Surprins în acţiune încă de luna trecută, noul design Facebook Timeline este pregătit de lansare pentru utilizatorii Facebook din lumea întreagă, într-o versiune cu şi mai multe îmbunătăţiri.
Noul Facebook Timeline este gata de lansare
Interfaţa Facebook Timeline se pregăteşte de schimbări importante, cum ar fi introducerea unui nou rând cu opţiuni în partea de sus a paginii şi sub poza de profil, dar şi un mod de afişare diferit pentru postări ce concentrează informaţiile într-o singură coloană.
Conţinutul afişat în partea de sus a Timeline-ului poate fi modificat după bunul plac apelând o funcţie numită Collections manager, ce ne permite să înlăturăm elementele de care nu avem nevoie. Suplimentar, casetele de conţinut afişate în coloana din dreapta pot fi rearanjate după bunul plac. Astfel, ordinea în care sunt prezentate casetele Photos, Maps, Likes şi altele, poate fi schimbată în funcţie de cât de mult avem nevoie de ele. Suplimentar, avem posibilitatea să eliminăm complet din interfaţă casetele cu informaţii de care nu avem nevoie.
Facebook Collections Manager
Ordinea afişării casetelor cu informaţii în Timeline poate fi ajustată din opţiunea Collections Manager, trăgând elementele din listă cu ajutorul cursorului.
Noul design Facebook Timeline şi-a făcut deja apariţia pentru utilizatorii din Noua Zeelandă, prima ţară care a trecut în ziua de miercuri conform calendarului. Deocamdată reacţiile primite din partea utilizatorilor sunt contradictorii, unii dintre aceştia lăudând modificările făcute în timp ce alţii acuză administratorii Facebook că au făcut schimbări ce nu erau neapărat necesare.
Sursa : http://www.go4it.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu