socializare, faţă de 43% în 2007. Ca urmare a acestei dezvoltări rapide a site-urilor de socializare, autorii raportului afirmă că una dintre consecinţe ar putea fi o dezvoltare a activismului politic, lucru exemplificat de revoluţia din Tunisia şi de mobilizarea protestatarilor din Libia şi Egipt.
De asemenea, identităţile sociale şi cele de la locul de muncă vor deveni din ce în ce mai amestecate pe măsură ce tot mai multe detalii personale din viaţa oamenilor vor deveni publice graţie reţelelor sociale. 
Raportul subliniază că pe măsură ce diferenţele dintre identitatea online şi cea din viaţa de zi cu zi vor deveni mai mici, este probabil ca infractorii să încerce să exploateze datele disponibile pentru a fura identitatea persoanelor.

Sursa : http://www.descopera.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu